Testament-Eseu

de Tudor Arghezi

Tudor Arghezi (pseudonimul lui Ion Nae Theodorescu, n. 21 mai 1880,

București – d. 14 iulie 1967) a fost un scriitor român, autor canonic, cunoscut
pentru contribuția sa la dezvoltarea liricii românești sub influența
baudelairianismului.
Poezia Testament apare în volumul ”Cuvinte potrivite”, 1927., cea mai
cunoscută și elocventă ” artă poetică„ în lirica românească.
Modernismul este un curent literar și artistic, manifestat cu predilecție în
perioada interbelică, ale cărui trăsături sunt teoretizate de Eugen Lovinescu și
promovate, prin intermediul cenaclului și revistei ”Sburătorul”.
O trăsătură a modernismului o constituie lirismul subiectiv folosit ca
formulă de expresie a profunzimilor sufletești, eliminând orice urmă de
obiectivism, în poezie lirismul subiectiv se manifestă cu predilecție/ înclinație
prin formula ” monologului adresat ” evidențiindu-se mai multe ipostaze ale
eului liric : ”eu” ; ”noi” ; ”fiule” ; ”străbuni” ducând la concepția sacralității a
actului artistic.
Estetica urâtului este de factură modernistă în opera Testament este
pentru transfigurarea ” urâtului” din realitate , transformă ”zdrențele„ , obiecte
fără valoare în ”muguri ” și ”coroane”, ce sunt metafore-simbol pentru
imperfecțiune. Autorul tot prin această estetică modernistă , preschimbă
malignele urâtului ” bube”, ”mucegaiuri” , ”noroi” în valori estetice perene/ de
lungă durată ”frumuseți și prețuri noi”.
Arta poetică reprezintă un ansamblu de trăsături care compun concepția
artistică a unui scriitor despre lume și viață, despre univers, despre condiția
omului în lume, precum și despre viziunea despre menirea artistului și rolul
creației sale, realizate într-un limbaj și o tehnică artistică proprie care-l
particularizează (individualizează) în întreaga literatură națională.
Tema operei este de factură modernistă și ne exprimă concepția
despre artă, definind programatic întreaga sa operă lirică în care cuvântul deține
rolul principal, este atotputernic și întreaga creație este rodul harului divin și a
trudei.
 O primă ideea poetică care să justifice tema operei o regăsim în prima
strofă, mesajul/ idea poetică pe care autorul o exprimă în prima strofă este motivul
”cărții” care are ca sens ducerea mai departe a culturii. Prin adjectivul ”adunat”
autorul pune în evidentă truda unei vieții întregi. Motivul cărții ce este metaforă-
simbol dar reprezintă cel mai de preț lucru, creația ” Nu-ți voi lăsa drept bunuri,
după moarte, Decât un nume adunat pe o carte,„. Evocarea ”străbunilor”
reprezintă geneza autorului dar cu un destin zbuciumat redat de metafora ” seara
răzvrătită” și susținută de enumerația ” Prin râpi și gropi adânci”. Un alt motiv
al acestei strofe este „ creația” pe care autorul o face prin puntea cărții ce
reprezintă rodul imaginației, deschizătorul de drumuri de care să fie sprijinită de
înaintași care la urmă vor ajunge mentori. Creația este ”treapta„ spre cunoaștere
care este un drum foarte anevoios Creația merge mai departe și nu are nicio ”
finalitate” indiferent de trecut, prezent și viitor și parafrazând-ul pe Arghezi nu
existau ”condiții” spre creație( referință la scrierea operelor sale). *Tot din prima
strofă scoatem viziunea și concepția artistului prin versurile ” Nu-ți voi lăsa
drept bunuri, după moarte, Decât un nume adunat pe o carte,”, fiind trăsătura a
artei poetice.
O a doua ideea poetică care să justifice tema operei o regăsim în cea
de-a doua strofă exprimă faptul că, cartea este ca un ”hrisov” redat de metafora”
Ea e hrisovul vostru cel dintâi” semnificând din punct de vedere conotativ o
carte de ” căpătâi” și ca sens denotativ face referire la Biblie ce pune în evidență
suferința înaintată a urmașilor. Metafora ” De osemintele vărsate în mine”
subliniază comunicarea dintre creator și generațiile anterioare. Prin pronumele
posesiv ” vostru ” marchează puntea dintre creație și cititor ce este ca o pildă/
îndemn să ducem mai departe creația cunoașterii.

Titlul operei este o metaforă , care din perspectiva denotativă

”testamentul” este un act juridic în care o persoană își poate exprima dorințele ce
trebuie îndeplinite după moartea acestuia dar, și încredințare de bunuri materiale.
Ca și perspectivă conotativă, testamentul arghezian nu este unul de factură
materială ci lasă moștenire averea spirituală, a creației, ce să fie dusă mai departe
de generațiile viitoare. Plasarea creației o face într-o oarecare măsură
paradoxală, pentru așezarea creației ca început și sfârșit al existenței , ce-i pune
în evidență valoarea spirituală.
Motivul cărții care o importanță primordială și asemănat cu ”hrisovul” și pus la
loc de cinste. Tot Arghezi ne prezintă truda prin care a trecut pentru a ” lăsa drept
bunuri, după moarte,” ; ” Decât un nume adunat pe o carte,”.
Motivul creației care dorește transmiterea din generație în
generație prin prima cărții și poarta spre creația de a cunoaște.
Elementele de prozodie întâlnite în operă se plasează între
tradiție și modernitate, fiind alcătuită din strofe inegale, având o tonalitate inedită,
conferită de variațiile ritmului, versuri lungi, 9-11 silabe, iar rima este
împerecheată.
Structura poeziei- 6 strofe, inegale prezentate ca secvențe lirice
ideatice , în care poetul își exprimă în mod direct prin eul liric concepția despre
cuvânt, evidențiind rolul condiției artistului în lume, toate aceste idei înscriu
acest text liric în specia ”artă poetică”.
În concluzie, poezia Testament de Tudor Arghezi, este factură
modernistă aparținând artei poetice prezentând rolul autorului dar și al creației
sale fiind o treaptă în scara cunoașterii pentru generațiile viitoare, având ca
temelie truda „străbunilor”.