Patul lui Procust

de Camil Petrescu

Patul lui Procust este un roman scris de Camil Petrescu, apărut pentru

prima oară în februarie 1933, în două volume, la Editura „Naționala-
Ciornei”. Structura romanului este una socanta pentru anul 1933, romanul
fiind constituit din mai multe “documente”: Trei scrisori ale doamnei T, in
care aceasta isi dezvaluie dragostea pentru un barbat necunoscut (ce se va
dovedi a fi Fred); Jurnalul lui Fred Vasilescu, in care se contureaza atat
povestea de dragoste a acestuia cu doamna T, cat si cea esuata a lui Ladima
si a Emiliei, prin intermediul scrisorilor ziaristului.
Actiunea romanului este discontinua, evenimentele nu sunt narate
cronologic, de o singura voce. Firul intamplarilor se contureaza din scrisorile
doamnei T, jurnalul lui Fred si notele autorului. Subiectul naratiunii se
construieste in jurul a doua povesti de dragoste: dintre Fred Vasilescu si
doamna T, si dintre Ladima si Emilia. Naratorul o cunoaste pe doamna T, a
carui nume real este Maria Manescu, si ii cere sa interpreteze un rol intr-o
piesa a sa. Aceasta refuza, dar accepta sa povesteasca intensa sa poveste de
dragoste, in trei scrisori pe care i le trimite naratorului. Restul detaliilor idilei
se regasesc in jurnalul lui Fred Vasilescu, aviator si fiul lui Tanase
Vasilescu, un important om de afaceri. In urma unei vizite facute intr-o
dupa-amiaza prietenei sale, Emilia Rachitaru, Fred afla ca George Ladima,
prietenul sau, un ziarist si poet subapreciat in societate ce s-a sinucis cu
cateva luni in urma, o iubea. Fred este foarte surprins de aceasta, el
desconsiderand-o pe Emilia ca fiind o femeie usoara si o actrita nereusita, si
citeste scrisorile prietenului sau. Fred retraieste astfel o parte din trecutul
sau, amintiri legate bine-inteles de doamna T. Fiind legati prin suferinta in
dragoste, Fred relationeaza la un nivel profund cu Ladima, putandu-i
intelege usor problemele. Ca un ultim gest de prietenie, Vasilescu fura
scrisorile de la Emilia, in a caror posesiune acestea i-ar fi putut aduce
disgratie decedatului. Naratorul primeste jurnalul lui Fred dupa ce acesta
moare, in urma unui probabil suicid. Tanarul aviator, profund miscat de idila
prietenului sau, retraieste propria poveste de dragoste si este coplesit de
suferinta.
 Fred Vasilescu, sub aparenta unui tanar superficial, bogat, snob si prost,
este de fapt un om inteligent, lucid, cu o bogata experienta de viata. Bun
sportiv, fost diplomat si foarte sarmant, acesta sufera totusi de o stima de
sine si un ego foarte ridicat. Drept dovada, acesta alege integritatea
orgoliului sau deasupra persoanei iubite, alegand sa o paraseasca pe doamna
T, cu toate ca este indragostit de aceasta. “Sacrifica definitiv pasiunea pe
altarul vanitatii: In loc sa se piarda pe sine, prefera s-o piarda pe ea.”
(Nicolae Manolescu, Arca lui Noe). Pe de alta parte, Fred simte, totusi, ca
doamna T ii este superioara si ii este teama ca n-ar putea da atat de multa
dragoste cata i se cere. Prietenia aviatorului cu poetul Ladima se leaga
intamplator, in urma unui duel intre acestia doi. Acestia doi relationand prin
vietile lor amoroase esuate, devin apropiati, legati in suferinta. Fred chiar
marturiseste ca George Ladima este singurul caruia i-ar incredinta taina
idilei sale. Ca ultima dovada a respectului sau, Fred fura scrisorile
prietenului sau, pentru a nu-i fi compromisa onoarea. Vasilescu se sinucide
printr-un accident de avion, avand o moarte la fel de enigmatica ca si viata.
Marea iubire a lui Fred este Maria Manescu, o femeie slaba, neatractiva
din punct de vedere conventional, dar care l-a impresionat profund pe acesta
prin personalitatea ei puternica. Portretul moral al doamnei T se contureaza
de-a lungul operei. Aflata intr-o situatie similara cu cea a Emiliei, doamna T.
devine “tinta” iubirii insistente a unui prieten, pe care il refuza in repetate
randuri, ea fiind indragostita de Fred. Spre deosebire de Emilia, caruia ii este
superioara din toate punctele de vedere, doamna T. nu isi umileste
admiratorul, nesimtind nevoia de a-si mangaia ego-ul, nevoie simtita de
actrita. Maria Manescu da dovada de delicatete si autenticitate in repetate
randuri de-a lungul romanului. Pentru doamna T, iubirea este cea care da
sens vietii, iar dupa despartirea de Fred aceasta pare a nu-si mai gasi locul in
lume.
In opinia mea, iubirea este vazuta asemenea unui pat al lui Procust,
aceasta fiind un ideal limitant, ce il schimba negresit si prin procese
dureroase pe indragostit. Acesta se metamorfozeaza, aspirand sa
indeplineasca standardele si conditiile persoanei iubite. Asemenea
dispozitivului mitologic de tortura, iubirea il impinge pe om la schimbari
radicale ale personalitatii si a modului in care percepe lumea. Fred Vasilescu
si George Ladima au fost supusi, paralel si concomitent, acestei metode de
tortura psihologica numita dragoste, “Procustul” lor fiind doamna T,
respectiv Emilia. Sfarsitul lor tragic e o dovada a sacrificiilor facute de
omenire in numele iubirii.