Circumstanțialul de timp

Def. Circumstanțialul de timp determină un verb și arată timpul când se petrece

acțiunea sau durata acțiunii.

Întrebările la care răspunde

Dânsa puse în fiecare zi o vorbă bună pentru Rănică... / Când puse? – în (fiecare) zi
(Al. Odobescu, ”Jupân Rănică-Vulpoiul”)
Cânta voios sub crengi un șipot, / cânta din zori
și până-n seară./ De când cânta? – din zori
(D. Anghel, ”Șipotul”) Până când cânta? – până-n
seară
Doar n-am a trăi cât lumea... / (Ion Creangă, ”Povestea Cât timp a trăi? – cât lumea
lui Harap-Alb”)

Obs. Ca și celelalte circumstanțiale, circumstanțialul de timp poate sta după verbul

determinat sau înaintea acestuia:

P C S C P S
Au trecut de-atunci mulți ani. / De-atunci au trecut mulți ani. /

Circumstanțialul de timp poate fi exprimat:

a) printr-un substantiv cu sau fără prepoziție, singur sau însoțit de adjectiv ori de
numeral:

Au mers așa luni în șir. substantiv fără prepoziție

Unsprezece luni a stat Bozan în spital. / substantiv însoțit de numeral cu valoare
(Al. Sahia, ”Uzina vie”) adjectivală
Cine nu vrea / să plămădească / cerne toată ziua. / substantiv însoțit de un adjectiv
pronominal
De copil, Alexandrescu cunoștea poeții greci...; / substantiv cu prepoziție
la vârsta de șaptesprezece ani, citise pe toți două substantive și un numeral
clasicii francezi./
(Ion Ghica, ”Scrisori către Vasile Alecsandri”)

b) printr-un adverb sau o locuțiune adverbială:

A fost odată un vânător... / adverb fără prepoziție

Și, Doamne, frumos era pe atunci... / și copiii adverb cu prepoziție
și copilele megieșilor erau de-a pururea locuțiune adverbială
în petrecere cu noi. /
(Ion Creangă, ”Amintiri din copilărie”)
Stau, săracii, ș-ascultă noaptea / cum le urlă lupii adverb provenit din substantiv
la ferestre./ (Al. Vlahuță, ”România pitorească”)

c) prin verb la gerunziu sau la infinitiv precedat de prepoziția până sau de locuțiunea
prepozițională înainte de sau dinainte de:
Fiul craiului încălecând, îl netezește pe coamă.../ verb la gerunziu
(Ion Creangă, ”Povestea lui Harap-Alb”)
A doua zi plecăm până a nu răsări soarele./ verb la infinitv cu prepoziția
până
(Al. Vlahuță, ”România pitorească)
Dușmanii poposesc înainte de a azvârli pod peste fluviu. / verb la infinitiv cu locuțiunea
(Eusebiu camilar, ”Povestiri eroice”) prepozițională înainte de

Obs. Un verb poate avea două sau mai multe circumstanțiale de timp coordonate sau
necordonate:

a) Și sfârșitul tău veni-va

Azi ori mâne, ori mai apoi! (George Coșbuc, ”Pentru libertate”)
b) Odată, la un Sfântul Vasile, ne prindem noi vreo câțiva băieți / să ne ducem cu
plugul. / (Ion
Creangă, ”Amintiri din copilărie”)

veni-va

C1 C2 C3
azi + mâne + mai apoi

ne prindem

C1 C2
odată + la un Sfântul Vasile