“Baltagul”, publicat în anul 1930, este un roman interbelic obiectiv, realist-

mitic și tradițional. Fiind considerat un fragment de epopee, romanul preia

structuri proprii baladei populare, dar are și intrigă de roman polițist, iar
narațiunea se dezvoltă prin reconstituirea faptelor.
Perioada interbelică se caracterizează în literatura română printr-o
remarcabilă dezvoltare a romanului care se lărgește din punct de vedere tematic,
surprinde medii sociale diferite și problematice complexe, răspunzând astfel
direcției de europenizare.
Încadrarea în realism

Caracteristică romanului realist este veridicitatea, asigurată de toponimele

din zona Dornelor și a Bistriței, pe drumul parcurs de Vitoria și Gheorghiță, pe
urmele lui Nechifor: Bicaz, Calugareni, Vatra Dornei. Vorbim însă de o scriere
ficțională cu valențe mitice, în care romancierul imaginează satul Lipanilor,
Măgura Tarcăului, și utilizează toponime simbolice (satul Doi meri, râul Neagra).
Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin repere temporale din calendarul
religios al satului tradițional: “aproape de Sf. Andrei”, “in Postul Mare”. Perioada
istorică poate fi dedusă ca fiind începutul secolului al XX-lea, din menționarea
trenului și a telefonului în zona Moldovei. Poate fi perceput în roman și un timp
mitic, al faptelor exemplare. Planul real-social al comunității oierilor susține de
asemenea aspectul realist căci romanul realizează o monografie a lumii pastorale,
reconstituie o civilizație arhaică, ce conservă un mod de viață bazat pe semnele
naturii, pe rânduiala cosmică, ce ilustrează relația om-univers, transpunând un
conflict de ordin moral, generat de încălcarea normelor etice ale colectivității.
Pe de altă parte aspectul mitic presupune inserția tiparelor mitice din spațiul
spiritual românesc – mitul transhumanței, dar și straturi mai profunde – mitul lui
Osiris. Sursele de inspirație sunt: balada "Miorița" (motto-ul "Stăpâne,
stăpâne/Mai cheamă ș-un câne", tiparul narativ, cei doi ciobani care îl omoară pe
al treilea pentru a-i lua oile) dar și baladele populare românești "Dolca" (motivul
câinelui credincios, solidaritatea dintre om şi câine) și "Șalga" (motivul femeii
justițiare - Șalga porneşte în căutarea hoţilor ce au prădat-o şi se răzbună crâncen
pe răufăcători). Interpretarea lui Alexandru Paleologul are în vedere idea
transpunerii mitului lui Osiris în Baltagul (Osiris, căruia tatăl său Ra îi cedează
tronul, este ucis din invidie de fratele său Seth, care-i taie trupul în 14 bucăți și îl
împrăștie în tot Egiptul. Isis, soția lui Osiris, simbol al armoniei matrimoniale, nu
se resemnează și pleacă în căutarea rămășițelor, cu scopul de a reîntregi corpul și
de a-i oferi ritualul de înmormântare cuvenit.) Romanul valorifică oieritul,
ritualurile de sărbători, nunta, înmormântarea, creionând fiecare detaliu al
pitorescului.

Tema

Romanul dezvoltă tema vieţii şi a morţii căreia i se subordonează cea a

căutării adevărului. Ca în eposul popular, căutarea adevărului are la bază motivul
ordonator al călătoriei explorative şi iniţiatice care are ca scop cunoaşterea,
iniţierea, restabilirea echilibrului cosmic și împlinirea actului justițiar. De
asemenea, romanul are un caracter monografic deoarece reconstituie lumea
arhaică a păstorilor prin ocupațiile acestora, obiceiuri și tradiții, dar și trăsăturile
lor de caracter. Familia Nechifor este simbolică și ilustrativă pentru această
comunitate descrisă.
O primă secvență semnificativă pentru tematica romanului este
reprezentată de pregătirile Vitoriei Lipan pentru plecarea la drum. Cât timp post
negru, douăsprezece vineri și așteaptă „hotărârea de sus”, Vitoria decide să facă
un drum la Piatra și la mănăstirea Bistrița. Deși nu are încredere în autorități, căci
nădejdea ei este în altă parte, la sfatul părintelui de la mănăstire, merge la Piatra
să anunțe întârzierea soțului. Cuvintele prefectului sa-și confirme temerea cea
mai mare, aceea că „pe Lipan l-au răpus hoții”. Lămurită interior după rugăciunile
la Sfânta Ana și discuția cu autoritățile, Vitoria Lipan începe pregătirile pentru
„îndeplinirea unei mari hotărâri”, de această dată cele practic-gospodărești: cere
părintelui Daniil să scrie jalbă către stăpânire, stabilește să o trimită pe Minodora
la mănăstirea Văratecului la mătușa ei și să lase gospodăria în grija lui Mitrea.
Hotărâtă și vrednică, femeia nu se teme că lasă de izbeliște totul, căci are
încredere că poate „întocmi la loc” gospodăria. Dialogul cu negustorul David,
căruia îi vinde marfa pentru a avea banii necesari pentru lunga călătorie, pune în
evidență trăsăturile personajului feminin, inteligența și stăpânirea de sine,
ilustrând și profilul femeii de la munte. Negustorul David remarcă personalitatea
puternică a Vitoriei Lipan, afirmând că dacă nu l-ar fi împiedicat religia și faptul că
femeia era căsătorită, ar fi făcut nuntă într-o săptămână.
Un alt episod semnificativ, ce ilustrează tema căutării adevărului, este
reprezentat de praznicul în timpul căruia Vitoria Lipan demască pe cei care i-au
ucis soțul, tăinuindu-și fapta. Ca un adevărat detectiv, conducând abil un dialog
investigativ demn de romane polițiste, femeia reușește să strecoare subtil frica în
sufletul criminalilor, determinându-i, în cele din urmă, să mărturisească. Stăpână
pe sine, Vitoria își începe reconstituirea cu convingerea că fiecare detaliu din cele
prezentate va răscoli sufletul făptașilor, făcându-i să simtă vinovăția ca pe o
otravă care acționează lent. Vorbele femeii „Eu cred așa” și „Eu n-am fost de față,
dar știu. Mi-a spus Lipan cât am stat cu dânsul, atâtea nopți, în râpă” ilustrează
atât o intuiție de detectiv, cât și o viziune asupra vieții, un mod aparte de a
înțelege dimensiunea spirituală a existenței. Calistrat Bogza izbucnește și,
repezindu-se asupra lui Gheorghiță, care îl lovește cu baltagul, unealta specifică
lumii oierilor devine astfel, nu doar armă a crimei, ci și simbol al inițierii și
restabilirii echilibrului. Împlinindu-și misiunea, Vitoria se poate întoarce la
Măgura, ca să ia de la capăt, alături de copiii ei, „ toate câte a lăsat”.

Elemente de structura și compoziție

Titlul pune universul cărții sub simbolul dualității, baltagul fiind un topor cu
două tăișuri, în același timp unealtă și armă, simbolizând viața și moartea.
Baltagul este un element simbolic, ambivalent: armă a crimei și instrument
justițiar, de remarcat că în roman același baltag îndeplinește ambele funcții.
Criticul Marin Mincu asociază baltagul cu labrys-ul, securea dublă cu care a fost
doborât minotaurul, monstrul mitic, iar acțiunea (căutarea și
Drumul Vitoriei nu se desfășoară doar într-un spațiu geografic real, ci și într-un
spațiu lăuntric, un labirint interior în care se hotărăște totul. ”În sensul basmului
arhaic, baltagul poate fi considerat unealtă magică și simbolică însușită de
răufăcători și recucerită de erou”.
 Incipitul este unul de tip clasic și rezumă o legendă despre rostul
neamurilor, pe care obișnuia Nechifor Lipan să o spună la petreceri. Legenda are
funcţii multiple, pentru că integrează cosmic existenţa muntenilor, schiţează un
portret al personajului colectiv – ciobanii, cărora Dumnezeu le-a dat „o inimă
uşoară” şi introduce personajul absent al cărţii: „Povestea asta o spunea uneori
Nechifor Lipan la cumetrii şi nunţi, la care era nelipsit”. Partea de început a
romanului, expozițiunea dezvoltată, surpinde atât existența în satul Măgura
Tarcăului, în general, cât și pe cea a familiei Lipan, în particular. Cu ochii căprui,
parcă duși departe, căci absența prelungită și nejustificată a soțului care please să
cumpere niște oi, femeia încearcă să „pătrundă până la el”. Semnele naturii, visul
prevestitor vor constitui motive ale hotărârii de a pleca la drum.
Finalul este închis și circular pentru că, după descoperirea în râpă a
rămășițelor lui Nechifor Lipan, se face rânduiala trecerii la cele veșnice, făptașii
sunt descoperiți și pedepsiți. Replica amplă a personajului feminin, plasată în
finalul romanului închide simetric și circular construcția epică, deoarece, după ce
și-au îndeplinit misiunea justițiară și, respectiv, de inițiere, Vitoria și Gheorghiță
Lipan se vor întoarce la gospodăria familiei, în spațiul conturat inițial, unde reiau
cursul firesc al vieții.