JOC SECUND [Din 

ceas dedus…] 
de Ion Barbu  
Temă şi viziune despre lume într-un text poetic modernistă/artă poetică interbelică 
 
 Introducere (poezia interbelică, direcția modernismului pur, etapele creației ―‣ ¹
etapa parnasiană, ² etapa baladescă și orientală, ³ etapa ermetică, arta poetică) 
Ilustru deopotrivă sub numele real de matematician (Dan Barbilian), dar și sub pseudonimul de
poet, Ion Barbu este un poet reprezentativ al perioadei interbelice, care și-a particularizat
universul creației printr-un limbaj greu descifrabil și un imaginar abstract, criptic care ilustrează
direcția modernismului ermetic. Expresia poetică barbiană se rafinează de-a lungul celor trei
perioade de creație (parnasiană, baladesc-orientală și ermetică), ilustrând vocația proteică unui
creator de scenarii lirice de o vibrantă originalitate, aflate la punctul de convergență al poeziei cu
spațiile abstracte ale matematicii, în structuri artistice ce probează perfecțiunea deplină a
formelor.  
Dintre poeziile acestuia, cele înscrise în etapa ermetică sunt destinate cunoscătorilor
rafinați, inițiați în tainele scrisului barbian. Modernismul acestor creații constă într-un cod
simbolic ezoteric, care se sustrage inteligibilității imediate și presupune un efort de lectură
interpretativă pe baza unor analogii surprinzătoare, în al căror orizont creația dobândește noi
valențe. Exemplificativ pentru estetica modernismului barbian este volumul Joc secund, apărut
în anul 1930, inaugurat cu poezia Din ceas dedus..., ara poetică al cărei titlu va fi înlocuit ulterior
cu cel al volumului, de către Alexandru Rosetti, din rațiuni editoriale.  

 Modernismul poetic (ermetismul ―‣ lirismul pur, abstract, limbaj încifrat,

imaginar criptic)  
Modernismul poetic se înscrie în ampla mișcare literar-artistică manifestată plenar în primele
decade ale secolului al XX-le, conturată ca un ansamblu relativ eterogen de tendințe estetice ce
se definesc prin opoziție față de tradiția creatoare. Acesta presupune așadar o schimbare de
paradigmă, prin cultivarea unei noi sensibilități poetice care desfide canoanele și ansamblul de
reguli, considerate  anacronice, incapabile de a oglindi frământările spiritului creator. Astfel,
moderniștii cultivă o poezie inovatoare, originală, ce are la bază intelectualizarea discursului
poetic, noutatea imaginarului și a limbajului artistic, caracterizat printr-un metaforism pregnant
și încifrarea sensurilor. Poezia barbiană stă sub semnul modernismului ermetic, oglindind  o
lirică cerebrală, ale cărei filiații pot fi reperate spațiul liricii franceze. Poeți precum Mallarmé sau
Valery au avansat ideea ambiguității și a sugestiei poeziei, în defavoarea discursivității, prin
cultivarea semnelor poetice criptice și a sensurilor ezoterice care abstractizează discursul liric.
Nu întâmplător, Valery va afirma că poezia este o veritabilă ,,sărbătoare a intelectului” adresată
spiritelor rafinate, lectorilor inițiați.  
În primul rând, caracterul modernist al textului este vădit prin intermediul viziunii
estetice ermetice, rezultat al criptării sensurilor poetice. În Joc secund se remarcă
intelectualizarea emoției, fiind conturat un univers unic prin densitatea simbolurilor ce
trimit  către alte domenii ale gândirii precum geometria, filosofia sau astronomia. Arta poetică
barbiană presupune o reflectare estetică, o ieșire din lumea experiențelor imediate, o transcendere
a acestora, pentru a ilustra Ideea pură.  
În al doilea rând, limbajul poetic este original, ermetic, metaforic, rezultat al unor asocieri
inedite: calma creastă, cirezile agreste, mântuit azur, nadir latent. Încifrarea limbajului poetic
este secondată de un discurs laconic, esențializat, generat de eliminarea predicativității, de
alterările topice și de concentrarea sintactică a versurilor. Prin urmare, este respinsă poezia
discursivă, retorică sau ,,leneșă”, cum însuși o afirma poetul, ideile artistice sintetizând stări
absolute ale intelectului. Relevant este, în contextul modernismul ermetic, limbajul poetic ca act
cognitiv, modalitate de captare a sensurilor primordiale și de reflectare a esențelor artistice. 

 Tema și viziunea despre lume 

Fiind o artă poetică, textul Joc secund (Din ceas dedus...) oferă o perspectivă originală asupra
creației și a menirii poetului. Tema textului este creația ca apanaj al intelectului, în concepția
barbiană poezia constituind un spațiu al purificării sensurilor, al rupturii declarate de lumea
concretă și de sensibilitatea obișnuită. Procesul este unul de filtrare al realității și de sublimare
artistică, pentru ca, într-un final, poezia să oglindească ,,figura spiritului”, așa cum afirma însuși
autorul textului supus analizei.  

 Două imagini/idei poetice relevante pentru tema și viziunea despre lume 

O primă idee semnificativă pentru tema și viziunea despre lume este reprezentată de metafora
jocului, din versul: ,,Un joc secund mai pur”. Alegoria poezie-joc implică redimensionarea lumii
în rama unui lirism pur. Creatorul, ipostaziat ca un veritabil poeta ludens, este demiurgul unui
univers artistic abstract, al esențelor pure. Scenariul ludic propus de arta poetică barbiană
propune o ieșire a artei din contingent, care este jocul prim, pentru a ilustra o lume superioară, ce
trădează concepția autorului conform căreia poezia este ,,un act pur de narcisism”.  
O idee secundă, definitorie pentru tema și viziunea despre lume, se conturează în jurul
sintagmei metaforice ,,Nadir latent!”, care sintetizează o definiție ermetică a poeziei prin apelul
la analogia cu geometria cosmosului. Dacă zenitul reprezintă punctul cel mai înalt pe verticala
lumii reale, nadirul desemnează profunzimile universului poeziei, ce ascunde sensuri latente, pe
care spiritul uman nu le va stăpâni nicicând.  
 
 Elemente de structură/compoziție și de limbaj poetic (titlu, imaginar poetic,
elemente de prozodie)  
 
Textul barbian nu a fost intitulat de către autor, acestuia fiindu-i atribuite, în mod
convențional, fie numele volumului, fie secvența din incipit. Ambele secvențe paratextuale sunt
sugestive, oglindind fie imaginea redimensionată într-un registru ludic al abstracțiilor a
universului poetic, fie ideea sustragerii artei din temporalitatea obișnuită și integrarea acesteia în
ritmurile eternității. 
 
Imaginarul reflectă intuiția matematică a poetului despre lumea esențelor estetice, sublimate
sub forma unor metafore și simboluri ce refuză să fie identificate în obiecte concrete. Prima
secvență ilustrează condiția operei de artă, printr-un limbaj încifrat, într-o construcție în care se
remarcă lipsa predicatelor. Primul vers introduce tema timpului în raport cu arta și creația, în
concepția lui Barbu, poezia ieșind din contingent, din lumea fenomenală, pe care o transcende,
reflectând intimitatea spiritului. Ieșind din sfera lumii finite, arta și poezia se eternizează,
devenind mântuit azur. Metafora contradictorie adâncul acestei calme creste creează imaginea
vizuală, în cheie simbolică, a creației care transformă alchimic realitatea concretă în esențe,
pretext de meditație poetică. Structura grupurile apei valorifică un concept matematic, fiind o
autentică metaforă ,,algebrică” care sugerează ordinea unui nou sistem, generat de reflexia lumii
materiale (cirezi agreste)), prin transfigurare și metamorfoză artistică. Nu este exclus ca punctul
de plecare al textului barbian să fie reprezentat de ideile platoniciene referitoare la legătura dintre
artă și realitatea contemplată care, la rândul ei, este copia imperfectă a unor arhetipuri sau a
modelelor primordiale. Astfel, poate fi justificată ontologia jocului secund: un univers
privilegiat, dincolo de timp și spațiu, al esențelor și al Ideilor.  
Secvența secundă dezvoltă ideea condiției creatorului și a virtuților cuvântului poetic.
Replica artistică a realității înălțate în Zenit este Nadirul, care însumează potențialitatea
sensurilor și semnificațiilor artistice pe care spiritul nu le va putea cunoaște plenar. Poezia devine
un cântec întemeietor de lume, cu o sonoritate orfică ce adună toate sunetele de ,,harfe
răsfirate”, într-o melodie ce se arcuiește în ,,zbor invers”. Harfele răsfirate pot conota
elementele disparate, haotice ale realității, armonizate de poet într-o nouă ecuație, zborul
invers purtând sugestia adâncirii sensurilor, ce refuză revelarea pentru cititorul neinițiat.
Simbolul cântecului care își ascunde sensul și îl încifrează este asociat, printr-o analogie inedită,
imaginii mării a cărei sonoritate este abia perceptibilă, prin mișcarea clopotelor meduzelor.
Sintagma are valoare simbolică, făcând trimitere către o muzicalitate ritualică, liturgică, de
spiritualizare a sunetului.  

Elementele de prozodie oglindesc rigoarea formală a artei poetice barbiene:  textul este

alcătuit din două unități strofice de tip catren, cu ritm predominant iambic și rimă încrucișată.