VOCABULARUL

Totalitatea cuvintelor dintr-o limbă .

Lexicul limbii române cuprinde aprox. 140.000 de cuvinte .
Vocabularul cuprinde:
1. FONDUL PRINCIPAL LEXICAL sau lexicul activ, vocabularul
fundamental cuprinde aprox. 1500 de cuvinte caracterizate prin:
-sunt cuvinte vechi si stabile;
-sunt vorbite curent și înțelese de toți românii;
-au numeroase derivate și compuse;
-sunt polisemantice;
-au o frazeologie bogată-mână: a-i da mâna..., a avea pe cineva la mână
etc.
Acesta conține cuvine care se referă la: părți ale corpului omenesc,
grade de rudenie, casă, alimente și băuturi, ființe, mediu înconjurător,
însușiri, culori, unelte, acțiuni, timp, termeni religioși, zilele săptămânii
și lunile anului, numerale simple, pronume și adverbe simple.
OBS. Articolele, prepozițiile simple, conjuncțiile simple, verbele
auxiliare și copulative sunt instrumente gramaticale. Vocabularul
fundamental cuprinde numai cuvinte simple.

2. MASA VOCABULARULUI (restul vocabularului, lexicul pasiv sau

fondul secundar lexical) cuprinde aprox. 90% din cuvintele limbii și
anume:

2.1Arhaismele-cuvinte vechi, ieșite din uz care se întâlnesc în operele

literare cu caracter istoric pentru a reda culoarea epocii:
-arhaisme fonetice-a îmbla-a umbla, a rumpe-a rupe etc.
-arhaisme lexicale -cuvinte vechi cu sens diferit de cel actual: divan(sens
vechi-consiliu, adunare; paharnic, logofăt.
-arhaisme morfologice (gramaticale)- cuvinte a căror formă gramaticală
este diferită de cea actuală: școale(școli), aripe(aripi), carele(care),
fiecarii(fiecare), aceștiia (aceștia).
-arhaisme sintactice -folosirea Ac. În loc de G. : Gazeta de Transilvania
(Transilvaniei), semnelor vremii profet ;
 -arhaisme semantice – sunt folosite și astăzi , dar cu un alt sens:
carte(sens vechi-scrisoare, sens nou-document tipărit).

2.2 REGIONALISMELE-sunt forme ale limbii folosite în anumite

regiuni:
-regionalisme fonetice-cuvinte cu anumite sunete diferite de forma
literară : gios(jos), șinși(cinci), dește(degete), frunce(frunte).
-regionalisme lexicale-sunt cuvinte cu formă diferită de cea literară:
cucuruz, păpușoi (porumb), lubeniță, harbuz(pepene verde),
ițari(pantaloni).
-regionalisme gramaticale- forme gramaticale specifice anumitor
regiuni : o fo’ la munce (a fost la munte), s-o dus (s-a dus) etc.
2.3 NEOLOGISMELE- sunt cuvinte noi, intrate în limbă după secolul al
XVIII-lea , fie prin împrumuturi din alte limbi, fie formate pe tărâm
autohton. Domenii semantice:
-demnități: președinte, prefect, consilier, senator;
-monede: marcă, dolar, liră, euro;
-instituții: parlament, guvern, universitate, liceu, teatru;
-mijloace de transport, unelte, aparate: camion, automobil, tramvai, autobuz,
metrou, tractor, radio, televizor, xerox;
-meserii: avocat, inginer, chirurg, elev, student;
-însușiri: decent, aristocrat, insolit, etic;
-alte denumiri: oxigen, ojă, oxid, deceniu, whisky, pepsi, autostradă, a insera,
etc.
ADAPTAREA NEOLOGUSMELOR:
-neologisme adaptate: aisberg, lider, vizavi, șezlong, cofeină, crenvurști, seif,
butic etc;
-neologisme neadaptate: bleu, manager, kilogram, kaki, karate, weekend,
yoga, diesel, watt, thailandez, allegro, businessman, stewardesă, designer.
-expresii din latină:
Mea culpa
Ad litteram=literă cu literă, cuvânt cu cuvânt;
Verba volant, scripta manet=vorbele zboară, scrisul rămâne;
Statu-quo=situație existentă;
Sui-generis=în mod special, în felul său;
Ex abrupto=fără introducere;
Sine die=fără o dată;
Stricto sensu=în sens limitat;
Ad valorem=după valoare;
Pro forma= pentru o anumită formă;
Persona non-grata=persoană neagrată;
Pro domo=pentru propriul interes;
Modus vivendi=modalitate de împăcare;
Grosso modo=în mare, grosolan;
In extremis= în ultimă instanță;
In vivo= în timpul vieții;
Ad calendas graecas=niciodată;
Carpe diem=trăiește viața/clipa;
Tabula rasa=fără valoare;
De iure=de drept;
De facto=în fapt;
A priori= de la început;
Post festum= după sărbătoare;
Sine qua non= fără nicio îndoială;
Ex voto=după promisiune;
Rara avis=pasăre rară;
In extenso=pe larg, în întregime;
Ad-hoc= pentru un anumit scop;
Honoris causa= în semn de mare stimă;
Curriculum vitae= autobiografie;
In vitro= în laborator
Nota bene= observă, ține minte.
-expresii din engleză, germană, franceză: feed-back, stand by, lied, cafe-bar;
-Cuvinte cu circulație limitată: fisc, bilanț, credit, microscop etc.
-jargonul este format din cuvinte străine, folosite pt a impresiona: bonjur,
helo, schepsis;
-argoul este format din cuvinte născocite de elevi, hoți, etc pt a comunica între
ei fără să fie înțeleși de alții : mititica, pârnaie, universitate, zdup, ladă
(pușcărie); sticlete, curcan, gabor (polițist); dirigul, șase, profa, a benocla,
fraier.
În masa vocabularului au pătruns o serie de cuvinte împrumutate asimilate în
lb noastră:
-din latină- 25%;
-din slavă- 8%: bici, castravete, glas, pustiu etc;
-din greacă -2%:cais, condei, hârtie, dascăl;
-din germană- 2%: șurub, haltă, șorpron etc;
-din turcă -4%: bacșiș, bucluc, cafea, halva, tutun;
-din engleză- 3%: blugi, computer, fotbal, miting, weekend etc;
-din daco-getică: brad, brânză, scrum, strugure, urdă, vatră etc;
-din franceză -38%: afiș, antreu, a epuiza, birou, chiuvetă, capricios,
frecvență, misiune, pardesiu, șofer, uzină etc.
4. Cuvinte neanalizabile fonetic sunt cuv. în care nu se poate recunoaște alt
cuvânt, nu sunt compuse, nici derivate : casă, teatru, elev, bun, zece, eu,
acesta, ce, altul, cere, a lua, a pleca, a da, aici, nu, repede, cu, de, în, la, că, dar,
sau, să, hai, vai, na, ia.
Cuvinte analizabile fonetic sunt cuvinte derivate sau compuse: cumsecade, a
conviețui, demult, deoarece etc.

Semantica se ocupă cu studiul sensului cuvântului, a schimbărilor de sens de-a

lungul existenței lor.
Familia lexicală este alcătuită din totalitatea cuvintelor formate prin derivare,
compunere și prin schimbarea valorii gramaticale de la un cuvânt de
bază(legate ca sens):
-cuvânt de bază=cuvântul-titlu din dicționar;
-rădăcina(radicalul)=segmentul de litere comun tuturor cuvintelor din familia
lexicală respectivă; Eg. Floare-cuvânt de bază;
Flor-rădăcină+sufixe și prefixe+=familie
lexicală:florărie, florar, înflorit, reînflorit, floricică, înfloritoare etc.
OBS. Rădăcina poate avea alternanțe vocalice, consonantice sau mixte.
Aceasta se compune din literele cuvântului de bază, nu din derivate: verde-
verzui, înverzire, etc. rădăcina este verd, nu verz(apoi are loc o alternanță
consonantică).
5.Clasificarea cuvintelor după sens:
-cuvinte monosemantice(cu un singur sens: acid, lied, rimă);
-cuvinte polisemantice(cu mai multe sensuri): fașă, inimă, carte etc.
Clasificarea sensurilor:
-sens principal(propriu, fundamental, de bază): cap, cot, picior, gură(când
denumesc părți ale corpului omenesc);
-sens secundar(derivat din cel principal): capul satului, gura peșterii, cotul
râului, piciorul scaunului;
-sens figurat(conotativ)=este o imagine artistică (de obicei metaforă) cu valori
expresive, afective: steaua ecranului, întunericul din inima mea.
6. Clasificarea cuvintelor pe baza relațiilor de sens:
1. Omonimele- sunt cuvinte care au aceeași formă , dar mai multe înțelesuri
diferite, neînrudite între ele.
Omonime lexicale- sunt cuvintele care aparțin aceleiași clase gramaticale,
adică sunt substantive, adjective sau verbe.
EX. vară-anotimp; vară-grad de rudenie;
Omonimele lexicale sunt:
-totale-când cele două cuvinte sunt identice în flexiune: leu(sg), lei(pl)
-parțiale-cuvintele sunt identice numai la unele forme de flexiune:
Bandă(fâșii înguste/grupuri de răufăcători-singular)
Benzi(pl pt fâșii); bande (pl pt răfăcători)
Masă(mobilă/mulțime -singular) – mese/mase(pt pl)
Raport(legătură/comunicare scrisă sau orală-singular)-raporturi/rapoarte(pt
pl).
Omonime lexico-gramaticale- sunt cuvinte cu formă identică, dar care sunt
părți de vorbire diferite(au alte valori morfologice).
Ex. nouă(adjectiv/numeral); cer(substantiv/verb); noi(pronume personal
/adjectiv).
Omonimia gramaticală(morfologică)-este identitatea formelor aceluiași
cuvânt, foarte frecvente în limba română.
EX. -adună-verb, indicativ, prezent, pers a III-a , singular;
-adună-verb, indicativ, prezent , pers a III-a, pl;
-adună-verb, imperativ, pers a II-a , singular.
OBS. Omonimele sunt întotdeauna omofone, dar nu sunt, obligatoriu, și
omografe. Atenție șa diferența dintre cuvintele polisemantice (sunt înrudite ca
sens) și omonime (au sens total diferit).
Lin-pește/vas pentru struguri/ liniștit.
Omonimele sunt și:
 1. Omofone -se pronunță la fel, dar se scriu diferit.
EX. Luna mai este spectaculoasă.
M-ai sunat pentru acest fapt?
2. Omografe- se scriu la fel , dar se pronunță diferit.
EX. veselă-veselă

Paronimele sunt cuvintele cu formă aproape identică( se deosebesc prin

una, două, trei litere), dar cu sensuri total diferite.
Ex. aluzie-iluzie, pronume-prenume .

Confuzia paronimică este o greșeală de exprimare, produsă când

vorbitorul apropie termenul al cărui sens îi este mai puțin cunoscut de
un termen cunoscut cu formă asemănătoare sau puțin diferită de cel
cunoscut. EX. renumerație în loc de remunerație – termenul corect.

Antonimele sunt cuvinte cu formă diferită și sens opus.

Unele antonime se obțin cu ajutorul prefixelor antonimice ca de ex. abil-
inabil, moral-imoral, cinstit-necinstit, politic-apolitic, a robi-a dezrobi.
Cuvintele aflate într-o relație de antonimie aparțin aceleiași părți de
vorbire.

Sinonimele sunt cuvinte cu formă diferită și înțeles identic sau

asemănător.
Un cuvânt care are mai multe sinonime formează o serie sinonimică:
real-adevărat-veritabil-autentic-veridic.
Tipuri de sinonime:
- Sinonime totale-puține la număr și se stabilesc între cuvinte vechi și
cuvinte literare: inimă-cord, cupru-aramă, vreme-timp.
- Sinonime parțiale- sensurile sunt asemănătoare, se realizează între
cuvinte mai vechi și cuvinte mai noi: cuvânt-vorbă, discurs-cuvântare,
pământ-țărână, glie, ogor, câmp, țarină.
- Sinonime aproximative(poetice): ,, regina nopții”-luna(Mihai
Eminescu).
Se poate stabili o relație de sinonimie între o expresie și un cuvânt sau
între două expresii:
a-și lua nasul la purtare=a se obrăznici, a i se urca la cap
 a fugi= a o lua la fugă, a-și lua tălpășița, a spăla putina, a da bir cu
fugiții, a o lua la goană
a observa= a băga de seamă,
nordul gordian= dificultate extrem de mare, greu de rezolvat
turnul de fildeș= izolare față de lume a unui intelectual;
sabia lui Damocles= pericol care amenință în orice moment;
fata morgana= tip de miraj în regiunile călduroase
firul Ariadnei= fir călăuzitor.

Pleonasmul – greșeală de exprimare care constă în folosirea alăturată a

unor cuvinte cu același înțeles: coboară jos, campion mondial al lumii,
mă întorc înapoi, babă bătrână, concluzie finală, mijloace mass-media,
averse de ploaie, procent de 2 la sută, am colaborat împreună, s-a
menținut mai departe, și-a adus aportul, protagonist principal, a
rezuma pe scurt, a coexista alături, alocuțiune scurtă, alegeri
electorale, , obstacol care împiedică, propria biografie, performanță de
vârf, marele geniu, romancier epic, șansă favorabilă, bancnotă de
hârtie, tânăr adolescent, caligrafie frumoasă, abuz excesiv, a migra
dintr-un loc în altul, particularitate distinctă, pauză temporară,
serpentină sinuoasă, splendoare grandioasă.
Unele pleonasme sunt acceptabile, având rolul de a sublinia ideea
printr-o figură de stil: ,,Cobori în jos / Luceafăr blând”.
În limbajul popular există unele pleonasme acceptate pentru rolul lor
de insistență, de convingere:
,, Am auzit cu urechile mele.”, Am luat cu mâna mea”, ,,Am văzut cu
ochii mei”.

Tautologia este repetarea unui cuvânt cu funcții sintactice diferite sau

cu valori expresive:
EX. ,,Frate, frate, dar brânza e pe bani”.
,, Soarele, că e soare, și tot are pete”. (subiect și nume predicativ).
Anacolutul este dezacordul dintre două părți de propoziție:
EX. Și eu care mergeam liniștit, mi-a sărit inima de spaimă. (și mie)
,,Nu știu alții cum sunt......dar eu, când mă gândesc la casa....parcă-mi
saltă și acum inima de bucurie”.
 Oximoronul este alăturarea a două cuvinte opuse ca înțeles. EX.
Harap-Alb.

Îmbogățirea vocabularului
În limba română, îmbogățirea vocabularului se realizează prin:
-mijloace interne (se formează cuvinte noi din materialul existent) prin:
derivare, compunere și schimbarea valorii gramaticale(conversiune).
-mijloace externe: împrumuturi și calcul lingvistic.
Mijloace interne:
1. Derivarea se realizează prin adăugarea afixelor(sufixe și prefixe) la
tema sau rădăcina unui cuvânt-bază.
a. Prefixul este sunetul sau grupul de sunete/litere care se adaugă la
începutul cuvântului pentru a forma cuvinte noi.
Prefixele se clasifică în: prefixe vechi, prefixe neologice, prefixoide.
Prefixe vechi (productive):
-des/dez: desface, dezgropa, dezaproba etc.
-de: deratiza, descrie
-în/îm: înnora, împodobi
-in: inactiv, incorect
-ne: nelegal, necinstit
-răs/răz: răzvrăti, răscumpăra
-re: reface, reveni
-pre: prevedea, prelua
-stră: străbunic, străluci
-co/con: coechipier, confrate
-între: întrevedea, întrerupe
Prefixe neologice(intrate în limbă odată cu alte cuvinte noi):
-a: apolitic, atipic
-an: analfabet
-i: imoral, ilegal
-ante: antebraț, antebelic
-anti: anticoagulant, antiaerian
Obs. Cuvântul anticameră provine din limba italiană (nu
antecameră).
-ana: anagramă, anacronic
-inter: interveni, interpune, internațional
-extra: extraordinar, extrașcolar
-post: postbelic, postuniversitar
-supra: supraestimare, suprasolicitat
-super: superdotat, supervizat
-contra: contraatac, contravaloare
-trans: transoceanic
-intra: intravenos
-bio: bioenergie
-hiper: hiperactiv
-hipo: hipotensiune
-non: nonverbal
-ultra: ultracunoscut
-para: parametru
Prefixoidele sunt false prefixe provenite din cuvinte independente
din limba latină sau greacă, dar purtătoare de sens:
OBS. Prefixoidele și sufixoidele formează prin compunere.
EX. :
-aero: aeroport
-auto: autobuz
-agro: agroturism
-bio(viață): biografie
-hidro (apă): hidrofor
- demo (popor): democrație
-dermato (piele): dermatolog
-foto: fotovoltaic
-micro: microscopic
-macro: macroindustrial
-mono: monosilabic
-multi: multilateral
-orto:ortografie
-pseudo(fals):pseudonim
-psiho: psiholog
-socio: sociolog
-radio: radiolog
-semi: semicerc
 -tele(la distanța): telecomandă
-termo (caldură): termocentrală
-zoo(animal): zoologie

b. Sufixul este sunetul sau grupul de sunete care se atașează la sfârșitul

cuvântului pentru a forma cuvinte noi.
Clasificarea sufixelor se poate face:
1. Din punct de vedere semantic (al sensului cuvintelor):
- Sufixe diminutivale :copilaș, băiețel, micuț, încetișor
- Sufixe augmentative: băiețoi, căsoaie
- Sufixe colective: mulțime, aluniș, omenire, brădet, porumbiște
- Sufixe de agent (arată îndeletnicirea): grădinar,muncitor, geamgiu,
miner
- Sufixe moționale (care își formează femininul de la masculin sau
invers): elev-elevă, leu-leoaică, doctor-doctoriță
- Sufixe abstracte: prietenie, singurătate, copilărie
2. Din punct de vedere morfologic:
- Sufixe substantivale: greșeală
- Sufixe adjectivale: prietenesc, auriu
- Sufixe verbale: a bocăni, mârâi, înfrunzi
- Sufixe adverbiale : chiorâș, pieptiș, actualmente
3. Sufixoidele cuvine provenite din latină sau greacă, dar purtătoare
de sens:
- Crat(putere): birocrat
- Dox (părere): ortodox
- Drom(drum): aerodrom
- Fag (mâncător): energofag
- For (purtător): semfor
- cid (care ucide): genocid, insecticid
- Fon (sunet): telefon
- Graf (scriere): ortografie, biograf
- Log(specialist): biolog, teolog
- Man (manie, obsesie): toxicoman
- Pat (bolnav): psihopat
- Ambul(a merge): somnambul
- Fob (care urăște): homofob
- Fil (iubitor): cinefil
- Gramă (schemă): cardiogramă

Derivarea poate fi:

-progresivă-realizată prin adăugarea unui prefix sau sufixla cuvântul de
bază
-regresivă- realizată prin eliminarea unui sunet sau unui grup de
sunete: a alinta- alint, a cânta- cânt, a îndemna-îndemn
-parasintetică- realizată în același timp cu sufix și prefix: împădurit,
înfloritor
Procesul derivativ sau structura lexicală a cuvântului =etapele prin care
trece formarea unui cuvânt prin derivare.
Cuvântul de bază este cuvântul de la care se pleacă în formarea familiei
lexicale
Rădăcina este forma care se regăsește în toate derivatele care alcătuiesc
familia lexicală.
EX. frunză =cuvânt de bază
Înfrunzit
A înfrunzi
Frunzos
Desfrunzi
Frunzuliță
Frunzișoară
Frunzar rădăcina este frunz

COMPUNEREA

Este mijlocul intern de îmbogățirea a vocabularului prin care două

sau mai multe cuvinte formează un cuvânt nou.
Compunerea se poate realiza prin:
1. Contopire(sudare)- se realizează între cuvinte întregi , existente
independent în limbă, care se scriu împreună și se comportă ca un
singur cuvânt: dreptunghi, untdelemn, bunăvoință, astfel, altcineva,
oarecare, despre, așadar, treizeci etc.
Substantivele compuse își schimbă forma în flexiune:
-de obicei își schimbă forma ultima parte componentă:
N-AC.- dreptunghi G-D-dreptunghiului
 N-AC. Bunăvoință G-D-bunăvoinței
-fac excepție de la acest mod de flexiune cuvintele compuse în care
ultimul cuvânt este invariabil:
N-AC- cineva G-D-cuiva
N-AC-câteva G-D-câtorva

2. Compunere prin alăturare -poate fi:

-cu blanc (fără cratimă): Curtea de Argeș, Baia Mare, Gara de Nord,
treizeci și cinci, ca să, de pe, de lângă, ca și cum, aducere aminte, băgare
de seamă etc. În flexiune: Gării de Nord, Deltei Dunării
-cu cratimă-în cazul alăturării cu cratimă trebuie să ținem cont de:
La substantivele comune:
-substantiv+substantiv: redactor-șef, câine-lup
În flexiune, își schimbă forma numai primul cuvânt. Ex. redactorului-
șef(G-D).
Se scriu cu cratimă: bună-creștere, triplu-voal, Craiul -de-Rouă, bun-
platnic, rea-credință, prima-doamnă, astă-seară, azi-dimineață, după-
amiază.
-substantiv+adjectiv: argint-viu, argintului-viu
-numeral+substantiv: dublu-decalitru
-substantiv în N+substantiv în G: floarea-soarelui, traista-ciobanului,
mătasea-broaștei.
-două substantive și prepoziție: floare-de-colț, sfeclă-de-zahăr, viță-de-
vie.
-verb+substantiv: zgârie-brânză, încurcă-lume, papă-lapte.
-substantive compuse cu prepoziția după: după-amiază.
Cuvintele compuse prin alăturare cu cratimă care au primul element
adverb, flexionează: nou-născut-nou-născutul-nou-născutului.
-adjectiv+adjectiv: galben-auriu, roșu-deschis
Se scriu corect:bună-creștere, bună-cuviință, bun-gust, bun-plac, bun-
rămas, bun-simț, rea-credință, rea-voință, prim-balerin, prim-ministru,
prim-secretar, prim-viceprim-ministru, viceprim-ministru, mamă-mare,
sânge-rece, arbore-de-cacao, an-lumină, bloc-turn, lasă-mă-să-te-las,
mai-mult-ca-perfect, mai-marele, bine-cunoscut, bine-venit, bine-
crescut, așa-zis, nou-ales, propriu-zis, sus-numit etc.
Adjectivele compuse formate dintr-un cuvânt care nu există
independent în vorbire și unul care există, se scriu împreunat:
balneoclimateric, dacoromân, albaiulian etc.
OBS. Substantivele compuse proprii cu ambii termeni în N. sau AC. Se
scriu cu cratimă: Drobeta-Turnu-Severin, Cluj-Napoca, Ana-Maria.
Substantivele compuse proprii cu al doilea termen in G. se scriu fără
cratimă: Valea Oltului, Câmpia Dunării, Valea Jiului.
Se scriu împreunat cuvintele compuse care nu-și mai păstrează
individualitatea morfologică: omucidere, binefacere, binevoitor.
La substantivele proprii:
-nume de familie: Apetrei, Amariei, Botgros, Sânpetru
-nume de personaje literare: Sfarmă-Piatră, Strâmbă-Lemne, Barbă-
Cot etc
-după nume proprii toponimice: Cluj-Napoca
-un nume propriu și un nume comun: Târgu-Jiu, Broșteni-Deal etc.
3. Compunerea prin abreviere se realizează prin:
-alăturarea literelor inițiale: ONU, CEC cu punct sau fără punct ,
O.N.U etc
-reunirea unor fragmente de cuvânt: Centrofarm, Centrocoop, etc.
-reunirea unor fragmente de cuvânt și a unor inițiale: Tarom, Renel sau
TAROM, RENEL etc
4. Compunerea cu elemente de compunere savantă(prefixoide și
sufixoide): aeronavă, hidroavion, microcentrală, casetofon, hipodrom,
caligrafie, genocid.
 SCHIMBAREA VALORII GRAMATICALE(CONVERSIUNEA)

Constă în trecerea unui cuvânt de la o parte de vorbire la alta.

-prin articularea cu articol hotărât sau nehotărât, unele părți de vorbire
devin substantive. De exemplu:
-substantiv provenit din adjectiv: tânăr- tânărul
-substantiv prov. din pronume: eul, un nimeni
-substantiv provenit din numeral: zecele, doiul, suta, milionul
-substantiv provenit din verb la participiu sau la gerunziu: cititul,
suferindul
-substantiv provenit din adverb: binele, greul, aproapele
-substantiv provenit din interjecție: oful, hopul, aoleul etc
OBS. Cuvintele care denumesc anotimpuri, zilele săptămânii sau
momente ale zilei, au următoarele valori morfologice:
a. Când îndeplinesc funcția sintactică de subiect sunt substantive:
EG. Vara vine pe nesimțite. Luni este o zi frumoasă.
b. Când îndeplinesc funcția sintactică de complement circumstanțial de
timp , sunt adverbe
EX. Vara plecăm la mare. Luni mă trezesc devreme.
c. Când îndeplinesc funcția sintactică de complement circ. De timp dar
au lângă ele un atribut sau prepoziție, sunt substantive.
EX. Vara viitoare merg la examen. Vara=substantiv

Așadar sunt patru condiții ale conversiunii substantivelor care

denumesc anotimpurile, zilele săptămânii și momente ale zilei : să fie
la singular, să nu aibă atribut sau prepoziție, să aibă artico hotărât
enclitic și să răspundă la întrebarea când?
-adjectivele, numeralele și verbele la participiu precedate de articolul
demonstrativ-adjectival (cel, cea, cei, cele, celui, celei, celor) capătă
valoare substantivală (se substantivizează: cel tânăr, cei doi, cei
lăudați etc)
-adjectivele care determină verbe devin adverbe: băiat frumos (adj);
merge frumos(adverb)
-verbul la participiu care determină un substantiv devine adjectiv:
cartea citită, biletul scris etc
-verbul la gerunziu acordat devine adjectiv : femeie suferindă; mâini
tremurânde etc.
-unele adjective devin prepoziții: conform și contrar.
-unele substantive devin prepoziții: grație
-unele adverbe devin adjective: așa, asemenea, astfel(de oameni),
gata, bine;
-unele adverbe devin prepoziții: deasupra, înaintea, înapoia,
îndărătul.
-unele adverbe relative devin conjuncții:
EX. Cum afară plouă, nu plec în oraș. Cum=deoarece
-verbul la participiu devine adverb: vorbește răstit, vorbește deslușit
-adjectivul devine substantiv: Afară este cald, rece, frumos, urât.
(căldură, răcoare, soare, ploaie, vânt)
-adverbul devine substantiv numai în exemplul: El vorbește
românește. (limba română).
-adverbul sau adjectivul substantivizat cu ajutorul prepoziției: Se
prelucrează la cald. Este alături la bine, la rău.
-conversiune prin scriere marcată (între ghilimele sau subliniat);
-majoritatea pronumelor devine adjective pronominale când stau
lângă substantive cu care se acordă în gen, număr și caz.
Copilul acesta este cuminte.
-pronumele relativ-interogativ CE poate deveni adverb când are
sensul de CÂT:
Știu ce frumos ai scris. Merge ce merge.
-numeralul întâi poate deveni adverb: Întâi scriem, apoi citim.
-pronumele personale, forme neaccentuate în D (îmi, îți, ne, vă) și în
AC (mă, te, ne, vă) devin pronume reflexive dacă se acordă în
persoană cu verbul: îmi închipui, mă gândesc;
-conjuncția iar devine adverb când are sensul de iarăși, din nou: Iar
ai venit cu tema nescrisă?
 -în anumite contexte substantivul poate deveni adjectiv: Câini mai
bărbați.
OBS. Numeralul așezat lângă substantiv nu devine adjectiv, capătă
valoare adjectivală: Doi elevi au luat note mari.
-numeralul neînsoțit de substantiv capătă valoare substantivală:
Doi au plecat mai repede.
-numeralele de la 20 înainte legate de substantiv prin prepoziția de au
valoare adjectivală: Douăzeci și cinci de elevi au plecat în excursie.
-numeralele până la 20 nu sunt urmate de prepoziția de: Cincisprezece
elevi au plecat.
-numeralele multiplicative, distributive și adverbiale care determină un
verb au valoare adverbială: Câștigă înzecit.
-unele substantive proprii devin substantive comune: olandă(material),
americă(pânză), napoleon, ludovic(bani).

MIJLOACE EXTERNE DE ÎMBOGĂȚIRE A VOCABULARULUI

Principalul mijloc extern îl constituie împrumuturile din alte limbi ,

datorită contactelor nemijlocite cu alte popoare (alte limbi) sau prin
intermediul cărților.
După limba din care provin, împrumuturile sunt:
-slave: izvor, deal, babă, pod, plug, cocoș, gâscă, rață, prieten, boier,
popă, cinste, ceas, vorbă, bolnav, dărui, a odihni, ieftin, vesel, drag etc.
-maghiare: belșug, hotar, cheltui, vamă, neam, marfă, gând, oraș, gazdă
etc
-turcești: leafă, bacșiș, chef, taifas, dușman, cioban, halva, ciorbă,
baclava etc
-grecești: frică, pat, zahăr, hârtie, folos, a pedepsi, politicos, a plictisi
etc.
Împrumuturile neologice au pătruns în limba noastră după secolul al
XVIII-lea, al XIX -lea din limbi apusene:
-de origine franceză: mesager, curier, individ, raport, nobil, patrie,
colonel, apartament, birou, costum, misiune, pardesiu etc.
-de origine germană: bormașină, electrocar, rucsac, ventil, șurub etc
-de origine italiană: bariton, chitară, flaut, tenor, operă etc
-de origine engleză: gol, golf, fotbal, blugi, miting, weekend, scor etc.

CALCUL LIGVISTIC este traducerea unui cuvânt sau a

componentelor unui cuvânt compus, ori a unor locuțiuni prin
echivalente românești: cale ferată, purtător de cuvânt, a
obține(traducere din franceză), război-fulger, zi-muncă, cal-putere.

DIFICULTĂȚI
1. Diferența dintre fondul principal lexical și masa vocabularului .
Fondul principal conține numai cuvinte simple, folosite aproape
zilnic și înțelese de toți. Masa vocabularului conține: arhaisme,
regionalisme, neologisme etc.
2. Sensurile cuvintelor: monosemantice, polisemantice, sens propriu, de
bază, sens secundar, sens figurat;