Baltagul

(1930)
de Mihail Sadoveanu (1880-1961)
Personaje: Vitoria Lipan, Nechifor Lipan, Minodora, Gheorghiță, Părintele
Dănilă(Daniil Milieș) Baba Maranda, Baciul Alexa, Mitrea argatul, Calistrat
Bogza, Ilie Cuțui, câinele Lupu
Mihail Sadoveanu a fost unul dintre cei mai importanți prozatori interbelici,
un povestitor neîntrecut cu o operă extrem de amplă.
Opera literară “Baltagul” scrisă de Mihail Sadoveanu aparține genului epic,
fiind un roman social, de tip tradițional, un roman doric. Tradiționalismul este
curentul cultural care exprimă un atașament deosebit pentru valorile trecutului, ale
tradiției și ale satului românesc. Tradiționalismul este prezent în roman prin
respectul pe care îl are protagonista pentru valorile satului românesc, valori pe care
le cultivă, insistând să le transmită generațiilor următoare prin intermediul celor
doi copii ai săi.
Un curent literar prezent în roman este realismul. Autorul prezintă satul
moldovenesc de la munte, din primele decenii ale secolului al XX-lea. O trăsătură
realistă este prezentarea comunității tradiționale, cu rosturile ei străvechi.
Atmosfera satului moldovenesc este redată veridic, verosimil, în conformitate cu
realitatea. Un element realist este tehnica detaliului semnificativ. În momentul în
care Vitoria, protagonista romanului aștepta vești de la soțul ei, din pricina
îngrijorării i se părea ”că brazii sunt mai negri ca de obicei:”
Pentru că este o scriere realistă, indicii spațio-temporali sunt extrem de
importanți. Acțiunea se deschide la Măgura Tarcăului, unde o nevastă de oier,
Vitoria Lipan, este îngrijorată de faptul că soțul ei, plecat la Dorna să cumpere
niște turme de oi, nu s-a întors. Elementele temporale prezente în roman sunt
sărbători religioase precum Sfântul Dumitru, Sfântul Andrei, Boboteaza, Postul
Mare, fără să înscrie acțiunea într-o anumită epocă, fapt ce evidențiază caracterul
arhaic al societății rurale.
Romanul este specia literară a genului epic, în proză, cu mai multe fire
narative, cu personaje numeroase, complexe, amplu caracterizate, cu o intrigă
complicată și acțiune amplă. Baltagul poate oferi interpretări multiple fiind roman
realist- mitic, roman simbolic, roman polițist, roman de dragoste, sau

1
bildungsroman (roman de inițiere). În roman, este prezentă o intrigă cu caracter
justițiar: uciderea unui cioban cu scopul de a fi prădat, găsirea ucigașilor și
expunerea lor în fața judecății umane și divine.
Tema romanului este reprezentată de călătoria Vitoriei Lipan , care
pornește în căutarea soțului dispărut, la care se adaugă dragostea, familia, dar și
prezentarea satului moldovenesc de la munte în manieră veridică, verosimilă,
în conformitate cu realitatea. Călătoria se va transforma într-un drum inițiatic
pentru Gheorghița, fiul Vitoriei și al lui Nechifor. O altă temă extrem de
importantă este tema morții. Aceasta este susținută de secvențe semnificative
precum scena coborârii în râpă și scena demascării criminalilor. Secvența
coborârii în râpă face parte din capitolul al XIV-lea și este echivalentă cu o
coborâre în infern. Gheorghiță și Vitoria, călăuziți de câinele Lupu, coboară în râpa
unde se prăbușise Nechifor, după ce fusese lovit cu baltagul. Vitoria aprinde o
făclie la căpătâiul lui Nechifor și pleacă să anunțe autoritățile, lăsându-l pe
Gheorghiță să-și vegheze tatăl. Băiatul este înspăimântat de spectacolul morții și
iese din râpă pentru a sta alături de ființe vii, de cal și de câine în așteptarea
celorlalți oameni. Cealaltă scenă semnificativă este demascarea criminalilor și
face parte din capitolul al XVI-lea. La parastas, Vitoria, asemenea lui Hamlet,
prezintă modul în care presupune că s-a petrecut crima. Îl roagă pe Calistrat Bogza
să îi arate lui Gheorghiță baltagul și insinuează că această unealtă știe mai multe
decât arma nevinovată a băiatului, provocând mânia celui care îl ucisese pe
Nechifor. Oierul fusese lovit în mod surprinzător cu baltagul în frunte de Calistrat
Bogza și prăvălit în râpă, iar Ilie Cuțui avusese grijă să nu fie văzuți. Criminalul
este surprins de exactitatea cu care Vitoria prezintă faptele și se demască în fața
autorităților care fuseseră invitate în mod intenționat la pomenire.
Perspectiva narativă este obiectivă, narațiunea se face la persoana a III-a,
iar naratorul omniprezent și omniscient reconstituie lumea satului de munteni și
acțiunile Vitoriei, viziunea este regizorală și focalizarea este zero. În roman este
prezent și stilul indirect liber, acolo unde vocea naratorului se îmbină cu gândurile
Vitoriei. În aceste secvențe este prezent monologul interior, iar focalizarea devine
internă.
Titlul, element paratextual, reprezintă o secure cu două tăișuri, o armă
folosită de ciobani în mod frecvent. Din punct de vedere morfologic, titlul este
format dintr-un substantiv articulat cu articolul hotărât “-l” care, în sens denotativ
desemnează un topor cu două tăișuri, iar în sens conotativ este armă a crimei și
arma cu care se face dreptate.
2
 Principala sursă de inspirație este balada populară “Miorița”, din care se
preia motto-ul operei “Stăpâne, stăpâne / Mai cheamă ș-un câne”, dar și motivul
complotului și motivul transhumanței. Între cele două opere este o relație de
intertextualitate, ”Baltagul” fiind hipertextul în care se inserează elementele
menționate anterior, care aparțin hipotextului.
Din punct de vedere compozitional, textul este structurat în șaisprezece
capitole, urmărind două coordonate fundamentale, aspectul realist reprezentat de
lumea ciobanilor și aspectul mitic ce reiese din modul în care protagonista înțelege
lumea și din comuniunea om-natură (relația cosmos-microcosmos). Vitoria trăiește
într-o lume cu semnificații multiple, plină de superstiții, o lume extrem de
profundă și care nu implică alfabetizarea. Reușește să comunice cu soțul dispărut și
dincolo de moarte. Îl visează trecând călare o apă neagră, întors cu spatele către ea
și către lume. Când se pregătește de plecare, femeia știe că va face o călătorie
lungă pentru că vede cocoșul cântând înspre poartă.
Romanul debutează cu istorioara ce prezintă viața păstorilor, spusă de
Nechifor Lipan la petreceri. Dumnezeu ar fi împărțit toate darurile înainte de
venirea oierilor, iar lor le-a dat doar inimă ușoară, să se bucure cu ceea ce au. În
expozițiune se prezintă satul Măgura Tarcăului și portretul fizic al Vitoriei, care
este surprinsă torcând pe prispă și gândindu-se la întârzierea soțului plecat la
Dorna să cumpere oi. În intrigă sunt prezentate frământările protagonistei, dar și
acțiunile întreprinse înainte de a pleca în căutarea soțului. Se pregătește spiritual,
se purifică, ține post negru douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfintei Ana de
la mânăstirea Bistrița, anunță autoritățile de dispariția soțului, vinde produse pentru
a face rost de bani de drum și o lasă pe Minodora la Mânăstirea Văratec.
Gheorghiță trebuie să o însoțească, fiindcă de acum el trebuie să preia rolul de cap
al familiei. Lui îi încredințează și arma destinată să facă dreptate, baltagul sfințit de
părintele Daniil. Desfășurarea acțiunii cuprinde drumul parcurs de Vitoria și de
fiul ei, Gheorghiță, în căutarea lui Nechifor Lipan. Vitoria și Gheorghiță
reconstituie traseul lui Nechifor, făcând o serie de popasuri, cel mai important fiind
cel de la Vatra Dornei, la han și la cancelarie, unde află de actul de vânzare a
oilor. Vitoria și Gheorghiță întâlnesc o cumetrie, la Borca și o nuntă, la Cruci.
Succesiunea acestor ritualuri de trecere din viața omului, o determină pe Vitoria să
anticipeze înmormântarea din final. Ea își dă seama că soțul său a dispărut între
Suha și Sabasa. Cu ajutorul lui Lupu, câinele credincios, pe care îl regăsește,
munteanca descoperă într-o râpă rămășițele lui Lipan, în dreptul Crucii Talienilor.
Urmează ancheta poliției, înmormântarea, parastasul lui Nechifor Lipan și

3
pedepsirea ucigașilor. Coborârea în râpă și veghea nocturnă a mortului marchează
maturizarea lui Gheorghiță, concretizată prin înfăptuirea actului de dreptate de la
parastas. Punctul culminant este reprezentat de momentul în care Vitoria
reconstituie cu fidelitate scena crimei, surprinzâdu-i chiar și pe ucigașii Ilie Cuțui
și Calistrat Bogza. Primul își recunoaște vina, însă al doilea devine agresiv. Este
lovit de Gheorghiță cu baltagul lui Nechifor și sfâșiat de câinele Lupu, făcându-se
astfel dreptate. În pragul morții și Bogza își recunoaște fapta și îi cere
iertare “femeii mortului” . Deznodământul este construit din perspectiva eroinei,
care după ce se eliberează de povara de a-și găsi soțul, se gândește la viitor și la
îndatoririle care o așteaptă acasă.
Stilul autorului este calofil, încărcat de figuri de stil extrem de sugestive.
(încheiere pentru caracterizarea personajului ) Vitoria Lipan este un personaj
complex care aparține lumii arhaice și întrunește virtuțile morale ale țăranului:
profunzime spirituală, respect față de legile strămoșești, inteligență, curaj,
tenacitate. Fiul ei, Gheorghiță, se va maturiza rapid în călătoria de căutare a tatălui
și va fi pregătit pentru a prelua rolul de conducător al familiei.
Romanul Baltagul este o operă valoroasă a prozei românești interbelice, iar
Vitoria Lipan, prin setea de adevăr și prin inteligența cu care pune în scenă
demascarea ucigașilor, este considerată a fi un adevărat ”Hamlet feminin.”