RELAȚIILE SINTACTICE

A.Relaţia de dependenţă reprezintă raportul dintre două unități sintactice dintre care una
depinde de ocurența celeilalte. Așadar, relația de dependență implică existenţa a doi termeni:
unul neomisibil numit regent, celălalt dependent (subordonat) care, de regulă, este omisibil:
Văd bine.
Floarea roşie a cactusului a înflorit în această dimineață.
Locuieşte cu bunicii.

A.1.Tipuri:
a) Dependenţa bilaterală sau interdependenţa reprezintă acea relaţie dintre doi termeni
care se presupun reciproc1.
Acest tip de relaţie apare între unitatea sintactică ce are funcția de subiect şi verbul-
predicat al unei propoziţii şi formează nucleul unui enunţ structurat. Categoria gramaticală a
verbului care îi permite să dezvolte sensuri temporale îi asigură posibilitatea de reprezentare
dinamică a realității, verbul-predicat fiind responsabil de realizarea funcției primordiale a
comunicării prin rolul central pe care îl are în dezvoltarea predicației.
În generarea enunțului, selecția din planul paradigmatic al limbii a elementelor necesare
elaborării mesajului presupune trecerea verbului în formă gramaticală, prin atașarea la tema
lexicală a morfemelor categoriale specifice (mod, timp, persoană, număr). Cel mai adesea însă
dinamica verbală nu și-ar găsi temeiul expresiv fără prezența entității care o controlează sau
este controlată, tocmai de aceea verbul-predicat își atrage un subiect, realizat prototipic printr-
un nume.
În plan gramatical, fiecare termen îi impune celuilalt anumite restricţii: numele-subiect
impune verbului-predicat numărul şi persoana, iar verbul-predicat impune numelui-subiect
cazul nominativ2.
E primăvară.
Fluturii zboară.
Eu aduc flori la serviciu săptămânal.
„Către paradigma tragică poezia lui Eminescu pare să se îndrepte mai mult ca scop
transcendent decât ca etapă de creație.” (Sorina Sorescu, Dicționar de eminescologie,
p. 139)

b) Dependenţa unilaterală reprezintă relaţia dintre doi termeni: un regent şi un

determinant/ adjunct/ dependent/ subordonat.
Din punct de vedere sintactic, prezența determinantului este opțională, el fiind cel care
suportă restricții formale. Din punct de vedere semantic, regentul este cel care depinde de
prezența determinantului, acesta concretizând trăsăturile generale ale regentului și condiționând
proiecția ulterioară a grupului sintactic.
Relația de dependență se manifestă în structuri cu doi termeni (vine repede, clasă
liniştită), dar şi în structurile ternare în care este implicat numele predicativ, complementul
predicativ al obiectului, predicativul suplimentar, complementul secundar:
Nume predicativ: „Cu trecerea timpului, nu e sigur că diversitatea mai este atât de
vizibilă.” (Sorina Sorescu, Dicționar de eminescologie, p. 61)
„Urechea ta de violonist s-ar simți atinsă plăcut. Ce zici, îți place să mă numesc așa,
Hendrik?” (Ilinca Bernea, Selkie, p. 26).

1
Mai jos va fi detaliată modalitatea de realizare a relației de interdependență prin acordul dintre subiect și predicat.
2
Excepțiile cazuale vor fi tratate când va fi analizată funcția sintactică subiect.
 Complement predicativ al obiectului: „Se hotărî să îi zică Selkie, pentru că îl găsise pe
acel țărm pustiu de mare...” (Ilinca Bernea, Selkie, p. 4).
Predicativ suplimentar: „Poate că pur și simplu n-avea chef să-i facă niciun fel de
confidențe și se amuza în sinea lui, lăsând-o să se dea de ceasul morții cu comunicarea.
Simțind-o încordată, îi puse o mână pe umăr.” (Ilinca Bernea, Selkie, p. 9).
Complement secundar: Îl învaţă poezia.
„Viaţa m-a învăţat să tac, în anumite situaţii.” (Cătălin Mihuleac, Garsonieră memorială
confort trei, p. 244).
La nivelul frazei, dependenţa unilaterală se stabileşte între un cuvânt sau grup sintactic
din propoziţia regentă şi propoziţia subordonată.
 A.2. Marcarea relaţiei de dependență (subordonare):

A.2.1. Joncțiunea
Marcatorii relației de dependență sunt de mai multe tipuri, lexico-gramaticali sau
gramaticali. Într-o primă clasă, regăsim marcarea joncțională realizată prin:
1. Conjuncţii:
a. necircumstanţiale/complementizatori selectate/ selectați de centrii de grup/termenii
regenți în grupurile verbale interjecționale, adjectivale sau substantivale (de proveniență verbal
sau de tipul faptul, idea): Au anunţat 1/(că) va ninge de Crăciun.2/; M-au somat 1/(să)
răspund.2/; Hai1/(să) ne jucăm.2/; Este persoana potrivită1/ (să) ia decizii importante.2/; Ideea
1
/(că) a ascuns adevărul2/ m-a făcut1/ (să) mă îndepărtez de ea.3/
b. circumstanţiale, reprezentate de clase de conectorii specializați: - conjuncții și locuțiuni
conjuncționale cauzale deoarece, căci, fiindcă, întrucât, din cauză că, din pricină că, de vreme
ce, din moment ce, pentru că; - conjuncții și locuțiuni conjuncționale concesive deși, cu toate
că, chiar dacă, chiar de, măcar că; - conjuncția consecutive încât; - locuțiuni conjuncționale
temporale imediat ce, îndată ce, abia ce, de câte ori, ori de câte ori; - locuțiunea conjuncțională
opozițională în loc să; - locuțiuni conjuncționale cumulative după ce că, pe lângă că, plus că,
lasă că.
„La Comarnic, n-avusesem norocul ăsta,1/ (deoarece) dăduseră televizorul la
cooperativă, la reparat.2/” (Vlad Mușatescu, De-a baba oarba, p. 25)
„Câinele nu-i chiar atât de rău,1/ (de vreme ce) latră un sfert de oră, ca apucat.2/” (Vlad
Mușatescu, De-a baba oarba, p. 38)
Nu vin 1/(pentru că) nu pot.2/
„Tatăl prozatoarei şi poetesei, actualmente puţin răposat,1/ (deși) era unul din cei mai
înzestraţi farmacişti ai oraşului2/…” (Vlad Mușatescu, De-a baba oarba, p. 38)
„(Chiar dacă) vei câştiga,1/ plăcerea va fi de partea noastră...2/” (Vlad Mușatescu, De-
a baba oarba, p. 108)
„Erau prea aproape de mal1/ (și) fluxul avea să acopere zona 2/(în care) se aflau 3/(de
îndată ce) răsărea luna.4/” (Ilinca Bernea, Selkie, p. 11)
„L-au ținut în genunchi cu nemiluita 1/(și) i-au aplicat pedepse corporale 2/(ori de câte
ori) făcea câte o boacănă 3/(sau) îl prindeau cu minciuna.4/” (Ilinca Bernea, Selkie, p. 17)
„Poate 1/(că) făcuse ceva atât de îngrozitor 2/(încât), tocmai pentru a o proteja, se vedea
nevoit 3/(să) tacă.4” (Ilinca Bernea, Selkie, p. 19)

Alte conjuncții, deși reprezintă prototipul pentru anumite propoziții subordonate, pot să
introducă diferite alte tipuri:
„(Dacă) vreunul din şefii mei va fi deranjat,1/ o voi putea lesne cârmi.2/” (Cătălin
Mihuleac, Garsonieră memorială confort trei, p. 23) – P1 – Circumstanțial condițional;
„…şi el vrea 1/(să) afle 2/(dacă) sunt băut.3/” (Cătălin Mihuleac, Garsonieră memorială
confort trei , p. 117) – P3 – Complement direct;
„(Dacă) vă scriu astăzi, cu mâna tot mai nestăpână pe un pix rebel, 1/este 2/(pentru că)
am câştigat un pariu.3/” (Cătălin Mihuleac, Garsonieră memorială confort trei, p. 250) – P1 –
Subiect;
(Dacă) azi vreau să mă odihnesc,1/ ieri lucram cu spor.2/ - P2 – Circumstanțial
opozițional.

c. conjuncţii însoţite de elemente corelative: (Ca să) îmi amintesc1/, de aceea au sunat.2/;
Am lipsit atât de mult,1/ (încât) nu mai pot recupera.2/
2. Relative din clase diferite:
 a. pronume relative: „Nu m-a interesat1/ (cine) mi-a trimis-o2/ (şi) în (ce) scop.3/” (Cătălin
Mihuleac, Garsonieră memorială confort trei, p. 8); Am primit figurina 1/(cui) v-am spus.2/
b. adjective pronominale relative: Doreşte mereu1/ (să) cumpere 2/(orice) rochie vede.3/
c. adverbe relative: Merge1/ (oriunde) doreşte.2/; „(Ca să)-mi salveze obrazul,1/ (că) nici
un detergent nu mi-ar fi spălat ruşinea2,/ „nea” Fane, pentru două sutare, a amerizat în beciul
lui tătâne-său,3/ (unde) mai era ceva apă de la ploile de peste vară,4/ (şi)-a sosit cu trei hălci
de slănină afumată şi dată cu boia, lejer râncedă.5/” (Vlad Mușatescu, De-a baba oarba, p.
23)

1. prepoziţii: Pleacă la munte.; Casă de vânzare; Ajunge până diseară.; Munceşte fără
întrerupere.

A.2.2. Recțiunea
O altă clasă de marcatori este de natură gramaticală, constrângerile cazuale fiind o
modalitate de marcare a relației de dependență. Recțiunea presupune un grup sintactic în care
centrul impune nominalului strâns legat de acesta restricţii de caz:
a. În GV, verbul impune acuzativul sau dativul: L-am deranjat.; I-am vorbit.; „Fiecare
din controalele pe care fizicianul sau naturalistul le întreprinde pentru a se asigura
dacă lucrurile stau într-adevăr așa face uz de interferențe deductive.” (Logica și
dreptul, p. 71).
b. În GN, numele impune genitivul sau dativul: fratele mamei, fructele mărului, frate
mamei, acordarea de premii câştigătorilor.
c. În GAdj, adjectivul impune dativul: util nouă, conformă standardelor.; „Te-ai adâncit
în fotoliu, ca şi cum ai fi primit în braţe o greutate peste puterile planului tale şi-acum
încerci să-ţi alegi o expresie potrivită situaţiei.” (Cătălin Mihuleac, Garsonieră
memorială confort trei, p. 59).
d. În GAdv, adverbul impune dativul: conform așteptărilor, contrar talentului.
e. În GPrep, prepoziţia impune acuzativul, genitivul sau dativul: în coş, împotriva
curentului, graţie cunoştinţelor, sau pluralul: între case.

A.2.3. Acordul
Acordul reprezintă modalitatea de realizare a relației de dependență între două componente,
prin preluarea de către dependent de la regent a informaţii gramaticale de gen, număr şi caz. Se
pot realiza în GN două tipuri de acord: acord formal, în care termenul subordonat repetă
informaţia gramaticală a centrului (studentă frumoasă, oraş interesant, cutie chinezească,
amintirea unei seri speciale) şi acord prin atracţie, în care termenul subordonat se acordă cu un
component mai apropiat, limba şi literatura română, sora şi fratele meu.

A.2.4. Aderența
Relația de dependență se realizează prin ataşarea directă a unității sintactice, în cazul
cuvintelor care nu cunosc flexiune, caz în care nu se utilizează mijloace gramaticale de marcare
(conectori, caz, acord), însă topica joacă un rol important: cântă bine, lucrează corect, bolnavă
psihic.

B. Relaţia de nondependenţă sau de coordonare

Acest tip de raport se stabileşte între două sau mai multe unităţi sintactice/constituenți
care se află la același nivel ierarhic. Unităţile sintactice aflate în relaţie de coordonare sunt
unităţi de acelaşi tip (El vine azi1/ (şi) pleacă mâine.2/ – propoziţii principale) sau diferite (El
spune puţine lucruri1/ (şi) (ce) crede2a/ (cum) crede.2b/ – unităţi sintactice diferite: grup sintactic
şi propoziţie – puține lucruri și P2a, cu funcţii diferite puține lucruri și P2b).

Relaţia de coordonare se realizează prin:

1. juxtapunere (parataxă): El vine azi, pleacă mâine.
2. joncţiune exprimată prin clase de conectori care, morfologic, sunt conjuncţii şi
locuţiuni conjuncţionale coordonatoare.

B.1.Tipuri de relații de nondependență și clase de conectori coordonatori3:

B.1.1. Coordonarea copulativă reprezintă la nivel relațional ideea de asociere, de adăugare,
de cumul.
Conectori copulativi sunt conjuncţiile şi, nici (nici...nici) sau locuţiuni conjuncţionale:
(atât) cât şi, cum şi, precum şi, ca şi;

„Percepția (atât a) studenților, cât și a profesorilor privind motivele pentru care se

plagiază este redată în tabelul…”(Internet).
„Partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale,
alianțele politice sau electorale dintre acestea, precum și candidații independenți pot
contesta modul de formare și componenta birourilor electorale pentru votul prin
corespondență, în cel mult 48 de ore de la expirarea termenului de constituire sau, după
caz, de completare a acestor birouri.” (art. 8 Legea 288/2015).
„Nici noul Cod civil, nici legea sa de punere în aplicare nu conţin o definiţie sintetică
a profesionistului şi nici criterii exprese de stabilire sau identificare a acestuia, în raport
de alţi participanţi la raporturile juridice civile.” (Baias et al., Noul Cod civil. Comentarii
pe articole, p. 7).
„Tot astfel, patrimoniul statului, privit ca persoană juridică, ca şi cel al unităţilor
administrativ-teritoriale, este divizat în două mari mase patrimoniale de bunuri ...” (Baias
et al., Noul Cod civil. Comentarii pe articole, p. 30).

B.1.2. Coordonarea disjunctivă se referă la modalitatea de alegere sau de alternanță.

Clasa conectorilor disjunctivi este alcătuită din conjuncţii: sau, ori, fie, sau ... sau, ori ...
ori, fie ... fie;

„O lume fără creștere economic - utopie sau realitate?” (Internet)

„Elena Udrea, îndemnată să aleagă. Fie rămâne în partid şi încetează criticile, fie
părăseşte PDL.” (romaniatv.net)
„Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau
orientarea sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o
categorie socială ori la o categorie defavorizată, averea, originea socială, gradul de
cultură, precum şi orice altă situaţie similară nu au nicio influenţă asupra capacităţii
civile.” (art. 30 Cod civil)

B.1.3. Coordonarea adversativă marchează o relație de opoziție.

Conectori adversativi sunt conjuncţiile: dar, iar, însă, ci, or și locuțiunile conjuncționale
numai că, doar că.

„Botoșani nu are emoții cu UEFA, însă stă cu sufletul la gură pentru viitor.” (gsp.ro)

3
Dumitru Irimia (1997) distinge al patrulea tip al relației de coordonare, coordonarea alternativă, realizată cu
elemente aparținând clasei conectorilor disjunctivi și caracterizată de posibilitatea existenței unei alegeri: sau ...
sau, ori ... ori, fie ... fie.
 „Pentru Raci, activitățile gospodărești au succes la finalul acestei săptămâni, iar Leii
vor petrece mai mult timp în compania familiei.” (Internet)
„Cel lipsit de capacitate de exerciţiu nu-şi va putea însă exprima dorinţa şi prin
testament pentru că, potrivit art. 1038 NCC, numai cei care au discernământ pot testa, or
el este prezumat a nu avea discernământ.” (Baias et al., Noul Cod civil. Comentarii pe
articole, p. 72)
„Alegerea domiciliului nu se prezumă, ci trebuie făcută în scris.” (Baias et al., Noul
Cod civil. Comentarii pe articole, p. 84)
„Corupţia ucide? Da. Numai că, din păcate, nu ucide pe cine trebuie. (Internet)
„Chiar nu mai există nicio legătură. Doar că Parlamentul e cel care a rupt-o.”
(lucianmandruta.ro)

B.1.4. Coordonarea concluzivă indică un rezultat, o concluzie, o explicație sau o deducție.

Conectorii concluzivi sunt conjuncţiile aşadar, deci, carevasăzică/vasăzică și locuțiunile
conjuncționale aşa că, ca urmare, ca atare, în concluzie, în consecinţă, prin urmare, de aceea4.

„Există chiar și otravă, așadar otrăviți apa și hrana a cel puțin unuia dintre dușmanii
lui Allah.” (observatortv.ro)
„Vasăzică, faptul religios există în forma pe care am expus-o noi în lecţiunea trecută.”
(Internet)
„Mâine însă, la Palatul Cotroceni, e o plimbare, nu un protest, ca atare eu nu o să mă
apuc să strig.”(antena3.ro)
„În concluzie, putem spune că Belodedici era cel mai bun fundaș de la Valencia.”
(gsp.ro)
„În consecinţă, acest acord ar trebui să se aprobe.” (Internet)
„Nu sunt vinovat și, prin urmare, voi continua activitatea în cadrul Guvernului.”
(Internet).

Elementele corelative sunt cele care funcționează ca marcatori ai relaţiei de coordonare.

Astfel, în cadrul relației disjunctive, în scopul de a exprima alternanța sau excluderea,
conjuncțiile sau, ori și fie se dublează:
Sau plec eu, sau pleci tu.
Trebuie să iei examenul la o limbă străină, ori la franceză, ori la germană.
Ții legătura fie cu mine, fie cu tata.
În mod asemănător, se formează perechi adverbiale și ..., și, nici ..., nici, tratate drept
conjuncții coordonatoare copulative:
Și mâine, și poimâine voi fi tot acolo.
Nici mâine, nici poimâine nu voi fi acolo.
Tot în cadrul relației copulative sunt tratate perechile (atât, cât și), (nu numai, ci și):
Îl așteaptă atât pe nepoți, cât și pe părinți.
Nu numai nepoții sunt așteptați, ci și părinții.

C. Relaţia de echivalenţă sau apozitivă se stabileşte între doi constituenți, oricare

dintre ei omisibili: Azi, 11 martie, e ziua mea. Unul este numit bază, celălalt apoziţie. Numărul
termenilor implicaţi în relaţie poate fi nelimitat, teoretic vorbind. Constantinopolul, Capitala
Bizanţului, cel mai frumos oraş, ... a căzut sub dominaţie otomană. De asemenea, termenii
implicaţi în relaţia apozitivă pot fi, din punct de vedere structural, diferiţi.
Sora mea, Ileana, vine mâine. (cuvânt)
4
În Morfosintaxa limbii române (2010: 35) se consideră că al patrulea tip al relației de coordonare nu și-a
gramaticalizat conectorii, aceștia având statut adverbial și rol la nivel pragmatico-discursiv.
 În Craiova, oraşul în care s-a născut, n-a ajuns apoi niciodată.(grup nominal)
S-a terminat totul precum a început, ceea ce nu-şi va putea explica niciodată.
(propoziţie finită)

C.1.Tipuri de apoziții (cf. Morfosintaxa limbii române 2010: 43)

C.1.1. Potrivit structurii, respectiv dacă relația de echivalență se realizează între doi sau mai
mulți constituenți, apozițiile pot fi:
a. Simple: „Numele lui Iulian, succesorul lui Constantin, este strâns legat de
ultima încercare de restaurare a păgânismului în Imperiu.” (A. A. Vasiliev,
Istoria imperiului Bizantin, p. 111).
b. Complexe: „În timp ce Mardonios îl familiariza pe Iulian cu capodoperele
literaturii clasice, un cleric creștin, probabil Eusebiu, episcop de Nicomedia și
mai târziu de Constantinopol, un arian convins, îl introducea în studiul Sfintei
Scripturi.” (A. A. Vasiliev, Istoria imperiului Bizantin, p. 111).

C.1.2. Potrivit relației semantice dintre cei doi constituenți aflați în raport de echivalență,
apozițiile nominale pot fi de mai multe tipuri:
a. De echivalență referențială, respectiv apoziții ecuative („Din păcate, nu există
nicio informație precisă despre educația primară primită de fratele mai tânăr
al lui Vasile cel Mare, Grigore de Nyssa, cel mai profund gânditor dintre toți
trei.” - A. A. Vasiliev, Istoria imperiului Bizantin, p. 151), apoziții calificative
(fratele cel mai tânăr al lui Vasile cel Mare, ... cel mai profund gânditor dintre
toți trei), apoziție de identificare (Un copac din grădină, adică mărul, a înflorit
mai devreme.).
b. Categorială („Clement din Alexandria, celebrul scriitor din secolul al II-lea,
spunea...” (A. A. Vasiliev, Istoria imperiului Bizantin, p. 150) .
În vreme ce constituenții implicați în relația de echivalență referențială au caracter
suprimabil, pot schimba ordinea între ei, pot prelua cazul bazei ori pot fi însoțiți de apozemele
exact, respect, adică, apoziția categorială are doar un caracter suprimabil.