Baltagul

de Mihail Sadoveanu
Temă și viziune asupra lumii

Perioada interbelică este una de diversitate la toate nivelurile. Acest fapt

este vizibil prin coexistenţa unor direcţii româneşti diferite. Astfel, realismul este
reprezentat în operele lui Rebreanu sub aspectul unui realism dur, obiectiv, în timp
ce Călinescu optează pentru influenţa balzaciană, iar Sadoveanu pentru realismul
cu substrat mitic.

Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu, publicat în anul 1930, este un

roman tradițional mitic, care are ca punct de plecare mitul mioritic ,realist, obiectiv
şi simbolic . Prezintă trăsăturile romanului tradițional, deoarece discursul epic este
linear, axat pe tema călătoriei, care are scopul de a căuta, a cunoaște, a iniția și a
înfăptui un act de dreptate. Așa cum afirmă criticul Nicolae Manolescu, se
încadrează în categoria romanului doric, prin prezența unui personaj tipic, prin
prezentarea unei lumi arhaice, în care biserica, practicile și superstițiile coexistă.
De asemenea, perspectiva narativă omniscientă și verosimilitatea întâmplărilor
încadrează romanul în tipologia romanului doric. Este un roman mitic datorită
faptului că face trimitere la mitul osianic asemănând povestea Vitoriei cu cea a lui
Isis în căutarea trupului dezmembrat al lui Osiris, la mitul lui Orfeu coborât în
Infern pentru a o găsi pe Euridice şi la mitul mioritic aşa cum reiese din mottoul
aşezat la începutul cărţii: Stăpâne, stăpâne, /Mai cheamă şi-un câne.

Romanul este specia genului epic, în proză, de mare întindere, cu o acțiune

complexă care se desfășoară pe mai multe planuri narative, cu personaje
numeroase a căror personalitate este bine individualizată și al căror destin este
determinat de trăsături, de caracter și întâmplările ce constituie subiectul operei.

Tema textului o constituie călătoria pentru aflarea adevărului, călătorie ce

se transformă într-un veritabil drum inițiatic, ce impune romanului caracter de
bildungsroman. Tema principală se îmbină și cu alte teme precum: viața pastorală,
natura, miturile, iubirea.
 O scenă semnificativa pentru temă și viziune o reprezintă hotărârea
Vitoriei de a pleca în căutarea soțului său, Nechifor Lipan, pentru a restabili
dreptatea și adevărul. Conform unei superstiții, sufletul celui care moare într-un
mod tragic se va transforma într-un strigoi, dacă moartea sa nu va fi răzbunată.

O altă scenă semnificativă pentru temă şi viziune este scena praznicului

când Vitoria reușește să creeze gradat o atmosferă tensionată, adresând întrebări
incomode și neașteptate ucigașilor. Ea îşi păstrează calmul, demascându-i pe
vinovați și împlinindu-și astfel datoria, prin înfăptuirea dreptății. După aceasta,
viața ei poate reintra în normal , deoarece este împăcată cu gândul că și-a făcut
datoria față de bărbatul iubit ne-om întoarce la Măgura ca să luăm de coadă toate
câte le-am lăsat.

Titlul este simbolic, pentru că baltagul are o dublă semnificație: este atât
arma cu care Nechifor Lipan este omorât, cât și arma cu care se înfăptuiește
dreptatea.

Perspectiva narativă este obiectivă, deoarece narațiunea se realizează la

persoana a III-a , iar naratorul omniprezent și omniscient reconstituie în mod
obiectiv, prin tehnica detaliului semnificativ și prin cea a observației, lumea satului
de munte cu tradiții, obiceiuri si mentalități. Secvențele narative sunt legate prin
înlănțuire și alternanță. Narațiunea este dominantă și se îmbină cu pasaje
descriptive care fixează spațiul acțiunii sau ajută la realizarea portretului fizic al
personajelor. Dialogul conferă dinamism și creează impresia de verosimilitate,
accentuând dramatismul trăirilor. De asemenea, trăirile personajelor sunt
evidențiate prin monolog interior, care reprezintă o modalitate de caracterizare
indirectă.

În roman există două planuri narative: unul al cărei protagoniste este Vitoria
şi altul care are în centru figura lui Nechifor Lipan, recompusă prin tehnica flash-
back-ului din amintirile şi mărturisirile Vitoriei şi ale celor cercetaţi de ea pe
parcursul călătoriei. Acest plan narativ este alcătuit din secvenţe dispersate şi
inserate în naraţiunea principală.

Timpul acțiunii este vag precizat, prin repere temporale de natură

religioasă (aproape de Sfântul Andrei, Postul Mare) , iar toposul ales este satul
Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistriței, precum și zona de câmpie,
Cristești, în Balta Jijiei. Aceste toponime conferă, de asemenea, verosimilitate
întâmplărilor.

Există două tipuri de conflict, ambele cu efecte puternice asupra

personajelor. Un prim conflict, cel interior, se prefigurează la începutul romanului
și este marcat de neliniștea Vitoriei, care nu înțelege absența prelungită a lui
Nechifor Lipan și nu știe ce soluție să adopte. De aceea, oscilează între mai multe
posibilități: fie întârzie la vreo petrecere, bucuros de bunul mers al afacerilor, fie s-
a oprit la o femeie cu ochi verzi (situație sugerată de vrăjitoarea satului, Maranda,
respinsă însă de instinctul Vitoriei), fie i s-a întâmplat o nenorocire. Deși primele
supoziții sunt greu de crezut, Vitoria le prefera în schimbul unei alternative
sumbre, pe care începe să o bănuiască, dar pe care încearcă să o alunge, fiind un
adevăr prea greu de suportat. Acest conflict încetează în momentul în care femeia
acceptă nefirescul atitudinii soțului ei și conștientizează că numai moartea l-ar fi
putut opri să se mai întoarcă.

Al doilea tip de conflict este cel exterior și se manifestă între Vitoria și

asasinii soțului ei, Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Ca un veritabil detectiv, aceasta
reface pas cu pas scenariul uciderii lui Lipan și îi identifică pe cei doi răufăcători.
În absența oricărei dovezi concrete care să-i confirme intuițiile, ea creează o stare
de tensiune crescândă asupra celor bănuiți. Punctul de maximă intensitate al
acestui conflict îl constituie scena demascării lor, când asasinii cedează presiunii la
care fuseseră supuși, mărturisind singuri crima comisă.

Personajul principal al romanului, Vitoria Lipan, întruchipează tipul

femeii de la munte, iubitoare de dreptate, ce respectă cu sfințenie datinile străvechi.
Ea este o femeie voluntară, fiind un exponent al lumii din care provine, care se
deosebește, totuși, de celelalte femei prin calitățile sale. Ea le transmite copiilor săi
respectul tradițiilor și de aceea respinge elementele moderne. Nu este de acord să
se construiască o cale ferată, deoarece consideră că în tren ești olog, mut și chior.
Fiicei sale, Minodora, îi interzice să se îndepărteze de tradiție, deoarece nu-i
permite să schimbe portul popular:Îţi arăt eu ţie coc, valţ şi bluză!. Prin călătoria
făcută alături de Gheorghiță, contribuie la maturizarea fiului ei, pregătindu-l pentru
momentul în care va deveni capul familiei. Maturizarea fiului imprimă romanului
caracter de bildungsroman.
 Portretul Vitoriei este conturat prin caracterizare directă și indirectă.
Însuși numele sugerează caracterul dârz și biruitor al protagonistei.

Prin tema textului, Sadoveanu susține păstrarea tradițiilor și obiceiurile

poporului român, apărarea virtuților, aducând în prim plan prototipul femeii de la
munte, care face dreptate și respectă cu sfințenie datinile străvechi.

Baltagul de M. Sadoveanu este un roman realist, tradițional mitic,

deoarece recompune imaginea unei societăți arhaice, păstrătoare de tradiții. Prin
complexitate si semnificații, scrierea depășește granițele tradiționalului și intră în
categoria romanului mitic. Nicolae Manolescu preciza că: Baltagul este un roman
realist în sensul cel mai propriu. Nicăieri n-a pus Sadoveanu mai multă
obiectivitate şi mai puţin sentimentalism.