"ENIGMA OTILIEI"

G. Călinescu
-roman realist,balzacian,interbelic-
G. Călinescu este o personalitate enciclopedică:
1.istorie literară
În 1941, la editura "Fundaţiile regale" scoate "Istoria Literaturii Române de la
origini până în prezent"; o concepe ca pe un scenariu dramatic,cu intrări şi ieşiri ca pe o
epopee cu eroi.Scritorii beneficiază de portretele intelectuale Saint-beuve-iene.Până la
1941 nu existau caracterizări sau sinteze structurale ale scriitorilor şi epocii.Este prima
dată când:
-se acordă atenţie biografiei autorilor văzuţi ca nişte personaje din roman;
-se vehiculează un limbaj preţios, presărat de neologisme,cu expresii
memorabile:"Eminescu, poet naţional",Creangă şi Slavici" mari prozatori rurali"
I.L.Caragiale "dramaturg clasic cu propensiuni naturaliste";
-se acordă atenţie literaturii populare G. Călinescu va statuta astfel cele 4 mituri
fundamentale ale românilor: mitul etnogenezei poporului roman("Traian şi Dochia"),
mitul existenţei pastorale şi al morţii iniţiatice („Mioriţa"), mitul jertfei creatoare sau al
elanului creator („Mănăstirea Argeşului"), mitul erotic („Zburătorul");
-se afirmă că împrumuturile aduc trasături definitorii;
-cronicarii sunt consideraţi sciitori;
-îl impune pe AI. Macedonski considerat până atunci poet minor;
-îl consacră pe O. Goga;
-încheie afirmând că există un specific naţional.
Alte opere de istorie şi critică literară sunt: „Viaţa şi opera lui M.Eminescu",
„Viaţa lui I.Creangă”, „N.Filimon", „Universul poeziei".
2.estetică
„Principii de estetică",”impresii asupra literaturii spaniole", „Estetica basmului",
„Scriitori străini".
3.publicistică
„Cronicile optimismului".
4.poezie
“Lauda lucrurilor", „Poezii"
5.dramaturgie
„Ludovic al XIX-lea", “Sun sau calea netulburată" este un mit mongol,o parabolă
pe teme mitice despre puterea riturilor şi a raportului omului superior cu lumea".
6.proză
Romancier: „Cartea nunţii", ce conţine elemente autobiografice
"Bietul loanide" ,tema o reprezintă condiţia creatorului; toţi au proiecte mari, momentul
ştiinţific fiind o obsesie a tuturor: Contescu-un ierbar, Saferian-colectionar, Pompescu -o
catedrală; singurul care trece de faza de proiect este loanide, care trăieşte pe toate
planurile condiţia creatorului. Obsesia lui este stilul; el doreşte ca proiectele lui să sugereze
forţa şi demnitatea omului.Dragostea este câmpul de manifestare a disponibilităţilor
omului de excepţie. loanide judecă faptele estetic: amoralitatea reprezintă atitudinea de
detaşare, de libertate a geniului.EI traieşte cu iluzia creaţiei absolute.Pentru a da o
operă eternal face sacrificii operei sale lumeşti.Stilul romanului se caracterizeaza prin
patetismul livresc,digresiuni,ironie erudită,stil baroc mirific si notă burlescă,”Scrinul
negru” analizează psihologia claselor sociale după cel de-al doilea razboi mondial
,destinul Caterinei Zănoagă discursul narativ compunăndu-se din scisorile femeii găsite
de loanide în scrinul cumpărat într-un tărg şi paginile de jurnal ale lui loanide.Este
prezentată realitatea posbelica într-un stil balzacian,apare tema convertirii sociale, a
iubirii paterne şi orgoliului genealogic.
Explicaţia titlului
G.Călinescu şi-a intitulat iniţial acest roman „Părinţii Otiliei" deoarece, toate
personajele, prin faptele lor influenţau destinul Otiliei ,dar editorul propune titlul actual,
considerăndu-I mult mai potrivit.
Geneza romanului
G.Călinescu scrie acest roman pentru a demonstra vitalitatea formulei
balzaciene într-un moment în care literatura romîna se indreaptă spre un roman de
analiză.Scrie acest roman pentru a face legatura intre „doric" („Ion" de L. Rebreanu) şi
cel „ionic" („Concert de muzică de Bach" de H. Papadat-Bengescu") ,romanul de tip
balzacian fiind o treaptă imposibil de depăşit în evoluţia oricarei literaturi.
Romanul urmăreşte un program bazat pe ideea de clasicitate in sensul lui Paul
Valery:”o conştiinţă critică in interiorul creaţiei",clasicul fiind „un creator ce observă şi
ce se observa în spirit critic".Scrie acest roman avand critic conştiinţa balzacianismului, ce
presupune detasare de obiect, importanţa in roman fiind observaţia şi nu schema. De
aceea, N.Manolescu va afirma că „este vorba de un balzacianism fără Balzac" deoarece
„Balzac creează viaţa în timp ce Călinescu o comentează”.
Este un adept al formulei clasice,dar este deschis şi spre romantism şi
modernism.
Elemente clasice
1.Tema
Tema o reprezintă viaţa burgheziei bucureştene la inceputul sec. XX, acesteia
asumandu-i-se: tema moştenirii sau a banului, tema clanului familial ,tema iubirii erotice
şi paterne ,avariţia ,tema parveniri.În ceea ce priveşte tema socială se remarcă urmatoarele
aspecte :omul e judecat după avere, căsătoria este un contract social iar scara valorilor
este clasica.
2.Caracterul scenic al unor secvenţe;
3.Conflictul şi încadrarea clara în timp şi spaţiu;
4.Atenţia acordată portretului moral;
5.Stilul concis;
6.Clasicismul în concepţia lui Paul;
Elemente romantice
1.Motivul orfanului
2.Antitezele
3. Descrierea câmpiei Bărăganului cu ocazia vizitei lui Felix şi a Otiliei la moşia lui
Pascalopol
Elemente moderniste
1.Tehnica reflectării poliedrice sau a oglinzilor paralele; este uzitată în mod dominant
pentru personajul feminin Otilia aceasta beneficiind de portrete
satelit,fiecare personaj perceptând-o diferit;
-Felix o vede ca pe o fata inteligentă,enigmatică,fermecătoare ,capabilă de sentimente
profunde pentru ca în final să se dezvăluie ca fiind acoperită de un aer de plastitudine
feminină
-Pascalopol o vede plină de calităţi,o fata care merită luxul pe care el îl poate oferi
,jumătate patern jumatate erotic
-moş Costache o vede ca pe o „fe-fetita" ce trebuie ocrotită
-Aglae o vede ca pe o fată materialistă, uşoară, fără scrupule
-Stanică o vede ca pe o fata inteligentă, raţională, capabilă de compromisuri:
Însuşi G.Călinescu îşi exprimă concepţia sa referitoare la acest personaj:”Otilia
c'est moi, e fondul meu de ingenuitate şi copilărie, tipizarea mea fundamentală în ipostază
feminina".
2.Investigarea psihologiilor tulburi sau ale patologicului
3.Acuitatea reflexivă
4.Modul brutal de a ataca ideea
5.Depaşirea cliseelor, în special prin fenomenul surpriză sau înşelarea aşteptărilor
cititorilor( articolul lui Felix)
6.Lacună diegetică
7.Intertextualitatea validată prin inserţia anumitor documente lucru care sporeşte
autenticitatea
Elemente balzacianiste
1.Perspectiva narativă heterodiegetică ,nararea realizându-se la persoana a-III-a de către
un narator demiurg, adică omnişcient
2.Descriere considerată până la apariţia „Comediei umane" a lui Balzac în subclasa
naraţiunii având doar o funcţie narativă ,va căpăta alt statut devenind semnificativă
,explicativă ,simbolică ,caracterizatoare.Se va baza pe teoria determinismului ambiental
fiecarui element de arhitectură,indument, uneori portret fizic îi corespunde în subtext
unul de profil moral al personajului.Personajele sunt astfel caracterizate prin mediul în
care trăiesc
3.Lumea este prezentată aşa cum este
4.Realitatea este fixată clar în spaţiu şi timp
5.Stilul este auctorial, vocea naratorului rămânând mereu la suprafaţă
6. Personajele „fac concurenţă starii civile" (Balzac), fiind create tipologii sau personaje
tipice:
-avarul: în literatura universală şi cea română sunt emblematice urmatoarele personaje ce
se încadrează acestei tipologii: Harpagon in”Avarul" de Molier,Felix Grande din
romanul „Eugenie Grande" de Balzac si Hagi Tudose din „Hagi Tudose" a lui
Delavrancea.În romanul lui Călinescu ,avarul este reprezentat de moş Costache
Giurgiuveanu, dar spre deosebire de ceilalţi avari din literatură , el nu este denumanizat
din cauza patimii pentru bani,N.Manolescu numindu-l „avarul iubitor de copii" şi
Călinescu opinând că nu a reuşit să realizeze chiar şi un avar, ci mai degrabă un om
zgârcit;
-avaristul: in literatura universală şi cea română, este reprezentat de Julien Sorel din
„Roşu şi negru" de Stendhal, Dinu Păturică din „Ciocoiii vechi şi noi" de N.Filimon,
Tănase Scateu din „Viaţa la ţară" de D.Zamfirescu, Gore Pirvu din „Craii de Curte
Veche" ,Lica Trubaduru din „Concert de muzică de Bach" de H.Papadat-Bengescu şi Nae
Gheorghidiu din „Patul lui Procust" de Camil Petrescu.În romanul lui Călinescu, tipul
parvenitului este reprezentat de o solemnitate ridicolă, un „broscoi de fabulă", un avocat
fără procese, un bonz:Stanică Raţiu.
-„baba absolută fara cusur în rau" este Aglae;
-fata batrână este Aurica;
-studentul sărac este Weissmann;
-„dementul senil"(N.Manolescu) este Simion Tulea;
-„imbecilul placid "(N.Manolescu) este Titi Tules;
-demimondena este Georgeta;
Felix,Otilia şi Pascalopol sunt personaje atipice, cu toate acestea, Pascalopol va
fi numit „moşierul epicureu" (N.Manolescu). Personajele sunt dispuse în doua grupuri,
prin interesul faţă de mostenire:
Costache Giurgiuveanu Aglae Tulea
Otilia Mărculescu Simion Tulea
Felix Sima Aurica Tulea
Leonida Pascalopol Titi Tulea
Stanica Ratiu Olimpia Ratiu
Romanul lui Călinescu, raportat la perioada interbelică, este unul „de
creaţie" ,”doric", de factură balzaciană, clasic ,obiectiv, o sinteză a mai multor formule,
naratorul fiind un specialist care dovedeşte complexitate de metodă, un autentic creator de
atmosferă, orientat spre”amanunte".Conflictul este fuga după moşie.
Discursul narativ se desfaşoară lent, gradat, către punctul care accelerează
ritmul,moartea lui moş Costache. Discursul etic se desfaşoară pe două planuri care
interferează: evoluţia lui Felix, validându-se astfel romanul ca un „bildungs roman" şi
moştenirea lui moş Costache.
Personajele se dezvaluie prin aserţiunile naratorului, observarea medului în
care trăiesc, părerile celorlalţi, faptele şi vorbele lor. Portretele literare beneficiază de mai
multe tehnici:
-interpretarea fiziognomonică;
-dilatarea perfidă a detaliului;
-tehnica reflectării poliedrice;
-portretul indirect;
Stilul se caracterizează prin precizia observaţiei şi a rotaţiei,fraza ampla cu
multe determinari alternează cu cea scurtă, concisă, naraţiunea este împletită cu
descrierea, caracterul scenic al unor secvenţe punctând densitatea dramatică.
Aproape unanim de către critică ca un roman balzacian M.Cărtarescu însă consideră că
opera „Enigma Otiliei" este un metaroman, adica un roman despre roman.
Discursul narativ
Se evidenţiază localizarea clara în timp şi spaţiu „începutul lui iulie 1909,
Bucureşti".
După ce realizează prosopografia personajului Felix, naratorul trece la descrierea
caselor de pe strada Antim creând impresia cititorului că totul este privit prin prisma
acestui personaj, adică un fel de focalizare internă fixă. Dar în momentul în care cititorul
observă termeni ca: „frontoane", „ogive", „gotic" şi multe alte neologime din domeniul
arhitectural, îşi da seama că a fost pacălit deoarece aceste lexeme, aparţinând unei arii
semantice a arhitecturalului nu puteau aparţine unui tânăr de 18 ani, nu puteau intra în
bagajul informaţional al acestuia, lucru care demonstrează că totul este privit prin „ochiul
esteticului"-N.Manolescu. Acest procedeu se numeşte „capcană textuală".U.Eco.
Dacă până la apariţia „Comediei umane" a lui Balzac descrierea era pur
decorativă, impregnată de figuri de stil, din momentul apariţiei operei scriitorului francez,
descrierea devine individualizatoare, caracterizatoare, simbolică, în spatele elementelor
arhitecturale de interior şi exterior ascunzându-se elemente de profil moral ale
personajelor.Prima descriere balzaciană din roman este cea a caselor de pe strada Antim.
„Nici o casa nu era prea înaltă şi aproape nici una nu avea cap superior" traduce
lipsa de aspiraţii intelectuale ale personajelor-Titi,Aurica,Aglae.
„Marimea neobişnuită a ferestrelor în raport cu forma scurtă a clădirilor" traduce
contrastul dintre aparenţă şi esenţă, dintre ceea ce vor să pară unele personaje şi ce sunt în
realitate, adică opoziţia, contrastul dintre esenţă şi aparenţă (Aurica,Aglae). „Ciubucăria
ridicolă prin grandoare" traduce ridicolul,preţiozitatea. „Amestecul de fontoane greceşti şi
chiar ogive facute, însş din var şi lemn vopsit" sugerează zgârcenia( moş Costache),
iar”umezeala care dejghiocă varul şi uscăciunea care umflă lemnăria"-descriptudinea,
ramolismentul unor personaje( Simion Tulea).”Facea din stradă bucureşteană o caricatură
în moloz a unei strazi italice"-caracterul mimetic al personajelor, lipsa de originalitate
(Titi Tulea).
Portretul fizic al lui maş Costache
„Un omuleţ subţire şi puţin încovoiat.Capul îi era atins de o calviţie totală şi faţa
părea aproape până şi, din cauza aceasta, pătratică.Buzele îi erau întoarse în afară şi
galbene de prea mult fumat, acoperind numai doi dinţi, clipind rar şi moale, întocmai ca
bufniţile supărate de o lumină bruscă, privind întrebător şi vadit contrariat”.
Replica lui Costache Giugiuveanu „nu stă nimeni aici" punctează urmatoarele
elemente:
-simetria romanului, acesta încheindu-se tot cu vorbele lui Costache prin rememorarea lui
Felix.
-bâlbâiala personajului.
Portretul fizic al Otiliei
„Fata, subţirică, îmbracată intr-o rochie foarte largă pe poale, dar strânsă tare la
mijloc şi cu o mare de dantelă pe umeri, îi întinse cu francheţe un braţ gol şi delicat".

Portretul lui Pascalopol

„Era un om c-am de vreo cincizeci de ani, oarecum voluminos, totuşi evitând
expresia de exces, cărnos la faţă şi rumen ca un negustor,însă elegant prin fineţea pielii şi
tăietura englezească a mustăţii cărunte. Părul rar, dar bine ales intr-o cărare care mergea
din mijlocul frunţii până la ceafă, lanţul greu de aur cu breloc la vestă, hainele de stofă
fină, parfumul discret, în care intră şi o nuanţă de tabac, toate acestea reparau cu
desăvârşire, în aproape neajunsurile vârstei şi ale corpolenţei".
Portretul Aglaei Tulea
Este realizat tot în stil balzacian, de data aceasta pe baza descrierii fiziognomonice:
-„o doamna cu părul negru pieptănat într-o coafură japoneză"=preţiozitatea personajului,
contrar aparenţă şi esenţă.
-răutatea excesivă;
-„obrajii brăzdaţi de câteva cute mari"=bătrâneţea;
-„era îmbrăcată cu bluză de mătase neagră, cu numeroase cerculeţe,strânsă la gât cu o
mare agrafă de os"=lipsa de bun gust;
-„sugrumată la mijloc cu un cordon de piele"= egoismul personajului,incapacitatea de a
ieşi din ceea ce depăşeşte raza propiului interes;
-„în care se vedea prinsă de un lanţişor urechea unui cesuleţ de aur"=bogaţia,dar şi
tendinţa de escamutare a acesteia.
Camera Otiliei este descrisă tot în stit balzacian, descrierea fiind realizată pe baza
teoriei determinismului ambiental.Elementele de indument şi de cosmetică vizează
feminitatea personajului ,Carţile de autori consacraţi din literatura universală şi partiturile
din pianno forte vizează aspiraţiile intelectuale ale personajului.Dezordinea care nu este
nici un apanaj al inteligenţei, dar nici al ignoranţei traduce aici un spirit liber, lipsit de
prejudecăţi, oarecum evem.
Capitolul al II-lea
Faptul că deşi Costache nu respectă întru-totul tipologia avarului, el fiind mai nou,
după aprecierea lui G.Călinescu un om zgârcit, este demonstrat în scena în care chiar dacă
ar fi putut să-l tapeze pe Felix de o suma mai mare de bani, refuză să facă acest
lucru,protejându-i avutul.
Capitolul a-llll-lea
Descrierea casei clanului Tulea este realizată din nou în stil balzacian şi în baza
tehnicii determinismului ambiental. Ordinea şi curaţenia de sanatoriu care ingheţă totul
traduce lipsa de originalitate şi încremenirea în niste clişee anoste.
Pereţii incărcaţi de niste picturi tocite reprezentând imagini copiate, nici măcar
reproduceri de opere celebre vizează lipsa de originalitate.
Naratorul pătrunde adeseori în psihologiile tulburi ale personajelor, un element de
modernitate. Astfel obiceiul de a se legăna a lui Titu este expilcat printr-o interogativă
retorică:”Insatisfacţie în copilaria joasă sau amintire profundă a acestei copilării?"
Capitolul al lV-lea
Descrierea casei lui Pascalopol este realizată şi ea în stil balzacian, bazată fiind teoria
determinismului ambiental,fiecărui element exterior sau interior corespunzându-i unul de
profil moral al personajului:
-amplasamentul „casa lui Pascalopol se afla pe calea Victoriei" ceea ce demonsrează
bogăţia acestuia;
-soneriaşi „o micatablită de email arata numele simplu Leonida Pascalopol"=modestia;
-„Iămpi electrice,sonerie" =modernitate,sensibilitatea la progres;
-emai-l -bun gust;
-„doi copii de marmură,tociţi şi lucioşi ca de ceară"= repect pentru artă;
-„arme vechi,iatagane,o tolbă cu săgeţi exotice,o mare tipsie de aramă, o măsuţă
turcească, ibric oriental" propensiunea balcanică;
-„o maşină de scris Jost şi un teanc de registru" =preocupările intelectuale şi faptul că-şi
administrează singur moşia;
-faptul că propriu portret din tinereţe centrează o serie de tablouri originale ar fi fost în
măsură să traducă orgoliul exacerbat al personajului, dar, deoarece pe parcursul diegezei
Pascalopol se dezvaluie ca un personaj altruist, acesta nu semnifică decat o minima
mândrie pe care şi-o aroga personajul şi inclusiv faptul că îşi respectă descendenţa,
traduce astfel respectul faţă de tradiţie,el fiind un ultim descendent al unei familii foarte
importante. Faptul că acest personaj este realizat în tinereţe ar viza în plus nostalgia faţa
de acea vârstă fericită.
Capitolul al V-lea
Stanică Raţiu este tipul arivistului sau al parvenitului „era roşu la faţă...de o
sanatate agresivă,cu părul mare şi negru foarte creţ şi cu mustaţă în chip de muscă.Un
guler tare şi înalt ţinea o cravată înfoiată ca o lavalieră canotieră de paie abia îi cuprindea
părul ...vorbea sonor,rotund,cu gest artistic şi declamator”.
Stanică Raţiu este un bonz adica un personaj de o solemnitate ridicolă,lucru care
se conturează în mod excesiv prin elemente de indument în portret fizic.
Faptul că Stanică Raţiu tergiversează „sine die" căsătoria cu Olimpia Tulea
demonstrează faptul că în această societate căsătoria este văzută ca un contract social.
Inserarea scrisorii lui Stanică Raţiu către Pascalopol validează tehnica intertextualităţii,
un alt procedeu modern.
Capitolul al VI-lea
Cu ocazia vizitei lui Felix şi a Otiliei la moşia lui Pascalopol naratorul inserează
şi o descripţie romantică, o decriere a câmpiei în care abundă figuri de stil.
În urma diegezei romanului, cititorul ar putea fi tentat să o considere pe Otilia o
fire frivolă.Pentru a evita această canalizare greşită a cititorului, cenzurează definitiv
acest personaj printr-o metaforă care evidenţiază profunzimea sufletească a
acesteia.Urcaţi pe un stog de fân, aceasta îI intreabă pe Felix: „Ce-ai zice daca am cădea
în de-dată în cer?".
Este inserat în cadrul discursului narativ şi necologul lui Aurel Raţiu,fiul lui
Stanică şi al Olimpiei, stilul în care este scris demonstrând aceeaşi solemnitate ridicolă a
personajului, inserţia lui demonstrând tehnica intertextualităţii şi sporind autenticitatea.
Capitolul al VIII-lea
În acest roman G.Călinescu statutează un nou motiv erotic şi anume cel al
nasturelui: Otilia obişnuielşte să-i coase nasturii desfăcuţi ai lui Felix fără ca acesta să-şi
dea haina jos astfel încât Felix avea ocazia „să soarbă parfumul părului ei risipit chiar sub
obrajii ei”.
Pascalopol îi mărturiseşte lui Felix că nu poate să discearnă ce este patern şi ce este erotic
în iubirea lui pentru Otilia.
Capitolul al X-lea
Felix reuşeşte să publice într-o revistă de specialitate din Franţa după câteva luni
de cercetări un articol intitulat „Un caz de asfenopie acută de origine misterică, studiat
prin procedeul anaglifelor". Lucru acesta este o autentică victorie pentru un tânăr student
în anul l ia medicina. EI simte nevoia să fie apreciat şi lăudat cât de cât pentru această
reuşită, de aceea neavând cui să se adreseze deoarece Otilia era plecată la Paris, iar moş
Costache în oraş, hotăraşte să meargă la Aglae şi Aurica, dar acestea nu îi apreciaza
absolut deloc această victorie.Atunci el este hotărât să arate a doua zi acest articol
colegilor lui la facultate.Cititorul este aproape sigur că aici va primi aprecierile necesare.
Dar naratorul foloseşte aici elemental surpriza sau înşelarea aşteptărilor cititorului
deoarece la Universitate nu numai că nu este apreciat efortul şi reuşita,dar este criticată
inclusiv hârtia pe care este editată revista,dar Felix de abia reuşeşte să-şi recupereze foile
de sub picioarele colegilor săi.
În momentul în care felix îşi exprimă interior sau în plan exterior reacţiile pe
care Ie are la faptele lui Simion “dar e nebun de-a binelea", naratorul foloseşte un
procedeu împrumutat din dramaturgie şi anume „aparte-ul".
În cazul altercaţiei dintre Felix şi Titi, naratorul foloseşte o formă incipientă a ceea ce va
deveni în romanul modern multiperspectivismul, adică mai multe viziuni ,mai multe
perspective asupra aceluiaşi eveniment narat.
În ceea ce priveşte personajul Weissmann , tipul studentului sărac autorul a fost
nevoit să efectueze sub presiunea cenzurii o serie de modificări de conţinut. A rescris
replicile cu privire la socialism şi patriotism din discuţia cu Felix ,deturnându-Ie sensul şi
producând inadvertenţe de logica şi incongruenta în portretuI moral al lui Weissmann. A
suprimat fraze şi sintagme potenţial periculoase atunci sau din contra a adaugat
conjunctural altele pentru a atenua unele replici ale eroilor sau comentarii ale naratorului
ce ar fi riscat să fie atribite lui.
În text este inserată o istorisire despre Scarlat, un bărbat privat de soţie şi soacră,
inclusiv de dreptul de a primi de mâncare în ciuda faptului că muncea şi câştiga bani. În
cadrul acesta Pascalopol este înzestrat cu funcţia de reprezentare fiind personaj narator.
Capitolul al XVIII-lea
În momentul primei căderi a lui moş Costache,clanul Tulea împreuna cu Stanică Raţiu şi
soţia lui se instaleaza în casa lui sub pretextul ingrijirii bătrânului, dar de fapt dorindu-şi
să fie de faţă când acesta va muri, pentru a nu pune altcineva mâna pe banii şi pe
bunurile casei. În acea noapte vor mânca, vor bea , vor fuma şi vor juca cărţi indiferenţi
sufleteşte la boala bătrânului. Felix care îI veghează pe moş Costache îi priveşte pe
aceştia parvenindu-i fragmentul din convorbirea lor, convorbire reprodusă în roman ca
într-o piesă de teatru , naratorul fiind absent iar focalizarea fiind una externă.
Un alt procedeu modern uzitat de narator este protocolul verbal sau
complicitatea de limbaj a naratorului cu limbajul personajului. În cazul acesta naratorul
va împrumuta modul de exprimare a lui moş Costache referitor la Otilia “fe-fetiţa lui".
Capitolul al XX-lea
În momentul introducerii în scenă a unui nou personaj şi anume pe popa
Tuica , pentru a stârni comicul, naratorul uzitează îmbinarea registrelor stilistice: cel
vulgar familiar cu cel duhovnicesc.
Moartea lui moş Costache survine în urma faptului că Stanică Raţiu îI deposedeaza de
bani, iar înreprinderile clanului Tulea şi în special ale Aglaei Pentru a găsi banii lui moş
Costache evidenţiază răutatea exacerbată, lipsa de umanitate a acestui personaj care îşi
merită pe deplin caracterizarea făcută de Weissmann : „babă absolută fără cusur în rău".
Aglae împreuna cu familia sa nu numai că nu oferă îngrijirile necesare care trebuiesc unui
om mort dar îl mai şi deranjează dovedind lipsa totală de respect inclusiv faţă de cele
creştineşti: „negăsind nimic în haine , trase perna de pe capul lui moş Costache privind
pe sub cearşaf apoi ridicând cu putere răsturnând cadavrul spre perete".
În noaptea dinaintea plecării din casa lui moş Costache,Otilia este hotărâtă să
se dăruiască lui Felix pentru a-i oferi astfel o garanţie că într-un viitor vor deveni soţ şi
soţie. Felix este însă un om de prea bun simţ astfel încât este mulţumit cu această
intenţie care demonstrează iubirea fără să profite de Otilia. A doua zi însă nu o mai
găseşte pe aceasta şi peste câtva timp află că a plecat la Paris cu Pascalopol.Peste două
săptămâni primeşte o carte poştală ilustrată al cărui conţinut constituie de fapt
deznodământul diegetic al romanului: „Cine a fost în stare de atâta stăpanire e capabil să
învingă şi o dragoste nepotrivită pentru marele lui viitor". În momentul acesta planul
urmarit de Călinescu pentru scrierea romanului balzacian este atins cu excepţia unui
singur lucru : finalul închis. Nu avea nici un rost să prezinte detaliat evenimentele
ulterioare , pe masura ce s-ar fi derulat care să lămurească evenimentele destinelor
personajelor. Şi atunci comite o lacună diegetică prin aserţiunea : „după incheierea păcii"
ceea ce demonstrează că evenimentele petrecute în cel puţin 4 ani sunt consemnate în
acest epilog : Felix ajunge profesor universitar,specialist cunoscutI face o căsătorie
strălucită,se întâlneşte cu Pascalopol în tren şi acesta îi oferă informaţii despre Otilia :
faptul că a divorţat de Otilia pentru a-i oferi libertatea şi îi arata o fotografie care o
imortalizează pe Otilia cea noua: „o doamna foarte picantă, gen actriţă
întreţinută,frumoasă cu linii fine,un aer de platitudine feminina stingea totul".
Deoarece acest portret al Otiliei este realizat pe baza unei fotografii este un portret
indirect,aflat în antiteză cu portretul iniţial al Otiliei cu „faţa frumoasă şi nebunatică" pe
care o păstră în minte Felix . Acesta va compara acasă cele două fotografii încercând să-şi
explice această modificare flagrantă. În momentul în care Pascalopol îi dă fotografia Otliei,
la vederea ei “Felix se sperie" deoarece se consideră vinovat moral al acestei mutilări
sufleteşti. Tot în epilog sunt punctate evenimente bogate despre Stanică, acesta
beneficiind de o ascensiune deosebită în ierarhia socială de o carieră politică,
căsătorindu-se cu Georgeta şi suspectat că ar aprţine lumii interlope.
Finalul romanului este construit simetric pentru a închide rotund opera. Felix
doreşte să vadă casa lui moş Costache pe care o găseşte părăginită,năpădită de
scaieţi,abandonată , reinviindu-şi prima întâlnire cu moş Costache în care i-a spus „aici
nu sta nimeni". Din punct de vedere naratologic finalul este închis,ultimul punct în acest
plan al roamanului balzacian fiind astfel atins.