Eseu-Plumb

De George Bacovia

George Bacovia (1881-1957), poet simbolist fiind și autor

canonic având ca operă de seamă ”Plumb”.
Poezia Plumb este publicată în perioada interbelică a
Regatului României în anul 1916, în volumul cu același nume,
Simbolismul este un curent literar apărut în Franța, unde
a fost teoretizat în 1866 de Jean Moréas, în articolul-manifest ”Le
Symbolisme”. Acest curent fiind era împotriva romantismului în care
orice obiect și fenomen poate fi exprimat prin tehnica simbolurilor.
Acest curent fiind promovat în țară de Alexandru Macedonski(1854-
1920).
Poezia ”Plumb” scrisă de G.Bacovia aparține
simbolismului prin următoarele trăsături; o primă trăsătură este tehnica
simbolului ce scoate la suprafață sentimentele nelămurite ale eului liric
prin folosirea acestei tehnici a simbolului, în contrast cu elementul
”plumbului”, ce duce la temele predilectice ”degradarea conștiinței
interioare, singurătatea” Stam singur în cavou„ Stam singur lângă
mort”, dragostea neîmpărtășită sub forma unei iubiri latente ” Dormea
întors amorul meu de plumb”. O a doua trăsătură a simbolismului fiind
prezentată de motivele literare făcând parte din câmpul semnatic al
morții, unde de asemenea gravitând în jurul plumbului, degradându-le”
plumbul, cimitirul, sicriele, cavoul, somnul, vântul, frigul, coroane”.
Tema operei reprezintă reflectarea asupra eului liric a două
paradigme, adică a două realități diferite, unde în prima strofă se
remarcă realitatea exterioară, iar cea de-a doua realitatea interioară,
unde de asemenea și conceptul faptului că totul ”are o formă și un sens”
făcând abstract că, forma este ”trupul”, iar sensul „sufletul”.
În prima strofă ”realitate exterioară”, marchează izolarea
eului liric de lumea exterioară, fiind respins de societate, aflat într-o
claustrare profundă. Altă semnificație a acestei strofe o reprezintă
nerecunoștința unui geniu de calibru mare al literaturii românești, fiind
devalorizat, ce orice urmă de omagiu, respect sunt ”arse” prin prisma
plumbului, ducând eul liric într-un somn profund și solemn.
În a doua strofă ”realitatea interioară”, prezintă lumea
interioară a eului liric, ca fiind precum un om ce în exterior oferă, un
aspect vizual plăcut, dar în interior se canalizează cele mai puternice
emoții și sentimente sub forma unui țipăt ce doar propriul ”eu” îl aude.
Eul liric având dorința a se trezi din nou la viață, altfel spus, o înviere
a propriului eul, dar dragostea latentă a acestuia stagna printr-o iubire
latentă având sentimente nelămurite provocându-i eului liric acea
atmosferă profundă, apăsătoare și dezolantă, dorința de înălțare fiind
înăbușită de simbolul plumbului. Însă cele două realități diferite pe
care eul le trăiește , sunt anihilate de elementul plumbului.
Titlul operei fiind un simbol recurent, repetat de 6 ori
simetric, ceea ce conferă muzicalitatea versurilor, cromatica, percepția
sinestezică a universului, unde exprimă corespondența dintre un
element al naturii și stările sufletești exprimate liric. În sens denotativ,
”plumbul” este un element chimic, un metal moale, maleabil, greu, de
culoare cenușiu-albăstruie, iar sensul conotativ marchează în plan
poetic, apăsarea, monotonia, dezorientarea, claustrarea, și angoasa. În
plus, ca și noutate poetică se remarcă prin folosirea figurilor de stil=
sinestezia ” Vântul ca și motiv oferă muzicalitate decorului funebru în
care se află eul liric, fiind ca un cântec de înmormântare prin șuierele
sale fiind strigătul morții ”. Nicolae Manolescu prezintă: ”Poezia este
o elegie, deoarece exprimă sentimentul de tristețe și spaimă de moare,
sub forma monologului liric al unui eu ”fantomatic”.
Limbajul operei fiind bogat și expresiv prin folosirea
simetriei sintactice prin repetarea elementului ”plumb” creând un
univers monocromatic, lipsit de viață.
Așadar, opera ”Plumb” de G.Bacovia are o importanță
maximă asupra culturi și literaturi române, dar prin folosirea sugestiei
, a simbolurilor , prin prezentarea stărilor sufletești de angoasă, de
singurătate, de vid sufletesc, poezia se încadrează la simbolism.