Moara cu noroc, Ioan Slavici, nuvelă psihologică, realistă (1881)

Introducere:
Realismul denumește curentul literar-artistic apărut în prima jumătate a secolului al XIX-lea, cu
prelungiri în secolul XX, ca reacție la romantism și bazându-se pe reflectarea veridică a realității, conform
principiului estetic al mimesisului. În această direcție, opera lui Ioan Slavici reprezintă o monografie a
satului transilvănean în cea de-a doua jumătate a sec. al XIX-lea, momentul pătrunderii relațiilor capitaliste
și a fost integrată în „realismul poporan” (Titu Maiorescu), „realismul etic” (Pompiliu Marcea) sau chiar
„realism tragic” (Eugen Todoran).
Nuvela Moara cu noroc a fost citită pentru prima dată la o şedinţă a Junimii şi a fost remarcată
pentru noutatea ei, şi anume, ptr. faptul că Slavici se abate de la canonul clasic al povestirii şi intră în
„hăţişul stărilor sufleteşti”. A apărut în 1881, în volumul de debut „Novele din popor”.

Cuprins
I. - încadrarea textului într-o tipologie, curent literar;

- surprinderea în mod veridic a realității

Din punct de vedere al curentului literar, nuvela se circumscrie realismului, în primul rând prin
surprinderea în mod veridic a societății ardelenești de la sfârșitul celui de-al XIX-lea secol. În opera lui
Slavici se remarcă o amplă reflectare a vechilor rânduieli rurale, a obiceiurilor și a datinilor, a moralei și a
prejudecăților oamenilor simpli, un autentic tablou etnografic, psihologic și social al satului transilvănean.
Autorul pune în lumină modalitățile variate în care relațiile capitaliste ce începuseră să pătrundă în viața
satului din Transilvania, își pun amprenta pe conștiința oamenilor. mai mult decât atât, este creată imaginea
întinsei Câmpii de Vest, unde legea o făceau oamenii puternici și lipsiți de scrupule, precum Lică Sămădăul.
Din acest motiv autorul este considerat fondatorul „realismului poporal” (Nicolae Iorga).

- obiectivitatea naratorului
Un aspect important al realismului în nuvelă este obiectivitatea naratorului, care relatează la persoana a
III-a, fiind heterodiegetic. Perspectiva narativă este obiectivă, iar ca narator omniscient, având acces la
gândurile personajelor, le dezvăluie prin elemente specifice prozei psihologice. Astfel, apare monologul
interior: „trei ani, numai trei ani să pot sta aici – îşi zicea el” și stilul indirect liber (prin care vocea
naratorului se îmbină cu gandurile personajului, iar punctuaţia expresivă, sugerează frământarea
personajului: „Aici, la Moara cu noroc,...mai trebuie să te faci şi om al lui Lică”). Acestea marchează
momente intense ale transformării interioare, când Ghiță își conștientizează dependența de Lică. Bătrâna,
soacra lui Ghiță, prezintă perspectiva colectivității sătești, o viziune tradițională asupra lumii.

- personajul tipologic în relație cu mediul

O altă trăsătură a realismului în nuvelă este construcția personajelor veridice, bine conturate, de o mare
complexitate psihologică. Acestea sunt personaje tipice în situaţii tipice (Ghita-cârciumarul-hangiu,
tipologie care apare și la Caragiale, Pintea-jandarmul, Lică-tâlharul, arivistul). În plus, protagonistul
ilustrează eroul preferat al prozatorilor realiști ai secoluluui al XIX-lea, având o condiție social-economică
inferioară dorește să parvină prin îmbogățire, dar va eșua în plan social, economic, existențial. Este complex,
surprins în mai multe ipostaze care evidențiază transformarea sa morală, într-o puternică dramă interioară.
De asemenea, Ghită este personaj dinamic, care se transformă sub ochii cititorului. Cizmarul Ghiță, devenit
cârciumar la Moara cu noroc, este un personaj puternic individualizat, mai ales într-o mare varietate de
trăsături sufletești, contradictorii, izvorâte din incompatibilitatea între setea de îmbogățire și simțul înnăscut
al demnității, dorința lui de a râmâne om cinstit.

II. - comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului narativ ales;

Tema este de factură realistă, dezumanizarea omului sub influența dorinței de înavuțire/banului,
evidențiindu-se prin motivele literare: hanul, norocul, trădarea, răzbunarea, familia.
 - scenele numărării banilor

Dintre scenele relavante pentru tema nuvelei, patima pentru înavuțire, semnificative sunt momentele
în care Ghiță se află în fața banilor și în care îi este evidențiată atitudinea față de aceștia. După mutarea la
moară , Ghiță și familia sa impun un moment cu carácter ritualic: în fiecare sâmbătă seara, după ce locul se
golește de lume, se așază toți trei să numere banii câștigați peste săptămână. De exemplu, în capitolul al
doilea, Ghiță. Ana și bătrâna trăiesc bucuria „câștigului făcut cu bine, dat de la Dumnezeu”, ceea ce se
reflectă în notația auctorială: „el privea la Ana, Ana privea la el, amândoi priveau la cei doi copilași, iar
bâtrâna la câteșipatru”. Secvența se află în relație cu remarca din incipit a lui Ghiță care, la sfatul bătrânei de
a-și acepta condiția, răspunde ironic: „să ne punem pe prispa casei la soare, privind eu la Ana, Ana la mine,
amândoi la copilaș, iar dumneata la tustrei. Iată liniștea colibei!”
Transformarea morală a personajului este surprinsă în secvența numărării banilor pe care Ghiță îi
primește de la Lică, în capitolul XIII. Singur în fața banilor, Ghiță trăiește sentimentul de dezamăgire
deoarece aceștia „nu mai erau „câștigați cu bine”, cârciumarul știind că aceștia provin de la cârciumarul
tâlhărit. Deși își pune problema moralității păstrării banilor, cârciumarul un are puterea să renunțe la ei. În
momentul ritualului numărării banilor de sâmbătă seara, ana are suspiciuni. I se părea că sunt prea mulți bani
și un putea să renunțe la gândul că hârtiile nou-nouțe provin de la unul și același om.Când aceasta găsește în
sertarul cârciumii o bancnotă cu un colț rupt care aparținea văduvei ucise de Sămădău, Ana realizează că
soțul ei este complice la nelegiuirile acestuia și este convinsă că înstrăinarea soțului său este rodul faptelor
sale la care îl obligă tovărășia cu Lică.

- scena finală, Ghiță o lasă pe Ana cu Lică ca să-l aducă pe Pintea să-l surprindă în flagrant delict

III. –analiza a două elemente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru textul
narativ ales (de exemplu: acțiune, conflict, relaţii temporale și spațiale, incipit, final, tehnici
narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, registre stilistice, limbaj etc.);

- Incipitul și finalul

Relația dintre incipit și final constituie un element important de structură și compoziție, semnificativ
pentru această nuvelă și este reprezentată de cuvintele bătrânei din incipit ce concentrează teza morală a
nuvelei: „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa căci, dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea colibei tale te face
fericit” în relație de simetrie cu vorbele ei din final: Simţeam eu că nu are să iasă bine: dar aşa le-a fost
data!”.
Se dezvăluie astfel un conflict simbolic de mentalitate între înţelepciunea ancestrală (tradiţionalul,
cumpătarea, aşezarea) şi „norocul nou” al întreprinzătorului, spiritul de aventură. Aşadar, teza de la care
porneşte Slavici se referă la raportul dintre fericire şi bogăţie. Potrivit bătrânei, fericirea nu trebuie căutată în
bunăstarea materială, obţinută cu orice preţ, iar bogăţia reprezintă un risc al nefericirii. Opinia soacrei
impune o perspectivă tradiţională, generată de o mentalitate conservatoare: omul sa fie mulţumit cu ce i s-a
dat şi să nu provoace modificări în destinul său. Soția lui Ghiță, Ana, nu participă la dialog și întreaga
familia se supune hotărârii bărbatului.
Vorbele bătrânei încheie simetric nuvela, printr-o replică privitoare la destinul uman. Deznodământul
(„dez-nodarea” situaţiei conflictuale) se realizează doar prin moartea personajelor care nu au păstrat
echilibrul moral, Ghiță și Ana, rămânând doar bătrâna și copiii care pleacă spre o noua lume. Detaliile
descriptive sunt semnificative: antiteza intre ruinele hanului si ziua senina, repetarea cuvantului “cenusa”
subliniază prezența motivului „vanitas vanitatum”. Epilogul evidențiază destinul tragic al eroilor „Se vede că
au lăsat ferestrele deschise ... Simţeam eu că nu are să iasă bine: „dar aşa le-a fost data!”. Finalul este rotund,
prin ieșirea personajelor din universul ficțional „Apoi ea luă copiii şi plecă mai departe.”

- Conflictele

Nuvela „Moara cu noroc” evidențiază un conflict de natură moral-psihologică, între gânduri,

dorinţe contradictorii ale aceluiaşi personaj. Astfel, Ghiță trăiește un puternic și complex conflictul
interior: între cinste și lăcomie, spirit de aventura și teamă pentru familie, îndârjire și nehotărâre, ură
și iubire. Toate aceste stări contradictorii ale lui Ghiță sunt susținute de personajele cu care intră în conflicte
exterioare. În final, Ghiţă nu mai luptă cu aceste trăiri, ci acceptă totul ca o fatalitate: „aşa mi-a fost rânduit”.
Totuși, conflictul central al nuvelei rămâne unul exterior, sugerând opoziţia dintre mentalitatea
conservatoare a bătrânei, mama Anei, care preferă stabilitatea unei societăţi ale cărei reguli le cunoaşte şi
stăpâneşte, şi nevoia de schimbare a tinerilor, gata să se aventureze pe tărâmuri necunoscute. Finalul
sugerează un triumf al valorilor tradiţionale, instituite în timp şi greu de dărâmat. Nuvela începe şi se încheie
cu vorbele mamei Anei: "Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci dacă e vorba, nu bogăţia, ci liniştea
colibei tale te face fericit", În final, când va constata sfârșitul tragic al soților Ghiță și Ana, tot ea va
constata: "Simţeam eu că nu are să iasă bine; dar aşa le-a fost dată".
Dintre conflictele exterioare, cel principal este cu Lică, reprezentând și pericolul și promisiunea
îmbogățirii, este atât de natură socială, deoarece Ghiță a intrat în teritoriul stăpânit de Lică, cât mai ales de
natura psihologică. Raportul dintre cei doi pare a fi unul de călău-victimă, stăpân-slugă în care Lică este cel
care are putere, domină, iar Ghiţă este cuprins de fascinaţie, este cel slab, dominat. Pentru că acesta este
„legat”, umilit, el va fi şi cel care se va razvrăti şi îl va trăda pe Lică.
Conflictul erotic și familial cu Ana, adevărata slăbiciune a lui Ghiță, de care se înstrăinează tot mai
mult, va evolua tragic. În cadrul analizei psihologice predomină verbele la condițional optativ perfect:
„întâia oară în viaţa lui ar fi voit să n-aibă nevastă...”, „ar fi voit să meargă la ea, să-i ceară iertare...”,
„adeseori Ana ar fi voit să-l întrebe : // Ghiţă! Ce-i cu tine?”. Acestă formă verbala sugerează conflictul între
dorinţă şi neputinţă, ruptura interioară, dar si ruptura în cadrul familiei, accentuand neputinta comunicarii.
Însingurarea, închiderea în sine şi lipsa comunicării sunt sugerate şi de monologul interior adresat care
începe cu vocativul: „Ano,...”(cap IX). Insa Ghita nu va mai ajunge sa isi împărtăseasca gandurile si
deciziile bune cu sotia sa.
De asemenea, relația cu Pintea este conflictuală. Din punct de vedere moral, etic. Pintea reprezintă
fondul bun, cinstit al lui Ghiță. La început se raportează la el cu prietenie, încredere, pe urmă cu lăcomie,
duplicitate, suspiciune. Cursa întinsă lui Lică nu este pentru a-l ajuta pe Pintea, ci din ură față de Lică.

- Cronotopul (relaţii spaţio-temporale)

Cronotopul este veridic, păstrând toponime reale: Ineu, Oradea, Arad, inspirat din lumea
Zarandului. Totuși, relațiile spațio-temporale păstrează unitatea specifică tragediilor și au dimensiuni
simbolice, ritmând destinul personajelor .
Locul unde au loc evenimentele este conturat deja din titlu care are rol de „motiv anticipativ”,
Moara cu noroc. Astfel, aici se afla iniţial o moară, sugerând aşezarea casnică, tradiţională. Rostul acesteia
a fost schimbat însă, fiind părăsită pentru un han prin care se câştigă altfel banul, potrivit cu încercarea unei
alte generaţii de a-şi găsi norocul. Astfel că, deşi numită cu noroc, acest topos simbolic poartă valenţe
ironice. Detaliile descriptive au rol anticipativ, creând o atmosferă sumbră. Cele cinci cruci sugerează mai
degrabă moartea decât protecţia divină. Centrul tabloului este dominat de două imagini simbolice: copacul
ars, sălaș pentru corbi, întruchipare a singurătății și a morții și turnul bisericii din Fundureni, ,,pierdut
oarecum”, iluzoriu, simbol al colectivității și al sacrului de care personajele s-au îndepărtat. Hanul se află la
graniţa precară dintre benefic – malefic, adica intre “locurile bune” si “locurile rele”, sugerand si granite
fragile dintre deciziile omului, bune si rele.
Unitatea spațială se completează cu unitatea temporală: acţiunea începe de Sf Gheorghe, sugerând
lupta cu balaurul, şi se termină de Paşti, sugerând sacrificiul şi suferinţa. Astfel, destinul personajelor are şi
un sens simbolic, al luptei cu răul, al purificării locului malefic.

Încheiere
Nuvela analizează detaliat procesul decăderii morale a protagonistului si prezintă veridic o societate in
plină dezvoltare economică in care legile morale sunt mai putin respectate, ele fiind inlocuite de patima
pentru avere, putere, elemente specifice prozei realist. Impresionantă este complexitatea analizei psihologice
și transformarea interioară a personajului principal.