Coordonarea

Fraza este un enunț complex alcătuit din două sau mai multe propoziții.
Numărul de propoziții dintr-o frază este egal cu numărul de predicate exprimate sau
subînțelese.
Fraza poate fi alcătuită fie numai din propoziții principale, fie atât din propoziții
principale, cât și din propoziții secundare. O frază trebuie să aibă cel puțin o propoziție
principală.
După rolul în frază, propoziția este:

 propoziție principală, când este o propoziție cu autonomie sintactică, inclusă în frază;

 propoziție secundară sau subordonată, când depinde sintactic de un cuvânt dintr-o
altă propoziție, care pentru aceasta constituie un centru.

Într-o frază, între propozițiile acesteia pot să apară:

 relații de coordonare – stabilite între propoziții de același fel, principale sau

secundare;
 relații de subordonare – stabilite între propoziții secundare și regentele lor.

Într-o frază, predicatele verbale pot fi subînțelese. În această situație, în locul predicatului
se pune virgulă sau linie de pauză. De exemplu: Anca stă la birou1/ și Cătălin, în fotoliu.2/

Dacă predicatul celei de-a doua propoziții este exprimat prin același verb la forma
negativă, acesta se poate realiza doar prin adverbul care este marcă de negație, fie că este
predicat verbal, fie că este nominal. De exemplu: Ea citește,1/ iar el, nu.2/ Ea este cuminte1/ și
el – nu.2/

În cazul verbelor pasive, predicatul din a doua propoziție poate fi exprimat doar prin
participiul care intră în structura verbului. De exemplu: Bluza a fost spălată de bunica1/ și
călcată de mama.2/. Predicatul nominal din a doua propoziție poate fi exprimat doar prin
numele predicativ. De exemplu: Ea este blondă1/ și el, brunet.2/

Relațiile de coordonare din frază se realizează prin:

 juxtapunere, care constă în alăturarea unor propoziții de același fel; este marcată de
virgulă și de punct și virgulă;
 joncțiune, care constă în marcarea relației sintactice prin anumite cuvinte de legătură
numite conectori sau elemente de relație.

Elementele de relație prin care se realizează coordonarea sunt conjuncțiile

coordonatoare: copulative  (și, nici), disjunctive  (sau, ori, fie, ba), adversative (dar, iar,
însă, ci, or), concluzive  (deci, așadar, carevasăzică, vasăzică).

1
 Conjuncțiile coordonatoare adversative cer înaintea lor virgulă: Am învățat, dar n-am
știut.
Se pune virgulă între propozițiile coordonate disjunctiv când amândouă încep prin
conjuncțiile perechi sau, ori, fie, ba: Sau înveți,  sau mergi la plimbare.
Conjuncțiile coordonatoare disjunctive  sau și  ori nu cer virgulă înaintea lor când apar
singure:  Mergi sau mai rămâi? 
Conjuncția coordonatoare nici cere virgulă înainte și când apare singură:  Nu vorbește,
nici nu cântă.
Conjuncția coordonatoare concluzivă  deci așezată în interiorul propoziției nu se desparte
prin virgulă, spre deosebire de conjuncția coordonatoare  așadar care, așezată în interiorul
propoziției, se desparte prin virgulă:  A învățat, știe deci bine. A învățat, știe, așadar, bine.

Locuțiunea conjuncțională este grupul unitar de cuvinte care se comportă ca o

conjuncție.
Locuțiunile conjuncționale coordonatoare pot fi:

 copulative: precum și, cât și;

 adversative:  numai că, doar că;
 concluzive: prin urmare, ca atare.

2
 Relațiile de subordonare din frază se realizează prin joncțiune, marcată prin conjuncții
subordonatoare sau alte părți de vorbire cu rol de elemente de relație.
Conjuncțiile subordonatoare apar doar în frază, spre deosebire de cele coordonatoare care
pot să apară atât în frază, cât și în propoziție.
Locuțiunile conjuncționale subordonatoare pot lega numai propoziții secundare de
regentele lor. De exemplu:  cum că, precum că, până când, până să, până ce, în timp ce, cât
timp, ori de câte ori, după cum, ca și cum, fără să, pe măsură ce, pentru că, din cauză că,
din moment ce, odată ce, pentru ca să, în caz că, cu toate că, măcar să, chiar dacă etc.

Propozițiile subordonate pot fi introduse și prin:

 pronume relative care îndeplinesc funcție sintactică în propoziția pe care o introduc:

Pomii1/ care cresc lângă fereastra mea2/ sunt plini de zăpadă.1/
 adjective pronominale relative: Știu/ care elev a învățat/
 pronume nehotărâte: Am aflat/ orice ați făcut.
 Adj pron nehotărâte: Îți dau orice carte dorești.
 adverbe relative  (unde, când, cum, cât), cu rol de a lega propoziția subordonată de
regenta ei; uneori, aceste adverbe sunt precedate de prepoziții: Merge1/  până unde l-ai
trimis.2/ Ajungem la destinație/ când va apuse soarele.
 adverbe nehotărâte: undeva, cânda, cumva, oriunde, oricând, oricum etc. Am
mers /oriunde am hotărât dinainte.
 conjuncții subordonatoare: fiindcă, că, căci, desi, încât, dacă, să, ca să, de, întrucât,
deoarece A scris atât de mult încât îl dor mâinile.
 locuțiuni subordonatoare: cum că, pe măsură ce, cu toate că, odată ce etc.

3
 ELIPSA

Elipsa reprezintă omisiunea unor secvențe recuperabile din context, ca urmare a faptului

că au fost exprimate anterior.
Maria joacă volei, iar Florina, (joacă) baschet.
Condiția pt existența elipesei este ca secvența elidată să fi fost exprimată anterior.
În scris, elipsele se marchează prin virgulă sau linie de pauză, iar în vorbire, printr-o pauză.
Există mai multe feluri de elipsă:
a.  Elipsa verbală reprezintă omiterea completă sau parțială a predicatului exprimat
anterior: Eu am fost în parc și tu, la film. 
b. Elipsa nominală reprezintă omiterea unui substantiv (eventual, însoțit de cuvinte
subordonate), recuperabil din context: Eu am cerut suc de portocale, iar tu ai cerut de mere.
Eu am cerut suc de portcolae, iar tu ai cerut (suc) de mere.
c. Propoziții fragmentare:

1. În construcțiile pasive, este elidat adesea auxiliarul a fi din cel de-al doilea predicat
pasiv.: Am fost sprijinit de unii și (am fost) blamat de alții.
2. Construcțiile cu auxiliarul pasiv a fi nu trebuie confundate cu cele cu NP multiplu:
Am fost înțeles de profesori și respins de colegi. (2 prop coordinate, cea de-a 2-a eliptică
de predicat)
Am fost atent și răbdător. (NP)
3. În prop coordinate, în cea de-a 2-a prop se pot elida părțile comune, păstrându-se
nhumai partea diferită, care conține informația nouă:

4
 Maria citește povești, iar Elena, nu (citește povesti).
4. Răspunsurile întrebărilor interrogative conțin elipsă:
Câte cărți ai citit în vacanță? Patru (cărți am citit în vacanță)
5. Răspunsurile la interogativele totale se pot substitui integral prin adverbe ca: da, nu, ba
da, sigur, bienînțeles, desigur, categoric, posibil, probabil, poate etc.
Mergem la bibliotecă azi? Nu. Ti-e sete? Da.
6. Cineva a bătut la ușă. Cine ( a bătut la ușă)?
În astfel de prop interogative se păstrează numai cuvântul interogativ, elidându-se restul
prop.
Elipsa conjuncțiilor coordonatoare: Vrea să intre în clasă, nu poate. (lipsește conj
adversativă dar). Vino cu tata, cu mama, cu cineva. (lipsește conj coord disj sau).