Baltagul de Mihail Sadoveanu

Introducere
Opera Baltagul de Mihail Sadoveanu, publicată în 1930, este un roman interbelic, obiectiv,
realist-mitic și tradițional.
Cerința 1
Romanul este o creație epică în proză, de mari dimensiuni, cu acțiune complexă, desfășurată pe
mai multe planuri, în timp și spațiu precizate, ce antrenează un număr mare de personaje puternic
individualizate.
Romanul aparține realismului datorită veridicității evenimentelor evocate, autorul are drept
sursă de inspirație viața muntenilor din zona Dornelor, care trăiesc din oierit. Toponimele aparțin
planului real: Bistrița, Vatra Dornei, inclusiv traseul parcurs de Vitoria în căutarea lui Nechifor.
O altă trăsătură a realismului este prezența personajelor tipice, specifice lumii evocate: tipul
oierului, Nechifor Lipan, Calistrat Bogza, Ilie Cuțui, tipul văduvei, Vitoria, tipul preotului, părintele
Daniil Milieș. Caracterul mitic este dat de legăturile romanului cu folclorul românesc, cu miturile
tradiționale, mitul mioritic sau al transhumanței, fapt relevat de autor prin mottoul preluat din balada
populară Miorița Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă ș-un câine. Tot de acest aspect aparțin gesturile rituale
ale Vitoriei, motivul comuniunii om-natură și mitul marii treceri.
Cerința 2
Temele romanului prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, lumea arhaică a
păstorilor, având în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan. Călătoria
are semnificații diferite, pentru Vitoria înseamnă căutarea lui Nechifor Lipan reconstituind evenimentele
care au dus la moartea soțului ei și deconspirând pe criminali, în timp ce pentru Gheorghiță călătoria
înseamnă maturizare, inițiere, fapt ce încadrează textul în bildungsroman.
Vitoria ia decizia plecării în căutarea soțului ei dispărut pentru a scoate la lumină adevărul și
pentru ca celui decedat să i se împlinească toate îndatoririle tradiționale pentru ca sufletul lui să aibă
parte de odihna veșnică. Astfel când vorbește cu preotul îi spune N-am să mai am odihnă cum n-are
pârâul Tarcăului, pân ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan.
O scenă relevantă pentru temă are loc în ultimul capitol și prezintă demascarea ucigașilor lui
Nechifor Lipan. La parastasul pe care îl organizează, Vitoria se asigură că cei doi ciobani, Calistrat
Bogza și Ilie Cuțui, sunt prezenți, la fel și autoritățile statului. Ea îi supune la presiuni psihologice pe cei
doi reușind să reconstituie scena crimei. Abundența detaliilor îi înspăimântă și la acuzațiile acesteia se
simt copleșiți. Aflându-se sub influența alcoolului, Calistrat devine violent când înțelege că e acuzat de
crimă, astfel Gheorghită este nevoit să îl lovească cu baltagul, apoi câinele îl omoară, în timp ce Ilie
Cuțui își recunoaște vina și se predă autorităților.
Călătoria reprezintă drumul spre maturizare a lui Gheorghiță, al cărui inițiator este Vitoria.
Dispariția tatălui îl obligă pe tânăr să se maturizeze, mama îi cere flăcăului să își asume responsabilitățile
unui bărbat De-acu trebuie să te arăți bărbat. Eu nu am alt sprijin și am nevoie de brațul tău.
Relevant pentru această temă este finalul romanului care îl găsește pregătit să își asume rolul
de cap al familiei, în locul lui Nechifor, dar și să împlinească actul justițiar, al legii nescrise. La strigătul
mamei el acționează fără șovăire și întoarce lovitura de baltag împotriva celui care, cu o jumătate de an
în urmă, îi ucisese tatăl.
Cerința 3
Titlul romanului este alcătuit dintr-un substantiv comun, simplu, care denumește o unealtă
necesară în oierit, datorită dimensiunilor ei reduse și a ascuțișului dublu. În operă, baltagul dobândește o
triplă semnificație: semn al maturizării, Gheorghiță primește de la mama lui înainte de a pleca în
călătorie un baltag sfințit care rămâne curat, armă a crimei, Nechifor fusese lovit cu un baltag, și armă
justițiară, Gheorghiță împlinește actul justițiar lovindu-l pe criminal cu baltagul cu care fusese ucis tatăl
lui.
Perspectiva narativă este obiectivă, naratorul relatează cronologic evenimentele la persoana a
III-a, din punctul de vedere al unui narator omniscient și obiectiv, excepția de la aceasta o constituie
episodul relatării crimei, când Vitoria preia atributele naratorului.
Final
Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu aparţine realismului mitic prin valorificarea unuia din
cele patru mituri fundamentale ale culturii românești, mitul transhumanței.