INTERJECȚIA

I. Definiție
Interjecția este partea de vorbire neflexibilă care exprimă stări sufletești,
îndemnuri, senzații sau imită sunete și zgomote din natură.
II. Clasificare
După structură, interjecțiile pot fi: a) simple: au, hei, of, măi, miau, pleosc
b) compuse: hodoronc-tronc, tic-tac, ding-dong
După înțeles, interjecțiile pot fi: a) de adresare (apelative): măi, mă, fă, bre, bă
b) care exprimă stări sufletești: of, au, brr, vai, o
c) care exprimă îndemnuri: hai, uite, ia, na, pa, zât
d) onomatopee (interjecții care imită sunete și
zgomote din natură): pleosc, miau, hapciu, oac, mor-mor, fâș, cip-cirip

!!! Nu trebuie confundate cu interjecțiile compuse acele interjecții alcătuite din

componente între care există mici diferențe: cioc-cioc, cuțu-cuțu, nani-nani, mor-
mor
!!! Unele interjecții se comportă ca un verb și se numesc predicative, îndeplinind
funcția sintactică de predicat verbal: Hai acasă! Iepurele țuști! din tufiș.

III. Funcții sintactice

1. Predicat verbal: Iată ce am aflat.
2. Subiect: În pădure se aude mor-mor.
3. Nume predicativ: Este vai de cine nu învață!
4. Atribut: Halal elev!; Sunetul tic-tac mă deranjează.
5. Complement direct: Am auzit la ușă cioc-cioc.
6. Circumstanțial de mod: Rața merge lipa-lipa.
Observație: Cele mai multe interjecții nu îndeplinesc funcție sintactică.

IV. Punctuația
În comunicarea scrisă, după interjecție se pot folosi virgula și semnul exclamării.
Atunci când semnul exclamării marchează o interjecție, după acesta se poate
continua enunțul cu literă mică.
Dacă interjecția este urmată de un substantiv în vocativ, se pune virgulă după
întregul grup: Măi Radu, unde ai fost?

V. Locuțiunea interjecțională este grupul unitar de cuvinte care exprimă

sentimentele sau reacțiile afective ale vorbitorilor: ei bine, ia te uită, măi să fie, vai
de mine, Doamne ferește, păcatele mele, la naiba, scârț Marițo etc