Sunteți pe pagina 1din 9

Avizat director

Avizat,
Inspector de specialitate

OPŢIONAL
LECTURA ŞI ABILITĂŢILE DE VIAŢĂ

CLASA: a VI-a
DURATA: 1 AN
ANUL ŞCOLAR 2018/2019
Profesor: GUȚU ADELA
Liceul Teoretic ”Grigore Tocilescu”, Mizil
OPŢIONAL:
LECTURA ŞI ABILITĂŢILE DE VIAŢĂ

ARGUMENT

“Nu e alta mai frumoasă şi mai de folos în toată viaţa omului zăbavă decât cetitul cărţilor”, spunea
atât de convingător cronicarul Miron Costin.
Fascinaţia cărţii se înfiripă de la cea mai fragedă vârstă. Ea începe o dată cu primii paşi în
lumea poveştilor citite de părinţi sau bunici şi se continuă în anii de şcoală, lectura îmbogăţind
considerabil cunoştinţele elevilor. De asemenea, ea produce satisfacţii deosebite şcolarului prin
trăirea întâmplărilor fabuloase care se petrec în carte, deprinzându-l să deosebească răul de bine,
cultivându-i gusturi, convingeri şi sentimente alese.
Opţionalul, prin definiţie, este un demers didactic care nu răspunde numai exigenţelor
abstracte ale acestei discipline, ci şi necesităţilor concrete ale elevului.
Pornind de la faptul că structurarea deprinderilor, abilităţilor şi cunoştinţelor de limbă şi literatură
română nu se obţin pur şi simplu printr-o receptare pasivă, ci prin acţiunea conştientă a elevului, am
ales acest opţional pentru clasa a VI-a.
Parcurgerea programei de către elevii care studiază acest opţional conduce la formarea unor
competenţe de comunicare ce asigură integrarea cu succes a acestora în viaţa socială şi profesională.
Alegerea acestui opţional a pornit de la dorinţa de a-i determina pe elevi să iubească lectura,
conştientizându-i de faptul că timpul petrecut cu cartea este cu adevărat cel mai folositor. Şi chiar
dacă lectura şcolarului trebuie făcută pe baza unei selecţii destul de riguroase, ea trebuie să devină
asemeni unei oaze de destindere în care el să se regăsească în ceasurile de răgaz, neconstrâns de
cerinţele unei programe obligatorii.
Mi-am propus, de asemenea, să insuflu elevilor dorinţa de a–şi alcătui o bibliotecă, spre a
avea cartea oricând la îndemână.
În vederea reţinerii unor date mai importante privind acţiunea, personajele, impresiile, etc.,
elevii vor fi deprinşi să alcătuiască fişe de lectură, să deseneze scene din poveşti. Toate acestea le
vor putea folosi în organizarea unor şezători literare sau în pregătirea unor concursuri pe diverse
teme.
Toate demersurile didactice care vor fi făcute vor avea drept scop să dezvolte elevilor gustul
pentru citit, să-i facă să iubească şi cartea şi pe cel care a scris-o. De asemenea, elevii vor descoperi,
prin lectura şi discutarea textelor propuse, noi modele de viaţă, principii de viaţă şi vor putea pune
în balanţă stilul lor de viaţă şi cel al personajelor descoperite în minunata luma a cărţilor.
Şi poate, peste ani, îi vor aduce cu drag un elogiu asemeni celui din versurile argheziene:
“Carte frumoasă, cinste cui te-a scris
Încet gândită, gingaş cumpănită.
Eşti ca o floare anume înflorită
Mâinilor mele care te-au deschis.”
Competențele generale pe care elevii trebuie să le însușească prin acest curs sunt:
 receptarea textului literar și nonliterar din perspectiva abilităților de viață;
 utilizarea lecturii în vederea dezvoltării personale. 

Valori si atitudini cultivate prin curriculum: 

 Cultivarea interesului pentru lectură și a plăcerii de a citi


 Asumarea unui set de valori personale care să confere identitate persoanei
 Dezvoltarea gândirii critice, flexibile și prospective
 Cultivarea interesului pentru învățarea pe parcursul întregii vieți ca expresie a dezvoltării
durabile
 Valorizarea creativității ca resursă pentru dezvoltarea personală și comunitară
 Acceptarea diversității etnice, sociale, culturale, religioase, de opțiune etc.
 Acceptarea dialogului și a comunicării interculturale

Obiective:

- Citirea unor texte diferite care abordează problematica abilităților de viață 


- Observarea comportamentului personajelor literare/ a persoanelor în vederea identificării abilității
de viață absente sau dobândite, prin:

 Texte literare și nonliterare


 Sensul global al textelor
 Abilități de viață: abilitțti de comunicare, abilități sociale, abilități de management al
învățării și informațiilor, abilități de autocunoaștere, abilități de autoîngrijire, abilități
cognitive, abilități practice

- Identificarea rolului lecturii în dezvoltarea personală 


- Asocierea textelor citite cu experiențe personale, prin: 

 Lectura experiențială
 Lectura de identificare
 Dezvoltarea personală
PLANIFICARE ANUALĂ

ABILITĂȚI TEMA COMP CONȚINUTURI NR. SĂPT.


SP. ORE
1. ABILITĂȚI DE ȘCOALA 1.1 Prezentarea opționalului si 1 I-VI
AUTOCUNOAȘTERE, 1.2 a programei
ABILITĂȚI DE - Ce este cartea? Ce cărţi 1
COMUNICARE citim?
- Volumul Cartea cu 1
jucării, de Tudor Arghezi
- Eseu : Cartea –oglinda 1
sufletului
- Amintiri din 2
copilarie de Ion Creanga
2. ABILITĂȚI DE COPILĂRIA 2.1 - Ulita copilariei de Ionel 2 VII-X
MANAGEMENT AL 2.2 Teodoreanu
ÎNVĂȚĂRII ȘI 1.2 - D-l Goe… de Ion Luca 1
INFORMAȚIILOR, 1.3 Caragiale 
GÂNDIRE CRITICĂ - Evaluare 1
3. ABILITĂȚI PRIETENIA 2.2 - Pânza Charlottei 2 XI-XII
SOCIALE, 1.2 de E. B. White
ABILITĂȚI DE A - Numără stelele de Lois 1 XIII-
FACE CONEXIUNI Lowly XVII
PRIN FOLOSI REA FARMECUL 1.2 - Poveste de Crăciun de 1
PROPRIEI SĂRBĂTORILO 2.1 C. Dickens
EXPERIENȚE R DE IARNĂ 3.1 - Plugusorul Sorcova, 2
Sceneta de Crăciun
- Evaluare 1
4. ABILITĂȚI DE FAMILIA 1.2 - Cuore. Inima de 3 I-XIII
AUTOCUNOAȘTERE, 2.2 copil de Edmondo de
ABILITĂȚI DE IUBIREA 2.2 Amicis 
COMUNICARE 1.3 Figura mamei în 3
3.1 literatura română
-Bunicul, Bunica deBarbu 3
Şt. Delavrancea.
- Evaluare 1
- Carte frumoasă, cinste 3
cui te-a scris!-Şezătoare
literară
5. ABILITĂȚI DE PRIETENIA 2.2 - Ciresarii de Constantin 2 XIV-
AUTOÎNGRIJIRE, 1.1 Chirita XVI
ABILITĂȚI DE 1.3 - Copilul cel istet de Petre 1
COMUNI CARE 2.1 Ispirescu 
- Personajul preferat din 1
operele studiate –eseu-
(studiu de caz,
caracterizare scrisa, desen) 
- Evaluare 1
ŞCOALA ALTFEL –SEM.I XV
PLANIFICAREA ORELOR
SEMESTRUL I

Nr. Conţinutul învăţării Activităţi de învăţare Nr. Săpt. Evaluare


Crt ore
Prezentarea Prezentarea textelor ce vor fi studiate 1 I
programei şi a -Discutarea obiectivelor si a metodelor de evaluare
optionalului
1.  Ce este cartea? Ce cărţi - exerciţii de redactare şi de explicare a termenului carte 1 II Fişe
citim? si prezentarea criteriilor după care alegem o carte.  
- exerciţii de redactare nuanţata în raport cu structura şi Activitate frontală
motivaţiile personale;  Eseul
 Cartea cu jucării, de Tudor - exerciţii de descriere a unor modele reprezentative pentru 1 III argumentativ
Arghezi vârsta si opţiunile personale;
-exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare
 Eseu : Cartea –oglinda -exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor 1 IV Activitate
sufletului contraargumente; individuala
-exerciţii de exprimare liberă a opiniilor;
-exerciţii de comunicare în grup;
 Amintiri din copilărie de -exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare 2 V-VI Activitate frontală
Ion Creangă -Vizionare film ,,Amintiri din copilarie Activitate
- exerciţii de redare (prin povestire) a conţinutului unor individuala
opere; Eseul
- Analiza modului de a-şi petrece copilaria în operele argumentativ
literare şi copilăria personală
2.  Uliţa copilariei de Ionel - exerciţii de redare (prin povestire) a conţinutului unor 2 IX-X Activitate frontală
Teodoreanu opere;
- Analiza modului de a-şi petrece copilaria în operele
literare şi copilăria personală
 D-l Goe… de Ion Luca -Vizionare film 1 XI Activitate pe grupe
Caragiale 

Activitate
 Evaluare - exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor 1 XII individuala
contraargumente;
-exerciţii de exprimare liberă a opiniilor;
-exerciţii de comunicare în grup;
3.  Pânza Charlottei - lectura textului suport pe ansamblu şi pe roluri; 2 VII-VIII Texte suport
de E. B. White - exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare Activitate pe grupe
- exerciţii de argumentare în sprijinul ideii exprimate Activitate
într-o operă proprie individuala
- exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor 2 XIII-XIV Activitate
 Numără stelele de Lois contraargumente; independenta
Lowly - exerciţii de exprimare liberă a opiniilor; Activitate frontala
- exerciţii de adaptarea comportamentului verbal şi prin discutarea
nonverbal la o situaţie de comunicare inedită (uneori eseurilor colegilor
neplăcută); Prezentarea
portofoliului
- lectura textului suport pe ansamblu şi pe roluri; 2 XVI-XVII Texte suport
 Poveste de Crăciun de C. -exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare Activitate pe grupe
Dickens - exerciţii de argumentare în sprijinul ideii exprimate
Plugusorul, Sorcova, într-o opera proprie
Sceneta de Craciun - exerciţii de comunicare în grup; 1 XVIII Activitate frontala
- exercitii de exemplificare a mesajului textului; prin discutarea
 Evaluare - exerciţii de recitare cu intonatie a poeziilor; eseurilor colegilor
- exerciţii de identificare a tradiţiilor poporului roman Prezentarea
portofoliului
SĂPTĂMÂNA ALTFEL XV
PLANIFICAREA ORELOR
SEMESTRUL II
Nr. Conţinutul învăţării Activităţi de învăţare Nr. Săpt. Evaluare
Crt ore
4.  Cuore. Inima de copil de - lectura textului suport pe ansamblu şi pe roluri; 3 I-III Activitate frontală
Edmondo de Amicis  - exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare Lectura textului
- exerciţii de argumentare în sprijinul ideii exprimate suport
într-o operă proprie Activitate
individuala
 Figura mamei în literatura - lectura textului suport pe ansamblu şi pe roluri; 2 IV-V Activitate
română - exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare individuala
- exerciţii de argumentare în sprijinul ideii exprimate Activitate pe grupe
într-o operă proprie -exerciţii de exprimare liberă a
opiniilor;
- exerciţii de comunicare în grup;
- exerciţii de redare (prin povestire) a conţinutului unor 1 VI Activitate pe grupe
 Bunicul, Bunica deBarbu opere;
Şt. Delavrancea - exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor
contraargumente;
- exerciţii de redare (prin povestire) a conţinutului unor 1 VII Texte suport
opere; Activitate frontală
 Evaluare - exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor
contraargumente;
-exerciţii de exprimare liberă a opiniilor; Activitate
-exerciţii de comunicare în grup; individuală
- activităţi cultural-artistice cu ocazia unor evenimente; - 2 VIII-IX Texte suport
 Carte frumoasă, cinste cui exerciţii de audiţie muzicală; Activitate frontală
te-a scris!-Şezătoare literară - exerciţii de prezentare a unor specii din creaţia
populara: doine, proverbe, ghicitori;
- exerciţii de interpretare a unor fragmente din creaţii Activitate
populare individuală
5.  Cireşarii de Constantin - lectura textului suport pe ansamblu şi pe roluri; 2 X-XI Texte suport
Chiriţă - exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare Activitate pe grupe
- exerciţii de argumentare în sprijinul ideii exprimate Activitate
într-o operă proprie individuala
- lectura textului suport pe ansamblu şi pe roluri; 1 XII Texte suport
- exerciţii de realizare a unor imagini după opere literare Activitate frontala
 Copilul cel istet de Petre - exerciţii de argumentare în sprijinul ideii exprimate
Ispirescu  într-o opera proprie Activitate
- exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor individuala
contraargumente;
- exerciţii de redare (prin povestire) a conţinutului unor 3 XIII-XV Texte suport
opere; Activitate pe grupe
 Personajul preferat din - exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor
operele studiate –eseu- (studiu contraargumente;
de caz, caracterizare scrisa, - exerciţii de adaptarea comportamentului verbal şi
desen)  nonverbal la o situaţie de comunicare inedită (uneori
neplăcută);
-exerciţii de exprimare liberă a opiniilor;
-exerciţii de comunicare în grup;
- exerciţii de comunicare în grup; 1 XVI Prezentarea
- exerciţii de redare (prin povestire) a conţinutului unor portofoliului
 Evaluare opere;
- exerciţii de reperare a unor argumente şi a unor
contraargumente;

BIBLIOGRAFIE:
 Cartea cu jucării, de Tudor Arghezi
 Amintiri din copilărie de Ion Creangă
 Uliţa copilăriei de Ionel Teodoreanu
 D-l Goe… de Ion Luca Caragiale 
 Pânza Charlottei de E. B. White
 Numără stelele de Lois Lowly
 Poveste de Crăciun de C. Dickens
 Plugusorul, Sorcova,
 Cuore. Inima de copil de Edmondo de Amicis 
 Bunicul, Bunica de Barbu Şt. Delavrancea
 Cireşarii de Constantin Chiriţă
 Copilul cel isteț de Petre Ispirescu 

S-ar putea să vă placă și