Interjecția

Interjecția este partea de vorbire neflexibilă care exprimă: un sentiment, un

ordin, un îndemn sau o modalitate de adresare. De asemenea, interjecțiile pot
imita sunete existente în natură: mieunatul pisicilor, ropotul ploii și alte astfel
de sunete. Aceste interjecții, care imită cu aproximație sunete sau zgomote din
natură se numesc onomatopee.

Clasificarea interjecțiilor
În funcție de structura lor, interjecțiile pot fi:

a. Simple: vai!, of!, miau!, bum! Etc.

b. Compuse: tic-tac, șontâc-șontâc, bim-bam etc.

Funcțiile sintactice ale interjecțiilor

De obicei, interjecțiile sunt părți de vorbire lipsite de funcție sintactică. Există,
cu toate acestea, câteva instanțe în care o interjecție poate îndeplini anumite
funcții sintactice, după cum urmează:

a. Predicat

Hai la joacă!
Iată un motan!
Câinele atunci hop! (formulare rar întâlnită, specifică mai degrabă
comunicării orale)

b. Subiect

Se aude de afară: tropa-tropa!

c. Nume predicativ

Era vai de el.

 d. Complement direct

În sala de spectacole, am auzit: tronc!

e. Atribut

Din casa prietenei mele se aude un zgomot puternic: boc!

f. Complement circumstanțial

Pisica mieuna de zor: miau!