SUBSTANTIVUL

Substantivul este partea de vorbire care denumește ființe, lucruri, fenomene ale naturii,
însușiri, acțiuni, stări sufletești, considerate în sens larg obiecte.
Substantivele sunt comune (denumesc o clasă de obiecte de același fel) sau proprii
(denumesc individualități cum ar fi: nume de persoane, de țări, de localități, de ape, de sărbători;
acestea se scriu cu literă mare la inițială).
Substantivele sunt de trei genuri: masculin (se numără „un”, „doi”: un copil, doi copii),
feminin (când se numără „o”, „două”: o fată, două fete), neutru (când se numără „un”, „două”: un
caiet, două caiete).
Substantivele au două numere: singular (denumesc un singur obiect), plural (denumesc
două sau mai multe obiecte).
Desinențele sunt sunetele sau grupurile de sunete așezate la sfârșitul substantivelor pentru
a indica genul și numărul acestora.
Există substantive care nu au forme diferențiate după număr (pui) și există substantive
care au două forme de plural, diferențiate ca sens (elemente chimice – elemenți de la calorifer).
Substantivele pot fi precedate de prepoziții, împreună cu care se analizează.
Substantivele colective au formă de singular și înțeles de plural.
- când substantivul colectiv cu funcție sintactică de subiect se află la singular, acordul
se face cu verbul predicat la singular (Clasa noastră a mers la schi.)
- când substantivul colectiv cu funcție sintactică de subiect este determinat de un alt
substantiv la plural care indică elementele componente ale grupului, acordul cu verbul
predicat se poate face fie la plural, fie la singular (O mulțime de copii a / au mers la
schi.)
Substantivele sunt: numărabile (elev, elevi) sau nonnumărabile (sare). Substantivele
nonumărabile sunt:
- defective de plural: SINGULARIA TANTUM: au numai numărul singular (oțet)
- defective de singular: PLURALIA TANTUM: au numai plural (ochelari)
O categorie separată a substantivelor nonnumărabile sunt SUBSTANTIVELE MASIVE,
care denumesc materii și care își păstrează caracteristicile, chiar dacă sunt împărțite. (brânză)
Unele substantive nonnumărabile au contexte specifice de gen, altele nu, așa încât genul
este greu de stabilit: ARHIGEN: poate fi masculin-neutru (curaj) sau feminin-neutru (aplauze),
aceste substantive figurând în dicționare la genul neutru.

ARTICOLUL: este un element care însoțește întotdeauna un substantiv. Articolul arată

în ce măsură obiectul denumit le este cunoscut vorbitorilor. Articolul reprezintă categoria
gramaticală a determinării și se analizează întotdeauna împreună cu substantivul.

1
 Substantivele pot fi:
- articulate: când obiectul le este cunoscut vorbitorilor (semaforul, un semafor)
- nearticulate: când nu se oferă nicio informație cu privire la cunoașterea obiectului
(semafor); în dicționare, substantivele care sunt cuvinte-titlu apar nearticulate.
Articolul hotărât arată că obiectul denumit de substantiv este cunoscut atât de vorbitor,
cât și de ascultător. El se adaugă direct la sfârșitul substantivului, formând cu acesta o singură
unitate sonoră și grafică. La masculin și la neutru, singular, se leagă de substantiv prin sunetul de
legătură „-u-”, care nu trebuie luat nici cu substantivul, nici cu articolul (băiatul).
Formele articolului masculin feminin neutru
hotărât
singular -l, -le, -a, -lui -a, -i -i, -lui
plural -i, -lor -le, -lor -le, -lor

Articolul nehotărât arată că obiectul denumit de substantiv este mai puțin cunoscut
vorbitorului și ascultătorului. El se așază înaintea substantivului, fiind un cuvânt scris separat.
Formele articolului masculin feminin neutru
nehotărât
singular un, unui o, unei un, unui
plural niște, unor niște, unor niște, unor

CAZUL ESTE FORMA PE CARE O IA SUBSTANTIVUL PENTRU A EXPRIMA

FUNCȚIA SINTACTICĂ ÎNTR-O PROPOZIȚIE.
1. Cazul nominativ:
Substantivul cu funcția sintactică de SUBIECT sau de NUME PREDICATIV este în
cazul nominativ. Substantivul în cazul nominativ poate fi articulat (Copiii se joacă. – Niște fete
râd.) sau nearticulat. Când substantivul în nominativ este nume predicativ, cel mai frecvent este
nearticulat. (Tata este avocat.)

2. Cazul acuzativ:
Substantivul cu funcția sintactică de COMPLEMENT, precedat sau nu de prepoziție, este
în cazul acuzativ.
COMPLEMENTUL DIRECT: este partea de propoziție care determină un verb și arată,
în special, obiectul asupra căruia acționează autorul unei fapte. (Dan colorează desenul.)
complementul direct răspunde la întrebările: PE CINE? CE?. Substantivul cu funcția sintactică de
complement direct stă în cazul acuzativ, cu sau fără prepoziția „pe”.
COMPLEMENTUL PREPOZIȚIONAL: este partea de propoziție care determină un verb
și arată obiectul care este ținta acțiunii sau pentru care acționează autorul unei fapte. (Nu se
satură de cărți.) Complementul prepozițional răspunde la întrebările: PENTRU CINE? PENTRU
CE? DE CINE? DE CE? LA CINE? LA CE? DE LA CINE? DE LA CE?. Substantivul cu funcție
sintactică de complement prepozițional stă în cazul acuzativ, fiind însoțit de prepoziție.

2
 Complementul prepozițional trebuie delimitat de complementul direct exprimat prin
substantiv precedat de prepoziția pe. COMPLEMENTUL DIRECT POATE FI DUBLAT DE UN
PRONUME PERSONAL, FORMĂ CLITICĂ.
Îl ascult pe Dan. – pe Dan este dublat de cliticul „îl”
Contez pe prieteni. – pe prieteni nu poate fi dublat de clitic

Părțile de propoziție subordonate verbului sunt de două feluri:

- complemente: compliniri (completări) obligatorii: complementul direct,
complementul prepozițional
- circumstanțiale: compliniri facultative, care arată împrejurările desfășurării acțiunii:
circumstanțialul de loc, circumstanțialul de timp, circumstanțialul de mod
a. Circumstanțialul de loc: este un subordonat facultativ al unui verb și arată situarea și
orientarea spațială. Răspunde la întrebările: UNDE? DE UNDE? PE UNDE?
ÎNCOTRO? DINCOTRO? (Dan locuiește în București. Legumele provin din Spania.
Mihai se îndreaptă spre casă.) Substantivul cu funcție sintactică de circumstanțial de
loc este în cazul acuzativ, fiind însoțit de prepoziție.
b. Circumstanțialul de timp: este un subordonat facultativ al unui verb și arată reperele
temporale pe care le are o împrejurare. Răspunde la întrebările: CÂND? DE CÂND?
PÂNĂ CÂND? CÂT TIMP?. (Am mers în vacanță la bunici.)Substantivul cu funcția
sintactică de circumstanțial de timp este în cazul acuzativ, fiind însoțit de prepoziție.
c. Circumstanțialul de mod: este un subordonat facultativ al unui verb și arată
caracteristica sau împrejurarea unui eveniment. Răspunde la întrebările: CUM? ÎN CE
FEL?. Substantivul cu funcție sintactică de circumstanțial de mod stă în cazul
acuzativ, fiind însoțit de prepoziție.
Circumstanțialele nu se separă, de obicei, prin virgulă. Când vorbitorul dorește să le
evidențieze în enunț, plasându-le înaintea verbului de care depind, se pot despărți prin virgulă.
(În această seară, nu am scris tema.) Se pun între virgule circumstanțialele așezate între subiect și
predicat (Ana, în această dimineață, n-a mers la școală.) sau cele așezate înaintea complementelor
obligatorii (Ana citește, cu atenție, textul.).

ATRIBUTUL exprimat prin substantiv în cazul acuzativ cu prepoziție se numește

ATRIBUT SUBSTANTIVAL PREPOZIȚIONAL.
Substantivul în cazul acuzativ poate îndeplini funcțiile sintactice de:
a. Complement direct
b. Complement prepozițional
c. Circumstanțial de loc
d. Circumstanțial de timp
e. Circumstanțial de mod
f. Atribut substantival prepozițional

3
 3. Cazul dativ: substantivul care are funcția sintactică de complement și răspunde la
întrebarea CUI? se află în cazul dativ.
Substantivele nume de persoane masculine sau feminine terminate în consoană sau de
origine străină sunt precedate la dativ de „lui” (marcă de caz). Substantivele nume de persoane
feminine sfârșite în „-a” se termină, la dativ, în „-ei”. Substantivele nume de persoane feminine
terminate în „-ca”, „-ga”, la dativ se termină în „-ăi”.
Complementul indirect este partea de propoziție care determină un verb și arată
beneficiarul unei acțiuni. (Îi dau copilului un măr.). Complementul indirect răspunde la
întrebarea CUI?. Substantivul cu funcția sintactică de complement indirect stă în cazul dativ.

4. Cazul genitiv: substantivul cu funcția sintactică de atribut care răspunde la întrebările

AL, A, AI, ALE CUI? este în cazul genitiv. Funcția sintactică a substantivului în
cazul genitiv este de atribut substantival genitival. (în dativ și genitiv, substantivele au
aceeași formă).
Substantivul în cazul genitiv poate fi precedat de cuvintele „al, a, ai, ale”, care se numesc
ARTICOLE GENITIVALE. Rolul acestora este de a marca suplimentar cazul genitiv și de a
stabili relația dintre substantivul în genitiv și substantivul determinat de acesta.
Formele articolului genitival singular plural
masculin al ai
feminin a ale

Articolul genitival se acordă în gen și număr cu substantivul determinat de substantivul în

genitiv. Într-o enumerare de substantive în genitiv, articolul genitival se reia înaintea fiecărui
substantiv. Înaintea substantivelor proprii nume de persoane masculine sau feminine terminate în
consoană sau an numelor de origine străină aflate în cazul genitiv, pe lângă articolul genitival
poate să apară și cuvântul „lui”, ca marcă a cazului.

5. Cazul vocativ: substantivul care arată o chemare sau prin care i se atrage atenția unei
persoane este în cazul vocativ. Substantivele în cazul vocativ nu au funcție sintactică,
putând fi însă centru pentru un atribut.
Substantivele în vocativ pot avea:
- formă proprie, construită cu desinențele „-e” (băiete, Vlade) și „-o” (Ano) sau „-ă”
(fată, Ană, Ioană)
- aceeași formă cu nominativul (Anca)
- formă construită cu ajutorul articolului hotărât (fetelor, nepoților)
În scris, substantivele în cazul vocativ se separă prin virgulă de restul propoziției. Uneori,
după substantivul în vocativ se pune semnul exclamării. Dacă substantivul în vocativ are
determinanți, întregul grup se separă prin virgulă de restul propoziției (Dragi colegi, vă felicit!).

4
Substantivul se poate combina în anunț cu alte cuvinte, fiind:
- centru al grupului nominal, când i se subordonează:
o atributul adjectival (caiet curat)
o atributul substantival prepozițional (caiet de notițe)
o atribut substantival genitival (caietul copilului).
- adjunct într-un grup nominal, când este:
o atribut substantival prepozițional (caiet de notițe)
o atribut substantival genitival (caietul copilului)
- adjunct într-un grup verbal, adică un grup de cuvinte având centru un verb, când este:
o complement direct (ia un caiet)
o complement prepozițional (mă gândesc la caiet)
o complement indirect (îi pun caietului copertă)
o circumstanțial (pixul este pe caiet)
 în grupul verbal, o situație specială o au:
 subiectul, care stabilește cu verbul predicat o relație de
interdependență
 numele predicativ, care intră într-o relație ternară cu subiectul
și cu verbul copulativ
Un substantiv poate fi, în același timp, centru și adjunct, intrând în grupuri diferite.