CODICELE VORONEŢEAN

24

/59/
‹8›
Dzise noao grăindu noi se venrimu la tinre. Şi de elu poţi noao însuţi rrăzgiudeca, de toate
aceastea se cunoşti de cealea ce noi luomu spr-insu”. ‹9›Şi tocmiră-se iudeii grăindu aceastea aşa a
fi. ‹10›Rrăspunse Pavelu şi măhăi lu ghiemonu a grăi: „De mulţi ani fiindu tu giudeţu dereptu limbiei
aceşteia, te ştiu cu bunru sufletu, ce de menre feleluiescu. ‹11›Că poţi înţeleage, că nu su mai multe
dzile de d‹o›a‹o›sprădzeace

/60/

de cîndu me suiiu întru Ierusalim a me închira. ‹12›Şi nece în băsearecă nu me-au aflatu cu neştinre
grăindu sau întorrcătură făcîndu, nece întru gloată, nece întru zboru, nece întru cetate, ‹13›nece a me
poticni me potu de cealea ce acmu spre minre preemescu. ‹14›Ispovedescu acmu ţie că întru calea
ceaea ce grăiescu eresu, aşa slujescu Dumnedzeului părinţiloru şi credzu tuturoru cîte su întru leage
şi întru scripturile

/61/

prorociloru, ‹15›upovăinţă aibîndu spre Dumnedzeu, cela ce şi înşiş acea aştaptă învierea cea ce va se
fie morrţiloru, derepţiloru şi păcătoşiloru. ‹16›De acea‹s›ta şi eu nevoiescu-me nevinovatu gîndu
aibîndu cătră Dumnedzeu şi cătră oameri pururea. ‹17›Şi după ani mulţi venriu milostenie se facu
întru limba mea aducerea. Întru eale aflară-me că me-amu postitu întru băsearecă, nece cu gloata,
nece cu vorroavă.

/62/
‹18›
Şi urii di Asiia, iudei ce lă se cădea înraintea ta se vie a grăi ‹ce› au cătră menre, ‹19›sau înşiş
aceştea se dzică ce aflară întru menre nedereptate înde stătuiu în gloată, ‹20›sau de urul acesta glasu
ce strigaiu stîndu între ei, că dereptu îmvierea morrţiloru eu giudeţu preemescu de la voi”. ‹21›Audzi
aceastea Filixu şi rrăspundea loru istovu ştiindu ce de cealea ce dzise: „Şi cîndu Lisie miiaşul veri-
va, spure-voi ce e de voi”.

/63/
‹22›
De aci dzise sutaşului se străjuiască Pavelu şi se aibă slăbiciunri şi nece urul se nu apăre de ai lui
cum se nu-i slujască sau se urrdinre la dinsul. ‹23›După dzile neşchite venre Filixu cu Drusiliia,
muiarea sa, cea ce era iudeiancă, şi chiemă Pavelu şi audzi elu de credinţa cea ce e întru Hristos
Isus. ‹24›Cîndu grăiia lui dereptate şi de ţinrutu şi de giu‹de›ţulu cela ce va se fie, înfricatu fu Filixu
şi rrăspunse:

/64/

„Ce acmu pasă; vreame de voiu dobîndi chiema-te-voiu”. ‹25›Depreunră şi nădăiia-se că mită da-se-
va lui de la Pavelu se lu dezleage elu. Deaci şi adesu tremitea de băsăduiia cu rusul.

CORESI – APOSTOLUL
 24
‹8›
zise noao să grăim spri-ns să venim cătră tine. De-aci de toți însuți judecata de toate acestea
cunoști, de-aci noi luom spri-ns.” ‹9›Tocmiră-se iudeii acealea așa să fie. ‹10›Ce răspunse Pavel
pomeni Ghemon să grăiască: „De multă vreame e să fie județ derept limbiei aceștii, aceaia să știi,
dulceață sufletelor ce e de mine răspuns. ‹11›Puteți

/118/

vă înțeleage că nu mi-s mai multe zile de doaosprăzeace de cînd ieșii să mă închin în Ierusalim.
‹12›
Şi nece în besearecă nu m-ați aflat cătră cineva grăind sau răzvrătire făcînd ceva năroadelor, nece
în gloate, nece în cetate, ‹13›nece a mă trage puteți. ‹14›De-acealea ce ați luat acmu spre mine
ispovedesc ție că întru calea ce mă grăiesc eretic; așa slujesc Dumnezeul părințiloru-ne crez întru
toate cîte-s fiind în leagea prorocilor scris. ‹15›Upovăință am întru Dumnezeu ce elu-l și înșivă
așteptați întru învierea ce va să fie viilor și morților, derepților și păcătoșilor. ‹16›Ce de aciia și eu mă
rădic nevinovat sfeat să aibă cătră Dumnezeu și oamenilor pururea. ‹17›După mulți anii veni
milostenie să fac întru limbă-mi a lui și prinoase

/119/
‹18›
ce întru aceaia și mă aflară postindu-mă în besearecă, nece cu gloată, nece în voroavă. ‹19›Alții
dentru Asia iudei ce loru le se cade înaintea ta să vie și să grăiască ce au spre mine. ‹20›Și să va înșiși
aceștea zic ce au aflat întru mine nedereptate adecă stau în gloată. ‹21›Săva și de acesta glas ce strig
într-înșii stau cum de învierea morților eu județ să priimesc astăzi de la voi.” ‹22›Ce deaca auzi
acealea, Filix răspunse lor: „Aceștea martori, de ce cale se zic? Stea cînd Lisia Miiariul deștinge-
va.” ‹23›Spune-vrem de voi porîncit-am sutașului să străjuiască Pavel, aibînd slăvire și nece unul să
apere ai lui slujitoriu sau a veni cătr-însul. ‹24›Ce după acealea zile vinè Filix cu Drusila, muiarea sa
fiind jidovcă, chemară Pavel şi auziră el de

/120/

ce e întru Hristos Isus credință. ‹25›Grăi lui de dereptate și de ținut şi de județ ce va să fie, înfricat fu
Filix, și răspunse: „Ce acmu, amu, purceade vreame ce priimim chemu-te împreună”; ‹26›ce
nădăindu-se că vamă se va da lui de la Pavel ca să-l dezleage el; de-aci și în parte-i tremitea a
besedui cu nusul.