INTERJECŢIA

Definiţie
Interjecţia este partea de vorbire neflexibilă care nu exprimă noţiuni, raporturi, nu
denumeşte ci redă1sau exteriorizează2 senzaţii, stări psihice sau sufleteşti, porunci, îndemnuri,
apelative populare, acte de voinţă, sau reproduce sunete din natură. Apare, în limba vorbită,
în construcţii exclamative,3fiind specifică stilului familiar.

Exemple
Oof, ah, vai, aoleu, aolică! Striga băiatul.
Ei, ei! Ce-i de făcut?
Marş! Uş! Hăis!Striga gospodarul înconjurat de orătănii.
Hai! Mergeţi mai repede!
Uite, copile, aici te-ai născut tu!
Bravo! Ai luat premiul întâi!
Boc, trosc, pic, poc! Se auzea de pretutindeni.
Cirip-cirip! Se aude la fereastra lui, iar din curte străbate un sunet ascuţit: cucurigu!
Măi, fetiţo, măi, trebuie să fii cuminte!
Iată că vine cineva!
Apropo de ce ziceai, nici nu-mi pasă de el.
Adio! Pa! Te pup, dragul meu!
Noroc! Să trăiţi sănătoşi!
Mai na nişte fasole, că poate nu mai ai!

Clasificare
I. După formă sau structură, interjecţiile pot fi:
1. Interjecţii sintetice/ simple , alcătuite dintr-un cuvânt (care se poate constitui şi din doi
termeni sudaţi4): ura, hai, bravo, boc, hop, pa, iacă, iată, miau, bis, na, halt, wow, ah,
of etc..
2. Interjecţii compuse, formate din două interjecţii simple: haida-de, aho-aho, tic-tac,
hodoronc-tronc, tura-vura, tic-tac, ei aş, hăi-hăi, ia hai, cip-ci- rip, lipa-lipa etc..

1
Constantin CRUCERU, Vasile TEODORESCU, Gramatica limbii române,Editura Gramar, Bucureşti, 2008, p. 202.
2
Angelica HOBJILĂ, Limba română. Repere teoretice şi aplicaţii, Institutul european, Iaşi, 2012, p. 118ş.
3
Valeriu MARINESCU, Limba română contemporană. Ghid teoretic şi aplicativ destinat actualelor şi viitoarelor
cadre didactice din învăţământul preşcolar şi primar, Editura Ars Docendi, Bucureşti, 2015, p. 100.
4
Constantin CRUCERU, Vasile TEODORESCU, Gramatica limbii..., p. 202.
 3. Interjecţii perifrastice/ locuţiuni interjecţionale, grupuri de cuvinte cu înţeles unitar,
având valoarea unei interjecţii, greu de echivalat cu o intrejecţie anume, 5 care se
comportă ca nişte cuvinte incidente sau ca nişte sintagme eterogene, unele conţinând
o interjecţie în structura lor: ia uite, ei bine, nu zău?, apoi dă, ei, asta-i!, Slavă
Domnului!, pe naiba!, da de unde!, Doamne fereşte!, Doamne iartă-mă!,ei apoi!,
păcatele mele!, drăgăliţă-doamne etc..
II. După sens/informaţia transmisă, interjecţiile pot fi:
1. Interjecţii propriu-zise, care transmit sentimente, senzaţii, stări psihice de durere,
teamă, dispreţ, necaz, admiraţie, entuziasm, dorinţe, formule de adresare, îndemnuri,
impulsuri de voinţă, sau exprimă chemarea animalelor sau a păsărilor: ah, brr, o, of,
aoleu, halal, bravo, aho, ura, vai, bre, bre, au, hei,iaca, uite, alo, na, ho, stop, ptiu,
uf, văleu, mersi, hait, pardon, wow, hai, pis, cuţu-cuţu, pui-pui, hăis!, de!, hm! etc..
2. Interjecţii onomatopeice/imitative, care redau zgomote din natură, sunete produse de
vieţuitoare, sau exteriorizează senzaţii ori acte fiziologice omeneşti: poc, trosc, scîrţ,
vâj, pic-pic, buf, hârşli, hodorog, zdup cip-cirip, miau, chi, cotcodac, cu-cu, ham-ham
mor-mor,ha-ha, sfor, hapciu,hi-hi, ho-ho, şontâc-şontâc etc..

III. După origine/ provenienţă:

1. Interjecţii primare:
a. Moştenite: of, au, hai etc.
b. Împrumutate: wow, halt, bis, olala etc.)
2. Interjecţii formate pe teritoriul limbii române prin:
a. Derivare: aolică
b. Compunere: ham-ham, pic-pic etc..
- Conversiune, sau schimbarea valorii gramaticale, acestea fiind „cuvinte care şi-au pierdut
sensul lexical iniţial şi au, acum, doar valoare afectivă. Ele devin interjecţii numai în
situaţiile în care nu mai au semnificaţia de bază şi nici legături sintactice cu restul
frazei”6, putând proveni din: substantiv (Marş! Nu mai lătra atâta!), verb (Uite, draga
mea, atât de mult te iubesc!...), adjectiv (Vino, dragă, grăbeşte-te, să nu pierdem trenul!).
Funcţii sintactice
1. Predicat:
Pasărea zvârrr! şi iepurele ţuşti!, iar copilul s-a lecuit să mai meargă noaptea prin
pădure.
M-a luat bunica hai-hai, hai-hai, căci mă dureau picioarele foarte rău.
Iacătă-ne la Bucureşti în vreo două ore.
5
Adrian COSTACHE, Georgeta COSTACHE, Limba română, o gramatică sintetică pentru învăţământul preuniversitar,
Editura Art, Bucureşti, 2009, p. 74.
6
Constantin CRUCERU, Vasile TEODORESCU, Gramatica limbii..., p. 203.
 Haidem/ hai să purcedem la drum!
Laptele pic-pic, curgând prin spărtura cănii.
2. Subiect:
Se aude: trosc!
3. Complement circumstanţial de mod:
Mămico, pasărea face ga-ga-ga!
Mergea lipa-lipa.
4. Complement direct:
Auzeam cucurigu! şi nu ştiam de unde.
Fetiţa striga: au!, cuprinsă de groază.
5. Complement indirect:
Era vai de urechile noastre!
6. atribut interjecţional:
S-a auzit un glas puternic: Aaaaa!
Sunetul Zbang! ne-a distras pe toţi.
7. Nume predicativ:
Este vai de mine!
Halal de noi!
Sunetul auzit era zdrang!
Schimbarea valorii gramaticale
Interjecţiile îşi pot schimba valoarea gramaticală, devenind substantive:
Geaca de fâş, era destul de groasă pentru a rezista frigului prelungit de mersul din hop în
hop al cailor.
Valori stilistice
1. Repetiţia:
Hai, hai, hai, hai! Mergeau legănat caii boierului.
2. Enumeraţia:
Se auzea peste văi: zbang, zdrang, poc, boc!, de parcă era sfârşitul lumii.

Punctuaţia şi poziţia sintactică

După interjecţie se poate folosi virgula sau semnul exclamării. Astfel de interjecţii poartă
numele de izolate. După o interjecţie care exprimă un îndemn sau o poruncă - dacă este
urmată de un complement care o determină - nu se foloseşte nici un semn de punctuaţie (Hai
cu noi), la fel ca şi după interjecţia de adresare ia urmată de un verb la imperativ sau la
conjunctiv ( Ia să îmi zici mamă de acum.). Acestea sunt interjecţii neizolate. Unele dintre
ele pot avea funcţii sintactice, integrându-se, astfel în propoziţie. Când se repetă interjecţii de
acelaşi fel, între ele se foloseşte virgula sau liniuţa, iar după ultima interjecţie, virgula sau
semnul exclamării. Interjecţiile propoziţionale formează ele însele propoziţii independente
(Bravoooo!...).

Analiză gramaticală
Din punct de vedere morfologic, interjecţiile nu prezintă categorii gramaticale, fiind, de
obicei, invariabile.