SUBSTANTIVUL ŞI ARTICOLUL

Def. Substantivul- parte de vorbire flexibilă care denumeşte fiinţe, obiecte,

fenomene, acţiuni, stări, calitaţi, relaţii- adică referenţi diferiţi.
FELUL substantivelor:
a) Substantive comune- denumesc referenţi care au particularităţi semantice
comune:băiat, maşină, telefon.- îşi schimbă forma în funcţie de număr, caz şi
determinare
Substantive proprii- indică referenţi unici : antroponime (Mihai), toponime
(Argeş), zoonime (Grivei), astronime (Jupiter), evenimente istorice şi culturale (Primul
Război Mondial), sărbători religioase (Crăciun), instituţii (Academia Română), titluri
(Gramatica de bază a limbii române)

! - au gen substantivele proprii animate(m. Andrei/f. Raluca); pentru celelalte genul se

stabileşte cu ajutorul contextului: (aceasta)Craiova, (acest) Jupiter;
!- au fie numai forma de număr singular: Paris sau formă numai pentru plural: Rusalii,
Carpaţi (rar substantivele propria cu forma de singular se folosesc la plural: Avem în
clasa trei Marii.)

 Substantivele proprii pot trece în clasa substantivelor commune când nu mai

desemnează referenţi unici: Am cumpărat un Cărtărescu recent.
 Substantivele proprii pot proveni din substantive comune: Am fost la Buşteni.

b) Substantivele individuale- brad, soldat, student

Substantive colective- denumesc, prin forma de singular, ansambluri formate
din obiecte/fiinţe: buchet, stol, armată. Se folosesc atât la singular, cât şi la plural:
echipă, echipe. Sunt fie cuvinte de bază: haită, fie cuvinte derivate cu sufixe colective:
-ime(studenţime), -iş (stejăriş), - işte (alunişte), -ărie (argintărie), -ăraie (apăraie)
!Acordul se realizează la singular, după formă: Familia Ionescu ne-a vizitat., dar
şi la plural, după înţeles, în cazul substantivelor grup, mulţime, clasă atunci când sunt
articulate nehotărât şi când accentual comunicativ cade pe substantivul subordonat: O
mulţime de oameni au ieşit în stradă.

c) Substantive simple: bancă, atenţie

Substantive compuse- din cuvinte întregi: bunăvoinţă, proces-verbal, cuvânt-
cheie, botgros, subansamblu, Baia de Aramă, bună-credinţă; cu prefixoide şi cu
sufixoide: teleconferinţă, pseudocultură, insecticid, bibliofil; prin abreviere: SNCFR,
STB, TAROM, DOOM, Plafar
 GENUL SUBSTANTIVULUI
- este o caracteristică semantică intrinsecă, substantivul NU îşi schimbă forma în
funcţie de gen, spre deosebire de adjective. De exemplu, în cazul substantivelor
elev, elevă NU avem forme ale aceluiaşi substantive, ci elevă este derivate cu suffix
motional de la baza elev.
- fiecare dintre cele trei genuri se recunoaşte cu ajutorul unei perechi de context
adjectivale de tipul:
 masculin: UN/ACEST pom- DOI/ACEŞTI pomi
 feminin: O/ACEASTĂ casă- DOUĂ/ACESTE case
 neutru: UN/ACEST tablou- DOUĂ/ACESTE tablouri

! Substantivele epicene- au o singură formă pentru a indica ambele sexe:

masculine (elefant, rinocer, ţânţar, şobolan)sau feminine (cămilă, girafă, veveriţă).

! Se pot forma prin derivare, cu ajutorul sufixelor moţionale, substantive feminine

de la masculine: profesor-profesoară, italian-italiancă, duce-ducesă, notar-
notăriţă, împărat-împărăteasă, urs-ursoaică, croitor-croitoreasă, Bogdan-
Bogdana, Sorin-Sorina) sau substantive masculine de la feminine: raţă-răţoi;
gâscă-gâscan

NUMĂRUL SUBSTANTIVULUI

- presupune opoziţia singular vs plural: copil-copii, spectacol-spectacole, tablou-

tablouri, carte-cărţi
!sunetul/sunetele adăugate pentru a forma pluralul se numesc desinenţe.
! sunt corecte formele: aragaze, morminte, aziluri, chibrituri, compromisuri,
chitanţe, chitare, ciocolate, plăpumi, după-amiezi NU aragaze, mormânturi, azile,
chibrite, compromise, chitănţi, chitări, ciocolăţi, plapume, după-amieze
! marcarea numărului se poate realiza şi prin alternanţe fonetice:student-
studenţi, masa-mese, creion-creioane

! Substantivele nonnumărabile sunt substantivele defective care au :

- fie formă de singular (defective de plural)- oină, aloe, curaj; aici sunt incluse
substantivele masive (nume de materie) şi o parte dintre substantivele abstracte,
pentru că acestea desemnează referenţi care nu se pot număra: lapte, unt, curaj. In
general, masivele şi abstractele au formă de singular, rar au plural: tăiţei, funeralii.
Nu toate abstractele sunt defective: idee-idei, talent-talente, gelozie-gelozii.
 ! Folosirea substantivelor masive şi abstracte la plural antrenează modificări de
sens: vin-vinuri (sortimente); alamă-alămuri (obiecte din alamă); bunătate-bunătăţi
(măncăruri bune)

! Substantivele nonnumărabile se pot asocia cu adjective de tipul: mult, puţin,

destul, atât. De exemplu: mult curaj, puţin vin, dar nu mult telefon, puţină uşă…

- fie formă de plural (defective de singular): zori, câlţi, aplauze, şale

! Substantive cu formă identică şi la singular şi la plural: arici, pui, nume, pronume,

învăţătoare, ochi.
! substantive cu forme de plural multiple, diferite ca sens: raport-rapoarte,
raporturi; cetru-centri, centre; cămin- cămine, căminuri, arc-arce, arcuri
! substantive cu forme duble de plural, nediferenţiate semantic: copertă-coperţi,
coperte

CAZURILE SUBSTANTIVULUI

Substantivul are cinci valori de caz care reies din raporturile pe care substantivul
le stabileşte cu alte componente ale enunţului. In stabilirea cazului se ţine cont de
funcţia sintactică pe care substantivul o îndeplineşte.

 NOMINATIVUL se asociază cu următoarele funcţii sintactice:

- subiect (cine? ce?): Elevii învaţă. Se aude zgomotul. Imi place ciocolata. Este
toamnă. Au înflorit ghioceii şi brânduşele.

- nume predicativ- în relaţie cu un verb copulativ: Radu este/a devenit/a ajuns/s-a

facut/pare/un copil bun. Prietenia înseamnă respect. Cozonacul a ieşit pufos. Ion a
rămas prietenul şi confidentul meu.

- apoziţie (obligatoriu postpusă construcţiei de bază, este izolată prin virgule, linii de
pauză, două puncte- are caracter facultativ, poate fi suprimată; poate fi precedată de
adverbe: adică, anume, respectiv, mai exact..): Medicul nostru, Popescu, ne-a ajutat
de fiecare data.
! Apoziţia nu este un tip de atribut, pentru că nu se subordonează unui
regent.
- atribut (se subordonează unui regent nominal): Profesorul Popescu este apreciat
de elevi.
  ACUZATIVUL- este corelat cu următoarele funcţii sintactice:

- complement direct (pe cine? ce?): Il aşteptam pe profesor. Iată rezultatele! (cu
sau fără prepoziţia pe)

! Precedat de prepoziţiile sau de locuţiunile prepoziţionale: cu, de, despre, la, în,
din, spre, pe, dinspre, în loc de etc. , substantivul poate avea alte funcţii sintactice:

- complement prepoziţional (despre cine?despre ce? cu cine? cu ce? pentru

cine? pentru ce? de cine? de ce? de la cine? de la ce? ): Vorbeşte despre
intenţiile sale.

- atribut substantival prepoziţional (care? ce fel de?): Pădurea din deal a înverzit.

- circumstantial de loc (unde?de unde?până unde? încotro?): Bunicul bea

cafeaua pe balcon.

- circumstantial de timp (când?de când?până când? Cât timp?): In decembrie

vom pleca la Paris.

- circumstantial de mod (cum?în ce fel?cât de?decât cine?): Scrie cu grijă. E mai

isteţ decât colegul său.

- circumstantial de cauză (din ce cauză?din ce pricină?): Nu a plâns de teamă.

- circumstantial de scop (cu ce scop?): Merge după cumpărături.
- circumstantial conditional (cu ce condiţie?): Accept propunerea cu condiţia asta.

- apoziţie: O aştept pe Ana, pe prietena mea.

- nume predicativ: Multe filme sunt de război.

  GENITIVUL – este cazul în care substantivul are următoarele funcţii
sintactice:

- atribut substantival genitival (al, a, ai, ale cui?): Titlul romanului mi s-a părut
interesant.

! Prepoziţiile şi locuţiunile prepoziţionale: asupra, contra, împotriva, înaintea,

împrejurul, dedesubtul, deasupra, în faţa, în spatele, în jurul, de-a lungul, de jur
împrejurul pot preceda substantive în genitiv care îndeplinesc funcţiile sintactice
de:

- atribut substantival prepoziţional (care? ce fel de?): Lupta împotriva nedreptăţii

trebuie continuată.

- circumstantial de loc (unde?) : In jurul şcolii s-au plantat copaci.

- circumstanţial de timp: Inaintea pauzei, elevii nu mai erau atenţi.

- circumstantial de scop (cu ce scop?): In vederea terminării proiectului vor lucra

zi şi noapte.

- nume predicativ: Atitudinea este contra războiului.

 DATIVUL- funcţii sintactice:

- complement indirect (cui?)- Ion i-a oferit mamei lui un buchet de flori.
- atribut- Acordarea de ajutoare sinistraţilor a fost binevenită. Ion este nepot de
frate mamei.
- circumstantial de loc: Stai locului!
- apozitie: A reuşit graţie prietenului meu, adică lui Ion.

Prepoziţiile graţie, datorită, mulţumită impun cazul dativ, iar substantivul precedat
de ele are funcţie sintactică de circumstantial care exprimă mijlocul, instrumental
(circumstantial instrumental): Graţie internetului am aflat multe informaţii.

! Când substantivul este precedat de un cuvânt care nu cunoaşte formă de dativ, se

folosesc prepoziţiile la sau a: Le-am dat la doi copii bomboane. Câinele a fost
salvat graţie a doi copii.
  VOCATIVUL

- nu are de obicei funcţie sintactică, pentru că nu stabileşte relaţii sintactice cu alte

componente ale enunţului,
- este cazul adresării, desemnaeză o persoană sau un animal, mai rar un referent
inanimate personificat:
Maria, când vii pe la noi?; Codrule, codruţule/Ce mai faci, drăguţule…
- forma vocativului poate fi identică cu cea a nominativului, deosebirea fiind data de
intonaţie (Vasile cântă o doina. Vasile, cântă o doină!) sau vocativul poate avea
forme cu desinenţe specifice: Ioane, pleacă! Băiete, stai liniştit! Doamnelor, poftiţi
în faţă!, Copilule, fii cuminte! Mario, vino odată!
- vocativul se izolează de restul enunţului prin virgule: Ce aţi învăţat azi, copii?
- când este însoţit de o interjecţie apelativă (măi, mă, bre), între aceasta şi vocativ nu
este obligatorie virgula, dar este permisă: Măi, Ion, vino puţin!/ Măi Ion, vino
puţin!
- enunţul care conţine un vocativ se marchează la final prin semnul întrebarii sau de
exclamare.
!!! In mod exceptional, vocativul poate avea funcţia sintactică de apoziţie:
Băiete, frumosule, unde ţi-e gândul?

ARTICOLUL HOTĂRÂT ŞI NEHOTĂRÂT

- sunt mărci ale categoriei determinării;
- articolul hotărât este postpus substantivului (este enclitic),arată că referentul este
bine cunoscut de către vorbitoriar substantivul articulat hotărât are următoarele
forme, în funcţie de cazurile N-A şi G-D:
băiatul, fratele, fata, steaua, băiatului, fratelui, fetei, stelei, băieţii, fraţii, fetele,
stelele, băieţilor, fraţilor, fetelor, stelelor

! Articolul hotărât enclitic de masculin singular este – l care se ataşează

desinenţei -u. In exprimarea orală, când dispare -l, -u preia rolul de articol: Băiatu’
ne-a ajutat.
! Când lui se asociază cu un nume propriu sau cu un alt nume care desemnează un
referent unic: lui Ion, începutul lui august, acesta nu are rol de determinare, nu este
articol, ci marcă a genitiv-dativului.

- articolul nehotărât este antepus substantivului (este proclitic), arată că referentul

este mai puţin cunoscut de căţre vorbitor;
- formele articolului nehotărât în funtie de gen, număr şi de caz sunt: un băiat,
unui băiat, nişte băieţi, unor băieţi, o fată, unei fete, nişte fete, unor fete
 -
Iubesc Braşovul.

ARTICOLUL GENITIVAL
- este o marcă a cazului genitiv: o carte a Mariei, elev al profesorului, ale noastre
vecine.
- are patru forme, în funcţie de gen şi de număr: al, a ,ai, ale.
! A nu se confunda articolul genitival cu prepoziţia a care ajută exprimarea
relaţiei de genitiv: jucăriile a doi copii, autoare a multe cărţi (a- prepoziţie care
precedă un numeral cu valoare adjectivală sau un adjectiv pronominal cu formă de
nominativ-acuzativ). Pe când în structurile: o jucărie a copilului, autoare a multor
cărţi este articol genitival.
Atenţie! Este corect dorinţa fratelui şi a mamei, NU dorinţa fratelui şi mamei

POSIBILITĂŢI COMBINATORII ALE SUBSTANTIVULUI

 In calitate de regent, substantivul poate avea diverşi subordonaţi cu funcţia

sintactică de atribut, împreună cu care formează GRUPUL NOMINAL.
Subordonaţii substantivului au funcţie sintactică de atribut exprimat prin:
- adjectiv: text interesant, fiecare carte, două probleme
- substantiv în genitiv: cartea Mariei; în dativ: acordarea de
burse elevilor, frate mamei; în nominativ: frigiderul Arctic; sau în acuzativ cu
prepoziţie: carte de poveşti
- pronume:părerea ei
- adverb: plecarea mâine, casa de acolo
- verb la infiniv sau la supin: plăcerea de a citi, carte de citit

 In calitate de subordonat, substantivul singur sau împreună cu prepoziţia

care il precedă poate avea diverse funcţii sintactice:
- atribut: haina fetei, acordarea de premii elevilor, profesorul
Ionescu, casa din deal.
- complement direct: Ion a citit cartea
- complement indirect: Le-a citit copiilor o poveste frumoasă.
- complement prepoziţional: Se teme de întuneric.
- circumstantial: Lucrează cu atenţie. Se joacă în parc. Ne
întâlnim în fiecare seară.
Substantivul are frecvent funcţia sintactică de subiect, situaţie în care se acordă cu
predicatul: Elevii din clasa a cincea citesc o lecţie de gramatică.
 LOCUŢIUNEA SUBSTANTIVALĂ
- grupare de cuvinte cu sens unitar care funcţionează ca un substantiv: bătaie de joc,
tragere de inimă, părere de rău, băgare de seamă, dare de mână, luare de cuvânt,
aducere-aminte, luare-aminte.
- au forme diferite în funcţie de număr: bătăi de joc; de caz: acestei luări de cuvânt;
pot fi articulate: aducerile-aminte
- componentele locuţiunilor s-au fixat în timp, de aceea nu mai pot fi analizate
separate.

SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE A SUBSTANTIVULUI

Se pot substantiviza (pot trece în clasa substantivului) unele părţi de vorbire:
 verbul la supin: desenatul, coborâtul
 adjectivul propriu-zis : tânăra blondă, participial: fericitul ăsta; sau
gerunzial:suferindul alintat;
 adverbul: binele făcut, aporoapele nostru;
 pronumele: eul, sinele, armonia totului;
 numeralul: zecele primit;
 interjecţia: oful , ahul
! Pot fi substantivizate, funcţionând ca nişte citate, alte unităţi ale limbii:
Conjuncţia “dar”exprimă o opziţie. “B” este o consoană.

Substantivul poate trece la alte clase lexico-gramaticale şi devine:

 adverb: A îngheţat bocnă. A căzut grămadă. S-a supărat foc. Fuge glonţ.
 adjectiv: câini bărbaţi; Ion e mai copil decât îl credeam.
 interjectie (Substantivul cu formă şi cu intonaţie de vocativ devine interjecţie
când nu se referă concret la persoana pe care o desemnează şi exprimă o
reacţie afectivă: Frate, de ce m-am legat la cap?; Dumnezeule, de câte ori
să-ţi spun?

UTILIZAREA SUBSTANTIVULUI IN REDACTAREA UNUI TEXT

- substantivul are o pondere însemnată în majoritatea tipurilor de texte;
- trebuie utilizat adecvat, în funcţie de registrul stylistic
- în descrieri, de exemplu, se utilizează frecvent substantive cu sens concret însoţite
de adjective calificative;
- în textele ştiinţifice, predomină substantivele specializate semantic, cu sens
denotative, aparţinând anumitir terminologii (chimie, matematica etc.)
- în textle jurnalistice, se pot îmbina substantive din sfere diferite (termini de
specialitate, limbaj colocvial, neologisme, arhaisme)cu sensuri denotative şi
connotative
- ! Se recomandă măsură în utilizarea diminutivelor, întâlnite în registrul popular şi
familiar şi încarcate cu valori afective pozitive: fetiţă, copilaş, copăcel, căsuţă, mai
rar negative:profesoraş, actoraş. Abundenţa diminutivelor poate fi deranjantă şi
poate crea efecte ridicole.
- ! Se recomandă evitarea articulării hotărâte a substantivului din titlul unui text care
nu îşi propune să epuizeze subiectul: Funcţii sintactice ale substantivului.

ASPECTE ALE VARIAŢIEI SUBSTANTIVULUI

A. In cursul istoriei limbii, au apărut: ;
- variaţii de gen şi de număr: minută-minut; sistemă-sistem; capitoli-capitole
- oscilaţii în marcarea pluralului: stradă- strade/străzi; şcoală- şcoale, şcoli;
colonel-coloneli, colonei;
- variaţii în sec. al XIX-lea în marcarea cazurilor: vieţii/vieţei; lunii/lunei;
slugii/slugăi
- unele substantive au dispărut din uz, altele au fost împrumutate din alte limbi:job,
trend, weekend, gadget, pub, summit etc.
B. In limba actuală:
- variante accentuale: trafic/trafic; profesor/profesor; penurie/penurie;
- preferinţa pentru englezisme: job, tred, party (în loc de serviciu, tendinţă,
petrecere)î
- variaţie stilistică bogată a substantivului în româna actuală: substantive argotice
( lovele, şmen, şpagă) aparţinând jargonului, vorbirii populare sau regionale
-
ORTOGRAFIE ŞI ORTOEPIE
Atenţie la:
 Scrierea cu unu, cu doi sau cu trei i la finalul substantivelor: doi membri,
membrii asociaţiei; doi fii, toţi fiii;
 Scrierea cu sau fără cratimă a substantivelor compuse (consultă DOOM!):
process-verbal, cuvânt-cheie; prim-ministru, bunăcredinţă etc.
 Cratima se utilizează pentru ataşarea articolului hotărât sau a desinenţei -uri
la substantive împrumutatea căror finală nu prezintă concordanţă între scriere
şi pronunţare: show-ul, wisky-uri. Se scriu fără cratimă forme
precum :weekendul, jobul, trendurile.
 Cratima nu se utilizează, de obicei, între prefix/prefixoid şi bază:
minivacanţă, nonvaloare, precomandă. Se scriu cu cratimă: ex-ministru,
non-eu.
 Nu se rosteşte [ie] la începutul sau în interiorul neologismelor: euro, poezie,
eşarfă.
 Se păstrează pronunţarea ca în limba de origine pentru substantive precum
spray [sprei], staff [staf]