PROPOZIȚIA COMPLETIVĂ DIRECTĂ

1. Propoziția completivă directă îndeplinește funcția de complement direct pe lângă un verb

tranzitiv, o locuțiune verbală tranzitivă sau o interjecție predicativă din propoziția regentă.
Corespunde, prin urmare, la nivelul frazei, complementului direct și se poate dezvolta, prin
expansiune, din acesta:
 Nu pot merge mai departe.
CD
Nu pot1/ (să) merg mai departe.2/
Completiva directă răspunde la întrebările complementului direct: pe cine?, ce?.
2. Termenii regenți specifici ai completivei directe au caracteristica tranzitivității acțiunii
exprimate:
a) un verb tranzitiv la mod personal sau nepersonal:
PP CD
 Nu știu1/ (dacă) mai trec pe acasă.2/
CD PP
 Văzând1/ (că) nu mai vine, 2/ am plecat și eu.1/

Observație. Verbele dublu tranzitive, a ruga, a învăța, a anunța, a examina, a sfătui, a întreba, pot
fi regentele a două completive directe, una corespunzând unei persoane, cealaltă unui obiect. 1
PP CD CD
 Rog1/ (pe cine) m-a ascultat2/ (să) repete ultima propoziție.3/
b) o locuțiune verbală la mod personal sau nepersonal:
PP CD
 Am băgat de seamă1/ (că) ai lipsit.2/
CD PP
 Dând în vileag1/ (pe cine) încalcă legea,2/ scapi tu de răspunderea morală.1/
c) o interjecție predicativă cu sens tranzitiv: iată, iacă, uite, na:
PP CD
 Iată1/ (ce) cred eu.2/
3. Elemente de relație:
a) conjuncții subordonatoare: că, să, ca… să, dacă, de și locuțiunea conjuncțională
subordonatoare cum că:
PP CD
 Am bănuit1/ (cum că) nu vei mai veni.1/
b) pronume și adjective pronominale (± prepoziție):
 relative: care, cine, ce, câtă, câți, câte, ceea ce;
 nehotărâte: oricare, oricine, orice, oricât, oricâtă, oricâți, oricâte, orișicare, orișicine,
orișice, orișicât, orișicâtă, orișicâți, orișicâte.
PP CD
 Nu știu1/ (cine) a spart geamul.2/
 Observație. „cine” = pronume relativ în cazul nominativ cu funcție sintactică de subiect.
PP CD
 Nu mi-a spus1/ (cu ce) avion vine.2/
 Observație. „ce” = adjectiv pronominal relativ în cazul acuzativ cu funcție sintactică de atribut
adjectival.
PP CD
 El îl primea1/ (pe oricare) om îi bătea la ușă.2/
Observație. „oricare” = adjectiv pronominal nehotărât în cazul acuzativ cu funcție sintactică de
atribut adjectival.

1
Potrivit GALR, II, p. 416, a doua completivă directă corespunde complementului secundar şi se numeşte
propoziţie completivă secundară.

1
 c) adverbe relative și nehotărâte, cu sau fără prepoziție: unde, când, cum, cât, încotro,
dincotro:
PP CD
 Nu știm1/ (unde) a plecat.2/
(când) vine înapoi.2/
(cum) va fi vremea.2/
(încotro) a luat-o.2/
4. Propoziția completivă directă stă de obicei după regentă și nu se desparte prin virgulă de
aceasta. Când se insistă asupra ei, poate sta înaintea regentei și în acest caz se desparte prin virgulă:
CD PP
 (Ce) ai aflat tu astăzi,1/ eu știam de ieri.2/
Completiva directă poate fi anticipată sau reluată în regentă printr-un pronume demonstrativ
sau personal:
CD PP
 (Ce) ai auzit,1/ aia să faci.2/
CD PP
 (Dacă) vin,1/ o fac pentru tine.2/

Exerciții
1. Realizați expansiunea complementelor directe exprimate prin verbe la moduri nepersonale în
propozițiile subordonate corespunzătoare:
„Acu n-are cine mă spăla, n-are cine mă îngriji … n-are cine-mi spune o vorbă bună […]
Începui a merge și eu alăturea de el.” (Mihail Sadoveanu, „Un om năcăjit”)
„Tu învață a le cunoaște înfățișarea și a le deprinde numele.”
(Mihail Sadoveanu, „Nada Florilor”)
„Timpul veni, merele începură a se pârgui.”
(Petre Ispirescu, „Prâslea-cel-Voinic și merele de aur”)
„Mie mi-e drag românul și știu a prețui bunătățile cu care l-a dăruit natura.”
(Vasile Alecsandri, „Poezia populară”)
2.Contrageți propozițiile completive directe în partea de propoziție corespunzătoare:
„Dumneavoastră, ca fiecare boier, numai ne-ați poruncit să aducem bolovanul, dar n-ați pus
umărul împreună cu noi la adus.” („Moș Ion Roată”)
„Ar fi vrut să le prefacă pe toate la un loc, într-un vas de cristal, plin de otrava sufletului lor,
să-l ridice în mâini, să-l trântească și să-l sfarme în mii de țăndări.”
(Ionel Teodoreanu, „La Medeleni”)
3. Realizați analiza sintactică a frazei:
a) „Mai țin apoi minte că i-am dat o bucată de plăcintă, că l-am bătut, fiindcă nu voia să-mi
lase cimpoile, și că era băiat bun, căci nu s-a supărat, deși era mai mare decât mine.” (Ioan Slavici,
„Budulea Taichii”).
b) „Pe vremea asta știi când pleci de-acasă, dar nu știi niciodată când te întorci, nici dacă te
mai întorci.” (Zaharia Stancu, „Desculț”).
c) „Împăratul se cruci văzând că se întoarce viu, nevătămat și se coprinse de groază mare,
auzind că spăimântătorul zmeu, de a cărui frică a tremurat atâția amar de ani, se afla în palatul său și
zăcea fără de putere într-un butoi, în care fusese închis de mâna unui fecior de plugar.” (Ene Virgiliu,
„Făt-Frumos cu părul de aur”).
d) „Drumeții dădeau din cap și, întorcându-se acasă, spuneau că este la Cocorăști un cimpoieș care are
un fecior foarte învățat, ce știe toate limbile, și că l-au văzut chiar ei pe acel cimpoieș, care e un om
scurt, gros, șchiop de piciorul stâng, rotund la față și zâmbește totdeauna când vorbești cu el.” (Ioan
Slavici, „Budulea Taichii”).