Subiectul IB 4 – MORFOLOGIA

Exercițiu de 6 puncte – adică, 2 p. x 3 exemple sau 3 p. x 2 exemple

SFAT:

Recapitulând Morfologia, asigurați-vă că rețineți orice noțiune în cel puțin trei variante!

Substantivul

- clasificare după felul lor – substantive comune (piatră) / proprii (Pitești)

- clasificare după structură – substantive simple (floare) / compuse (floarea-soarelui) / locuțiuni
substantivale (aducere-aminte, dare de seamă, părere de rău, bătaie de joc)
- categorii speciale, privind exprimarea numărului:

 Substantive colective – au formă de singular, dar înțeles de plural: grup, neam, ceată, națiune,
popor / roi, stol, turmă, herghelie, haită etc.; unele substantive colective sunt formate prin derivare cu
sufixe colective: tufiș, porumbiște, rufăraie, tineret etc.

 Substantive defective de singular – au doar formă de plural

- comune: artificii, aplauze, ochelari, pantaloni, macaroane, icre, mazăre etc.
- proprii: Iași, Ploiești, București, Alpi, Anzi etc.

 Substantive defective de plural – au doar formă de singular

- comune: miere, făină, ulei, lapte, aur (nume de materiale); volei, tenis, box (nume de sporturi);
cinste, ură, dragoste, bunătate, clasicism (noțiuni abstracte) etc.
- proprii: Ana, Oradea, Italia, Asia etc.
 Substantive cu forme identice de singular și plural – ardei, ochi, pui, crai, arici, tei, unchi,
învățătoare etc.
 Substantive cu mai multe forme de plural (de obicei, aceste cuvinte sunt polisemantice) - corn:
coarne (de animal), cornuri (de patiserie), corni (instrument muzical)
- cazuri: Nominativ, Acuzativ, Genitiv, Dativ, Vocativ; cazurile pot fi recunoscute și după
combinațiile substantivului cu articolul și prepoziția/locuțiunea prepozițională
 Articolul

- Articolul hotărât: apare la sfârșitul substantivului, legat de acesta, indicând că obiectul denumit
este binecunoscut vorbitorului.
Forme: băiatul, fata, băieții, fetele, băiatului, fetei, băieților
- Articolul nehotărât: apare în fața substantivului determinat, fiind un cuvânt separat, care indică un
grad mai mic de individualizare.

Forme: un/unui băiat, o fată/unei fete, niște/unor copii

- Articolul genitival: apare în fața substantivului determinat, marcând cazul genitiv.
Forme: al, a, ai, ale (N.A.) / alor (G.D.)
- Articolul demonstrativ – leagă adjectivul de substantivul determinat
Forme: cel, cea, cei, cele

Prepoziția și locuțiunea prepozițională

Criterii de clasificare:
o după structură: prepoziții simple (de, în) / prepoziții compuse (din, prin, despre, de la, de pe lângă),
locuțiuni prepoziționale (împreună cu, de-a lungul)
o după cazul cerut:
- prepoziții care cer acuzativul: de, la, cu, spre, în, sub / de la, de pe lângă, din, prin, dintre, despre,
printre etc.
- locuțiuni prepoziționale care cer acuzativul: împreună cu, față de, referitor la, alături de, aproape de
etc.
- prepoziții care cer genitivul: asupra, contra, împotriva, dedesubtul, înăuntrul, împrejurul, înapoia
etc.
- locuțiuni prepoziționale care cer genitivul: în fața, de-a lungul, în mijlocul, în spatele, în josul, din
cauza, din pricina, în timpul, pe vremea, în scopul etc.
- prepoziții care cer dativul: mulțumită, datorită, grație
 Adjectivul
Categorii de adjective:
- propriu-zise (mare, înalt, frumos) și provenite din participii (lucrare scrisă), gerunzii acordate (cafea
aburindă), adverbe (așa/asemenea oameni, oameni bine)
- simple (bun), compuse (binevoitor, alb-gălbui) și locuțiuni adjectivale (om de bine / de milioane/ de
excepție / cu dare de mână / cu scaun la cap / ca lumea etc.)
- variabile cu 4 forme (des, deasă, deși, dese), cu 3 forme (lung, lungă, lungi), cu 2 forme (veche,
vechi) și invariabile (mov, gri, roz; feroce, atroce; ditamai, otova, coșcogeamite, cumsecade)
Gradele de comparație ale adjectivului:
- pozitiv: cuminte
- comparativ
a. comparativ de superioritate: mai cuminte
b. comparativ de inferioritate: mai puțin cuminte
c. comparativ de egalitate: la fel de cuminte / tot atât de cuminte
- superlativ
a. relativ – de superioritate (cel mai cuminte) / de inferioritate (cel mai puțin cuminte)
b. absolut – de superioritate (foarte cuminte, tare cuminte, prea cuminte, atât de cuminte,
așa de cuminte) / de inferioritate (foarte puțin cuminte)
Forme expresive de superlativ absolut: deosebit de cuminte / din cale-afară de cuminte /
cumintecuminte / foc de cuminte / cuminte foc / Ce cuminte! / E cumiiinte... / supercuminte
 Numeralul
Numeralul poate fi cardinal (unu, doi, trei, sută, mie etc.) sau ordinal (primul, al doilea, a zecea).
Pentru stabilirea rolului sintactic al numeralului este necesară precizarea valorii morfologice în
context:
a. valoare substantivală: numește numere – Clasa a III-a, Anul 1950 etc. (Atribut substantival în N)
b. valoare pronominală: înlocuiește un substantiv – Trei dintre elevi vor obține premii. (Subiect)
c. valoare adjectivală: determină un substantiv, cu care se acordă în gen, număr și caz – A ales a
doua soluție. (Atribut adjectival)

Pronumele
I. Pronumele personal
N. eu, tu el, ea // noi, voi, ei, ele
G. al (a, ai, ale) lui /ei - al (a, ai, ale) lor (are forme doar pentru pers. a III-a)
D. mie, îmi, mi; ție, îți, ți; lui (ei), îi, -i- // nouă, ne, ni; vouă, vă, vi, v-; lor, le, li
Ac. pe mine, mă, m-; pe tine, te; pe el, l-, pe ea, o; pe noi, ne; pe voi, vă, v-; pe ei, îi, i-, pe ele, le
V. tu! / voi!
Obs. La D și Ac., pronumele personal prezintă forme duble – accentuate (lungi) și clitice (scurte).
II. Pronumele personal de politețe
Pers. I – nu are forme
Pers.II dumneata, dumitale (d-ta, d-tale) // dumneavoastră (dv., dvs., d-voastră)
Pers. III dumnealui (d-lui), dumneaei (d-ei), dumnealor (d-lor) + dânsul, dânsa, dânșii, dânsele
Forme populare: mata, matale, mătăluță
Locuțiuni pronominale de politețe: Maiestatea Voastră, Sfinția Ta, Excelența Sa, Domnia Ta etc.
III. Pronumele reflexiv
Pronumele reflexiv are forme proprii doar la pers. a III-a, invariabile după gen și număr.
Ac. pe sine, se, sD. sieși, sie, își, șiLa pers. I și a II-a, împrumută forme de la pronumele personal. De
diferențiat în context!
Ac. Mă gândesc - Te gândești // Ne gândim - Vă gândiți (Compară: Mă numesc / Mă numește)
D. Îmi amintesc – Îți amintești // Ne amintim – Vă amintiți (Compară: Ne întrebăm / Ne
întreabă)
IV. Pronumele și adjectivul pronominal posesiv
I. al meu, a mea ai mei, ale mele al nostru, a noastră ai noștri, ale
noastre
II. al tău, a ta ai tăi, ale tale al vostru, a voastră ai voștri, ale
voastre
III. al său, a sa ai săi, ale sale - -
Atenție la confuzia pronume posesiv/pronume personal!
Ai săi sunt plecați. – pron. posesiv, cazul N
Ai lui sunt plecați. – pron. personal, cazul G
V. Pronumele și adjectivul pronominal demonstrativ
- de apropiere: acesta, aceasta, aceștia, acestea + forme pop. ăsta, asta etc.
- de depărtare: acela, aceea, aceia, acelea + forme pop. ăla, aia etc
- de identitate: același, aceeași, aceiași, aceleași
- de diferențiere: celălalt, cealaltă, ceilalți, celelalte + forme neliterare ălălalt, ailaltă etc.
VI. Pronumele și adjectivul pronominal interogativ
Forme: care, cine, ce, cât (câtă, câți, câte)
VII. Pronumele și adjectivul pronominal relativ
Forme - simple: care, cine, ce, cât (câtă, câți, câte)
- compusă: ceea ce
Atenție!
Pronumele relative primesc funcții sintactice în propozițiile pe care le introduc!
Am aflat / cine mă poate ajuta/. – N, Subiect
L-am întrebat / despre ce vorbește /. – Ac, Complement prepozițional
- Uneori, cazul și funcția sintactică ale pronumelui relativ sunt în dezacord!
I-am mulțumit / cui m-a ajutat/. – D, Subiect
- Nu confundați pronumele relativ compus cu posibilele combinații libere, analizabile separat!
Am primit o veste bună / ceea ce m-a bucurat./
A venit cel / ce mă căuta/. A venit cea / ce mă căuta/.
VIII. Pronumele și adjectivul pronominal nehotărât
Forme simple: unul, altul, tot, atât, mult, puțin + forme pop. cutare, alde
Forme compuse cu diverse elemente de compunere + pron relativ-interogative care, cine, ce, cât:
- cu –va: cineva, ceva, careva, câtva
- cu alt și –va: altcineva, altceva
- cu ori-: oricine, orice, oricare, oricât
- cu oare-: oarecine, oarece, oarecare, oarecât
- cu fie-: fiece, fiecare
- cu vre-: vreunul/vreuna
Evitați posibile confuzii între pronumele nehotărât...
 altul/alta și pronumele demonstrativ acesta/asta etc.
 unul și articolul nehotărât sau numeralul cardinal: Unul dintre ei este fratele meu. –pron. nehotărât
 puțin/mult și adjectivul propriu-zis: Au venit mulți/puțini copii. – adj. pronominal
nehotărât
 vreunul/vreuna și pronumele negativ niciunul/niciuna
IX. Pronumele și adjectivul pronominal negativ
Forme: nimeni, nimic, niciunul (niciuna, niciunii, niciunele)
Nu uitați! 6 dintre cele 9 pronume din limba română pot deveni adjective pronominale, dacă se
acordă în gen, număr și caz cu substantivul determinat!
Comparați:
acest copil / copilul meu / care copil / toți copiii / niciun copil - Atribute adjectivale
copilul acestuia / copiii alor mei / al cărui copil / copiii tuturor / copilul niciunuia -
Atribute pronominale genitivale
Observați! Cazuri diferite prin care se exprimă ideea de posesie prin pronume:
Cartea lui este interesantă. - pron. pers., caz G, A.p.g.
Cartea-i de aur ne-a fermecat. - pron pers, formă clitică, cazul D, A.p. în D
Cartea dumnealui/acestuia/fiecăruia/alor săi etc. a avut succes. - pron. de politețe/
demonstrativ de apropiere/nehotărât/posesiv etc., caz G, A.p.g.
Cartea sa este în ghiozdan. - adj. pron. posesiv, caz N, A.adj.
Și-a publicat cartea (sa). - pron. reflexiv, caz D, Complement posesiv

Verbul
Categorii de verbe:
 Predicative – pot forma singure predicatul unei propoziții
 Nepredicative – nu pot forma singure predicatul unei propoziții
a. copulative – intră în structura Predicatului Nominal (P.N.), alături de Numele Predicativ
(N.P.): a fi, a deveni, a ajunge, a ieși, a se face, a rămâne, a părea, a însemna
b. auxiliare – intră în structura unor forme verbale compuse: a fi, a avea, a vrea
Atenție!
1. verbul „a deveni” este mereu copulativ, în cadrul unui P.N.: Fratele meu a devenit campion.
2. celelalte verbe copulative pot fi și predicative, în contexte în care au sensuri precum: a ajunge (a
sosi), a ieși (a pleca), a se face (a se realiza), a rămâne (a sta), a părea (când nu are subiect în
propoziția
în care apare: Pare 1
/ că va ploua.2
/), a însemna (a nota).
3. verbul „a fi” poate prezenta toate cele trei valori studiate:
 verb predicativ, cu funcție de PV și sens de sine stătător: a se afla/a se găsi/a exista (Cartea
este pe masă.), a se întâmpla (A fost un accident ieri.), a costa (Cartea este douăzeci de lei.), a
indica (Cât e ceasul?), a călători (Am fost prin toată lumea.), a proveni (El este din Iași.) etc.
 verb copulativ (când intră în structura unui P.N., alături de un N.P.): Cartea este interesantă.
 verb auxiliar (când intră în structura unor forme verbale de perfect): voi fi citit (indicativ, viitor
anterior), să fi citit (conjunctiv, perfect), aș fi citit (condițional-optativ, perfect), a fi citit
(infinitiv, perfect).
Categorii gramaticale ale verbului – Conjugarea, Modul, Timpul, Persoana și Numărul
Conjugarea – încadrează verbele limbii române în 5 grupe, în funcție de sufixul verbal infinitival.
- Conjugarea I – sufix verbal infinitival –a: a alerga
- Conjugarea a II-a – sufix verbal infinitival –ea: a bea
- Conjugarea a III-a – sufix verbal infinitival –e: a zice
- Conjugarea a IV-a – sufix verbal infinitival –i: a citi
- Conjugarea a V-a – sufix verbal infinitival –î: a hotărî
Modul – forma pe care o ia verbul pentru a arăta felul în care consideră vorbitorul acțiunea
exprimată de el.
Să deosebim între:
I. Modurile personale (predicative) – verbul își schimbă forma în funcție de persoană și
îndeplinește funcția de predicat: indicativ, conjunctiv, condițional-optativ, imperativ
II. Formele verbale nepersonale (nepredicative) – verbul nu își schimbă forma în funcție de
persoană și nu îndeplinește funcția de predicat: infinitiv, gerunziu, participiu, supin
Modul Indicativ – exprimă o acțiune reală, sigură; este modul cu cele mai numeroase timpuri.
Timpuri:
 Prezentul: citesc
 Perfectul simplu: citii
 Perfectul compus: am citit
 Imperfectul: citeam
 Mai-mult-ca-perfectul: citisem
 Viitorul standard (pentru limba scrisă): voi citi
 Viitorul pentru limba vorbită: am să citesc / o să citesc
 Viitorul popular: oi citi
 Viitorul anterior: voi fi citit
 Viitorul în trecut: aveam să citesc
Modul Conjunctiv – exprimă o acțiune posibilă, realizabilă.
Marca specifică acestui mod: conjuncția subordonatoare „să”
Timpuri:
 Prezent: să citesc
 Perfect: să fi citit ( + vb. aux. „a fi”)
Modul Condițional-optativ – exprimă o acțiune dorită, dar realizabilă doar cu o condiție.
Timpuri:
 Prezent: aș citi (vb. aux. „a avea”)
 Perfect: aș fi citit (vb. aux. „a avea” + vb. aux. „a fi”)
Modul Imperativ – exprimă un sfat, un îndemn, un ordin.
Particularități:
- Nu are forme pentru timp.
- Are forme doar pentru persoana a II-a sg și pl: Citește! / Citiți!
- Formele pot fi afirmative (Citește!) / negative (Nu citi!)
Folosiți doar formele corecte: Zi! / Nu zice!, Fă! / Nu face! / Nu faceți!, Taci! / Nu tăcea! / Nu
tăceți!
Infinitivul – formă verbală nepersonală care denumește acțiunea sau starea; este forma de
dicționar a verbului.
Timpuri:
 Prezent: a citi (prepoziția „a” + verbul de conjugat)
 Perfect: a fi citit (prepoziția „a” + vebul auxiliar „a fi” + participiul verbului de conjugat)
Forme ale infinitivului, preluate din latină:
- Infinitivul scurt: a citi (verb)
- Infinitivul lung: citire (în general, devenit substantiv, în limba română)
Forma negativă a infinitivului se obține cu adverbul „nu”: a nu citi
Participiul – prezintă acțiunea ca fiind terminată, îndeplinită sau suferită de cineva/ceva.
- terminații specifice: -t (citit) / -s (scris)
- ca formă verbală, intră în structura unor moduri și timpuri compuse: voi fi citit, aș fi citit, să
fi citit, a fi citit
- în context, își poate schimba valoarea gramaticală, devenind: substantiv comun (Mersul pe
jos este plăcut.), adjectiv provenit din verb la participiu (Am dat o lucrare scrisă.), adverb de
mod (Mereu vorbea răstit.)
Gerunziul – denumește o acțiune văzută în desfășurare.
- terminații specifice: -ind (citind) / -ând (alergând
Supinul – exprimă scopul acțiunii.
- structură: diverse prepoziții (de, la, în, după, pentru) + participiul verbului de conjugat – de
citit, la cules etc.
Locuțiunile verbale: a o lua la sănătoasa, a băga de seamă, a-și aduce aminte, a da de greu, a o face
de
oaie, a da sfară în țară etc.

Adverbul
Criterii de clasificare:
1. după sensul exprimat (tipul de circumstanță a acțiunii denumit):
- adverbe de loc: aici, acolo, undeva, nicăieri, sus, jos, pretutindeni, oriunde, aproape,
departe, deasupra, dedesubt etc.
- adverbe de timp: acum, atunci, azi, mâine, poimâine, ieri, alaltăieri, oricând, niciodată,
întotdeauna, mereu, curând etc.
- adverb de mod: așa, astfel, altfel, agale, alene, aidoma, cumva, oricum, nicidecum, bine,
întocmai, poate, pesemne, desigur, firește etc.
9
2. după structură:
- adverbe simple: sus, azi, așa etc.
- adverbe compuse (combinații de 2-3 cuvinte): departe, niciodată, pesemne etc.
Obs. Exista o categorie specială de adverbe de mod care nu îndeplinesc funcție sintactică
(supranumite
și semiadverbe): doar, numai, tot, mai, nu, da, mai, chiar, măcar etc. Ele însoțesc diferite părți de
vorbire,
subliniindu-le sensul:
Tot tu ai venit! Ne vedem chiar mâine! Doar Maria mă poate ajuta. Ce mai faci?
Locuțiunea adverbială – îmbinarea de cuvinte, cu caracter stabil, care se comportă morfologic și
sintactic
asemenea unui adverb.
După sens, locuțiunile adverbiale pot fi:
- de timp: din când în când, an de an, la Paștele cailor etc.
- de loc: ici și colo, din loc în loc, în lung și în lat etc.
- de mod: cu chiu cu vai, de mama focului, pe de rost etc.

Conjuncția

- Conjuncții și locuțiuni conjuncționale coordonatoare:

a. copulative: și, nici, precum și, cât și (folosită numai în corelație cu adverbul atât)
b. adversative: dar, iar, însă, ci, în schimb, numai că, doar că
c. disjunctive: fie, ori, sau
d. concluzive: deci, așadar, prin urmare, în concluzie, carevasăzică (pop.)
- Conjuncții și locuțiuni conjuncționale subordonatoare: că, să, dacă, fiindcă, deși, încât, ca... să,
pentru
că, din cauză că, ca și cum, de parcă, chiar dacă etc.
 Interjecția
Criterii de clasificare:
A. după sens
1. interjecții onomatopeice (imită zgomotele din jurul nostru): Zdrang! Poc! Pic-pic! Cucurigu!
Macmac! Muuu!
2. interjecții cu caracter afectiv: Of! Au! Vai! Ura! Ha-ha-ha!
3. interjecții de adresare: Mă! Măi! Bă! Bre!
4. interjecții de îndemn: Hai! Marș! Diii! Cuțu-cuțu!
5. interjecții de atenționare: Iată! Ia! Na! Poftim!
B. după structură
1. simple: Of! Bă! Na!
2. compuse: Tic-tac! Trosc-pleosc!
3. locuțiuni interjecționale: Ei bine! Ia te uită! Doamne fereșt