Construcțiile impersonale sunt organizate în jurul unor verbe care au în comun trăsătura

absenței unui subiect sau a absenței unui subiect care denumește o persoană.
Există verbe și construcții verbale care sunt întotdeauna impersonale și verbe și construcții
verbale care devin impersonale în funcție de context.
1 Verbe și construcții verbale întotdeauna impersonale pot fi:
› fără subiect
• când exprimă fenomene ale naturii: tună, plouă, burnițează, se înserează, se înnoptează,
fulgeră, trăsnește;
• când referirea la o persoană se face printr-un complement direct: Mă ustură în gât. sau
printr-un complement indirect: Îmi pasă de rezultatele echipei naționale.;
• când se referă la denumirea unei persoane: Mă cheamă Matei.
› cu subiect
• când verbul din cadrul construcției este copulativul a fi urmat de un adverb; în acest caz
subiectul este plasat după verb și se exprimă prin forme verbale nepersonale: Este bine a face
sport. Este bine a alerga. Este minunat a cânta. Este splendid a călători.
• când verbul predicativ a fi este însoțit de substantive care denumesc stări
fiziologice/sufletești (Mi-e dor. Mi-e sete. Mi-e foame. Ți-e dor. Mi-e groază. Mi-e lene. Mi-e
frig.) sau are sens existențial (E noapte. E ger. E ziuă. E amiază.);
• când verbele permit subiect nonuman: Îmi place literatura., Îmi trebuie un caiet nou.
2 Verbe și construcții verbale care devin impersonale în anumite contexte:
› prin adăugarea cliticului reflexiv SE unui verb dintr-o construcție activă: Se aleargă în parc.;
› prin adăugarea cliticului reflexiv SE unui verb dintr-o construcție activă, obținându-se astfel
o construcție impersonală reflexiv-pasivă: El știe rezultatul./Se știe rezultatul.;
› prin folosirea verbului auxiliar A FI folosit în construcțiile pasive: El știe rezultatul./Este
știut rezultatul.
Construcția incidentă reprezintă o comunicare suplimentară inserată în interiorul unui enunț,
de care nu este legată sintactic și care nu este esențială pentru înțelegerea mesajului.
Construcțiile incidente pot fi:
› cuvinte: Vai, nu pot să cred!
› grupuri de cuvinte: Vecina mea, de treabă femeie, m-a ajutat să deschid ușa.
› propoziții: Străbunicul, Dumnezeu să-l ierte, a fost veteran de război.
› fraze: Vom repeta mâine, le-a șoptit regizorul, înainte să plece.
Din categoria construcțiilor incidente, fac parte:
formulele de adresare
Ana, nu uita!
Nu cred, domnule director!
Dragă, nu te grăbi!
Tu, închide fereastra!
Măi, oprește-te la semafor!
grupul verbal care prezintă contextul comunicării — Ai văzut? a întrebat Ana.
adverbe și locuțiuni adverbiale care exprimă necesitatea, probabilitatea sau aproximarea
Am fost, fără îndoială, iertat.
Va veni, probabil, și Ana.
Au fost, pe undeva, două sute.
cuvinte sau expresii prin care sunt transmise stări și sentimente
Aoleu! Ce multă lume e aici!
Bună treabă! Felicitări!
Sper, Dumnezeu să ne ajute!, să reușim.
cuvinte sau construcții ce reprezintă automatisme verbale
Chiar așa, frate, de ce strigi?
Zău, ai recitat extraordinar!
A spus că, din păcate, nu mai vine.
Am fost acolo și, știi, era închis.
Deși voiam să merg cu ei, era ceva, nu știu dacă mă înțelegi, care mă oprea.
În vorbire, construcția incidentă are o intonație specială. Incidenta este separată de restul
enunțului prin virgule, linii de pauză sau paranteze. Construcțiile incidente reprezintă un
fenomen de oralitate populară sau cultă. Ele sunt folosite în textele literare ca mijloc de
reproducere a vorbirii.
Construcțiile active. Construcțiile pasive cu verbul A FI
Într-o construcție verbală activă, subiectul este autorul acțiunii exercitate asupra unui obiect:
Andrei scrie o compunere. Echipa noastră va confecționa decorurile. El doarme.
Într-o construcție verbală pasivă, subiectul suportă acțiunea făcută de autorul ei: Compunerea este
scrisă de Andrei. Decorurile vor fi confecționate de echipa noastră.
Construcția pasivă este o construcție sintactică constituită dintr-un subiect (exprimat sau
neexprimat), o formă verbală pasivă și un complement de agent.
Forma verbală pasivă este alcătuită din verbul auxiliar a fi + participiul verbului de conjugat: este
rostit.
Participiul își schimbă forma după genul și numărul subiectului: Replica este rostită de Ana.
Replicile sunt rostite de Ana.
Verbul auxiliar a fi are forme pentru toate timpurile și modurile, cu excepția imperativului, iar
dintre formele verbale nepersonale, doar pentru gerunziu (Fiind chemat de Andrei, a lăsat totul
baltă și a plecat.) și infinitiv (Visul de a fi aplaudat de spectatori i s-a împlinit.).
Complementul de agent este un tip special de complement prepozițional care denumește autorul
acțiunii dintr-o construcție pasivă și se exprimă printr-un substantiv, pronume sau numeral în
cazul acuzativ, precedat de prepoziția de către sau de: Ana este apreciată de către public., Ana a
fost admirată de noi., Ana va fi felicitată de cei doi.
Complementul de agent poate fi exprimat sau neexprimat: (Cartea a fost scrisă.)
O carte este citită de către elev. (O carte-subiect, cel care suferă acțiunea, pasiv; este citită-
acțiunea propriu-zisă, pe care ELEVUL o suferă; de către elev-autorul acțiunii, cel care face
acțiunea în această situație-complement prepozițional de agent-răspunde la întrebarea DE CĂTRE
CINE ESTE CITITĂ?)
Transformarea unei construcții active într-o construcție pasivă.
O construcție activă alcătuită din subiect, verb și complement direct poate fi transformată într-o
construcție pasivă.
Trecerea de la construcția activă la construcția pasivă se realizează astfel:
› complementul direct din construcția activă devine subiect în construcția pasivă;
› subiectul din construcția activă devine complement de agent în construcția pasivă, legându-se de
verb prin prepozițiile de către sau de;
› forma verbului din construcția activă se modifică, în construcția pasivă, într-una compusă,
alcătuită din auxiliarul pasiv a fi + participiul verbului acordat cu subiectul; auxiliarul păstrează
modul și timpul.
De asemenea, o construcție pasivă poate fi transformată într-o construcție activă.
Exemple de situații: Construcție activă-construcție pasivă.
Ana redactează compunerea. (construcție activă)
Compunerea este redactată de către Ana. (construcție pasivă)
Adrian cumpără bilete la spectacol. –Biletele la spectacol sunt cumpărate de către Adrian.
Vântul a împrăștiat frunzele din grădină. –Frunzele din grădină au fost împrăștiate de vânt.
Colegii tăi învățaseră definiția. –Definiția fusese învățată de colegii tăi.
Fratele meu va alege abonamentul cel mai bun. –Abonamentul cel mai bun va fi ales de către
fratele meu.
Construcții pasive în construcții active
Actorii sunt aplaudați de spectatori.-Spectatorii aplaudă actorii.
Copiii au fost apreciați de fiecare dintre noi.-Fiecare dintre noi a apreciat copiii.
Desenele de pe asfalt vor fi șterse de ploaie. –Ploaia va șterge desenele de pe asfalt.
Reținem: -numai verbele tranzitive pot fi utilizate cu forme active și/sau pasive. Dar odată trecute
la forma pasivă, ele nu mai sunt tranzitive (devin intranzitive prin PASIVIZARE).
-a nu se confunda construcția pasivă cu predicatul nominal: verbele utilizate în construcțiile
pasive încă exprimă acțiuni, chiar dacă acestea reprezintă procese pasive-prin urmare, la un mod
personal, ele vor îndeplini funcția de predicat verbal.
-verbul A FI este utilizat pentru obținerea formelor pasive nu este COPULATIV, ci auxiliar, EL
ajutând la exprimarea acestor forme verbale.
Construcțiile cu pronume reflexive sunt construcțiile în care forma neaccentuată (cliticul) a
pronumelui reflexiv, aflat în cazul dativ sau acuzativ, însoțește un verb (se spală, își spune) și, în
caz excepțional, un substantiv.
Uneori, construcția cu pronume reflexiv conține și forma accentuată a pronumelui reflexiv: Nu
numai pe noi, ci și pe sine se amăgește.
Pronumele reflexiv poate intra și în componența locuțiunilor verbale: a-și bate joc, a se face de
râs.
Construcțiile cu pronume reflexive sunt de două feluri:
1.-construcții în care pronumele reflexiv nu are funcție sintactică:
A. intră în structura verbului/a locuțiunii verbale, neanalizându-se separat: Ana se gândește la tine.
Verbul a se uita:
-este obligatoriu, nu se poate lipi, face parte din forma verbului;
-în lipsa lui, construcția verbală nu mai are sens: Eu mă uit pe geam/ Eu uit pe geam?!
-forma verbală nu permite înlocuirea cu o altă formă pronominală în același caz: Eu te uit pe
geam?!
-nu poate fi dublată printr-o formă accentuată: Eu mă uit pe mine pe geam?!
-nu are funcție sintactică.
B.marcă a pasivului: ne referim exclusiv la forma de acuzativ SE/S-; el poate fi înlocuit cu o
formă pasivă a verbului (se numește și reflexiv-pasiv): Podul se va construi la intrarea în oraș.-
Podul va fi construit la intrarea în oraș.
C. marcă a impersonalului: se referă tot la forma SE, atunci când subiectul este de tip
nonpersoană=nu poate fi atribut un subiect de tip EL/EA verbului. Aceste verbe vor fi
intranzitive. Se învață mult în această școală.-verifică, EL/EA se învață mult în această școală?!
(situația este imposibilă!)
2.-construcții în care pronumele reflexiv are funcție sintactică:
– de complement direct, când este în cazul acuzativ: Ionel se cunoaște destul de bine. (se poate
dubla printr-o formă accentuată/poate fi înlocuită de o formă pronominală în același caz).
– de complement indirect, când este în cazul dativ: Ionel își atribuie un rol nemeritat. (poate fi
înlocuită cu o altă formă pronominală în același caz/acceptă dublarea printr-o formă accentuată.
Mi-am făcut un ceai. Mie mi-am făcut un ceai.)
– de complement indirect posesiv, când este în cazul dativ și se află într-o structură ternară,
însoțind un verb, dar asociindu-și și un substantiv: Ana și-a pregătit costumul. Forma ȘI satisface
exprimarea posesiei, iar dublarea prin SĂU este inutilă și lipsită de sens. ; DUBLAREA
CLITICULUI NU SE FACE PRIN FORMELE ACCENTUATE, CI PRIN FORME ALE
PRONUMELUI POSESIV/PERSONAL; PREZENȚA CLITICULUI NU ESTE OBLIGATORIE
PENTRU CA PROPOZIȚIA SĂ AIBĂ SENS-Am spălat mașina.
– de atribut pronominal în dativ, când este adjunctul unui substantiv: Mă imaginez la casa-mi.,
situație foarte rar întâlnită în limba română vorbită. (poate fi înlocuită cu adjectivul pronominal
posesiv-pentru verificare.)
-cliticul reciproc: se referă la un pronume reflexiv care ajută la exprimarea unei acțiuni reciproce.
Vor avea funcția de C.D./C.I. (Ei se ajută unii pe alții./Își trimit scrisori unii altora.) Există chiar și
verbe inerent reciproce (care nu pot fi utilizate decât în construcții reflexive reciproce: a se alia, a
se asemăna, a se căsători, a se certa, se împrieteni, a se înfrăți, a se învecina.
În construcțiile în care pronumele reflexiv nu are funcție sintactică, acesta nu poate fi reluat prin
forma accentuată sau nu poate fi înlocuit printr-un pronume personal.
În construcțiile în care pronumele reflexiv are funcție sintactică, verbul acceptă:
› înlocuirea pronumelui reflexiv cu un pronume personal: Ana se supraestimează./Ana ne
supraestimează;
› reluarea pronumelui reflexiv printr-o formă accentuată: Ana se supraestimează pe sine/pe ea.
› reluarea pronumelui reflexiv care sugerează reciprocitatea cu un grup pronominal – unii pe alții,
unul cu altul, unii altora etc.: Copiii și-au trimis mesaje unii altora.
› reluarea pronumelui reflexiv aflat în structură ternară cu un pronume personal sau un adjectiv
pronominal posesiv: Ionel își pregătește temele lui/sale.
Există situații în care pronumele reflexiv însoțește un verb care permite, în context, un
complement de agent, exprimat sau neexprimat: Fișele se împart de către profesor.; Fișele se așază
pe bancă (de către elevi). Aceste construcții se numesc pasiv-reflexive.