Eseu “Plumb”

Considerat o primă formă de manifestare a modernității în artă, simbolismul se cristalizează în

Franța sfârșitului de secol al XIX-lea, al cărui teoretician este Jean Moreas prin manifestul literar
“Le symbolisme“, în care vorbește despre o artă care va fi împotriva falsei sensibilități și susține
că poezia trebuie doar să sugereze și nu să descrie. În plan autohton, curentul simbolist
marchează prima formă de sincronizare a literaturii române cu cea europeană grație activității
desfășurate de Alexandru Macedonski la revista „Literatorul”.
Poezia simbolistă “Plumb” deschide volumul cu același titlu, apărut în 1916, definindu-l în
totalitate. Poezia aparține genului liric, iar ca tip de poezie este o artă poetică aparținând
simbolismului, exprimând concepția personală, viziunea despre artă și procesul de creație a
autorului. George Bacovia ilustrează în lirica sa categorii sugestive, specific moderniste: spaima,
obscuritatea, anormalitatea, înstrăinarea, atracția spre neant. Universul liric bacovian
presupune existența a două dimensiuni, una exterioară și una interioară, între care se stabilesc
corespondențe. Astfel, primul catren se centrează pe imaginea unei naturi reificate sub puterea
plumbului (sicriele sunt „de plumb”, florile sunt „de plumb”, natura întreagă poartă „funerar
veșmânt”) și surprinde elemente ale cadrului spațial închis, apăsător, sufocant, în care eul
poetic se simte izolat (cavoul), cea de-a doua strofă debutează sub semnul tragicului existențial,
dezvăluind realitatea interioară a ființei, sentimentele eului fiind mortificate sub puterea
metalului tanatic („Dormea întors amorul meu de plumb”).
Poezia „Plumb” fructifică o tematică în conformitate cu imaginarul simbolist, în varianta sa
decadentă: moartea, iubirea și condiția artistului într-o lume lipsită de aspirații și artificială.
Tema morții este surprinsă încă din incipitul discursului poetic, unde verbul la imperfect
„dormeau”, alături de epitetul „adânc”, sugerează ideea unui somn continuu, echivalent, în
cazul lui Bacovia, cu moartea. În viziunea eului decadent, moartea nu mai este percepută, la fel
ca la romantici, un univers compensatoriu, o formă de salvare a ființei. Adâncirea într-o stare
aproape de dezorganizare a materiei și presentimentul morții sunt exprimate gradat prin
trecerea de la un plan exterior la unul interior.
Titlul poezie este simbolul plumb, în sens denotativ, un metal greu cenușiu. Aceasta sugerează
apăsarea, angoasa, greutatea sufocnată, cenușiul existențial, universul monoton, închiderea
definitivă a spațiului existențial fără soluții de ieșire. Din punct de vedere fonetic, cuvântul-titlu
este format din patru consoane „grele” care închid vocala „u”. Este sugerată astfel, ideea de
univers închis, de cădere grea, fără ecou, în care ființa se simte captivă, stamnată definitiv la o
existență solitară.
Poezia “Plumb” se încadrează în simbolism, concentrând aproape toate elementele specifice pe
care le presupune acest curent literar. În ciuda simplității formei si a concentrării expresiei
artistice, Bacovia răspunde dezideratului simbolist de a crea senzații, de a sugera stări prin
toate mijloacele de care dispune poezia, în mod concret, la toate nivelurile: fonetic, morfologic,
sintactic, lexical și stilistic. O primă trăsătură care justifică încadrarea în simbolism este
cultivarea simbolului, un substituent al exprimării directe a stărilor și emoțiilor. Plumbul
sugerează apăsarea sufletească sfâșietoare “coroanele de plumb”, monotonia ”sicriele de
plumb”, precum și impresia de cădere grea către un abis al sufletului. Insotind substantivul
abstract, in doua cazuri (“amor de plumb”, “aripile de plumb”) simbolul confera versului
sensurile unei meditatii profunde asupra conditiei umane, a unei imposibilitati in comunicarea
cu universul de afara.
Un alt element ce susține încadrarea textului în simbolism sunt sinesteziile. La nivel fonetic,
întreaga poezie e susținută prin consoanele sonore și vocalele închise, dând sugestia de
monotonie, claustrare “scârțâiau coroanele de plumb”. Anihilării aproape definitive a mişcării –
„stam”, „dormea”, „dormeau”, „atârnau” – îi corespunde, în plan gramatical, imperfectul
verbelor. Substantivele domină versul, determinările lor sunt legate de cuvântul cheie sau
sugerează o atmosferă de doliu: „funerar vestmânt”. Monocromia imaginilor (cenuşiul
plumbului) potenţează ideea de stare depresivă, dezolantă.
Prin atmosferă, muzicalitate, folosirea sugestiei, a simbolului și a corespondențelor, zugrăvirea
stărilor sufletești de angoasă, poezia „Plumb” de George Bacovia se încadrează în „estetica
simbolistă”. Poezia are o încărcătură deosebită redând o atmosferă tulburătoare prin simpla
evocare a unei realităţi- moartea.