Creatia poetica a lui Ion Barbu apartine literaturii moderniste interbelice, remarcandu-se

prin originalitatea limbajului incifrat, imaginarul poetic surprinzator si incercarea de a uni

matematica si literatura. Poezia „Joc secund” face parte din volumul omonim publicat in 1930,
textul avand drept titlu initial „Din ceas, dedus...”. Specific perioadei moderniste, Barbu alege sa
impuna acest text ca prima sa arta poetica, o opera literara in versuri in care autorul isi exprima
propriile convingeri despre arta si aspectele sale esentiale. Astfel autorul isi declara, in mod
direct, conceptia despre sursele de inspiratie, temele importante si raportul poetului cu lumea.
Modernismul barbian are un caracter ermetic, astfel, „cantecul” sau
ramane „ascuns”, accesibil doar initiatilor.
Textul poetic este alcatuit din doua catrene, iar la nivel prozodic se remarca rima
incrucisata, ritmul iambic si masura versurilor de 13-14 silabe. Desi ceilalti poeti modernisti
prefer sa incalce regulile versificatiei clasice, Barbu alege sa isi evidentieze ideile inovatoare
doar la nivelul continutului complex.
Primul vers contine un epitet metaforic invertsat „calme creste”, figura de
stil ce sugereaza planul superior al lumii ideilor filozofice. Fiind inspirat de lumea reflectata in
oglinda, Barbu propune o noua abordare a transformarii realitatii in arta, imaginarul sau poetic se
indeparteaza de formele concrete ale lumii banale, evidente si aspira sa redescopere ideile
originare, pure si profunde. In cea de-a doua strofa, eul liric se confunda cu „Poetul”, asumandu-
si ipostaza unui Orfeu modern pentru ca metafora „sbor invers” valorifica universul marin, in
contrast evident cu preferinta romantica emininesciana pentru lumea astrilor ceresti.
Limbajul este unul puternic intelectualizat, la nivel
morfologic se observa conversiunea adjectivului „adanc” in substantiv pentru a ilustra efortul
necesar intelegerii semnificatiilor complexe ale lumii ideilor. La nivel sintactic este folosita o
inovatie, ambele strofe sunt reduse la o singura fraza, primul catren fiind chiar lipside de
predicat. Ermetismul textului poetic este redat prin termeni abstracti, neologici, intalniti in
stiintele exacte: „dedus”, „nadir”, „latent”, „insumarea”. Ambiguitatea este sustinuta de
abundenta structurilor care constituie simultan figuri de stil diferite, adesea epitete si metafore:
„mantuit azur”, „harfe resfirate”. Titlul initial al poeziei sugereaza
iesirea din timpul concret, al realitatii comune si sustine ideea de eternitate a lumii intelectuale.
Asemenea mitului lui Narcis, motivul imaginii oglindite prin poezie duce la deplasarea simbolica
a poetului pe o treapta superioara fata de realitatea banala, a celor obisnuiti. Metafora complexa
„joc secund” nu arata neaparat caracterul ludic al artei, ci mai degraba pozitionarea sa in plan
secundar ideilor care reprezinta jocul primar, un zenit opus nadirului.
Poezia „Joc secund”
este o arta poetica modernista, deosebita prin limbajul criptat cu ajutorul caruia Ion Barbu
defineste conceptul de arta pura.