Sintaxa limbii române

Cursul nr. 12

2.6.5.13. Funcţia sintactică de circumstanţial condiţional

Funcţia sintactică de circumstanţial condiţional se realizează atât la nivelul propoziţiei, când se
numeşte circumstanţial condiţional, cât şi la nivelul frazei, când se concretizează în pro-poziţia
circumstanţială condiţională.

2.6.13.a. Funcţia sintactică de circumstanţial condiţional la nivelul propoziţiei

Circumstanţialul condiţional „este un component al enunţului prin care se exprimă condiţia de a
cărei îndeplinire depinde desfăşurarea unui proces”, condiţionalul fiind totdeauna suprimabil, „fără a fi
afectată corectitudinea (coeziunea) enunţului” 1.

O prezentare sistematică a circumstanţialului condiţional este făcută de Mioara Avram2.

Circumstanţialul condiţional se întrebuinţează foarte rar în limba română. El poate fi exprimat

prin următoarele părţi de vorbire: a) substantive sau substitute ale acestora în acuzativ cu locuţiunea
prepoziţională în caz de sau în genitiv, cu locuţiunile prepoziţionale în cazul, în ipoteza, cu condiţia
etc.: „În caz de nevoie, întreg postul va ieşi complet înarmat ca să facă impresie mai puternică.” (L.
Rebreanu, după GA, 2, p. 197); „În ipoteza unei retrageri neprevăzute, grupa voastră va acoperi
şoseaua cu foc intens.” (M. Preda, după GA, 2, p. 196); b) adverbe de tipul altfel, aşa, altminteri etc.:
„Altfel, ai şti că nu sunt surd, ci, dimpotrivă, aud prea bine.” (Rebreanu, Opere, p. 379); c) forme
verbal-nominale: „Acceptând frica devii apt pentru ea.” (O. Paler, după Irimia, GLR, p. 452).

Din punct de vedere structural, există circumstanţial condiţional cu structură prepoziţională:

„Eu, în locul dumitale, m-aş grăbi să răspund.” (M. Sadoveanu, după GA, 2, p. 197) şi circumstanţial
condiţional cu structură neprepoziţională: „Dreptatea trebuie să fie totdeauna a celui ce o împarte, altfel
s-ar duce dracului orice stăpânire.” (Rebreanu, Opere, p. 381).

2.6.5.13.b. Funcţia sintactică de circumstanţial condiţional la nivelul frazei

Propoziţia circumstanţială condiţională corespunde circumstanţialului condiţional de la nivelul
propoziţiei.

Propoziţia circumstanţială condiţională poate fi introdusă prin: a) conjuncţiile universale dacă şi

de: „Şi dacă Franţa le-ar procura semidocţilor noştri avantajele pe cari li dă nefericita lor patrie – ei
ar fi emigrat de mult cu toţii!” (Eminescu, Proză, p. 111); „De eşti a mea, păzindu-mi anul şi vatra,/n-
aruncă nimenea după tine cu piatră? (Blaga, Poezii, p. 147); b) locuţiunile conjuncţionale în ipoteza
că, în eventualitatea că, în cazul când, în caz că etc.: În caz că va fi aprobat, lucrările pentru noul
atlas… vor începe imediat.” (GA, 2, p. 322).

De obicei, propoziţia circumstanţială condiţională se află în raport de subordonare prin

joncţiune faţă de elementele ei regente: „Dacă şi-ar fi ascultat gândul, ar fi trezit atunci, îndată, din
cealaltă încăpere, sora rămasă săracă şi simplă.” (Cezar Petrescu, Întunecare, p. 191). Există, însă, şi
propoziţia circumstanţială condiţională juxtapusă regentei. Despre propoziţii circumstanţiale
condiţionale juxtapuse se poate vorbi fie când elementul de relaţie este suprimat (vorbim atunci despre

1
GALR, 2, p. 550.
2
Mioara Avram, Despre corespondenţa dintre propoziţiile subordonate şi părţile de propoziţie, SG, 1, p. 141-163.
propoziţii circumstanţiale condiţionale asindetice: Ai carte, ai parte (GA, 2, p. 323), fie când verbul
predicat al propoziţiei circumstanţiale condiţionale este la modul conjunctiv, cu condiţia ca segmentul
să să fie considerat numai marcă a modului conjunctiv, nu şi marcă a subordonării: „Să pot /eu mi-aş
întinde mâna şi le-aş strânge-ntr-un mănunchi.” (Blaga, Poezii, p. 54).

2.6.5.14. Funcţia sintactică de circumstanţial opoziţional

Această funcţie sintactică se poate realiza fie ca parte de propoziţie, când se numeşte
circumstanţial opoziţional, fie ca propoziţie, când poartă numele de propoziţie circumstanţială
opoziţională.

Pentru prima oară a vorbit în lingvistica românească despre propoziţia circumstanţială

opoziţională Mioara Avram3.

2.6.5.14.a. Funcţia sintactică de circumstanţial opoziţional la nivelul propoziţiei

Circumstanţialul opoziţional „indică ceea ce este contrar (sau prezentat ca fiind contrar) celor
exprimate de alt component al enunţului”, circumstanţialul opoziţional fiind „unul dintre
circumstanţialele realizate în structuri ternare, fiind dependent sintactic de regent, dar implicând
totodată prezenţa în enunţ a altui element, cu care stabileşte raportul semantic de opoziţie: Bea ceai în
loc de apă”4.

D. Craşoveanu5, consideră că, atunci când se referă la o parte de propoziţie necircumstanţială,

determinarea opoziţională din plan intrapropoziţional nu trebuie numită circumstanţial opoziţional, ci
complement opoziţional. Exemplu: În locul lui am plecat eu6. Putem vorbi despre circumstanţial
opoziţional, însă, când determinarea opoziţională intră în relaţie semantică de opoziţie cu un
circumstanţial. Exemplu: În loc de bibliotecă, el s-a dus la film 7. D. Irimia 8 vorbeşte despre
complementul opoziţional, complementul sociativ, complementul cumulativ şi complementul de
excepţie şi include toate aceste tipuri de circumstanţial în categoria „relaţiilor de dependenţă mediată”,
acestea fiind încadrate în termenul generic „complement corelativ” 9. Astfel, funcţia de complement
corelativ „rezultă dintr-o relaţie de dependenţă care se intersectează cu o altă relaţie sintactică, de
dependenţă sau de interdependenţă”, sub aspect structural, integritatea enunţului fiind asigurată „de
prezenţa deopotrivă a termenului regent şi a subiectului sau complementului primar”10.

Circumstanţialul opoziţional poate fi exprimat prin următoarele părţi de vorbire: a) substantive

în acuzativ, precedate de locuţiunea prepoziţională în loc de sau în cazul genitiv, precedate de
locuţiunea prepoziţională în locul: În loc de flori, primeşte bomboane.; În locul Mariei, am venit eu.
(GALR, 2, p. 577-578); b) pronume în acuzativ, precedate de locuţiunea prepoziţională în loc de sau în
genitiv, precedate de locuţiunea prepoziţională în locul: „În loc de acestea venim din contră cu mâinile
goale, dar cu un plan bine statorit în minţile noastre.” (Al. Odobescu, după GA, 2, p. 200); „În locul
lui se trimise un alt sergent, a cărui trupă fu într-adevăr „făcută praf” fără nici un folos.” (T. Arghezi,

3
Mioara Avram, Evoluţia subordonării circumstanţiale cu elemente conjuncţionale în limba română, Bucureşti,
1960 [= Avram, Evoluţia].
4
GALR, 2, p. 575.
5
D. Craşoveanu, Sunt circumstanţiale complementele opoziţionale, cumulativ şi de excepţie, precum şi
subordonatele corespunzătoare, LR, 2, 1969, p. 147[= Craşoveanu, Circumstanţiale].
6
Craşoveanu, Circumstanţiale, p. 150.
7
Craşoveanu, Circumstanţiale, p. 151.
8
Irimia, GLR, p. 461-466.
9
Ibidem, p. 460.
10
Irimia, GLR, p. 460.
după GA, 2, p. 200); c) adverb: În loc de seara, el se plimba dimineaţa; d) forme verbal-nominale: În
loc de a se apuca de învăţat, el a stat la stadion toată dimineaţa (Irimia, GLR, p. 467).

Din punct de vedere structural, există circumstanţial opoziţional cu structură simplă: În locul
profesorului a venit asistentul şi circumstanţial opoziţional cu structură complexă: „Vino tinere,/ia
ţărnă un pumn /Şi mi-o presară pe cap în loc de apă şi vin.” (Blaga, Poezii, p. 87).

2.6.5.14.b. Funcţia sintactică de circumstanţial opoziţional la nivelul frazei

O frază care conţine o propoziţie circumstanţială opoziţională este echivalentă sintactic cu o
frază care conţine două pro-poziţii coordonate adversativ, fără ca aceste două unităţi sintactice să fie
sinonime sintactice, prima vizând subordonarea, iar cea de a doua coordonarea 11.

Propoziţia circumstanţială opoziţională este corespondentul circumstanţialului opoziţional din

cadrul propoziţiei. V. Şerban12 grupează propoziţiile circumstanţiale opoziţionale în totale, când
opoziţia se referă la predicat, şi parţiale, când opoziţia se referă la celelalte părţi de propoziţie.

Propoziţia circumstanţială opoziţională poate fi introdusă prin următoarele elemente de relaţie:

a) locuţiunile conjuncţionale specializate în loc sau în loc de: „În amurg, în loc să se ducă la preotul
calvin ca să bârfească, (…) se hotărî brusc să meargă la preotul român.” (Rebreanu, Opere, p. 227); b)
decât urmat de modul conjunctiv: „Mai bine să rămân tot calic decât să mă frece ei pe mine!”
(Rebreanu, Opere, p. 230); c) dacă (propoziţia circumstanţială opoziţională introdusă prin dacă este
numită „falsă condiţională”)13: „Dacă la Cairo e de-ajuns să iei tramvaiul ca să întâlneşti la marginea
oraşului cele trei celebre piramide, în Mexic ruine fascinante stau la sute şi mii de kilometri depărtare
de capitală, în plină junglă.” (O. Paler, după Irimia, Structura, p. 192); d) când, pe când, numită şi
„falsă temporală”14: Pe când mie nu-mi ajunge, altora le prisoseşte (Dimitriu, GLRS, p. 315); e) unde,
de unde etc, care este numită „falsă locală”15: Unde alţii nu puteau face unele lucrări de fierărie nici în
trei ani, el într-o jumătate de an lucra ca o calfă veche.” (P. Ispirescu, după Irimia, Structura, p. 192).

2.6.5.15. Funcţia sintactică de circumstanţial cumulativ

Această funcţie sintactică apare în planul propoziţiei ca circumstanţial cumulativ, iar la nivelul
frazei ca propoziţie circumstanţială cumulativă. Termenul de propoziţie circumstanţială cumulativă
este pus în circulaţie de către Mioara Avram 16.

2.6.5.15.a. Funcţia sintactică de circumstanţial cumulativ la nivelul propoziţiei

Circumstanţialul cumulativ „exprimă, în cadrul unui raport semantic adjonctiv (de adiţionare), o
informaţie la care se adaugă cele exprimate de alt component al enunţului”, circumstanţialul cumulativ
fiind, ca şi circumstanţialele opoziţional, sociativ şi de excepţie, „unul dintre circumstanţialele
realizate în structuri ternare, fiind dependent sintactic de regent, dar implicând totodată prezenţa în
enunţ a altui element, faţă de care se exprimă cumulul: În afară de tine au mai citit şi alţii”17.

În literatura de specialitate, determinarea cumulativă este considerată complement, atunci când

se referă la o parte de pro-poziţie necircumstanţială: Pe lângă Ion a mai venit şi Dumitru şi

11
Vezi în acest sens, Avram, Evoluţia, p. 210; GA, 2, p. 200.
12
V. Şerban, Teoria şi topica propoziţiei în româna contemporană, Bucureşti, 1975, p. 287.
13
Vezi în acest sens Al. Graur, Pentru o sintaxă a propoziţiilor principale, SG, 1, p. 121-139 [= Graur,
Sintaxa].
14
Graur, Sintaxa, p. 138.
15
Avram, Evoluţia, p. 215; GA, 2, p. 333.
16
Avram, Evoluţia, p. 202.
17
GALR, 2, p. 581.
circumstanţial, când se referă la un circumstanţial: Pe lângă teatru el mai merge şi la operă18. D.
Irimia consideră determinarea cumulativă ca fiind exclusiv de tip complement19.

Circumstanţialul cumulativ poate fi exprimat prin următoarele părţi de vorbire: a) substantive în

acuzativ, cu locuţiunile prepoziţionale (în) afară de, pe lângă sau cu adverbul decât, sau în genitiv,
precedate de locuţiunea prepoziţională în afara: „Pe lângă undiţă, poate ar fi bună şi o manta de
ploaie.” (M. Sadoveanu, după GA, 2, p. 201); „De ce am dorit alt zâmbet decât al pietrarului.” (Blaga,
Poezii, p. 96); În afara cadoului, i-a adus şi bani; b) pronume în acuzativ sau genitiv, precedate de
locuţiunile prepoziţionale amintite: „Pe câtă vreme dumneaei sufere pe lângă astea şi de foame.” (I. L.
Caragiale, după GA, 2, p. 201).

2.6.5.15.b. Funcţia sintactică de circumstanţial cumulativ la nivelul frazei

Propoziţia circumstanţială cumulativă poate fi introdusă prin: a) locuţiunile conjuncţionale (în)
afară că, pe lângă că: „Pe lângă că mergem la mare, hai şi la munte (Dimitriu, GLRS, p. 317); b)
locuţiunile conjuncţionale pe lângă faptul că, în afara faptului că, după ce că: „Nu ţi-e destul că sunt
cinstită, după ce că-ţi rabd, ca o nenorocită, toate ticăloşiile şi murdăriile dumitale? (I. L. Caragiale,
după Irimia, GLR, p. 463).

2.6.5.16. Funcţia sintactică de circumstanţial de excepţie

Funcţia sintactică de circumstanţial de excepţie se realizează la nivelul propoziţiei sub forma
circumstanţialului de excepţie şi la nivelul frazei, sub forma propoziţiei circumstanţiale de excepţie.

2.6.5.16.a. Funcţia sintactică de circumstanţial de excepţie la nivelul propoziţiei 20

Circumstanţialul de excepţie „exprimă un tip special de restrângere a unei predicaţii semantice,
indicând ceea ce se exclude din relaţia predicativă”, acest tip de circumstanţial fiind, de asemenea,
„unul dintre circumstanţialele realizate în structuri ternare, fiind dependent sintactic de un verb şi
implicând totdeauna un alt component ale enunţului: Au citit toţi, afară de tine21.

Circumstanţialul de excepţie se exprimă prin următoarele părţi de vorbire: a) substantive sau

substitute ale acestora aflate în cazurile acuzativ sau genitiv, cu locuţiunile prepoziţionale în afară de,
afară de, exceptând pe, în afara, cu excepţia sau cu adverbul restrictiv decât: „Ministerul n-are dreptul
şi calitatea să intervie în tranzacţiile dintre vânzătorul unei proprietăţi agricole şi amatorii de a
cumpăra, afară de anume cazuri prevăzute de lege, iar aici nu e cazul.” (Rebreanu, Opere, p. 735); b)
adverbe precedate de locuţiunea prepoziţională în afară de sau de adverbul restrictiv decât: Nu vii
altădată decât astăzi; c) pronume personal sau reflexiv, formă accentuată de acuzativ, precedate de
prepoziţia decât (în aceste situaţii, segmentul decât poate fi considerat prepoziţie şi nu adverb
restrictiv)22: „Căci pentru care altă minune decât tine/Mi-aş risipi o viaţă de cugetări senine/Pe basme
şi nimicuri.” (M. Eminescu, după G A, 2, p. 205); d) forme verbal-nominale (infinitiv): „Pentru ce se
bătea el, în afară de a se ilustra?” (E. Barbu, după Irimia, GLR, p. 465).
2.6.5.16.b. Funcţia sintactică de circumstanţial de excepţie la nivelul frazei
Propoziţia circumstanţială de excepţie corespunde circumstanţialului de excepţie de la nivelul
propoziţiei. Ea poate fi introdusă prin: a) pronume relative în acuzativ cu locuţiunile prepoziţionale în
18
Craşoveanu, Circumstanţiale, p. 147 ş.u.
19
Irimia, GLR, p. 461.
20
Referitor la funcţia sintactică de circumstanţial de excepţie, vezi G. Gruiţă, Despre aşa-zisul circumstanţial
de excepţie introdus prin decât (şi subordonata corespunzătoare), în CL, 1976, nr. 1, p. 83; Fulvia Ciobanu,
Cu privire la construcţiile care exprimă cumulul şi excepţia, LR, 1962, nr. 4, p. 375-378; D. Craşoveanu,
Observaţii asupra complementului de excepţie şi a propoziţiei corespunzătoare, LR, 1971, nr. 2, p. 151-158.
21
GALR, 2, p. 587.
22
Vezi în acest sens, Dimitriu, GLRS, p. 322.
afară de sau exceptând pe, sau în cazul genitiv cu locuţiunile prepoziţionale în afara, cu excepţia:
„Am crezut chiar că reuşisem, la un moment dat nu se mai auzea nimic afară de ceea ce era firesc într-
o pădure.” (O. Paler, după Irimia, Structura, p. 188); Vor câştiga toţi cu excepţia cui nu va lupta; b)
adverbe pronominale relative de tipul unde, când, cum, precum şi prin adverbul restrictiv decât: Să nu
pleci în altă parte decât unde ţi-am spus (Dimitriu, GLRS, p. 324); c) locuţiunile conjuncţionale în
afară că, decât că, în afara faptului că etc.: „Ce să le facem altceva decât să le interzicem să mai
crească atâtea vite.” (M. Preda, după Irimia, Structura, p. 189).

2.6.6. Funcţia sintactică cu dublă subordonare simultană (elementul predicativ

suplimentar)
Funcţia sintactică cu dublă subordonare simultană a fost studiată în lingvistica românească în
special în ultimele decenii. Referiri la această funcţie sintactică se găsesc, însă, şi la T. Cipariu 23, la H.
Tiktin24 şi la N. Drăganu25.

Specialiştii care au avut ca temă de cercetare funcţia sin-tactică cu dublă subordonare simultană
au opinii diferite în special în ceea ce priveşte terminologia utilizată pentru denumirea funcţiei
sintactice în discuţie. Funcţia sintactică cu dublă subordonare simultană este cunoscută şi studiată sub
mai multe denu-miri, ca de exemplu, complement în nominativ26, predicat nominal-verbal27, atribut
circumstanţial28, predicat circumstanţial 29, predicat complex30, atribut predicativ31, complementul
calităţii32, element predicativ suplimentar33, element predica-tiv necesar34, cumul de funcţii
sintactice35, complement predicativ36, adjunct predicativ suplimentar37, atributiv38, complementul
predicativ al obiectului şi predicativul suplimentar39 etc.

23
T. Cipariu, Opere 2, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1992, p. 323.
24
H. Tiktin, Gramatica română, Bucureşti, 1945, p. 76 [= Tiktin, Gramatica].
25
N. Drăganu, Elemente de sintaxă a limbii române, Bucureşti, 1945, p. 83 [= Drăganu, Elemente].
26
Drăganu, Elemente, p. 83.
27
Paula Diaconescu, Rolul elementului verbal în componenţa predicatului nominal, SG, 2, 1957, p. 114-120.
28
Flora Şuteu, Însemnări pe marginea anumitor construcţii gerunziale, LR, nr. 5, 1957, p. 15-22; Dimitriu,
GLRS, p. 353 ş.u.; Maria Grigorescu, Atributul circumstanţial, SG, 1, 1956.
29
Silvia Niţă, Predicatul circumstanţial, LR, 1958, nr. 4, p. 93-98.
30
P. Dumitraşcu, În legătură cu predicatul multiplu şi cel complex, CL, 1964, nr. 1, p. 59-66.
31
Gh. N. Dragomirescu, Atributul predicativ în limba română, în LL, nr. 6, 1962, p. 99-122.
32
I. Diaconescu, Complementul calităţii, LR, 1960, p. 14-18.
33
GA, 2, p. 206 şi 340; V. Şerban, Sintaxa limbii române, Bucureşti, 1973, p. 269.
34
D. Craşoveanu, Consideraţii asupra elementului predicativ necesar suplimentar, AUT, 8, 1970, p. 225-230.
35
S. Stati, Elemente de analiză sintactică, Bucureşti, 1972, p. 132.
36
Irimia, GLR, p. 486.
37
D.D. Draşoveanu, Sintagma verb-copulativ + adjectiv – o certitudine?, CL, 1973, nr. 2, pg. 271.
38
Gabriela Pană Dindelegan, Sintaxa transformaţională a grupului verbal în limba română, Bucureşti, 1974, p.
133.
39
În Gramatica limbii române, Editura Academiei, ediţia nouă, se face distincţie între complementul predicativ
al obiectului [= CPO], pe de o parte, şi predicativul suplimentar [= PS], pe de altă parte. Astfel, CPO şi PS
„au numeroase trăsături comune, CPO fiind, ca şi PS, o complinire de tip predicativ”. Se deosebesc, însă,
„prin tipul matricial /nematricial al complinirii: CPO este o complinire matricială a verbului, cerută de
semantica şi sintaxa lui internă, în timp ce PS este una nematricială, dobândită contextual. Astfel, a denumi şi
a desemna cer obligatoriu o complinire predicativă; a lua de / drept, pentru a actualiza sensul „ a atribui o
identitate falsă”, are nevoie în mod necesar de vecinătatea unui CPO, devenit un context obligatoriu şi
dezambiguizator: L-au desemnat reprezentantul lor ; Obraznic e numai cineva care se ia pe sine drept altul”.
Spre deosebire de verbele anterioare, „verbele de opinie ca : a considera, a crede şi verbele voliţionale şi
deziderative ca : a vrea, a dori sunt, matricial, tranzitive, având ca particularitate de construcţie realizarea
curentă a poziţiei OD ca propoziţie conjuncţională”, iar, „prin reorganizare şi elipsă, în locul unei structuri
bipropoziţionale, apare o construcţie „condensată”, cu un singur predicat al enunţării, verbele în discuţie
ataşându-şi o determinare exterioară, care provine din componenţa sintactică a subordonatei : Profesorii îl
consideră / îl cred inteligent., Părinţii îl vor / îl doresc medic.” (GALR, 2, p. 293-294).