Textul dramatic

Conflictul dramatic reprezintă înfruntarea dintre două personaje

dintr-o piesă de teatru, cauzată de interese sau sentimente opuse.
Conflictul este un element fundamental al construcției acțiunii
dramatice.
Personajele din textul dramatic comunică și se comunică prin
intermediul dialogului și al monologului. Personajul dramatic este
construit în mod direct, prin notațiile autorului (lista personajelor și
indicațiile scenice) sau prin intervenția celorlalte personaje, și în mod
indirect, prin deducerea trăsăturilor sale din comportament, din
gesturi, din limbaj, din relațiile cu celelalte personaje.
Ca ființă ficțională, personajul are trăsături distinctive: un statut
social, o vârstă, trăsături fizice, o istorie personală și un nume.
Mijloacele de construcție a personajului dramatic sunt diverse.
Trăsăturile unui personaj dramatic pot fi prezentate direct, de către
autor (în indicațiile scenice), de către alte personaje sau de personajul
însuși, prin autocaracterizare. De asemenea, trăsăturile unui personaj
pot reieși indirect, din indicațiile scenice (care evidențiază acțiunile,
gesturile, comportamentul), din modul în care vorbește și din replicile
sale, adică din ceea ce spune.
Ironia se realizează prin formularea cu seriozitate a unui enunț cu
conținut comic, opus față de ceea ce se afirmă aparent în enunțul
respectiv.
Trăsături definitorii ale textului dramatic:

- este structurat în acte și scene;

- replicile sunt precedate de numele personajului care le rostește;
- acţiunea se dezvoltă în jurul conflictului dramatic
- replicile personajelor sunt susținute de mărci ale adresării directe
(interjecții, vocative, interogații, exclamații)
- tiparele textuale specifice sunt dialogul și monologul
- se remarcă prezența indicațiilor scenice (didascaliilor/indicațiilor
regizorale)acestea constituind singura intervenție a dramaturgului.

Exemplu de răspuns:
O trăsătură a textului dramatic din fragmentul citat este prezența
didascaliilor care însoțesc replicile personajelor. Astfel, în
secvența ,,...”, didascaliile oferă informații despre.....
c) rolul unei didascalii
- didascaliile reprezintă singurele intervenții ale
autorului/dramaturgului în text
- indicațiile scenice sau didascaliile se referă la acțiunea personajelor,
la decor, gesturi, mimică (limbaj nonverbal), intonație (limbaj
paraverbal), stări sufletești, atmosferă etc. Atunci când se referă la
personaje, didascaliile constituie o modalitate de caracterizare directă/
indirectă.
Exemplu de răspuns:
Didascaliile reprezintă singura intervenție directă a autorului în
textul dramatic, care oferă informații importante despre decor sau
jocul actorilor, facilitându-i cititorului înțelegerea textului. Astfel, din
indicația scenică ,,...” se poate deduce starea sufletească/ acțiunea
personajului... care.....În acest caz, indicațiile scenice contribuie la
caracterizarea directă/ indirectă a personajului.

Mesajul unui text dramatic

Mesajul unei opere literare dramatice reprezintă o sinteză a
viziunii dramaturgului asupra vieții și a lumii pe care o prezintă prin
intermediul personajelor, al conflictului dramatic și al indicațiilor
scenice, îmbinând ideea textuală cu gesturile, mimica personajelor sau
jocul scenic.
 Fragmentul de text dramatic, selectat din opera X, de Y,
transmite emoția (cui?, în ce moment?), reieșind din secvența…
(care?)
Mesajul se construiește pe baza temei…(care?), iar conflictul
dramatic, redat prin discuțiile dintre personaje (care?), valorifică
emoțiile (cui și în ce moment?), așa cum sugerează secvența: (dai
exemplu) și X (personajul) își manifestă (bucuria/
tristețea/nervozitatea) în/la întâlnirea/discuția/revederea etc. cu (cu alt
personaj-specifici).
Mesajul textual este completat de indicațiile pe care autorul le
oferă în indicațiile scenice cu scopul de a orienta jocul actoricesc și de
a oferi expresivitatea datorită fiecărei replici. Emoția lui X este redată
prin indicația/indicațiile scenic/e (exemplu), sugerând astfel …(ce
anume?)
Așadar, textul fragmentar dramatic reușește să transmită un
mesaj profund, folosind ideile prezente în replici, cât și în indicațiile
scenice, determinându-l pe cititor să reflecteze asupra unor aspecte
importante pentru el (care?).

Caracterizarea personajului dintr-un text dramatic

Personajul este elementul esențial al construcției dramatice prin

intervențiile, prin dialogurile și prin monologurile interpretate de
actori, pe baza cărora se conturează conflictul care declanșează
subiectul dramatic. Caracterizarea acestuia se realizează gradat de-a
lungul actelor și al scenelor, atât în mod direct, prin indicațiile scenice
sau din perspectiva altor personaje, cât și în mod indirect, prin limbaj,
prin gesturi, prin mimică, prin mișcarea scenică sau relația cu ceilalți
actanți.
X este unul dintre personajele, care participă la acțiunea textului
fragmentar ,,Y’’, el fiind... și este surprins în momentul în care (care
este momentul/la ce acțiune participă?)
 Trăsătura dominantă a lui X o constituie... și reiese din...(secvența
de unde reiese).
Conflictul dramatic în care este implicat este exterior/interior,
superficial și se declanșează în momentul în care…(ce conflict există
și între cine și cine), fiind și cauza opoziției, a confruntării de gânduri
și de idei.
Dialogul este tiparul principal, devenind o modalitate de
caracterizare indirectă a personajului. X este, în egală măsură,
ironic/indiferent/superficial/puțin dispus la conflict… .
Indicațiile scenice reprezintă o modalitate aparte de relevare a
trăsăturilor elocvente pentru modul în care dramaturgul a intenționat
să creeze personajul care prinde viață prin interpretarea actorului în
fața publicului. Acestuia îi este surprinsă vestimentația...(ex.)
gestica…(ex.) sau mișcarea acestuia...(ex.) SAU elemente paraverbale
(râs/plâns).Felul în care relaționează cu (alt personaj) este definitoriu
pentru portretul moral al personajului dramatic, deoarece intră într-un
conflict (de care) (exemplu de unde reiese).
X este un personaj ale cărui trăsături fizice și morale sunt bine
evidențiate în fragment, portretul său fiind emblematic pentru
categoria umană reprezentată de tipul omului ...

Subiecte posibile pentru textul dramatic Subiectul I A. 6.

6 puncte
 Rescrie fragmentul următor, transformând vorbirea directă în
vorbire indirectă. 6 puncte
PASCU (tainic): Dom’le șef! Ce crezi dumneata că e în pachetul
ăsta?
ŞEFUL: Păi ce să fie? O carte.
 Precizează o trăsătură a tiparului dialogat, ilustrând-o cu o
secvență din text.
 Menționează, în două – trei enunțuri, două trăsături ale textului
dramatic din fragmentul următor, ilustrându-le cu câte o
 secvență. 6 puncte
ACTUL I, SCENA XI
ȘEFUL, PROFESORUL
Profesorul a rămas lângă fereastră, cu totul cufundat în carte. Nu
aude nimic, nu vede pe nimeni.....
 Precizează, în unu – trei enunțuri, o trăsătură a personajului X,
identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de
caracterizare utilizat, ilustrându-l cu o secvență.
 Menționează, în două – trei enunțuri, rolul unei indicații
scenice din fragmentul următor:
  Precizează, în două – trei enunțuri, rolul dialogului din
fragmentul următor:

Tipar textual dialogat - presupune un schimb de replici

între două persoane/personaje;
- succesiunea replicilor este
marcată prin folosirea liniei de
dialog ( în textul narativ) sau de
numele presonajului aflat
înaintea replicii ( în textul
dramatic);
-intonația este sugerată de
semnele de punctuație;
-prezența mărcilor adresării
vorbirii directe ( interogații,
exclamații, vocative, interjecții,
verbe la imperativ.)

ROLUL DIDASCALIILOR
- didascaliile reprezintă singurele intervenții ale
autorului/dramaturgului în text
- se constuie în indici gestuali și comportamentali și au un rol
important în caracterizarea presonajului dramatic
- indicațiile scenice sau didascaliile se referă la acțiunea
personajelor, la decor, gesturi, mimică (limbaj nonverbal), intonație
(limbaj paraverbal), stări sufletești, atmosferă etc. Atunci când se
referă la personaje, didascaliile constituie o modalitate de
caracterizare directă/ indirectă.
Exemplu de răspuns:

Didascaliile reprezintă singura intervenție directă a autorului în

textul dramatic, care oferă informații importante despre decor sau
jocul actorilor, facilitându-i cititorului înțelegerea textului. Astfel,
din indicația ,,...” se poate deduce starea sufletească/ acțiunea
personajului... care.....În acest caz, indicațiile scenice contribuie la
caracterizarea directă/ indirectă a personajului.

ROLUL DIALOGULUI
Prin dialog se transmit idei, informaţii, gânduri, etc., prin
intermediul componentei verbale (cu ajutorul cuvintelor), însoţită de
componenta nonverbală şi paraverbală (gesturi, mimică, poziţia
corpului, intonaţia, ritmul sau intensitatea vorbirii, etc.), redată, în
opera literară prin notaţii auctoriale.
- se asigură operei literare dinamism, oralitate, autenticitate;
- se oferă personajelor posibilitatea de a se prezenta singure, prin
ceea ce spun şi prin felul de a se exprima (mijloc indirect de
caracterizare);
- se exprimă succesiunea şi coerenţa acţiunii dramatice;
- se introduce jocul cu măşti (în spatele fiecărei măşti a personajelor
este vocea auctorială);
-se măreşte impresia de viaţă autentică;
-se dezvăluie interesele, ţelurile care animă acţiunea;
-se realizează o prezentare mai vie, mai colorată a personajelor;
-se potenţează conflictul dintre personaje prin utilizarea acestuia în
cadrul naraţiunii.
Precizează, în două – trei
enunţuri, o trăsătură morală a
personajului, identificată în
fragmentul de mai jos, și
mijlocul de caracterizare,
ilustrându-l cu o secvenţă.- 6
puncte
Rescrie fragmentul următor,
transformând vorbirea directă în
vorbire indirectă.
Precizează, în două – trei
enunţuri, o trăsătură fizică a
personajului, identificată în
fragmentul dat, și mijlocul de
caracterizare, ilustrându-l cu o
secvenţă.- 6 puncte
– precizarea trăsăturii morale a
personajului – 2 puncte
– precizarea mijlocului de
caracterizare – 2 puncte
– respectarea normelor de
punctuație și a ortografiei (0 – 1
greșeli – 1 punct; 2 sau mai
multe greșeli – 0 puncte) – 1
punct
– încadrarea în numărul de
enunțuri indicat – 1 punct
Rescrierea fragmentului dat, cu
transformarea vorbirii directe în
vorbire indirectă- 6 puncte
– utilizarea verbelor la persoana
a III-a -1 punct
– utilizarea verbelor la moduri și
timpuri adecvate -1 punct
– utilizarea corectă a
coordonatelor temporale și/sau
spațiale:( în totalitate – 2 puncte;
parțial – 1 punct) -2 puncte
– fidelitatea față de textul dat:
(în totalitate – 2 puncte; parțial –
1 punct )- 2 puncte
Precizarea unei trăsături și a
mijlocului de caracterizare 6
puncte
– precizarea trăsăturii fizice a
personajului – 2 puncte
– precizarea mijlocului de
 caracterizare – 2 puncte
– respectarea normelor de
punctuație și a ortografiei (0 – 1
greșeli – 1 punct; 2 sau mai
multe greșeli – 0 puncte) – 1
punct
– încadrarea în numărul de
enunțuri indicat – 1 punct

Precizează, în două-trei enunțuri, Precizarea unei trăsături a

o trăsătură a textului dramatic
identificată în fragmentul dat
prin valorificarea cu o secvență
potrivită.
textului dramatic (de exemplu:
prezența conflictului dramatic/
didascaliilor/tiparului textual
dialogat)etc.) -6 puncte
– precizarea trăsăturii – 2 puncte
– ilustrarea cu o secvență din
oricare dintre cele două texte – 2
puncte
– respectarea normelor de
punctuație și a ortografiei (0 – 1
greșeli – 1 punct; 2 sau mai
multe greșeli – 0 puncte) – 1
punct
– încadrarea în numărul de
enunțuri indicat – 1 punct

Take, Ianke și Cadâr de V.I.Popa RECEPTAREA TEXTULUI

DRAMATIC
“Take, Ianke și Cadîr” este o piesă de teatru în trei acte de Victor Ion
Popa. Premiera a avut loc în 1932 la Teatrul Maria Ventura.
PERSONAJE: Take, Ianke, Cadâr, baba Safta, Ilie, Ionel, Ana, doi
copii
Structura operei dramatice :
Actul I :22 de scene Actul al II- lea : 16 scene Actul al III-lea : 3
scene
REZUMAT
Românul Tache, evreul Ianke si turcul Cadâr sunt trei negustori
care își duc traiul modest într-un orășel de provincie. Chiar dacă sunt
de etnii diferite, cei trei negustori trăiesc în bună înțelegere și sunt
prieteni de peste treizeci de ani. Însă, viata lor liniștită este tulburată
de momentul în care își fac apariția Ionel, fiul lui Take și Ana, fiica
lui Ianke. Părinții celor doi tineri află că Ionel și Ana trăiesc o poveste
de dragoste și că sunt hotărâți să se căsătorească. Dar, împotriva
acestei iubiri se ridică nu doar părinții, ci și locuitorii pașnicului târg
uitat de lume. În concepția lor, această poveste de dragoste este
absolut imposibilă. Take se teme de gura mahalalei, iar Ianke de
falimentul afacerii lui, pentru că evreii nu ar mai târgui de la el. Însă,
Cadâr, veșnic îndrăgostit și pus pe șotii face în așa fel încât povestea
celor doi tineri să aibă un final fericit. Bătrânul turc îi minte pe rând,
pe cei doi prieteni ai săi că a avut o aventură cu nevestele acestora și
astfel Ionel și Ana sunt copiii lui, convingându-i pe Take și pe Ianke
să –i ajute pe cei doi tineri cu câte 20 000 de lei, bani cu care cei doi
să-și înceapă o afacere la București. Actul al III-a, scena 1 îi prezintă
pe Take și pe Ianke, citind scrisorile trimise de Ionel și Ana din
diverse orașe , Brăila, Galați și dezvăluindu-și reciproc secretul pe
care îl știau despre Cadâr: el este tatăl celor doi tineri ce au fugit în
lumea largă pentru aș trăi povestea de iubire departe de comunitatea
căreia îi aparțineau fiecare dintre ei .Tot acum, Take și Ianke află că
fiecare dintre ei îl împrumutase pe Cadâr cu aceeași sumă de bani,
20 .000 de lei, pe care turcul reușise să-i restituie, cum promisese.
În scena 2, Take și Ianke îi cer socoteală lui Cadâr, dar turcul nici nu
infirmă, nici nu confirmă ceea ce spusese pe rând celor doi tați, ci se
multumește să repete : “Turcu plăteștem!” Tocmai când cei doi
negustori păcăliți erau pe punctul să îl atace pe Cadâr, sosește trenul și
le distrage acestora atenția.
Scena 3 îi aduce laolată pe cei cei trei negustori și pe tinerii căsătoriți
care povestesc cum i-a ajutat bătrânul Cadăr să-și înceapă o afacere și
cum au locuit alături de părinții lor, în casa turcului. Ianke observă că
Ana s-a îngrășat și Ana le dă o veste minunată că ,,au plecat doi și s-
au întors trei”, făcându-i bunici.
 Take și Ianke îi cer iertare lui Cadâr și îi mulțumesc pentru faptul
că le-a fost alături tinerilor în această perioadă, ajutându-i să se
cunune.

Mesajul: Piesa transmite un generos mesaj uman, sentimentul iubirii

fiind o piesă plină de nostalgie și de sentimentalism.
Tema o reprezintă relațiile interetnice dintre un român, un evreu și un
turc, dar și complexitatea sufletească.
Personajele aspiră la libertate și la frumusețe morală, la puritate
sufletească. Dramaturgul insistă pe omenescul personajelor, pe gradul
de umanitate existent, în universul oamenilor de rând, iar prietenia
este văzută ca fundament al existenței sociale.
Personajele eponime sunt trei mici negustori dintr-o mahala
moldovenească: Take-român, Ianke-evreu, iar Cadâr-turc al căror trai
se înscrie într-o normalitate pe alocuri rutinată, fără evenimente
majore, desfășurat după un mers ancestral (străvechi), plin de lentoare
statornicit de o prietenie de 30 de ani. Viața celor trei este una a
echilibrului perfect cu reguli. În această atmosferă de plăcută
toropeală apare un eveniment, care tulbură ordinea firească și așezată
a lucrurilor: menirea Anei, fiica lui Ianke și a lui Ionel, fiul lui Take,
ambii studenți la Academia Comercială din București.
Ceea ce tulbură liniștea mersului existențial molcom nu este atât
sosirea copiilor, cât decizia acestora de a se căsători. Take se teme de
bucluc, de gura lumii, de efectul acestei căsătorii asupra comunității
din mahala, iar Ianke, de faliment. Un alt impediment moral pentru
părinți ar fi rigorile societății, cei doi tineri având naționalități diferite.
Conflictul dramatic declanșat de această inopinată decizie își găsește
rezolvarea în intervenția salutară plină de inteligență a lui Cadâr, care
regizează fuga copiilor. Îi adăpostește la el, le asigură bani, câte
20.000 de lei luați de la părinți și banii săi economisiți. Noua prăvălie
se va numi ,,La Ierusalim’’, pentru că acolo sunt primiți toți oamenii
indiferent de etnie, fiind spațiul egalizării religioase.
Cele trei personaje ajung să semene, împărtășesc cumsecădenia,
omenia, sufletul curat, duioșia în ciuda disputelor verbale frecvente
care fac parte din sfera acestei prietenii. Take, creștinul este mai
violent, Ianke persiflează, iar mahomedanul Cadâr filosofează
pasionat. Totul ia forma unei comedii sentimentale, dar și de
moravuri, cu un umor verbal pur. Ianke este locvace, dinamic domină
scena, se conturează un adevărat tip uman, construit cu finețe
psihologică, plin de resurse sufletești.
În concluzie, în cadrul creației dramatice se conturează un
univers uman în care povestea, nuanța, atmosfera primează în fața
profitului.

Caracterizarea personajului Take

Personajul dramatic este o instanță aparte prin care dramaturgul își
exprimă viziunea despre lume și viață, gândurile, ideile și
sentimentele. Personajul literar, ,,ființă de hârtie specifică lumii
ficțiunii" ( Roland Barthes ) este rotița, care pune în funcțiune întreg
mecanismul dramatic, el constituind o modalitate de evidențiere a
viziunii despre lume a autorului.
Personajul Take din textul dramatic ,, Take , Ianke si Cadâr”, de
Victor Ion Popa este unul dintre protagoniștii piesei, având în vedere
faptul că participă la toate momentele acțiunii, fiind caracterizat atât
în mod direct de către alte personaje, dar, mai ales, indirect prin fapte,
limbaj, mediul social, relația cu alte personaje, ticuri verbale, etc.
Statutul social al lui Take este de locuitor al unui mic orășel, de
negustor, asemeni celor doi prieteni ai săi, magazinele lor arată
aproape la fel și au aceeași marfă : ,,Sunt acolo trei prăvălii modeste,
de târgușor provincial. Întâia este a lui Take”.
Caracterizarea directă, făcută în didascalii scoate în evidență un
portret fizic sumar :,,somnoros și lehămețit de căldură,”, dar și
vestimentația acestuia:,, toți trei negustorii ușor și comod îmbrăcați de
vară”. În plus, tot în mod direct îl caracterizează și Ianke: ,, IANKE:
Din pricina prostiei le-ai uitat, nu din pricina nevestei... și nevasta s-a
dus și prostia a rămas…”, ,, ești blagoslovit de Dumnezeu: ești prost
pe dinafară, dar ești deștept pe dinăuntru.”, ca fiind un om prost,
părăsit de soție , însă norocos .
Portretul moral este foarte bine conturat, realizat prin
caracterizare indirectă. Take, un negustor român, care are prieteni de
etnie diferită (turcul Cadâr și evreul Ianke) nu este de acord ca fiul lui
să se căsătorească cu Ana, evreică, fiica lui Ianke. Astfel, deducem că
Take este superficial, tipul conservatorului, care, de teamă că va fi
exclus din societate, nu se gândește la fericirea fiului său, punând, pe
primul plan, propria fericire. Deși trăiește în pace și înțelegere de
peste treizeci de ani cu etnii diferite, nu e capabil să accepte iubirea
fetei pentru Ionel. Este modest și are o mică afacere,, Firma lui Take,
pe care-i scris doar: „La Take“, ,,e neagră cu litere galbene’’. Din
gesturile sale reiese că este un om bun, prietenos, chiar și cu cel care
pare a-i fi dușman, după ce află de iubirea celor doi copii ,, TAKE: Ce
facem acum, măi frate? ”
În ceea ce privește relația sa cu alte personaje, modul de adresare
către acestea, se observă ca Take este orgolios, însă nu dorește să
trăiască în ceartă, deoarece, în ciuda diferențelor, personajele sunt
identice ,,caselor lui Ianke și Take – tot așa de asemuitoare și pe aci ca
și prin față.”. Se adresează prietenilor de altă etnie cu apelativul ,,
Frate”, fiind, în sinea lui, conștient de importanța relațiilor în
societate.
Trăsătura sa dominantă de caracter este orgoliul, idee susținută
din faptul că nu voia să-și lase fiul să se căsătorească nicidecum cu
Ana.
Dintre trăsăturile evidențiate de către dramaturg în conturarea
personajului Take, admir dragostea pe care i-o purta lui Ionel,
valoare morală cu care mă identific, cu care rezonez și pe care o
consider esențială și în devenirea mea ca om. La rându-mi, îmi
manifest iubirea față de părinți în orice situație.
Așadar, personajul Take este semnificativ pentru tipologia pe
care o întruchipează, cea a omului bun, însă îi pasă mult prea mult de
prejudecăți.

,,Take, Ianke și Cadâr’’-Victor Ion Popa (clasa a VIII-a)

Temele- familia, imposibilitatea împlinirii cuplului, negustoria,

religia, egalitatea dintre indivizi
Valori culturale: personajele aspiră la libertate și la frumusețea
morală, la puritatea sufletească, luptând cu disperare cu prejudecățile
semenilor pentru a-și atinge idealurile; iubirea necondiționată pentru
copii; iubirea pură a adolescenților; conștientizarea pentru o soluție
salvatoare, interesul pentru o muncă cinstită; ajutorul reciproc.

Valoare morală: rigorile societății, cei doi tineri au naționalități

diferite. (evreică și creștin)
Textul prezintă relațiile interetnice dintre un român, un evreu și
un turc, dar și complexitatea personajelor.Viața protagoniștilor este
una a echilibrului perfect cu reguli. În această atmosferă de plăcută
toropeală apare un eveniment care tulbură ordinea firească și așezată a
lucrurilor: venirea Anei, fiica lui Ianke, și a lui Ionel, fiul lui Take,
ambii studenți la Academia Comercială din București. Cei doi decid
să se căsătorească. Take se teme de bucluc, de gura lumii, de efectul
acestei căsătorii asupra comunității din mahala, iar Ianke se teme de
faliment. Cadâr regizează fuga celor doi tineri.

”TAKE, IANKE SI CADÂR„ de VICTOR ION POPA

Trei negustori dintr-un orășel de provincie moldovenească – un

român (Take), un evreu (Ianke) și un turc (Cadâr) – rezolvă problema
complicată a toleranței religioase și a comuniunii raselor prin iubire.
Fiul lui Take (Ionel) și fiica lui Ianke (Ana) se iubesc, dar împotriva
acestei idile se ridică la început nu numai părinții, ci și mahalaua cu
“opinia publică”. Cadâr are soluţia: cei doi tineri "să fugă" departe.
Fricile sufleteşti ale celor doi părinţi se liniştesc. Cadâr se implică
extrem de mult, îi ascunde pe cei doi în casa lui, şi face rost de bani
pentru a porni o nouă afacere, câştigul fiind luat de Take şi Ianke.
Noua prăvălie se va numi “La Ierusalim”, fiindcă vorba lui Cadar,
“acolo şi turca, şi ovrei şi creştin estem!”
Texte literare în care putem descoperi valoarea toleranței:

,,Minunea” de R.J. Palacio;

,,Ca peștele în copac” de Lynda M. Hunt;
,,Băiatul cu pijamale în dungi” de John Boyne;
Subiectul I A .9

Asemănarea textului” Take,Ianke…

Valori culturale:
-interesul pentru prietenie, toleranță, responsabilitate individuală,
iubire, acceptare, curaj.

Ideea acestui text mă trimite cu gândul la opera ,,Romeo și

Julieta’’, de William Shakespeare.
Valoarea culturală comună, la nivelul celor două texte, o
constituie interesul pentru iubire și manifestarea acestei trăiri
puternice. Valorile morale reprezentative sunt: respectul și
generozitatea dintre personajele, care alcătuiesc cuplul.
În textul-suport, fiul lui Take, Ionel, și fiica lui Ianke, Ana, doresc
să se căsătorească, însă se izbesc de intoleranța etnică. Cu ajutorul lui
Cadâr, ei vor depăși aceste prejudecăți și cei trei negustori se vor
înțelege la fel de bine ca înainte.
În opera lui Shakespeare, neînțelegerile celor două familii
importante ale Veronei, Capulet și Montague, îi determină pe cei doi
tineri, pe Romeo și pe Julieta, care s-au întâlnit la petrecere, să se
îndrăgostească, însă nu se pot împlini emoțional din cauza împotrivirii
tatălui fetei și aceasta decide să bea o poțiune. Romeo, fiind sfâșâiat
de durere, va alege să-i urmeze gestul iubitei lui, care nu era moartă,
pentru că nu trecuse efectul substanței, dar când vede că tânărul a
murit, se sinucide și ea.

I.A.9
Ideea acestui text dramatic ,,Take, Ianke și Cadâr’’ de Victor Ion
Popa mă trimite cu gândul la opera literară ,,Nathan Înțeleptul’’, de
Gotthold Ephraim Lessing.
Valoarea culturală comună, la nivelul celor două texte, o
constituie interesul pentru toleranță/ pentru acceptarea aproapelui
indiferent de etnie și de religie.
Piesa lui Victor Ion Popa produce un efect pe care îl au prejudecățile
comunității, în cazul poveștii de iubire dintre Ana și Ionel. Celor din
mahala li se pare nepotrivită această dragoste dintre ei, dar Cadâr îi
determină pe părinți să înțeleagă faptul că mai presus de interesele
etnice este iubirea copiilor.
În piesa lui Lessing, locul târgului provincial este luat de
Ierusalim și ,,Povestea celor trei inele’’ reprezintă răspunsul metaforic
pe care Nathan i-l oferă sultanului Saladin. Niciuna dintre religii nu
este mai presus de cealaltă, fiindcă se bazează pe iubirea față de
ceilalți, pe acceptare și pe toleranță.

,,Vrem să dăruim câte o o fereastră’’-Matei Vișniec (clasa a VII-a)

Temele: prietenia, școala, pasiunea și iubirea pentru lectură, dorința

de explorare, comunicarea deschisă, pasiunea.

Valori culturale/morale: generozitatea, iubirea dintre prieteni,

disponibilitatea pentru (auto)educare, loialitatea, respectul reciproc,
responsabilitatea individuală iubirea pentru carte și promovarea
acesteia, sinceritatea.
Textul prezintă trei prieteni, elevi, cu pasiuni diferite, care vor să le
povestească spectatorilor cum a început totul. Aceștia sunt sinceri unii
față de alții și relatează cum s-au rătăcit printr-o bibliotecă, fiind un
moment de revelație. În scena patru, prietenii urcă pe scenă și deschid
câte o carte și în urma lecturii își dau seama că biblioteca are ferestre.
În final, cei trei se apropie de public și le dăruiesc acele cărți pentru că
sunt prieteni adevărați.