BALTAGUL de Mihail Sadoveanu

-PARTICULARITĂȚI ALE OPEREI-

A. Cerință
-evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea textului narativ studiat într-o
perioadă, într-un curent cultural/literar sau într-o orientare tematică;
– comentarea a două episoade/secvențe relevante pentru tema textului narativ studiat;
– analiza a două elemente de structură, de compoziție și/sau de limbaj, semnificative pentru
textul narativ studiat (de exemplu: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, relații
temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțe ale comunicării narative, registre
stilistice, limbaj etc.).
B. Eseu
Oferind o imagine complexă asupra vieții, romanul este o creație epică în proză, de
dimenisuni mari, cu acțiune dezvoltată pe mai multe planuri narative și caracterizată de
mobilitate spațio-temporală, antrenând un număr mare de personaje, bine individualizate.
Realismul este un curent literar-artistic manifestat, pe plan european, la mijlocul secolului al XIX-
lea, cristalizat în Franța, ca reacție la romantism, respingând idealizarea, fantezia și
subiectivismul excesiv al acestuia. Perioada interbelică schimbă mentalitatea epocii datorită
viziunii operelor dezvoltate pe tendințe moderniste, realiste și tradiționaliste. Romanul
românesc, manifestat sporadic în a doua jumătate a secolului al XIX-lea prin creații pe teme
sociale, se impune major în această perioadă, în contextul sincronizării cu modernismul
european.
Opera „Baltagul” , semnată de Mihail Sadoveanu și publicată în 1930 se încadrează în
realismul interbelic de inspirație mitică, proiectat într-un univers de factură pastoral, ce
urmărește un scenariu polițist riguros construit. Încadrarea în acest curent literar se datorează
anumitor trăsături ale protagonistei Vitoria Lipan, surprinderii verosimile a vieții muntenilor
din acea perioadă și de atitudinea general neutră a autorului. De asemenea, de-a lungul
timpului, aceastei opera i s-au oferit diverse interpretări. Astfel, Eugen Lovinescu, o încadra
în categoria operelor realist-etnografice, Ion Negoițescu o vedea ca pe o operă demitizantă,
iar Alexandru Paleologu o considera o „anti-Mioriță”.
Titlul este reprezentativ și face trimitere la un motiv din mitologia autohtonă, baltagul fiind o
armă cu rol justițiar. Aceasta are însă, însușirea de a nu fi pătată cu sânge atunci când
înfăptuiește dreptatea. Cuvântul de proveniență este “labirys“, care are un sens dublu: secure
cu două tăișuri, dar și labirint. Acesta din urmă este prezent și el în operă, făcând trimitere la
drumul atât interior, cât și exterior pe care îl parcurge Vitoria în încercarea de a își găsi soțul
dispărut.
Romanul este structurat pe două coordonate fundamentale, cea realistă ce se concentează pe
reconstituirea monografică a lumii pastorale și cea mitică, ce include modul de înțelegere a
lumii de către personaje.
Motto-ul din incipitul romanului : „Stăpâne, stăpâne/Mai cheamă ș-un câne…” , preluat din
balada „Miorița” servește ca punct de plecare al romanului sadovenian, a cărui tematică se
construiește pe firul baladei, un cioban este ucis de alți doi cu scopul de a-i fura turmele.
Astfel, „Baltagul” propune o diversitate tematică, de la atitudinea omului în fața morții, până
la inițiere, călătorie, iubire și natură. Putem, distinge, de asemenea, motive literare de largă
circulație, precum : coborârea în infern , al labirintului, comuniunea om-natură și comuniunea
om-animal care susțin tematica.
O primă secvență reprezentativă este, astfel, cea care include povestea neamurilor lumii,
rostită de Nechifor Lipan în mod obișnuit la „cumătrii și nunți”, fapt ce îl transformă în
personaj central, cu toate că este absent. Această legendă aparține amplului portret pe care
Sadoveanu îl face direct și indirect munteanului, redând specificul lor : buni , petrecăreți și,
deși nu atât de norocoși, fericiți („ Dragi îmi sunteţi, dar n-am ce vă face. Rămâneţi cu ce
aveţi. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă uşoară ca să vă bucuraţi cu al vostru. Să vă
pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera; şi cel cu băutura; şi s-aveţi muieri frumoase şi
iubite.”).

Printre scenele care susțin tema romanului este cea a nopții pe care fiul o petrece în râpa cu
osemintele tatălui său. O serie de obiceiuri și tradiții sunt, astfel, evidențiate ca fiind adânc
înrădăcinate în cultura poporului nostru. Amintind de coborârea în infern a lui Isis, priveghiul
echivalează cu momentul finalizării procesului de maturizare a lui Gheorghiță. Simbolic,
tânărul preia din puterea și responsabilitatea răposatului care îl va ajuta ulterior în înfruntarea
ucigașului acestuia. ( „Gheorghiţă, hotărî ea, tu să stai aici, să priveghezi pe tatu-tău. Iar eu
mă scobor în grabă la Sabasa ca să dau de ştire. Vin cu căruţa şi cu domnu Toma, ca să luăm
mortul, să-l ducem în sat şi să împlinim cele de cuviinţă.” și „Aprinde lumânarea din el şi
potriveşte-l frumos la căpătâiul lui tată-tu.”)

Punctul central al romanului îl constituie căutarea adevărului, asociat cu motivul literar al

labirintului. Parcurgerea drumului are diferite semnificații pentru Vitoria și Gheorghiță.
Astfel, pentru munteancă, călătoria pentru descoperirea detaliilor care au dus la moartea
soțului său are consecințe în cunoașterea lumii, dar și cunoașterea de sine. Ghidată de
dragoste autentică pentru ,,dragostea ei de douăzeci și mai bine de ani”, dă dovadă de curaj,
inteligență, tenacitate și intuiție.
Pentru fiul ei, călătoria are rol inițiatic, educativ, ce oferă romanului statutul de
bildungsroman. Astfel, adolescentul află, călăuzit de mama sa, că „femeile-s mai viclene
(…), iar bărbații îs mai proști, însă mai tari de vârtute”, că răbdarea, disimularea și ascultarea
sunt extrem de importante pe tot parcursul vieții.
Semnificativ pentru mesajul operei este timpul desfășurării acțiunii, unul relative clar precizat
(„în Postul Mare”, „aproape de Sfântul Andrei”) care capătă diverse valențe în contextul
călătoriei celor doi. Începutul acesteia se situează „după sărbătoarea de iarnă”, iar elucidarea
misterului dispariției lui Nechifor Lipan are loc în jurul sărbătorii Sfântului Gheorghe
(cunoscut în ortodoxie ca „purtătorul de biruință”), aceste două evenimente având echivalent
simbolic în ciclul viață-moarte.
De asemenea, sub aspectul perspectivei narative dindărăt, observăm relatarea la persoana a
III-a realizată de naratorul omniscient și omniprezent care reconstituie, în mod obiectiv, prin
tehnica detaliului, lumea satului muntenesc și acțiunile protagonistei , Vitoria. La scena
parastasului soțului, aceasta preia din atribuțiile naratorului, demascând, cu o ințeligență
nativă uimitoare, asemenea „unui Hamlet feminin”, criminalii în fața întregii adunări.
În concluzie, opera sadoveniană „Baltagul” este un roman obiectiv și traditional, un univers
închis de semnificații care propune o situație de viață verosimilă, cu eroi veridici, fiind o
lucrare de mare valoare. Așa cum afirma George Călinescu, va rămâne, în contextul prozei
interbelice românești, „prin repeziciune și desăvârșit echilibru al expresiei, una din cele mai
bune scrieri ale lui Sadoveanu.”.