Tema si viziunea despre lume reflectate intr-un text narativ

Baltagul
de Mihail Sadoveanu
Romanul Baltagul este cea mai cunoscuta creatie sadoveniana, inspirata din mitul romanesc (
motoul din Miorita), ce ilustreaza perfect formula traditionala a romanului realist de observatie
sociala si de problematica morala. Spre deosebire de prozele realist-obiective canonice, ale lui
Slavici sau Rebreanu, autorul Baltagului accentueaza dimensiunea simbolica.
Motivatia acestei abordari particulare se datoreaza temelor si viziunii despre lume promovate
de Sadoveanu. El considera ca lumea, gandirea, conduita si morala traditionala sunt afectate de
modernitate, asa incat transformarile existentiale rezultate nu mai pot fi redate doar obiectiv, ci
implicatiile lor ample asupra mentalitatii oamenilor solicita un nou mod de reprezentare literara:
mult mai metaforica, parabolica, simbolica.
Romanul are o dubla orientare: pe de o parte, caracterul lui realist, crearea iluziei realitatii
prin descrieri amanuntite, prin caracterul monografic al naratiunii( prezentarea traditiilor, de la
botez, nunta, inmormantare; relatia mama-fiica, tata-fiu), prin folosirea toponimelor reale,
utilizarea personajelor tipologice, apelul la narrator obiectiv, omniscient si omnipresent; pe de
alta parte, Sadoveanu implica un substrat mitologic , critica literara facand adeseori analogii cu
Miorita. Pe tot parcursul cautarii lui Nechifor Lipan, Vitoria pare ghidata de vise si de vant,
adica de elemente care par a fi in relatie directa cu spatiile transcendentului. Simbolistica ampla a
baltagului, simbol al razbunarii, al restabilirii ordinii si dreptatii, al maturizarii lui Gheorghita,
prin experimentarea directa a mortii, pot fi pomenite aici. G. Calinescu numeste aceasta
naratiune romanul nemiscarii milenare cu intriga mitologica.
Tema romanului este conditia umana tragica, confruntata cu schimbarile sociale si de
mentalitate. Reprezinta tema vietii si a mortii, a cautarii adevarului. De asemenea, discursul epic
prezinta tema conditiei umane , nevoita sa traiasca la intalnirea dintre traditie si modernitate.
Prima parte a discursului prezinta lumea traditionala din Magura Tarcaului. Este o societate in
care barbatul apare in ipostaza de pater familias. Familia Lipan este una de tip patriarhal, iar
absenta lui Nechifor este perceputa de Vitoria ca o amenintare asupra echilibrului familiei. Ea
porneste la drum, deoarece are datoria morala de a asigura ordinea in familie. Protagonista
recurge la semne si vise pentru a intelrge tainele existentei.
Chiar daca porneste cu sfiala la drum, Vitoria reuseste sa se adapteze cu usurinta la regulile
noii lumi. Cu toate acestea, nu renunta la traditie, astfel incat cinsteste cumetria de la Borca si
nunta pe care o intalneste la Cruci. Aceeasi deschidere o manifesta si in momentul in care
descopera osemintele sotului din rapa dintre Suha si Sabasa. Respecta traditia, plangandu-si
barbatul si aprinzandu-I o lumanare, dar colaboreaza, in caelasi timp cu autoritatile, acceptand sa
discute cu prefectul de la Piatra, caruia ii va cere permisiunea de a-si ingropa barbatul in cimitir.
Finalul romanului o prezinta pe Vitoria ca o femeie adaptata la o noua lume.
Viziunea despre lume porneste de la intrepatrunderea elementelor realiste cu cele mitice.
Titlul pune intregul univers sub simbolul dualitatii. Baltagul, topor cu doua taisuri, este, in
acelasi timp , si unealta, si arma, figurand simbolic viata si moartea. Calatoria Vitoriei se
desfasoara nu numai intr-un spatiu real, ci si intr-unul launtric, un labirint interior, in care se
hotaraste totul. In urma calatoriei initiatice spre necunoscut, pornesc atat matura Vitoria, cat si
neinitiatul Gheorghita, obligat sa faca trecerea de la adolescent la maturitate. Marea revelatie
oferita de proza sadoveniana este ca lumile (traditional si moderna) nu sunt atat de
incomunicabile pe cat pare, ca ele se completeaza, iar dezechilibrele nu se datoreaza neaparat
unor legi de organizare sociala, ci tot oamenilor corupti, imorali sufleteste, acestia putand fi
identificati in oricare dintre cele doua universuri.
O scena reprezentativa este pregatirea spirituala pentru calatorie. Eroina tine post, face
rugaciuni, discuta cu vrajitoarea, interpreteaza visele, isi povatuieste copiii. Pentru a sugera
gandirea patriarhala a lumii de sus fata de capacitatea Vitoriei de a citi semnele pamantene ale
lumii de jos, in timpul pomenirii, femeia, asemenea unui dectectiv, reconstituie uciderea lui
Nechifor si ii deconspira pe criminalii Calistrat Bogza si Ilie Cutui.
Un prim argument pentru incadrarea romanului in paradigma traditionala este constructia
epica, specifica romanului traditional: naratiune heterogiegetica(la persoana a III-a),
narrator omniscient, focalizare zero. Principiile compozitionale si tehnicile narative sunt
clasice: cronologie, tehnica inlantuirii, cu insertia unor episoade retrospective. Cele 16 capitole
pot fi grupate in trei parti: primele sase surprind asteptarea plina de neliniste si presimtiri,
hotararea Vitoriei de a porni pe urmele sotului si pregatirile spirituale, purificatoare si
gospodaresti pentru marea calatorie. Partea a doua, cea mai ampla, capitolele VIII-XIII, se
refera la drumul care reface in sens invers traseul strabatut in toamna de Lipan, traseu labirintic.
In ultima parte, care contine punctual culminant si deznodamantul, capitolele XIV-XVI, se
dezvaluie adevarul despre moartea lui Nechifor si descrie infaptuirea actului justitiar.
 Ca in toate romanele traditionale, structura narativa este perfect echilibrata, cu planuri bine
delimitate, dinamizate de conflicte puternice. In prima parte apare conflictul exterior de interese
care a dus la moartea ciobanului. Se intalneste si un confict moral generat de incalcarea grava a
normelor comunitatii traditionale. Conflictul ontologic este determinat de moartea violent a unui
om, al carui suflet nu-si gaseste linistea pana cand nu este incredintat pamantului prin ritual
funebru. Actiunea este simpla, lineara, cu episoade bine marcate, inlantuite logic si cronologic.
Romanul are o actiune clara cu repere temporale( de toamna pana primavara, cu momente
precum: Sf. Andrei, Postul Mare) si spatiale bine determinate) Magura Tarcaului, Borca, Vatra
Dornei, Suha, Sabasa). Subiectul insumeaza intamplari semnificative din existent eroilor.
Incipitul de tip clasic rezuma o legenda cosmologica. Ea schiteaza un portret al personajului
colectiv, ciobanii, carora Dumnezeu le-a dat o inima usoara, si introduce personajul absent al
cartii. In expozitiune este surprinsa existent satului de la munte, Magura Tarcaului si a familiei
Lipan. Capul familiei, Nechifor, plecase la Dorna, sa vanda si sa cumpere oi. Intarzierea sotului o
nelinisteste pe Vitoria. Hotararea femeii de a pleca in cautarea lui, constituie intriga.
Desfasurarea actiunii nareaza pregatirile pentru drum si reconstituirea traseului. Punctul
culminant este de un intens dramatism: in fata celor adunati la praznic, eroina reface
imprejurarile mortii lui Nechifor, spre spaima crescanda a lui Calistrat Bogza si Ilie Cutui, oierii
care l-au insotit. Deznodamantul fixeaza situatia finala, pedepsirea vinovatilor. Bogza moare
rapus de baltag iar celalalt este arestat.
Baltagul este o naratiune a maturizarii, a initierii in misterele existentei, o monografie a lumii
taranesti, o proza detectivista si realista despre cat de organizata, omogena se dovedeste
realitatea imediata.
Pornind de la un eveniment tragic, moartea lui Nechifor, Sadoveanu ofera o perspectiva
aproape luminoasa, pozitiva asupra existentei: confruntarea dintre traditie si modernitate poate fi
valorificata in favoarea echilibrarii finite, atunci cand corelarea celor doua oranduiri se face cu
un scop nobil, aflarea adevarului si restabilirea dreptatii.
In concluzie, prin caracterul realist al prozei si dimensiunea simbolica, Mihail Sadoveanu
impune o noua conceptie asupra romanului realist, dar si o viziune inedita asupra existentei.
Opera este o scriere despre vechile norme de civilizatie, despre confruntarea dintre modern si
arhaic, cu triumful acestuia din urma.