Joc secund

[Din ceas, dedus...]

de Ion Barbu
Joc secund
[Din ceas, dedus...]
• Din ceas, dedus adâncul acestei calme creste,
Intrată prin oglindă în mântuit azur,
Tăind pe înecarea cirezilor agreste,
În grupurile apei, un joc secund, mai pur.

Nadir latent! Poetul ridică însumarea

De harfe resfirate ce-n sbor invers le pierzi
Și cântec istovește: ascuns, cum numai marea,
Meduzele când plimbă sub clopotele verzi.
Introducere
Modernismul românesc este curentul literar ce a marcat perioada interbelică, trăsăturile sale fiind teoretizate de
Eugen Lovinescu și promovate, în special, prin intermediul cenaclului și al revistei ”Sburătorul”. Se distinge prin nevoia
desprinderii de trecut, prin inovații la nivelul formei, al tehnicilor sau al temelor abordate, iar, în ceea ce privește poezia,
modernismul militează pentru ambiguizarea expresiei artistice, renunțarea la prozodia tradițională și pentru utilizarea
metaforelor inedite. Nevoia de înnoire este tributară viziunii conform căreia există un ”spirit al veacului” care generează
o lege a sincronismului, la baza căreia stă imitația, națiunile europene cele mai evoluate creând o emulație în procesul
permanent al ”mutației valorilor estetice”. Cu toate acestea, formula elastică a modernismului a permis atragerea unor
scriitori cu vederi și opinii dintre cele mai diverse, uneori chiar opuși direcției lovinesciene ca metodă și concepție.
Ion Barbu este un poet modernist, ca și Tudor Arghezi și Lucian Blaga, aparținând perioadei interbelice a literaturii.
Numele său este un pseudonim literar pentru Dan Barbilian, un matematician reputat. Imaginarul poetic barbian
pornește de la premisa că poezia și matematica interferează la un nivel superior, așa cum declară poetul însuși: ”Oricât
ar părea de contradictorii acești doi termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc
luminos unde se întâlnește cu poezia”. Poezia Joc secund [Din ceas, dedus…] de Ion Barbu deschide volumul cu același
titlu, publicat în 1930, și este o artă poetică esențializată și originală, un exemplu al intelectualizării actului artistic și al
respingerii anecdoticului și banalului. O caracteristică a poeziei barbiene este dificultatea, atât lingvistică, cât și de
conținut, pe care o reprezintă pentru cititorul obișnuit, dificultate ce poartă numele de ermetism.
Reper 1: Evidențierea a două trăsături care permit încadrarea textului poetic studiat într-o perioadă/orientare tematică,
într-un curent cultural/literar

Pe de o parte, dimensiunea modernistă a poeziei se evidențiază tocmai prin caracterul de artă poetică, specie care cunoaște o
dezvoltare aparte în perioada interbelică, discursul liric reflectând conceptul de poezie intelectualizată. Prin asumarea rolului
creator de către poet, discursul liric nu mai este un simplu vehicul pentru stările afective, ci devine un adevărat crez artistic, un
produs estetic conceptualizat. Ion Barbu, spre deosebire de contemporanii săi (Blaga sau Arghezi), care au în vedere aspecte
atitudinale sau tehnice, consideră creația artistică drept o formă de purificare a realului ce stă sub semnul ludicului. Așadar,
discursul liric reflectă conceptul de poezie intelectualizată, poezia devenind un act artistic asumat. Asemenea altor poezii din
ciclul hermetic Joc secund, textul analizat îşi sprijină forţa sugestivă în special pe inserarea unor simboluri provenind din
limbajul matematic care antrenează celelalte imagini-simbol ale poeziilor în jocuri semantice uluitoare, ce se sustrag oricărei
posibilităţi de analiză riguroasă.
Pe de altă parte, modernitatea poeziei lui Ion Barbu se reflectă în opțiunea scriitorului pentru un limbaj metaforic, ambiguu,
ermetic. Mesajul poeziei scapă înțelegerii comune, fiind necesară o inițiere în tainele ascunse ale Poeziei. Barbu nu va opta
pentru un ermetism de tip şaradist, ci pentru unul care încearcă reducerea la esenţial a materialului lingvistic pentru ca acesta să
exprime mai pregnant şi mai profund esenţele existenţei. El va practica şi va propune lectorului "un joc secund, mai pur", a cărui
primă semnificaţie poate sta într-o stilizare lingvistică maximă. De pildă, absența verbului din prima strofă și economia de
mijloace lingvistice nu creează viziuni statice, ci, dimpotrivă, scheme sintactice complexe care conduc la crearea unor sugestii
insolite.
Reper 2: Analiza a două elemente de compoziţie şi de limbaj semnificative pentru textul poetic ales

Titlul sugerează, prin intermediul termenului joc, ideea prezenței ludicului și a gratuității artei, dar și a regulilor
precise. Epitetul secund, preluat din limbajul matematic, ilustrează proiecția, virtualitatea actului artistic. La nivel formal,
poezia este alcătuită din două catrene, despre care G. Călinescu afirmă că sunt definiția însăși a poeziei. În prima strofă,
discursul liric se concentrează asupra unei definiri a poeziei. Realitate neptunică și uranică (adâncul acestei calme creste)
scoasă din durată (ceas), poezia nu mai este o imagine a lumii, ci un mântuit azur, o pură direcție, un semn al minții, un
univers aparte, ieșit din transfigurarea celui material printr-un joc secund. Strofa a doua va sublinia rolul poetului în
această alchimie a verbului, capabil să pună în lumină nu zenitul, ci nadirul latent, nu fenomenele, ci esențele, structurate
grupal. Poezia este pentru Ion Barbu negația lumii, sublimarea ei în idee, un joc desfășurat pe un plan izolat de viață, un
joc secund. Finalul îl aduce pe poet din ipostaza intelectuală a lui Hermes, în aceea lirică a lui Orfeu. Cântecul său rămâne
ascuns, accesibil doar inițiaților.
Modernismul creației barbiene este și mai vizibil la nivelul limbajului. Efortul abstragerii, al ieșirii din limitata lume
senzorială, dar și seninătatea atitudinii poetice sunt observabile în utilizarea limbajului poetic. La nivel morfologic,
conversiunea adjectivului adânc în substantiv sau a participiilor în adjectivele dedus și intrată devine o modalitate de
realizare a conciziei, susținută și la nivel lexical prin folosirea unor termeni abstracți, matematici, precum nadir, latent,
însumarea. La nivel sintactic, fiecare dintre cele două strofe este, la origine, o singură frază, însă topica, elipsa predicatului
din primul catren și folosirea particulară a punctuației creează dificultăți în reconstituirea sensului. La nivel stilistic,
abundența metaforelor, dar și asocierea acestora cu epitete în inversiune contribuie și mai mult la ambiguizarea textului
prin încifrare și la repudirea limbajului comun, într-un efort de a (re)crea poezia pură. În viziunea teoreticianului Ion
Barbu, aceasta este străină de biografia poetului și imposibil de asociat trivialității afective. Cu toate acestea, exclamația
Nadir latent! pare să traducă un fond afectiv și un vitalism pe care poetul-matematician încearcă să îl repudieze în mod
rațional.
Reper 3: Comentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema textului poetic studiat
Poezia Joc secund abordează o tematică specifică artelor poetice moderne: creația (poiesisul) și condiția artistului. Ion
Barbu propune o lirică ce exclude manifestările eului empiric, însă procesul creator trebuie să fie declanşat de o experienţă
personală autentică, atât de profundă încât să conducă la redescoperirea fondului spiritual ultim, cel care duce spre comunicarea
cu esenţele lumii și la un ”lirism pur”. Poetul caută în real, în timpul obiectiv al contingentului, frumosul ca obiect al artei, pe
care îl oglindește în intimitatea spiritului și a sensibilității sale, transformându-l într-un joc secund, mai pur. Poezia poate fi
considerată negația lumii, sublimarea ei în idee, un joc desfășurat pe un plan aflat în afara existentului material.
La nivelul motivelor poetice este de remarcat, în primul rând, simbolul central al textului, oglinda, ca motiv literar recurent
în lirica barbiană. Acest simbol central sugerează ideea de separare a planurilor: cel real, al contingentului, și planul imaginar, al
poeziei. De asemenea, tot la ideea de oglindire face trimitere și metafora grupurile apei, simbol al genezei noului univers al
Poeziei. În ultima strofă, metafora mării desemnează existența, rolul poetului fiind acela de a trece dincolo de aparențe și de a
pătrunde într-o lume a esențelor, spre cântecul ascuns al mării..
Dacă prima strofă surprinde atât o definiție a poeziei, cât și elemente evidente de poiesis, cel de-al doilea catren se centrează
pe condiția artistului. Poetul este numit inițial nadir latent, metaforă ce desemnează starea inactivă. Acesta trebuie să depășească
starea de nadir pentru a da un sens mai pur lumii: Poetul ridică însumarea/ De harfe resfirate. Prin urmare, arta este pentru
Barbu un sbor invers, întors spre profunzimea elementelor lumii, spre esențele nevăzute ale lucrurilor. De aceea, o imagine
semnificativă pentru această artă poetică modernistă este aceea a adâncului. Acesta reprezintă inefabilul, puterea ascunsă a
eșafodajului material al lumii. Numai prin însumarea elementelor materiale poetul poate să tindă către ideal, distilând structurile
suprapuse ale materialității - ”cirezile agreste” - și dându-le un sens mai pur.
Concluzia (de reformulat)
Poezia lui Ion Barbu reprezintă în paradigma literară interbelică un moment de maximă apropiere de spiritul
veacului (Stephane Mallarme, Paul Valery), dar și o piatră de încercare pentru publicul obișnuit să descifreze în
textul poetic elementele biografiei sentimentale a artistului. Pentru poetul-matematician, poezia aparține sferei
imuabile a Ideilor platonice, iar poetul este un fel de Orfeu capabil să reproducă muzica sferelor divine, un inițiat în
jocul secund al artei.