Verbul - cuprins

VERBUL – PARTE DE VORBIRE FLEXIBILĂ ....................................................................................................... 2

CATEGORIILE GARMATICALE :.................................................................................................................... 2
FELUL VERBELOR .................................................................................................................................... 2
CONJUGĂRILE VERBULUI ....................................................................................................................... 2
DIATEZELE VERBULUI ............................................................................................................................. 3
MODURILE VERBULUI ............................................................................................................................ 3
TIMPURILE.............................................................................................................................................. 3
PERSOANA.............................................................................................................................................. 3
NUMĂRUL .............................................................................................................................................. 3
MODURILE VERBULUI ................................................................................................................................ 3
MODURILE PERSONALE ......................................................................................................................... 3
Indicativul .......................................................................................................................................... 3
Conjunctivul....................................................................................................................................... 5
Condiționalul ..................................................................................................................................... 5
Prezumtivul ........................................................................................................................................ 5
Imperativul ......................................................................................................................................... 5
MODURILE NEPERSONALE/ FORME VERBALE NON-INFINITE ............................................................... 6
Infinitivul ........................................................................................................................................... 6
Participiul ........................................................................................................................................... 6
Supinul ............................................................................................................................................... 7
Gerunziu............................................................................................................................................. 7
LOCUȚIUNEA VERBALĂ .............................................................................................................................. 7
BIBLIOGRAFIE ............................................................................................................................................. 7
 VERBUL – PARTE DE VORBIRE FLEXIBILĂ

VERBUL este partea de vorbire flexibilă care exprimă o acțiune , o stare sau
existență, dorința sau voința.

CATEGORIILE GARMATICALE :

FELUL VERBELOR
a) Predicative – care pot forma singure predicatul (majoritatea verbelor).
b) Nepredicative – care nu pot forma singure predicatul. Aceste verbe au nevoie de un nume
predicativ care să precizeze ceva despre subiect: a fi, a deveni, a ajunge, a însemna, a se
numi, a părea, a se chema, a ieși, a se face, a rămâne, a părea, a se naște.
c) Auxiliare – verbele care ajută la formarea unor moduri și timpuri:
 a avea – ajută la formarea: indicativului timpului perfect compus (am citit);
timpului viitor (am să citesc); modului condițional-optativ, prezent (aș citi).
 a fi – ajută la formarea: modului conjunctiv, timpul perfect (să fi citit); a modului
condițional-optativ perfect (aș fi citit); a modului indicativ, viitor anterior (voi fi
citit).
 a vrea – ajută la formarea: indicativului viitor (voi citi); a viitorului anterior (voi fi
citit).
d) Verbe tranzitive – pot avea complement direct (el prinde mingea).
e) Verbe intranzitive – nu au complement direct (el vine…).
Atenție: în anumite situații, unele pot deveni tranzitive (A trecut mingea dincolo de
poartă)
f) Verbe regulate – care au o conjugare specifică diferitelor tipuri de verbe: a citi, a lucra, a
munci etc.
g) Verbe neregulate – a căror formă suferă modificări neașteptate: a merge – mersei, a duce
– dusei.
h) Verbe personale – care au toate persoanele.
i) Impersonale și unipersonale – acțiunea lor nu poate fi atribuită unei persoane; nu au decât
persoana a III-a: a ninge, a trăsni, a fulgera, a behăi, a lătra; și expresiile: e ușor, e greu,
e lesne etc.
j) Verbe active pronominal – sunt verbe la diateza activă, însoțite de pronume relativ, care
îndeplinește separat funcție sintactică: ea se spală (complement direct), ei își mulțumesc
(complement indirect), ea și-a curățat haina (atribut pronominal în dativ - dativul
posesiv).

CONJUGĂRILE VERBULUI
A conjuga un verb înseamnă a trece verbul la toate modurile și timpurile.

a) Conjugarea I terminată în -a ( a plimba, a lucra,a prezenta, a cânta);

b) Conjugarea a II-a terminată în -ea (a vedea¸a veghea );
c) Conjugarea a III-a terminată în -e (a cere, a spune, a zice, a duce);
d) Conjugarea a IV-a terminată în -i/-î (a vârî, a coborî, a hotărî, a citi, a gândi)
 DIATEZELE VERBULUI
Diatezele exprimă raportul dintre subiect și acțiunea exprimată de verb. În limba
română există trei diateze:
a) Activă – acțiunea verbului se răsfrânge asupra unui complement: Mihai citește o carte.
b) Pasivă – acțiunea este făcută de cineva din afara relației subiect-predicat și suferită de
subiectul propoziției: Vulpea a fost rănită de (o alică) de un vânător.
c) Reflexivă – acțiunea este săvârșită de subiect și se răsfrânge asupra lui însuși: Se
gândește la ceea ce va urma. Maria se pregătește de plecare.

MODURILE VERBULUI
Modurile verbului sunt forme pe care le ia verbul pentru a arăta cum consideră
vorbitorul acțiunea (reală, posibilă, dorită, sigură).
TIMPURILE
Timpurile sunt formele pe care le ia verbul pentru a arăta momentul în care se petrece
acțiunea: prezent, trecut și viitor.
PERSOANA
Persoana ( I, a II-a, a III-a) este forma verbală care se referă la obiectul căruia i se
atribuie o acțiune, stare sau existență.
NUMĂRUL
Numărul (singular sau plural) determină numărul persoanelor care săvârșesc acțiunea.

În analiza unui verb urmărim ordinea: felul verbului,diateza, conjugarea, modul,

timpul, persoana, numărul, funcția sintactică.

MODURILE VERBULUI

MODURILE PERSONALE sunt moduri predicative deoarece ajuta la formarea

predicatului, au persoană și număr.
Indicativul este modul realității, caracteristic aserțiunii despre un fapt (arată o acțiune
sigură, reală).
Este singurul mod care are toate timpurile:
a) PREZENTUL INDICATIVULUI este format cu sufix și desinențe (sufixul se
atașează radicalului și inică simultan modul indicativ și timpul prezent; este urmat de
desinențele care indică numărul și persona)
Exemplu: Eu citesc.
b) TIMPURILE TRECUTULUI sunt timpurile verbale care se referă la zona
temporală anterioară momentului enunțării:

 PERFECTUL COMPUS se formează din auxiliarul a avea (forma redusă) și

participiul verbului (neacordat).
Exemple: am citit, ai citit, a citit, am citit, ați citit, au citit.

 PERFECTUL SIMPLU este o formă verbală alcătuită din radicalul perfectului la care
se atașează sufixul specific și desinențele.
Exemple:
- sufixul -a- : a pleca: plecai, plecași, plecă, plecarăm, plecarăți, plecară.
 - sufixul -u- : a vedea: văzui, văzuși, văzu, văzură, văzurăți, văzură.
- sufixul -se- : a merge: mersei, merseși, merse, merserăm, merserăți, merseră.
- sufixul -i- : a dormi: dormii, dormiși, dormi, dormirăm, dormirăți, dormiră.
- sufixul -î- : a coborî: coborâi,coborâși, coborî, coborârăm, coborârăți, coborâră.

 IMPERFECTUL este o formă verbală în care la radical se atașează sufixul specific

(-a- sau -ea- ) și desinențele specifice.
Exemple:
- verbele cu infinitivul în -a, -î : a asculta: ascultam, ascultai, asculta, ascultam,
ascultați, ascultau; a coborî: coboram, coborai, cobora, coboram, coborați,coborau.
- verbele cu infinitivul în -ea, -e, -i : a vedea: vedeam, vedeai, vedea, vedeam, vedeați,
vedeau; a merge: mergeam, mergeai, mergea, mergeam, mergeați, mergeau; a dormi:
dormeam, dormeai, dormea, dormeam, dormeați, dormeau.

 MAI MULT CA PERFECTUL este un timp tipic de relație, folosit atât în comunicarea
curentă, cât și în narațiunea literară. Din punct de vedere al formei,este un timp
sintetic, format cu sufixe și desinențe.
Exemple:
- sufixul -a + -se- : a pleca: plecasem, plecaseși, plecase, plecaserăm, plecaserăți,
plecaseră.
- sufixul -u + -se- : a vedea: văzusem, văzuseși, văzuse, văzuserăm, văzuserăți,
văzuseră.
- sufixul -u + -se- : a face: făcusem, făcuseși, făcuse, făcuserăm, făcuserăți, făcuseră.
- sufixul -se + -se- : a merge: mersesem, merseseși,mersese, merseserăm, merseserăți,
merseseră.
- sufixul -i + -se- : a dormi: dormisem, dormiseși, dormise, dormiserăm, dormiserăți,
dormiseră.
- sufixul -î + -se- : a coborî: coborâsem, coborâseși, coborâse, coborâserăm,
coborâserăți, coborâseră.

d) TIMPURILE VIITORULUI
 VIITORUL PROPRIU-ZIS este numit și viitorul simplu, fiind un timp compus care
are mai multe forme paralele, echivalente din punct de vedere temporal și aspectual,
dar diferențiate stilistic:
- VIITORUL STANDARD/ VIITOR I este alcătuit dintr-un auxiliar (cu formele: voi,
vei, va, vom, veți, vor) urmat de forma de infinitiv a verbului: voi pleca, voi face, voi merge,
voi coborî.
- VIITORUL POPULAR are în esență aceeași structură, dar seria de forme ale
auxiliarului și-a pierdut consoana inițială și a suferit unele transformări fonetice:
Exemplu: a merge - oi merge, ăi/ei/îi/ii merge, o merge, om merge, ăți/eți/îți/oți
merge, or merge.
- VIITORUL COLOCVIAL (tipul o să merg) alcătuit din morfemul o, urmat de o
secvență care are structura conjunctivului:
Exemplu: a merge - o să merg, o să mergi, o să meargă, o să mergem, o să mergeți, o să
meargă.
- VIITORUL COLOCVIAL (tipul am să merg) variantă mai puțin utilizată, este
alcătuită din auxiliarul a avea (indicativ prezent) și o secvență identică cu conjunctivul:
Exemplu: a merge – am să merg, ai să mergi, are să meargă, avem să mergem, aveți să
mergeți, au să meargă.
  VIITORUL ANTERIOR/ VIITOR II este un timp compus, care corespunde viitorului
literar (tipul voi merge). Este alcătuit din viitorul auxiliarului a fi și participiul
verbului.
Exemplu: a merge – voi fi mers, vei fi mers, va fi mers, vom fi mers, veți fi mers, vor
fi mers.

 VIITOR ÎN TRECUT este un tip de relație insuficient gramaticalizat și necuprins în

gramaticile mai vechi. Timpul este realizat prin transpunerea în trecut a perifrazei de
viitor cu a avea. Perifraza de viitor în trecut este alcătuită din verbul a avea la
imperfect și o formă identică cu conjunctivul: aveam să plec. Valoarea sa este de viitor
raportat la un reper din trecut:
Exemplu: În 1852 avea să se nască I. L. Caragiale.

Conjunctivul are două timpuri: prezent și perfect.

a) PREZENTUL CONJUNCTIVULUI este alcătuit din morfemul să, urmat de o formă
verbală foarte apropiată de cea a prezentului indicativ, conținând radical, sufix și
desinențe.
Exemplu: a asculta: să ascult, să asculți, să asculte, să ascultăm, să ascultați, să
asculte.
b) PERFECTUL CONJUNCTIV are o formă unică, pentru toate persoanele, la singular și
la plural: este alcătuit din marca de conjunctiv să, morfemul invariabil fi (provenit din
verbul a fi) și forma de participiu invariabil (masculin singular) a verbului.
Exemple: (eu, tu, el/ea, noi, voi, ei/ele) să fi citit; să fi alergat, să fi studiat, să fi
văzut.

Condiționalul are două timpuri: prezent și perfect.

a) PREZENTUL CONDIȚIONALULUI are forme compuse cu auxiliarul aș, ai, ar,
am, ați, ar și forma de infinitiv a verbului.
Exemplu: a studia: aș studia, ai studia, ar studia, am studia, ați studia, ar studia.
b) PERFECTUL CONDIȚIONALULUI este compus din condiționalul prezent al
verbului a fi și participiul verbului:
Exemplu: a preda: aș fi predat, ai fi predat, ar fi predat, am fi predat, ați fi predat, ar
fi predat.

Prezumtivul are două timpuri: prezent și perfect.

a) PREZUMTIVUL PREZENT are două serii de forme: una este identică cu viitorul
popular (Exemple: oi face, oi preda); cealaltă este alcătuită din viitorul popular al
auxiliarului a fi și gerunziul verbului (Exemple: oi fi dormind/ voi fi dormind; (își) va
fi închipuind, (s-)o fi odihnind ).
b) PREZUMTIVUL PERFECT este identic cu viitorul anterior, fiind alcătuit din viitorul
popular sau literar al auxiliarului a fi și participiul verbului.
Exemple: oi fi dormit/voi fi dormit; oi fi predat/ voi fi predat; oi fi mers/voi fi mers.

Imperativul exprimă o poruncă, un îndemn, un sfat. Are doar timpul prezent

(Exemple: Citește!, Scrie!), formă afirmativă și negativă (Exemple: Nu citi!, Nu scrie!) și
numai la persoana a II-a singular și plural (Exemple: tu pleacă!; voi plecați!).
 MODURILE NEPERSONALE/ FORME VERBALE NON-INFINITE

,,Gramatica de bază a limbii române", denumește infinitivul, gerunziul, participiul și

supinul, forme verbale non-finite, deoarece acestea nu au rolul modurilor propriu-zise (nu
exprimă modalitatea sau actul de limbaj) și nu prezintă flexiune; mai mult, au caracteristici
hibride, care le îndepărtează de statutul de verb și le apropie de alte clase lexico-gramaticale
(substantivul, adjectivul, adverbul).

Infinitivul exprimă numele acțiunii.

Are două forme:
 Formă scurtă care:
- apare singură cu prepoziția a, (exemple: a învăța, a judeca, a nota );
- apare fără prepoziția a (exemple: (pot) citi, (pot) spune, (pot) mânca etc.);
- este inclusă în structura modului indicativ timpul viitor (exemple: voi călătorii, voi
fugi);
- este inclusă în structura condiționalului-optativ, prezent (exemple: aș pleca, aș juca,
aș aduce);
- este inclusă în structura imperativului, forma negativă (exemple: nu spune, nu citi).

Infinitivul are două timpuri: prezent (exemple: a judeca, a studia, a ajunge) și perfect
(exemple: a fi citit, a fi fugit, a fi judecat, a fi studiat etc.).
 Formă lungă care apare:
- cu valoare verbală doar în formele inverse ale condițional-optativului (exemple:
privire-aș, închinare-aș);
- singură fiind substantivizată (exemple: citire, scriere, plecare).

FUNCȚII SINTACTICE ALE INFINITIVULUI

Are toate funcțiile sintactice cu excepția predicatului:
- subiect: A citi este o metodă de relaxare.
- nume predicativ: Plăcerea mea este a citi.
- atribut verbal: Dorința de a câștiga era tot mai mare.
- complement indirect: Poate alerga trei kilometri fără oprire.
- complement direct: S-a hotărât a participa la concurs.
- complement circumstanțial de loc: Pasiunea mea se află în a scrie romane polițiste.
- complement circumstanțial de timp: Înainte de a lua o decizie, gândește-te!
- complement circumstanțial de mod: S-a dus la mare fără a spune cuiva.
- complement circumstanțial de scop: A venit la mine pentru a lua un caiet.
- complement circumstanțial concesiv: Fără a învăța, tot a luat examenul.
- complement circumstanțial consecutiv: Știa lecția spre a nu o mai învăța.

Participiul exprimă acțiuni terminate și suferite de o ființă sau un lucru.

Ajută la formarea:
- perfectului compus (exemple: am muncit, am jucat, am ales);
- viitorului anterior (exemple: voi fi muncit, voi fi jucat, voi fi ales);
- conjunctivului, timpul perfect (exemple: să fi muncit; să fi jucat, să fi ales);
- condițional-optativului, timpul perfect (exemple: aș fi muncit, aș fi jucat, aș fi ales);
- infinitivului, timpul perfect (exemple: a fi muncit, a fi jucat, a fi ales);
- supinului (exemple: de muncit, de jucat, de ales).
 FUNCȚIILE SINTACTICE ALE PARTICIPIULUI
- atribut adjectival: M-am oprit în lunca bătută de brumă. (valoare adjectivală)
- nume predicativ: Copacul din fața casei este înflorit. (valoare adjectivală)
- complement circumstanțial de mod: Vorbea pierdut în cuvinte și nici nu o privea.

Supinul arată scopul acțiunii, destinația unui obiect. Se formează cu prepoziții:

de/pentru/după/ spre/la învățat. Poate avea și forme negative: de nerecunoscut, de neiertat.

FUNCȚIILE SINTACTICE ALE SUPINULUI

- subiect: De făcut e greu, de spus e ușor.
- nume predicativ: Lecția este de învățat.
- atribut verbal: Am cumpărat o mașină de tocat.
- complement direct: Avem de studiat pentru examen.
- complement indirect: S-a pregătit de citit.
- complement circumstanțial de scop: S-a întors pentru învățat nu pentru joacă.
- complement circumstanțial de loc: A mers la cules.

Gerunziu exprimă acțiuni în desfășurare, concomitent cu alte acțiuni. Se formează cu

ajutorul sufixelor adăugate la radical –ând și –ind (exemple: învățând, citind, mergând,
locuind) pentru forma afirmativă, iar pentru forma negativă cu ajutorul prefixului ne-
(exemple: nevăzând, necitind, nelocuind).

FUNCȚIILE SINTACTICE ALE GERUNZIULUI

- subiect: Se vede înverzind.
- atribut verbal (când nu se acordă): Se aude o mulțime strigând.
- complement direct: Au auzit fluierând.
- complement indirect: S-a alăturat mâncând.
- complement circumstanțial de mod: Merge fluierând.
- complement circumstanțial de timp: Lucrând și-a amintit de mine.
- complement circumstanțial de cauză: Fugind s-a împiedicat.

LOCUȚIUNEA VERBALĂ este un grup unitar de cuvinte cu valoare de verb, (care

se comportă în propoziție ca verbul, fiind determinată de complemente). Au obligatoriu, în
componenta lor un verb (exemple: a ciuli urechile, a băga de seamă, a sta de veghe, a sta de
vorbă). Stilistic, locuțiunile verbale dau expresivitate textului.
Locuțiunile verbale apar, cel mai adesea, în limbajul oral (popular). În analiza
locuțiunilor verbale se face orientându-ne după modul, timpul, numărul, persoana, diateza,
conjugarea verbului care face parte din locuțiune.
Funcția sintactică a locuțiunii verbale este de predicat verbal.
Locuțiunile verbale pot fi determinate de complemente directe, indirecte și
circumstanțiale, însă nu de atribute.

BIBLIOGRAFIE
Bârboi, V.,Pană, M.,(2009), Mic memorator – Noțiuni de gramatică, Pitești, Editura Diana.
Pană-Dindelegan, G. și colab., (2016), Gramatica de bază a limbii române (ediția a II-a),
București, Editura Univers Enciclopedic Gold.
Romonți, A. D. și colab., (2016), Ghid complet pentru Evaluarea Națională – Limba și
literatura română, București, Editura Delfin.