Tipuri de text

I. Textul (etimonul latinescului textus- țesătură) este un ansamblu de semen grafice ce alcătuiesc o
scriere.

Paratextul (din gr para- alături, pe lângă) conține tot ceea ce însoțește textul: coperta, pagina e titlu, emblema
editurii, numele autorului, titlul, subtitlul, dedicații, motto. Are o importanță evidentă în ceea ce privește impactul
asupra cititorului și chiar interpretarea / înțelegerea textului.

Metatextul- textul despre un alt text; sunt incluse aici: analize literare, studii și eseuri critice. Este rezultatul
unei analize complexe, aprofundate prin aplicare unui demers critic, o ipoteză asupra textului.

II. Textul nonliterar

Are drept scop informarea obiectivă a cititorului în legătură cu anumite aspecte ale realității- așadar
are referent real și caracter nonficțional. Limbajul este clar și precis, adesea conține termeni tehnci și științifici
și este neutru din punct de vedere afectiv- autorul nu se implică afectiv sau atitudinal în ceea ce comunică; ele
se adresează intelectului lectorilorși nu sensibilității, imaginației.
Se impune resoectarea normelor gramaticale și utilizarea termenilor cu sens denotativ. Stilul se
caracterizează prin claritate, precizie, corectitudine, proprietate.
Textele nonliterare sunt diversificate: texte de lege, rețete, interviuri, lucrări științifice, instrucțiuni de
montare, ghiduri turistice, reclame, articole de ziar, știri.

III. Textul memorialistic: memorii, amintiri, jurnal, mărturisiri

Este o specie literară de graniță, îmbină trăsături ale textului literar cu cele specifice textului
nonliterar. Memorialistica are un caracter evocator, conține însemnări despre evenimente petrecute în viața
autorului, având o însemnîtate deosebită pentru el.
Trăsături:
- Relatarea la pers I
- Subiectivitatea expunerii
- Instanțele comunicării: autor-nerator-personaj se suprapun, în sensul că autorul nu se ascunde sub
o mască, ci se identifică cu naratorul și personajul principal.

Textul memorialistic are o funcție referențială, oferind informații din lumea reală. Are valoare documentară,
oferind informații despre viața, viziunea de viață a autorului, lumea în care a trăit.

Apropierea de literatură ține de capacitatea autorului de a trezi imagini sensibile, de a utilia resursele
expresive ale limbii, fără sa diminueze autenticitatea scrierii.

Interpretarea textelor literare/nonlitare

I. Schema comunicării: Emițător- mesaj- receptor- cod- canal- context

II. În analiza textului literar, se utilizează trei concepte cu semnificații distincte, de care trebuie sa țineți
cont:

a. Structură: aspectul exterior al textului, modul de organizare al acestuia: titlul, volum, capitole, părți,
limbaj, tipul de comunicare (verbală, nonverbală, paraverală: se poate observa din enunturi exclamative,
interogative, asertive, eliptice)
b. Compoziție: temă, motive, relația incipit-final; tehnici narative, instanțele comunicării (externe, interne),
perspectiva narativă)
c. Construcția subiectului: acțiunea, conflict, momentele subiectului, personajele, relații spațio-temporale.
 a. 1. Titlul- element anticipativ, rezumativ al acțiunii operei literare; element paratextual ce presupune
un orizont de așteptare din partea lectorului care astfel intră în universul ficțional, având rol de a
capta atenție. Poate desemna un personaj, un loc, ideea centrală, un reper temporal, o specie literară,
un simbol

! a se căuta legătura cu tema, motivele literare, mesajul

b. 1. Tema și motivele literare- a se formula fraze de legătură; motivul literar susține tema.
b. 2. Incipit- introduce cititorul în universul fictiv. Este o formulă sau o secvența inițială care realizează
estomparea graniței între universul fictiv și cel real. Incipitul clasic/ tradițional fixează repere spațio-
temporale, descrie mediul (casa, strada, orașul), realizează prin descriere atmosfera.
! utilizarea unor topnime reale, a anului axact al acțiunii- trsături realiste ce susțin autenticitatea,
verosimilitatea, adică un univers fictiv aidoma celui real.

Incipitul modern- ex abrupto (brusc)- - marchează o intrare directă în subiect.

Finalul- ultima secvență, marchează epuizarea discrusului narativ și închiderea lumii ficționale.
Tototdată, marchează revenirea lectoruluidin plan fictiv, în plan real. Finalul tredițional aduce cu sine
rezlvarea conflictului. Finalul modern este deschis, fie prin amânarea/ suspendarea conflictului, fie
prin ambiguizarea situației finale, ceea ce propune lectorului posibilități multiple de interpretare.

!Între incipit și final se poate stabili o relație de opoziție sau de simetrie ( reluarea identică, dintr-o altă
perspectivă a imaginii din incipit)
b. 3. Tehnici narative: înlănțuire; inserția; alternanță; memoria involuntară sau memoria afectivă
(rememorarea trecutului în mod neintenționat în urma stimulării unui simț sau a producerii unui
eveniment nesemnificativ); pauza descriptivă ( rolul descrierii în cadrul acțiunii de a întrerupe
conflcitul, de a încetini ritmul narativ, pentru a realiza o prezentare a decorului, a unui personaj);
fluxul conștiinței ( tehnică narativă modernă pentru a reda cursul sinuos al gândurilor spontane ale
personajelor realizat prin impresii vizuale, auditive, tactile), este asociat cu monologul interior.
b. 4. Instanțe narative- externe, interne
b. 5 Perspectiva narativă- concept de teorie literară; presupune relația naratorului cu universul fictiv și
personajele. Așadar, narator obiectiv presupune perspectivă narativă obiectivă, iar narator subiectiv-
perspectivă narativă subiectivă.

c. 1. Acțiunea- momentele subiectului- identificare

c. 2. Conflictul extern: între 2 personaje: conflict intern: în propria conștiințe, între rațiune și sentiment,
între datorie și pasiune
C 3. Timpul și spațiul: indici spațio-temporali; dimensiunea spațială/ temporală; cronotop ( cronos-
timp; topos- loc)

Stilul textului literar/ nonliterar

! cînd se cere, la un reper, identificare modului cum este transmis mesajul, trebuie sa evidențiați stilul textului.

Stil- maniera sau modalitatea în care un individ, o colectivitae folosesc resursele fonetice, lexicale,
morfosintactice sau topice ale limbii.
Stilul este modul particular de exprimare verbală sau scrisă, însumînd trăsături caracteristice în funcție de
domeniul de activitate, scopul comunicării, intelectul vorbitorului.
 Stilul textului, în funcție de tipul textului: juridic-administrativ, științific, publicistic, beletristic are trasătuile:
Stilul beletristic ( textul literar)
- Este ficțional Textul nonlitarar (din domeniile administrativ,
- Scopul comunicării este de a trezi juridic, publicitar, științific)
emoție estetică - Are funcție informativă,
- Mesajul este transmis prin imagini persuasivă (de convingere),
artistice educativă, de divertisment
- Limbajul este conotativ - Limbaj denotativ, termeni
- Se adresează intelectului, dar mai monosemantici, neologisme,
cu seamă, imaginației, sensibilității termeni tehnici, științifici
lectorului, având o mare forță de - Se utilizează limba literară
sugestie și expresivitate - Exprimare clară, precisă
- Utilizează toate registrele limbii: - Calitățile tilului: precizie,
popular, literar, arhaic, colocvial sobrietate, obiectivitate
- Calitățile stilului: expresivitate, - Se adresează unui lector
sugestia, ambiguitatea, specializat sau în curs de
reflexivitate specializare: o persoană interesată
de tematica pe care o abordează,
un profesor, un elev etc pasionat
de autodezvoltatrea personală prin
formare unei culturi generale

!!! pentru toate informațiile teoretice pe

care le aduceti, veți da exemple din texte