INTERJECŢIA

Prof. Greavu Simona, Școala Gimnazială nr. 2 Sibiu

Prof. Iuliana Lujerdean, Școala Gimnazială nr. 2 Sibiu
Au, mă doare!

Ooo!
Ce m-ai speriat!
 Definiţie
• Interjecţia este partea de vorbire
neflexibilă, care, folosită
exclamativ, exprimă stări sufleteşti,
îndemnuri sau reproduce zgomote
din natură.
• De obicei, interjecţia nu are funcţie
sintactică.
Clasificare
a) după sens:
• interjecţiile propriu-zise care exprimă senzaţii sau
stări sufleteşti, acte de voinţă (îndemnuri, ordine):
arş, of, au, hai, na;

• onomatopeele - interjecţii care reproduc, imită

zgomote din natură: miau, hapciu, ţuşti.
b) după alcătuire:
• interjecții simple: au, miau, pleosc;
interjecțiile repetate: cioc‐cioc, cuțu‐cuțu,
nani-nani;

• interjecții compuse: hodoronc‐tronc, ia

uite, tic‐tac.
Transcrie sunetele scoase de diferitele animale
sub formă de interjecţii.
 Subliniază interjecţiile din textul de mai
jos:

„Moromete îl ţinea de mână şi îl îndemna:

- Hai, mă! Hai, mă!
- Uuu! Brrr! Taicule, mi-e frig rău, taicule!
- Hai, mă! Hai p-aici pe la soare,
răspunde Moromete şoptit.”
(Marin Preda, Moromeţii)
 Punctuaţia interjecţiei
• După interjecţie se poate pune:
 virgulă;
 semnul exclamării.

• Semnul exclamării pus după o interjecţie

nu este considerat semn de punctuaţie
finală, comunicarea putându-se continua
cu literă mică.
 Funcţii sintactice
• predicat verbal - interjecția care se
comportă ca un verb se numeşte
interjecție predicativă:
Hai acasă!

Uite-l pe Radu!

Iepurele țuști! din tufiș.

Bibliografie:
• Sîmihăian, Florentina; Dobra, Sofia; Halaszi, Monica; Dandu,
Cristina - Limba și literatura română, Manual pentru clasa a VII-a,
Editura Art Klett, Bucureşti, 2019.
• Pană Dindelegan, Gabriela (coordonator) – Gramatica limbii române
pentru gimnaziu, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2019.
• Anexa nr. 2 la ordinul ministrului educației naționale nr. 3393 /
28.02.2017- Programa școlară pentru disciplina Limba și literatura
română, clasele a V-a – a VIII-a, București, 2017.