MIRCEA CĂRTĂRESCU

APETREI OANA
CIUTEA BIANCA
Debutul și distincțiile

A debutat în 1978- la Cenaclul de Luni

Premii
1980: Premiul Uniunii Scriitorilor din România
1999: traducerea în limba franceză a
romanului Orbitor' nominalizat pentru Premiul Uniunii Latine
2002: Premiul ASPRO(Asociația Scriitorilor Profesioniști din
România), Premiul AER
2011: Premiul Internațional pentru Literatură de la Vilenica
2015: Premiul de stat al Austriei pentru literatură europeană
Decorații
2000:Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de
Comandor
2006:Ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer
Mircea Cărtărescu și direcția ’80

Cenaclul de Luni =
,,nucleul esențial al poeziei optzeciste”
Mircea Cărtărescu în
Postmodernismul românesc

Optzeciștii au inovat prin mutarea punctului de interes dinspre

stilul cultural francez spre cel american și profesionalizarea
accentuată a scrisului prin renunțarea la boemie.
Poezia optzeciștilor se apropie cât mai mult de realitate, în
ciuda autorităților comuniste care o supraveghează.
În 1983 Cenaclul de Luni este desființat.
 Elemente ale poeticii

Este pusă în prim plan relația

autor-text-cititor

Postmodernismul aduce in prim plan auzul și nu

văzul: “Sunt un auditiv”

Chiasmul: punerea in relație a doua antiteze

Postmodernismul românesc

Postmodernismul (curent) este crezul artistic a lui

Mircea Cărtărescu
Prin lucrarea sa, Postmodernismul românesc, acesta
iși definește atât concepția asupra literaturii românești
în general dar și asupra propriei literaturi.
Orientarea către realitate= ,,Coborârea poeziei în
stradă.”
Poezia optzecistă-poemul standard este ,,lung, narativ,
aglutinant,cu o oralitate bine marcată prin efectele retorice
speciale, agresiv, dar și ironic și autoironic, imaginativ
până la onirism, ludic”
Poezia lui Mircea Cărtărescu
Georgicele
 Georgicele fac parte din volumul Faruri, vitrine, fotografii ( Căderea, Calea regală,
Fotografii, Georgicele și Jocuri mecanice). Se presupune că volumul anterior
menționat „ascunde” biografia operei poetului. Despre acest ciclu se consideră că
ar fi alcătuit un grupaj mai matur, dar care totuși nu se va mai repeta în poezie lui
Mircea Cărtărescu. Georgicele, alături de Fotografii alcătuiesc cea de-a doua vârstă
din cartea de debut. Sunt poeme polemice, de un sarcasm distrugător. Se vrea a fi o
resuscitare a sămănătorismului în vremurile ceaușismului târziu, când propaganda
glorifica țăranul român, chiar dacă, în același timp, îl supunea la umilințe teribile.
 Sunt nonconformiste, inteligente și opun tradiționalismului modernitatea
triumfătoare.
 Eroul poemelor este țăranul, un personaj confuz trăind într-o lume nouă. Este un
personaj ridicol și tragic, semi-adaptat lumii noi. Este țăranul semi-urbanizat care
se lasă cuprins de vraja noii lumi pe care n-o pricepe. Totodată, el trăiește într-un
haos total.
 Umorul și vitalitatea sunt coordonatele de suprafață ale acestor poeme care în
profunzime conturează portretul „țăranului” ca om ”fără însușiri”.
 
 

țăranul e pe câmp
el are și-o nevastă Georgica a X-a
nevasta un copil
copilul un viitor minunat
primit cadou de întâi april
țăranul și-a îngrădit bătătura
cu un gard de reclame și mărăcini
soarele îl primește în conserve
pe banderolele lor rulează un film
ultrasecret în care se poate vedea
cum ies din pământ turelele grâului
cum semințele parașutate mitraliază
ciorile care n-au prins cursa de seară
a înarmărilor cum bugetul
țăranului beligerant se colorează
ca turnesolul în grena.
femeia lui scoate din frigider
niște salam și halva
își înfige în pâinea bronzată
dinții de fier.
 Volumul Poeme de amor cuprinde opere precum Femeie, femeie, femeie..., O seară la operă și
Mangafaua. Aici eroul parcurge toate fazele iubirii de la ridicol la sublim cu aceeași frenezie sau
dragostea se prezintă succesiv în scenă, încercând să dea iluzia Totului.
 Volumul Totul
În al treilea volum de poezii intitulat Totul, Cărtărescu adaugă o dimensiune filozofică
demersului său postmodern. Ca și primul său volum de poezie, Totul se împarte în mai multe secvențe,
intitulate Geneză (poem introductiv) și Viziuni, Idile, Totul și Momente. Ca și în volumele precedente,
se observă obsesia autorului pentru Tot și de vizunea sa pe care o abordează în acest volum. Ce vrea să
transmită de fapt? Poetul relativizează Totul Absolut, deoarece el percepe lumea ca pe un ansamblu
incoerent, ambiguu de Toturi, care se întrepătrund și se despart aleatoriu.
Din secevnța Idile, ies în evidență Poema chiuvetei și O motocicletă parcată sub stele, în care
Cărtărescu umanizează obiectele.
 
 Sunt o motocicletă parcată sub stele
dar cum poate fi cineva liber când e făcut din celule?
… și înapoi în gang; lângă vreo dacie prăfuită.
mi-e sete de dragoste. dacă aș putea iubi măcar vreun stecker
cu prelungitor din vitrina asta.
sunt o motocicletă parcată sub stele, lângă vitrina magazinului mi-aș luneca degetele pe pielea lui de plastic alb, dac-ar vrea
de reparat televizoare. și dac-aș avea degete. dac-aș putea să trăiesc
din gang vine curent. sunt palidă, slăbită. măcar și în câmpul bioelectric al cactusului …
în magazin au lăsat un bec aprins, așa că vreo două tuburi curând, curând o să mor, și n-am făcut nimic în lumea asta, or
catodice să mă arunce la fiare vechi
ghivece cu asparagus și cactuși, rafturi de cornier înțesate de or să îmi crape farul și becul ars are să-mi atârne de două
carcase de televizor, casete AGFA și cabluri firișoare de liță.
lucesc tulbure, îmi populează singurătatea.
toată viața i-am ajutat pe alții să facă dragoste
căci mă simt singură.
iar eu o să mor printre bobine, magneți și ciulini.
în oglinda mea retrovizoare roiesc galaxiile,
aburesc stelele în roiuri globulare, își trimit gâfâitul radiosursele sunt o motocicletă parcată sub stele.
toate îndepărtându-se-n fugă, ca niște criminali de la locul faptei dimineața or să mă-ncalece iar, or să-mi suceasca ghidonul, or
lăsând o dâră de sânge în urmă. să mă ambreieze
ce liniște. câteodată mă-ntreb și iar pe asfaltul multicolor, printre dealurile roșcovane, printre
ce-o însemna să faci dragoste. căci ei vorbesc doar de asta. în munții albaștri
fiecare sâmbătă ei mă încalecă prin depresiunile strabătute de râuri
și mă târăsc pe șosele. văd dealurile, norii, soarele peste pasajele de cale ferată, prin orașe de provincie cristaline
picăturile de ploaie, copacii încurcându-se-n curcubeu … rulând împotriva vântului prin stropii de ploaie și gazul de
ah, cilindrii mei îmi ticăie nebunește. atunci chiar simt că trăiesc. eșapament, mâncând kilometrii.
ei intră în motel și fac dragoste. asta o însemna să faci dragoste?
ei sunt Stăpânii și se simt liberi. oricum, asta e consolarea mea, e meseria mea, e dragostea
mea.
pentru asta merită să fii singur.
Levantul
Cartea cea mai dragă autorului. Este o epopee postmodernă care reușește să acopere toată literatura
română. De ce? Deoarece întâlnim stilul romantic, plin de patos al secolului al XVIII-lea și început de secol
XIX, ajungem la romantismul eminescian și în cele din urmă la cele mai recente scrieri.
 
Structura Levantului anunţă o pastişare a epopeii: împărţită pe cînturi, la începutul fiecăruia existînd
cîteva scurte indicaţii despre ceea ce va urma să se petreacă în cîntul respectiv, invocaţii către muze – în
„Cîntul al II-lea“, naratorul, după schema tipică a invocaţiilor, îşi mărturiseşte statutul umil, de scriitor care
deţine doar umbra umbrei din darul scrisului, şi de aceea „n-am cui să cer/ Să îmi fie argintată foaia, ca a lui
Daguerre/ Decît ţie, Musă! Aide, mai îndură-te odat!“. Totuşi, nu mai există pornirea către o mare ficţiune,
către acea „grand histoire“ cultivată de modernişti. Epopeea lui Cărtărescu ocupă un spaţiu redus, punîndu-se
accent, de fapt, pe aspecte metatextuale.
Unul din aspectele interesante este sursa de inspirație a autorului pentru poem. Punctul de plecare al
epopeii pare să se găsească în cunoscuta scrisoare a lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri, Din timpul zaverei.
Întâlnim celebre locuri comune din literatura română sau universală cum ar fi Țiganiada și până la
Ierusalimul eliberat.