Sunteți pe pagina 1din 2

APOZITIA

Apoziția – aduce o explicatie , face o precizare

Apozitia este atributul substantival  în cazul nominativ, indiferent de cazul termenului


determinat, sau, mai rar, în același caz cu acesta.

Ex: Au văzut-o pe stăpâna acestor locuri, o femeie înspăimântătoare, de care toți se temeau.
Am văzut-o pe sora ta, pe Corina, în parc.

Apoziția se exprimă prin:

- substantiv:

Sora mea, Elena, este profesoară.

Pe colegul meu, pe Mihai, l-am vazut in parc.

Băiete, elevule, vino la mine! (V)

Salvatorul lor, doctorul Mihăilă, era pentru ei un adevărat erou.

- pronume:

Prietenul meu, adică el, mă ajută mereu.

Noi, prietenii tăi, te vom ajuta până la sfârșit.

- numeral cu valoare pronominală:

Celelalte case, a doua și a treia, sunt renovate.

Colegii mei, doi dintre ei, au fost medici.

Îi dau copilului, celui de-al treilea, o minge.

- adjectiv:

El este neascultător, mai exact obraznic.;


T I P U R I   D E    A P O Z I Ț I E
A. simplă – se exprimă printr-un singur substantiv comun sau propriu sau printr-un
adjectiv substantivizat
Bădița Ioan,  erau un flăcău falnic.
Stăteam de vorbă cu Lucia, arhitecta, și cu alți prieteni de-ai mei.

B. dezvoltată – se exprimă printr-o îmbinare de cuvinte (un substantiv și unul sau mai multe
atribute)
Ex: Andrei, fratele meu cel mai mare, este student.
Unul și același termen poate fi determinat de mai multe apoziții, simple și dezvoltate.
Era casa lui Dănilă, starostele ciobanilor din partea locului, venetic de pe plai, dar mare baci
la bătrânețe. (Gala Galaction, GA II, pg 128)
Când apoziția are o notă de precizare sau explicare, ea se desparte prin virgulă de regent.
 Apoziția poate fi introdusă și prin adverbele adică și anume.
Apoziția indică
 numele
Fluviul Dunărea, lacul Roșu, Strada Roma,
Tatăl său, Costache, era medicul satului.

S-ar putea să vă placă și