Analiza punctuaţiei

constă în identificarea segmentelor de text delimitate cu ajutorul semnelor de punctuaţie.

Ordinea analizei semnelor de punctuaţie
Analiza semnelor de punctuaţiei se face într-o anumită consecutivitate. O analiză completă a punctuaţiei
include următoarele etape:
1) identificarea segmentului de text delimitat cu ajutorul semnului / semnelor de punctuaţie şi precizarea
trăsăturilor distinctive – morfologice, sintactice, intonaţionale şi semantice – prin care se defineşte
segmentul dat;
2) comentarea condiţiilor de folosire a semnului de punctuaţie şi argumentarea utilizării semnului de
punctuaţie dat (ce semn de punctuaţie este folosit pentru delimitarea fragmentului de text respectiv şi
de ce?);
3) alcătuirea schemei propoziţiei cu indicarea semnului de punctuaţie folosit.
Notă. La o analiză mai amplă a semnelor de punctuaţie se poate preciza şi funcţia îndeplinită de semnul de
punctuaţie dat. În acest caz, vom avea în vedere cele trei funcţii de bază îndeplinite de semnele de punctuaţie în
cadrul unui text:
a) funcţia de d e l i m i t a r e . Îndeplinesc această funcţie semnele de punctuaţie folosite pentru
delimitarea componentelor unei unităţi sintactice: propoziţiile din cadrul unei fraze şi grupuri de
cuvinte sau cuvinte aparte din cadrul unei propoziţii. Sunt următoarele semne de punctuaţie cu funcţie
de delimitare: virgula, punctul şi virgula, linia de despărţire, parantezele etc.
b) funcţia de i d e n t i f i c a r e . Sunt folosite cu funcţie de identificare semnele de punctuaţie care
exprimă scopul comunicativ al enunţului: punctul, semnul întrebării şi semnul exclamării.
c) funcţia s u b s t i t u t i v ă . Sunt întrebuinţate cu funcţie substitutivă semnele de punctuaţie care se
folosesc pentru a substitui anumite unităţi sintactice sau chiar fragmente de text omise, şi anume:
virgula şi linia de despărţire (când marchează omiterea predicatului sau a numelui predicativ) şi
punctele de suspensie.
Totodată, este bine să ştim că există mai multe modalităţi de analiză a punctuaţiei. După cum analiza punctuaţiei
se face în cadrul unui enunţ aparte sau în cadrul mai multor enunţuri ce alcătuiesc un text se delimitează:
a) analiza punctuaţiei în cadrul unei unităţi sintactice (propoziţii din cadrul unei fraze, grupuri de cuvinte
sau cuvinte aparte din cadrul unei propoziţii) luate izolat;
b) analiza punctuaţiei în cadrul unui text;
În acelaşi timp, o analiză a utilizării semnelor de punctuaţie în cadrul unui text poate fi a) completă sau b)
tematică. Analiză completă presupune explicarea tuturor semnelor de punctuaţie din structura unui text. Analiză
tematică, la rândul ei, prevede explicarea doar a anumitor semne de punctuaţie, adică a semnelor de punctuaţie
de un anumit tip.
Modele de analiză
 A) Analiza punctuaţiei în cadrul unei unităţi sintactice (propoziţie, frază)
Exerciţiu. Explicaţi folosirea semnelor de punctuaţie în propoziţia de mai jos.

După acele viscole, 1 treceau în vremea nopţii, 2 pe podul luciu, 3 sub lumina lunii, 4 cârduri de
lupi.5 (M. Sadoveanu)
1. Identificarea segmentului de text delimitat cu ajutorul semnului / semnelor de punctuaţie şi explicarea rolului
îndeplinit de semnul dat de punctuaţie.
[1] ─ virgulă folosită pentru separarea complementului circumstanţial de timp; marchează o scurtă
pauză interioară;

[2, 3] ─ pereche de virgule care separă un complement circumstanţial de loc; marchează o scurtă
pauză interioară;

[3, 4] ─ pereche de virgule care separă un complement circumstanţial de timp; marchează o scurtă
 pauză interioară

[5] ─ punctul folosit pentru a marca sfârşitul propoziţiei şi caracterul enunţiativ al ei; notează o
pauză finală.

2. Comentarea semnelor de punctuaţie folosite în această propoziţie şi argumentarea utilizării lor (se specifică
regula de punctuaţie aplicată în cazul dat).
[1] ─ complementul circumstanţial de timp aşezate la începutul propoziţiei şi care nu sunt esenţiale
pentru comunicare se izolează prin virgule;

[2, 3, 4] ─ complementele circumstanţiale intercalate între părţi de propoziţie aflate în raporturi foarte
strânse (de exemplu, între subiect şi predicat) se izolează prin virgule, mai ales când vorbitorul
nu insistă asupra lor. Aici, cele două complemente circumstanţiale – de loc şi de timp – se află
înaintea subiectului cârduri despărţindu-l pe acesta de predicatul propoziţiei treceau;

[5] ─ la sfârşitul unei propoziţii enunţiative se pune punct.

3. Alcătuirea schemei propoziţiei cu notarea semnelor de punctuaţie utilizate:

C. circ. Predicat C. circ. C. circ. C. circ. Subiect Atribut

[…….], 1 [          ] [……], 2 […….], 3 [……], 4 [          ] [~~~~~~]. 5

B) Analiza punctuaţiei în cadrul unui text.

Exerciţiu. Explicaţi folosirea semnelor de punctuaţie în textul de mai jos.

Atunci interveni ofiţerul cu întrebări grăbite despre lupta în care a fost rănit Apostol, 1 despre noutăţile frontului,
2 despre perspectivele păcii… 3 Şi Bologa, 4 dobândindu-şi stăpânirea de sine, 5 îi răspunse prompt, 6 cu
amănunte tehnice, 7 chiar cu oarecare emfază, 8 care-i şedea rău. 9 Marta, 10 aşezându-se în fotoliu, 11 se
linişti curând şi se amestecă în convorbirea lor, 12 mai cu glume, 13 mai cu suspine fără rost… 14 Nici nu
mai tăcură deloc, 15 de frică să nu se reîntoarcă atmosfera de gheaţă de adineaori. 16 Iar în clipa când
totuşi se ivi o pauză, 17 Marta sări din jilţ, 18 cu vioiciunea silită de la început, 19 gata de plecare. 20 Toţi
trei scăpară câte un oftat de uşurare. 21 (L. Rebreanu)
[1, 2] ─ virgule folosite pentru separarea unor complemente indirecte de acelaşi fel; marchează
scurte pauze interioare;

[3, 14] ─ semnul trei puncte se foloseşte după o enumerare neterminată, care ar putea fi
continuată; marchează pauza de la sfârşitul propoziţiilor enunţiative;

[4-5] ─ pereche de virgule folosite pentru separarea unei construcţii gerunziale intercalate între
subiect şi predicat; marchează scurte pauze interioare;

[6, 7] ─ virgule folosite pentru izolarea unor complemente circumstanţiale de acelaşi fel;
marchează scurte pauze interioare;

[8] ─ virgulă care separă o subordonată atributivă explicativă de regenta ei; marchează o
scurtă pauză interioară.

[9, 16, 20, 21] ─ punctul folosit pentru a marca sfârşitul propoziţiei şi caracterul enunţiativ al ei;
notează o pauză finală.

[10-11] ─ pereche de virgule folosite pentru separarea unei construcţii gerunziale intercalate între
subiect şi predicat; marchează scurte pauze interioare;

[12] ─ virgulă care izolează un complement indirect distanţat de termenul regent; marchează
 o scurtă pauză interioară;

[13] ─ virgulă folosită pentru separarea unor complemente indirecte de acelaşi fel; marchează
o scurtă pauză interioară;

[15] ─ virgulă care separă un complement circumstanţial de cauză distanţat de termenul

regent; marchează o scurtă pauză interioară.

[17] ─ virgulă care izolează subordonată atributivă; marchează o scurtă pauză interioară.

[18] ─ virgulă care separă un complement circumstanţial de mod distanţat de termenul regent;
marchează o scurtă pauză interioară.

[19] ─ virgulă care separă două complemente circumstanţiale de acelaşi fel; marchează o
scurtă pauză interioară.

Indicaţii metodice privind analiza punctuaţiei

Punctuaţia este un sistem de semne convenţionale care au rolul de a segmenta unităţile sintactice în elementele
lor componente, uneori de a exprima anumite nuanţe de sens prin care se caracterizează unităţile date şi de a
marca pauzele şi intonaţia din limba vorbită. Punctuaţia cuprinde şi regulile de folosire corectă a semnelor de
punctuaţie. Termenul punctuaţie este folosit şi pentru a denumi compartimentul lingvisticii care se ocupă cu
descrierea normelor de punctuaţie ale unei limbi.
Analiza semnelor de punctuaţie este operaţia menită să-i ajute pe elevi să înţeleagă şi să aplice în practică
regulile de utilizare a semnelor date. Obiectivul acestei analize îl constituie formarea deprinderilor de utilizare
corectă a normelor de punctuaţie în propoziţie şi în frază, ea fiind orientată spre evitarea cazurilor de folosire
incorectă a semnelor de punctuaţie.
Pentru o folosire corectă a semnelor de punctuaţie este necesar să fim familiarizaţi cu următoarele tipuri de
noţiuni teoretice:
a) cunoştinţe privind modalitatea de segmentare a unităţilor sintactice. Aceasta înseamnă că analiza
punctuaţiei trebuie să fie anticipată de analiza sintactică;
b) cunoştinţe privind sistemul de semne de punctuaţie şi regulile de folosire a semnelor de punctuaţie;
c) cunoştinţe şi deprinderi privind modul de rostire a enunţurilor.
Pentru o mai bună înţelegere a condiţiilor de utilizare a semnelor de punctuaţie este necesar, de asemenea, să
putem stabili principalele caracteristici morfologice, sintactice şi intonaţionale ale unităţilor analizate.
Astfel, numai cunoaşterea regulilor de punctuaţie nu este suficientă pentru a realiza analiza semnelor de
punctuaţie, pentru aceasta mai sunt necesare şi cunoştinţe privind structura enunţului. Din acest punct de vedere,
este important să posedăm cunoştinţele şi deprinderile necesare care ne-ar permite:
1) să putem segmenta textul în unităţile sale componente;
2) să stabilim relaţiile dintre aceste unităţi şi să identificăm mijloacele care servesc la exprimarea
raporturilor dintre ele;
3) să caracterizăm unităţile date încadrându-le într-o anumită clasă şi să precizăm trăsăturile lor
caracteristice.
Ca procedeu metodic, analiza semnelor de punctuaţie presupune căutarea răspunsurilor la următoarele întrebări:
─ de ce un anumit segment de text trebuie să fie delimitat cu ajutorul unui semn de punctuaţie?
─ de ce este necesar anume acel semn de punctuaţie şi nu altul?
─ ce regulă de punctuaţie se aplică în cazul dat?