Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

CONTEXT

https://gmirea.com/diverse/pentru-scoala/tema-si-viziunea-despre-lume-intr-un-roman-din-
perioada-interbelica-ultima-noapte-de-dragoste-intaia-noapte-de-razboi/

http://e-culegere.net/romana/sinteze/ultima-noapte-de-dragoste

http://bacde10.blogspot.com/2017/03/ultima-noapte-de-dragoste-intaia-noapte_22.html
„o scriere în care arta analizei câștigă unul din succesele ei cele mai mari” Tudor Vianu

Opera este un roman, fiind o lucrare epică în proză, de mare întindere, cu o acțiune complexă,
desfășurată pe mai multe planuri narative și personaje numeroase, bine definite, iar caracterul său,
de roman subiectiv, este dat de .... În acest sens, .... Caracterul său, de roman psihologic, este dat
atât de existența conflictul interior al protagonistului, cât și de utilizarea unor modalități de
investigație psihologică, dintre care se remarcă folosirea monologului interior și a scenelor dialogate,
notația gesticii și a mimicii, precum și stilul indirect liber

De asemenea, lucrarea se înscrie în curentul realist printr-o serie de elemente, dintre care se remarcă

- Publicat în 1930, este un roman modern, subiectiv, psihologic, care ilustrează afirmațiile pe
care Camil Petrescu le va face ulterior în conferința „Noua structură și opera lui Marcel
Proust”, unde romancierul român își exprimă admirația față de romanul proustian „Eu nu pot
scrie onest decât la persoana întâi.”
- Opera are următoarele caracteristici: narațiunea la persoana I, unicitatea perspectivei
narative, memoria involuntară, analiza vieții interioare, sumă a unor „dosare de existență”,
structurate pe o pasiune sau pe o idee.
- Anticalofismul (calos=frumos/frumusețe)=împotriva scrisului frumos, autorul susținând
formula literară a jurnalului, a confesiunii, care se notează exact, precis, „ca într-un proces
verbal”
- Autenticitatea – ilustrarea realității prin propria conștiință
- Romanul își are izvoarele în experiența sublocotenentului Camil Petresu, voluntar în cel de-al
doilea război mondial, al cărui memorial de campanie e „împrumutat cu amănunte cu tot,
eroului”
- G Călinescu consideră că opera prezintă „monografia unui element psihic, gelozia”
- C Ciopraga: „monografia îndoielii”
- Camil Petrescu optează pentru narațiunea subiectivă care aduce în prim-plan interioritatea,
gândurile și îndoielile

TEMA

ELEMENTE DE STRUCTURĂ ȘI LIMBAJ

TITLUL

Titlul indică temele romanului și, în același timp, face referire la cele două experiențe fundamentale
de cunoaștere trăite de protagonist, iubirea și războiul. Cuvântul „noapte”, repetat în titlu, redă
simbolic incertitudinea, care îl devorează lăuntric pe erou, întunericul și iraționalul firii umane cu care
se confruntă acesta.
PERSPECTIVA NARATIVĂ

Perspectiva narativă este obiectivă, heterodiegetică, întâmplările fiind relatate la persoana a treia de
către un narator omniscient și omniprezent. Autorul folosește tehnica planurilor paralele pentru a
prezenta viața țărănimii și a intelectualității rurale, iar prin tehnica contrapunctului sunt puse în
evidență episoade simetrice și antitetice cum ar fi nunta lui Ion și nunta Laurei. Stilul narativ este
neutru, impersonal, remarcându-se autenticitatea limbajului regional

- Perspectiva narativă obiectivă și naratorul omniscient și omniprezent din romanul realist sunt
înlocuiți în romanul modern cu perspectiva narativă subiectivă, homodiegetică și cu
personajul narator.

Conflictul este complex, de natură exterioară și interioară. Conflictul interior, predominant, are loc în
conștiința personajului narator, din cauza diferenței dintre aspirațiile sale și realitate. Conflictul
exterior evidențiază relația lui Ștefan Gheorghidiu cu societatea, protagonistul fiind plasat în
categoria inadaptaților social.

Din punct de vedere compozițional, romanul este structurat în două părți și 13 capitole cu titluri
sugestive: „Diagonalele unui testament”, „Fata cu obraz verde la Vulcan”. Primul capitol reprezintă
timpul trăirii, prezentul războiului, din al doilea capitol începând timpul povestirii, retrospectiva
iubirii, pentru ca în a II-a parte a romanului să se revină la timpul cronologic, al războiului. Prima
parte este în întregime ficțională și reprezintă rememorarea iubirii matrimoniale eșuate dintre Ștefan
Gheorghidiu și Ela. Această parte cuprinde întâmplări precum primirea moștenirii de la unchiul
Tache, excursia de la Odobești, care marchează începutul destrămării relației celor două personaje.
Partea a doua, construită sub forma jurnalului de campanie, urmărește experiența de pe front, în
timpul celui de al doilea război mondial și valorifică jurnalele și documente din epocă, conferind
textului autenticitate. Principiul compozițional care organizează structura discursului narativ e cel al
memoriei involuntare, declanșată nu de o senzație, ca la Proust, ci de o dezbatere și de un conflict de
idei, discuția polemică de la popota ofițerilor.

În ceea ce privește relația incipit – final, dacă incipitul este construit într-o manieră realistă, cu detalii
de timp și de spațiu („primăvara anului 1916, Valea Prahovei, între Bușteni și ...”), finalul deschis lasă
loc interpretărilor multiple, așa cum se întâmplă, de obicei, în proza de analiză psihologică. Astfel,
Gheorghidiu, obosit să mai caute certitudini și să se mai îndoiască, se simte detașat de tot ce ea ce îl
legase de Ela și se hotărăște să o părăsească, lăsându-i „tot trecutul”.

PREZENTAREA ACȚIUNII (momentele subiectului)

Gheorghidiu Ștefan

- Intelectualul: ins capabil de drame în conștiință, lucid, analitic, dornic de absolut

- Gheorghidiu e un personaj definitoriu pentru literatura lui Camil Petrescu, reprezentând tipul
intelectualului lucid, inadaptatul superior, care nu își găsește locul într-o societate dominată
de mediocritate și de lipsă de moralitate

Dpdv social,

- E student la Facultatea de Filosofie, orfan de tată, cu o situație materială precară, dar

apreciat în mediul universitar
 - Se căsătorește din dragoste și din orgoliu cu Ela, ulterior devine moștenitor al unei averi
însemnate de la unchiul Tache, iar în timpul războiului se înrolează în armată și e
sublocotenent
- În finalul romanului, se hotărăște să divorțeze de Ela și să îi lase întreaga avere

Dpdv psihologic

- Pare a fi un învins în lumea mondenului G. sau a afaceristului Vasile Lumânăraru, dar în

raport cu lumea pură a ideilor, Ștefan are tăria de a nu accepta compromisul
- Nu se abate de la idealurile sale înalte și are conștiința unicității sale, fapt care îi dă putere să
îi înfrunte pe toți
- Totodată, e un inadaptat care duce o existență dramatică, dar care trăiește o experiență
superioară, pentru că trece prin drama războiului

Dpdv moral

- E introvertit, orgolios, intransingent (refuză orice formă de compromis), gelos, analitic,

hipersensibil, amplifică semnificația unui gest, a unei priviri, a unui cuvânt, până la proporțiile
unei catastrofe
- Descoperind în război solidaritatea umană, renunță să mai lupte pentru o iubire pusă sub
semnul frivolității, care l-ar fi putut aduce în pragul crimei, la un moment dat
- Rămâne disponibil pentru viitor, maturizat de experiențele asumate

Caracterizare directă

- 6/fișă – Nae Gheorghidiu „Ai să-ți pierzi averea”, Ela, 5/fișă - narator: „Lipsit de orice talent,
în lumea asta muritoare, fără să cred în Dumnezeu, nu m-aș fi putut realiza decât într-o
dragoste absolută”

Procedee moderne de caracterizare

- Introspecția: „niciodată nu m-am simțit mai descheiat de mine însumi, mai nenorocit”
- Autoanaliza lucidă: „simțeam din zi în zi, departe de femeia mea, că voi muri”
- Monologul interior, cu notarea senzațiilor organice și a reacțiilor fiziologice: „nervii, de atâta
încordare, s-au rupt ca niște sfori putrede. Nu pot gândi nimic.”

Relația

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război (1930) este un roman modern ce se
încadrează în noile direcţii pentru dezvoltarea literaturii române trasate în perioada
interbelică de E. Lovinescu.

1.Încadrare
Creația lui Camil Petrescu se încadrează în romanul de tip modern prin faptul că trece de la
tema rurală abordată până atunci de ceilalți scriitori (Rebreanu, Sadoveanu, Creangă, etc.) la
o literatură citadină. Acțiunea romanului se desfășoară cu precădere în atmosfera
Bucureștiului din preajma Primului Război Mondial dar și în Câmpulung. Tot aici spre
deosebire de eroii tradiționali  de pînă atunci (oieri, țărani etc.), Camil Petrescu creează eroi
intelectuali cărora le realizează o sondare interioară utilizând procedeul de analiză
psihologică. Pe lângă aceasta, autorul utilizează și tehnici existente în literatura europeană
de atunci (urmărind sincronizarea cu literatura europeană), adoptând în mod special de la
Marcel Proust fluxul conştiinţei (literatura înseamnă consemnarea propriilor gânduri).
Naratorii omniscienţi creau universe ireale, lipsite de originalitate aşa că singurul mod real
de a cunoaşte este propria conştiinţă.
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este şi un roman
subiectiv prin naraţiunea este la persoana I, naratorul fiind şi personaj al acţiunii, literatura
propusă de Camil Petrescu fiind una autentică, bazată pe sondarea propriei conştiinţe, a
propriului eu: „ nu scriu decât ceea ce văd, ceea ce aud, ceea ce înregistrează simţurile
mele…. (…) Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I.”
Sondarea propriei conștiințe se realizează prin tehnici moderne precum monologul interior,
introspecția sau fluxul conștiinței și conferă romanului o importantă dimensiune
psihologică.
2. Tema
Textul narativ este structurat în două părți precizate în titlu, care indică temele
romanului, și în aceelași timp, cele două experiențe fundamentale de cunoaștere
trăite de protagonist: dragostea și războiul. Dacă prima parte reprezintă
rememorarea iubirii dintre Ștefan și Ela, a doua urmărește experiența de pe
front a lui Ștefan din timpul Primului Război Mondial. Un episod reprezentativ ar
fi cel din primăvara lui 1916, când în timpul unei concentrări pe Valea Prahovei,
Gheorghidiu asistă la o discuție despre dragoste și fidelitate. Povestea unui
bărbat care își ucisese nevasta pe motiv de infidelitate și fusese achitat stârnește
în mintea lui amintirea ultimilor doi ani din viață- căsătoria cu Ela. Un alt episod
este acela al excursiei de la Odobești, ce surprinde trăirile interioare ale lui
Ștefan, măcinat de gelozie datorită flirtului soției cu carismaticul domn G.
Viziunea despre lume a scriitorului este una modernă, corelată cu ideologia lui
Eugen Lovinescu. Literatura sa este o expresie a spațiului urban și o imagine a
intelectualului modern,  spirit reflexiv cu preocupări filosofice și literare, accentul
fiind pus pe factorul psihologic și nu pe acțiune. Precum la romancierul francez
Marcel Proust, pentru Camil Petrescu creația se conturează prin descrierea
propriei conștiințe, autenticitatea realizându-se prin exprimarea cu sinceritate a
propriilor experiențe de viață și prin refuzul scrisului frumos (stilul anticalofil).
3. Elemente de structură
Titlul face referire la natura interioară misterioasă, tainică și dramatică a personajului prin
folosirea termenului de „ noapte” iar dragostea şi războiul constituie temele și domeniile de
experienţă ce-l marchează adânc şi copleşitor pe acesta.
Perspectiva narativă. Naraţiunea este la persoana I. Ştefan este naratorul personaj care
prezintă acţiunea prin propriii săi ochi, având o cunoaştere limitată, incertă, aceasta
conferind relativitate romanului. Prezentarea faptelor se realizează prin declanşarea
memoriei involuntare după o discuţie de la popota ofiţerească. Astfel, autorul începe să
prezinte coordonatele vieţii sale familiale din urmă cu doi ani de când aceasta începe. Prin
prezenţa naratorului intradiegetic romanul capătă un caracter subiectiv.
Acțiune. Construcţia discursului epic. Incipitul este unul modern conţinând mai multe
intrări: Ştefan Gheorghidiu, proaspăt sublocotenent contribuie la fortificarea văii Prahovei iar
finalul este deschis, surprinzând despărţirea eroului de tot trecutul său. Secvenţele narative
conturează două planuri narative diferite ca timp de acţiune dar care la un moment dat se
interferează. Romanul începe cu momentul cantonamentului de pe valea Prahovei, unul al
timpului prezent, înainte de începutul războiului, urmat de începutul poveştii de dragoste
proiectat undeva cu doi ani în trecut („Eram însurat de doi ani și jumătate cu o colegă de la
universitate și bănuiam că mă înșală.”Planul iubirii surprinde secvenţa prezentării familiei
( soţie tânără, tată mort, mama văduvă, relaţia problematică cu unchii, moştenirea). Apar
apoi frumoasele momente ale iubirii domestice, secvenţa excursiei la Odobeşti unde flirtul
soției cu dansatorul și avocatul G. (Grigoriade) aprinde jocul geloziei. Episodul este urmat de
o succesiune de despărţiri, doruri  și  împăcări. În partea a doua a romanului  planul iubirii
este pus în umbră de încordarea  şi disperarea fiinţei umane în apropierea morţii. Aceasta se
descrie în  episodul primului asalt, apoi în momentul trecerii Oltului urmat de momentul
obsesiv al îmbolnăvirii de frig.  Secvenţa ultimului atac provoacă rănirea lui Ștefan care  în
ultima întâlnire cu Ela se desparte definitiv și irevocabil lăsând în seama soției casele,
obiectele, tot trecutul. 
4. Statut personaj Ștefan Gheorghidiu
Ștefan este personajul principal al romanului, un narator- personaj implicat în acţiune, tipul
intelectualului modern, lucid, analitic, inadaptat social. Este student, căsătorit cu Ela, o
frumoasă colegă de la Universitate, în mare parte reflectând personalitatea autorului. Sărac,
orfan de tată, locuieşte la o mătuşă a Elei înainte să capete moştenirea unchiului Tache. Mai
are două surori, iar relaţia cu mama văduvă se degradează pe parcursul romanului din cauza
moştenirii. Odată cu începerea războiului este concentrat şi primeşte gradul de
sublocotenent în armata română.

5. Trăsături personaj

O trăsătură evidentă a personajului masculin este orgoliul. Ilustrativă în acest sens este

scena cinei din familie în casa unchiului Tache, bătrân avar, bolnav. Aici este pomenit în
discuție tatăl lui Ștefan și stilul boem în care acesta a trăit, preocupat de jurnalism și artă,
murind plin de datorii și nereușind a lăsa copiilor nicio moștenire. Ștefan răbufnește în fața
rudelor, criticând obrazul gros și șira spinării flexibilă a celor bogați. Această izbucnire de
sinceritate îi aduce o însemnată parte de avere din partea unchiului său, moment care va
schimba destinul său și al familiei sale. Tot din orgoliu nu dorește să intre în rândul lumii
mondene, să adopte comportamentul meschin al acesteia, nici chiar să-și schimbe
garderoba ci preferă stilul de viață simplu și plin de bucuria și entuziasmul vieții de la
început.
Personaj foarte lucid, analizează cu atenţie toate  stările interioare pe care le trăieşte. Ne
sunt redate cu sinceritate părerile sale despre Ela ( sentimente de iubire duioasă faţă de
frumuseţea şi sensibilitatea femeii, bănuieli amare, sentimente de dispreţ şi respingere) sau
stări din război ( frica, disperarea etc.). Astfel toate gesturile, faptele, privirile şi cuvintele
soției capătă o semnificaţie anume, ele însumate conducând la o dramă erotică trăită de
către Ştefan.
Ștefan este un inadaptat societăţii în care trăieşte, ca de altfel toate personajele lui Camil
Petrescu. El are lumea lui, cea a cărţilor, a ideilor şi nu se poate adapta în nici un fel lumii
afacerilor reprezentată de unchiul Tache, Nae Gheorghidiu. El este conştient de
superioritatea sa intelectuală în raport cu lumea mediocră din jur și nici măcar nu dovedește
voință de integrare.
Stările lui sunt autoanalizate lucid prin monolog, introspecție și fluxul conștiinței, portretul
său fiind realizat mai ales prin caracterizare indirectă desprinsă din fapte, gesturi, gânduri,
atitudini, limbaj dar și prin autocaracterizare: „Eram alb, ca un om fără globule roșii” sau
„niciodată nu m-am simțit mai descheiat de mine însumi, mai nenorocit.”
 ROMANUL SUBIECTIV
(modern)
Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
de Camil Petrescu
                Romanuleste specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu
acţiune complexă care se poate desfăşura pe mai multe
planuri, cu personaje numeroase, bine individualizate.
                Trăsăturile romanului subiectivsunt :
-          opoziţia faţă de subiectele şi normele tradiţionale;
-          naraţiunea este subiectivă (se preferă persoana I);
-          naratorul devine de cele mai multe ori personaj;
-          impunerea timpului prezent;
-          romanul devine uneori jurnal;
-          tehnici narative folosite: memoria involuntară, fluxul
conştiinţei, monologul interior;
-          cronologia este anulată de cele mai multe ori;
-          preferinţa pentru personajul intelectual şi pentru mediul
urban;
-          focalizare internă (naratorul ştie tot atât cât personajul) şi
viziune „îmreună cu”.
Prin scriitorul interbelic Camil Petrescu, romanul se orientează spre o altă
direcţie, aceea a anilizei psihologice, impunând timpul prezent şi folosirea
persoanei I . Memoria este cea care actualizează gânduri şi fapte trecute,
dând sentimentul concretului.
Romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a fost
publicat în anul 1930.
Semnificaţia titlului :
Cuvântul „noapte” repetat în titlu redă simbolic incertitudinea, îndoiala,
nesiguranţa, tainele firii umane. Cele două nopţi sugerează cele două etape
din evoluţia personajului principal, dar nu şi ultimele.
Tema literarăsurprinde drama intelectualului lucid, însetat de sentimentele
absolutului în dragoste, dominat de incertitudini, care se salvează prin
conştientizarea unei drame mai puternice, aceea a războiului absurd.
Structura: romanul este împărţit în două părţi :
-          prima parte – cuprinde relatarea iubirii dintre Ştefan
Gheorghidiu şi soţia sa, Ela;
 -          a doua parte – reprezintă jurnalul eroului aflat pe frontul
primului război mondial (o experienţă trăită în mod direct).
Romanul reuneşte două planuri:
-          unul obiectiv, exterior (povestirea unor întâmplări);
-          unul subiectiv, interior (analiza profundă şi lucidă a unor
sentimente: gelozia, incertitudinea, dezamăgirea, inadaptarea,
neputinţa atingerii absolutului).
Perspectiva narativă
În romanul modern, perspectiva subiectivă presupune relatarea la pers. I,
cu focalizare internă şi viziune „împreună cu”. Naratorul este implicat,
realizându-se identitatea dintre planul naratorului şi al personajului. Punctul
de vedere este unic şi subiectiv, al personajului narator care mediază între
cititor şi celelalte personaje. Situarea naratorului în mijlocul evenimentelor
conferă autenticitate, iar faptele şi personajele sunt prezentate ca
evenimente interioare, interpretate şi analizate.
Subiectul :
Prima carte:
Romanul începe printr-un artificiu de compoziţie. Acţiunea din primul capitol
(„La Piatra Craiului, în munte”) se desfăşoară mai târziu decât întâmplările
relatate în restul cărţii întâi : în primăvara lui 1916, în timpul concentrării pe
Valea Prahovei, Ştefan Gheorghidiu asistă, la popota ofiţerilor, la o discuţie
despre fidelitatea în dragoste. Aceasta îi va trezi amintiri dureroase legate
de cei doi ani şi jumătate ai căsniciei cu Ela.
Cu resurse materiale modeste, Ştefan (student la Filozofie) se căsătorise
cu Ela, o studentă la Litere pe care o vede ca pe o fiinţă perfectă. Împreună
cu aceasta duce la început o existenţă romantică, de tineri îndrăgostiţi şi
săraci.
Moştenirea primită în mod neaşteptat de la unchiul Tache strică armonia
sentimentală a cuplului. Acum, Ştefan descoperă în soţia sa noi trăsături de
caracter care îl dezamăgesc.
Obligaţi să se integreze în înalta societate a Bucureştilor, cei doi tineri îşi
schimbă fundamental stilul de viaţă. Pentru Ela, banii devin o sursă de noi
plăceri: cumpărături costisitoare, case elegante, petreceri şi admiratori.
Ştefan este atras în afaceri păguboase  de Nae Gheorghidiu,  fratele tatălui
său.
În timp ce Ştefan nu se poate adapta în înalta societate, soţia sa se
integrează perfect în cercurile celor bogaţi, iniţiată de Anişoara, verişoara
lui Ştefan. Criza sufletească a tânărului se accentuează atunci când, în
timpul unei excursii la Odobeşti, soţia sa începe să îl simpatizeze pe
Grigoriade, un tânăr avocat şi bun dansator. Acest fapt trezeşte gelozia lui
Gheorghidiu. La rândul său, el se răzbună, aducând în casă o femeie
uşoară, iar Ela îl părăseşte.
În primăvara lui 1916 îi regăsim pe cei doi tineri împăcaţi, dar bănuielile
bărbatului că femeia îl înşeală se amplifică tot mai mult.
După discuţia de la popotă, Gheorghidiu reuşeşte să obţină o permisie
pentru a-şi vedea soţia aflată la Câmpulung. Bucuria de a o revedea este
întunecată de vestea că Grigoriade s-ar afla în oraş ca reporter de război.
Obsedat că cei doi sunt de fapt împreună şi supărat că Ela pusese
problema moştenirii în cazul în care bărbatul ar muri pe front, el hotărăşte
să îi surprindă şi să îi împuşte.
Îl împiedică  întâlnirea cu un superior care îl ia la unitate deoarece România
intrase în răboi, urmând a începe luptele cu armata ungară.
Cartea a douaprezintă înainarea armatei române prin Transilvania care
atunci era anexată Imperiului Austro-Ungar, dar şi retragerea dureroasă şi
plină de jertfe omeneşti.
În faţa urgiei războiului, gelozia îi pare ridicolă.
Ştefan are curajul să înfrunte cele mai mari pericole, asumându-şi moartea
fără nicio ezitare şi se simte solidar cu soldaţii din subordine.
Războiul apare din perspectiva luptătorului, tragic, fără scene eroice şi lipsit
de glorie. Totuşi, spune George Călinescu, avem aici „tot ce s-a scris mai
subtil, mai frumos, despre război”.
Este prezentată imaginea unui front improvizat: domină un haos general,
soldaţii merg spre ţinte necunoscute, comandanţii înşişi sunt dezorientaţi,
unii mor de frică, alţii încearcă cu disperare să scape de prăpădul
apocaliptic.
În capitolul „Întâmplări pe apa Oltului”, Gheorgidiu primeşte ordin să
ancheteze două surori bănuite de spionaj. Însă atunci când armata română
este nevoită să treacă Oltul, un singur regiment reuşeşte acest lucru (cel
condus de Maria Mănciula, una din cele două surori), reuşind să învingă
inamicul.
Groaza războiului atinge punctul culminant în capitolul „Ne-a acoperit
pământul lui Dumnezeu”, plin de amănunte care dau impresia de autentic.
Rănit şi spitalizat, Ştefan Gheorghidiu se întoarce la Bucureşti, iar Ela îl
primeşte extrem de grijulie. O scrisoare anonoimă îi întăreşte bănuielile
referitoare la relaţia ei cu Grigoriade, dar constată cu surprindere că acum
totul îi este indiferent şi îi propune să se despartă
El îi dăruieşte Elei casele de la Constanţa şi tot ce este în casă, „adică tot
trecutul”.
„Ultima noapte...” este un roman modern, psihologic prin unicitatea
perspectivei narative, timpul prezent şi subiectiv, memoria afectivă, naraţi
unea la persoana I, autenticitatea trăirii şi stilul anticalofil.
Ştefan Gheorghidiu
Ştefan este un tânăr de 23 de ani care moştenise de la tatăl său pasiunea
pentru filozofie. El are de înfruntat opoziţia unei familii care nu îi apreciază
calităţile.
Orfan de tată, el şi-a găsit singur drumul în viaţă, fără sprijin material din
partea mamei sau al surorilor. Ducând o viaţă modestă, el se cufundă în
filozofie şi în lumea ideilor pure, fiind însetat de iubirea absolută. Admirat
pentru inteligenţa şi performanţele sale intelectuale, Ştefan trezeşte
interesul celei mai frumoase fete de la Litere, cu care se căsătoreşte
experimentând absolutul în dragoste. Primind moştenirea din partea
unchiului său, Tache, mama lui este prima care se simte ofensată şi şi îi
cere o parte din avere. Ulterior îl dezamăgeşte şi Ela, demonstrându-i că se
autosugestionase în iubire.
 
                Stefan Ghiorghidiu este personajul-narator al evenimentelor. El
trăieste în două realităţi temporale, cea a timpului cronologic (obiectiv), în
care povesteşte intamplarile de pe front, şi una a timpului psihologic
(subiectiv), în care analizează drama iubirii. Toate faptele, reale sau
psihologice, sunt consemnate in jurnalul de front, in care Ghioghidiu
investighează cu luciditate atât experienţa subiectivă a iubirii, cât şi cea
obiectivă, traită, a războiului.
                Personajul este caracterizat direct de către alte personaje (spre
exemplu de către Nae Gheorghidiu: „N-ai spirit practic... Ai să-ţi pierzi
averea... Cu filozofia dumitae nu faci doi bani” sau Ela: „eşti de o
sensibilitate imposibilă”) şiprin autocaracterizare: “mă chinuiam lăuntric ca
să par vesel si eu mă simţeam imbecil şi ridicol şi naiv”.
Caracterizarea indirectă reiese din faptele şi trăirile protagonistului, din
limbaj, gesturi, atitudini şi relaţiile cu celelalte personaje.
Stefan Ghiorghidiu este o natura reflexivă, care îşi analizează în amănunt,
cu luciditate, stările interioare, cu o conştiinţă unică, însetat de certitudini şi
adevar: “Câtă luciditate, atâta conştiinţă, câtă conştiinţă, atâta pasiune şi
deci atâta dramă”.
Fire pasională, puternic reflexivă şi hipersensibilă, Stefan Ghiorghidiu
adună progresiv semene ale neliniştii, ale incertitudinii, ale îndoielilor sale
chinuitoare, pe care le analizează minuţios.
Conflictul interior al personajului-narator este de natura filozofică, el caută
cu încăpăţânare adevarul, fiind un pasionat al certitudinii absolute.
Ştefan speră să găsească în Ela idealul sau de iubire şi feminitate către
care aspiră cu toată fiinţa, ideal care s-a prabuşit dramatic şi din cauza
concepţiei sale absolutizante: “cei care se iubesc au drept de viaţă şi de
moarte unul asupra celuilalt”.
Nici în plan sentimental, nici în plan social, el nu găseşte un punct de sprijin
durabil şi trăieşte dureros drama omului singur, inflexibil moral, intransigent
şi moral, neputând să facă niciunul din compromisurile cerute de societatea
în care trăieşte, afacerile în care incercase să se implice fiind în dezacord
cu firea lui cinstită.
A doua experienţă de viată fundamentală în planul cunoaşterii existenţiale
este razboiul, o experienţă trăită direct, care constituie polul terminus al
dramei intelectuale.
Experienţa războiului este cea care îl ajută să depăşească prima dramă,
cea a iubirii.
Stilul este anicalofil, susţinând autenticitatea, trăirea directă şi se
caracterizează prin claritate, sobrietate, frază scurtă şi nervoasă, este
analitic şi intelectualizat.
 In concluzie, romanul “Ultima noapte de dragoste, întaia noapte de razboi”
este un roman modern, psihologic, avand drept caracteristici timpul prezent
si obiectiv cat si autenticitatea trairii.