Baltagul- de M.

Sadoveanu

Contextul
Mihail Sadoveanu este unul dintre cei mai importanți și prolifici prozatori români din
prima jumătate a secolului al XX-lea, cu o carieră remarcabilă ce se întinde pe
parcursul a cincizeci de ani. A fost caracterizat drept un realist cu viziune romantică și
un romantic ce aduce detalii ca un realist, un contemplativ.
Opera Baltagul este un roman interbelic tradițional, realist și mitic ce a
fost publicat în anul 1930.

Încadrare
După tematică, este un roman tradițional, de inspirație rurală, care
prezintă o civilizație arhaică, lumea oierilor, a transhumanței, a peisajelor,
paradiziace, conservând un mod de viață ce se conduce după semne naturale,
după o orânduială cosmică, reprezentând legătura dintre om și univers.
După curentul literar, este un roman realist deoarece autorul își propune o
reflectare veridică, verosimilă a realității societății moldovenești de la începutul
secolului al XX-lea, o societate supusă metamorfozelor. Astfel, primele cinci
capitole ale romanului dobândesc un caracter monografic, în sensul în care
surprind în detaliu viața satului de la munte, Măgura Tarcăului, o lume rurală,
tradițională, patriarhală, care își conduceexistența după legi nescrise. Începând
cu capitolul al șaselea, drumul pe care îl va întreprinde Vitoria Lipan în căutarea
soțului dispărut devine un pretext pntru ca autorul să aducă în fața cititorului o
lume nouă, modernă, capitalistă, a legilor scrise, în care valoarea centrală este
banul. În concepția lui Mihail Sadoveanu, modernitatea și tradiția nu reprezintă
două mentalități antitetice, ci devin forțe coplementare prin care omul se poate
raporta la existență și la înțelegerea ei.
În al doilea rând, romancirul recurge la construcția de personaje
tipologice, reprezentative pntru societatea înfățișată de universul ficțional.
Protagonista, Vitoria Lipan, întruchipează tipul muntencei, al femeii de la țară.
Pe parcursul discursului narativ, însă, acest personaj este urmărit în
trecerea sa de la tipicitate la individualitate. Ceea ce o face unică pe Vitoria
Lipan este capacitatea ei de adaptare la noua lume cu care intră în contact. De
fapt, acest personaj devine reprezentativ pentru viziunea despre lume a autorului
în măsura în care se remarcă, în comportamentul său, atât o latură mitică, cât și
una îndreptată spre real. Ea va ajunge la aflarea adevărului, la descoperirea
osemintelor soțului dispărut, făcând apel la vise, semne și superstiții, cât și la
semnele realului.
O altă coordonată pe care o surprinde romanul este cea mitică, opera
făcând referire la unul dintre cele patru mituri fundamentale ale poporului
român și anume mitul pastoral, prin cele două versuri introductive din balada
Miorița - Stăpâne, stăpâne,/Mai cheamă ș-un câne - schema narativă a
baladei consituind punctul de plecare al romanului.
În opinia criticului Alexandru Paleologul, opera lui Mihail Sadoveanu
mai valorifică și mitul egiptean al lui Isis și Osiris atât prin similitudinile
identificate în schema narativă, cât și prin motivul soarelui.
Pornind de la relația cu basmul popular, se poate afirma că Baltagul este
și un roman inițiatic, un roman al trecerii lui Gheorghiță de la adolescență la
maturitate. Potrivit gândirii tradiționale, fiului îi va reveni sarcina de a restabili
normalitatea, binele, și de a sancționa răul. De asemenea, motivul labirintului,
care apare de obicei în basme, este prezent și în acest roman.

Tema
Din punct de vedere tematic, opera prezintă o tema de natură socială,
ilustrând tema condiției ființei umane, nevoită să trăiască la confluența dintre
tradiție și modernitate, două mentalități pe care, nemaiputând să le separe, le
asimilează. Ea este fundalul pe care se dezvoltă alte teme secundare ce prezinta
ipostaze umane fundamentale: familia, iubirea, căutarea adevărului, moartea,
inițierea, riturile de trecere, călătoria etc... .
Tema operei este evidențiată mai întâi în prima parte a discursului epic ce
aruncă o lumină asupra vieții tradiționale din Măgura Tarcăului. Este o societate
de tip patriarhal, în care bărbatul apare în ipostaza de pater familiae. Familia
Lipan este una de tip patriarhal, iar absența lui Nechifor este percepută de
Vitoria ca o amenințare asupra omogenității și coerenței microuniversului său
familial. De aceea, pornirea la drum în căutarea soțului își are punctul de
pornire în datoria morală a femeii de a asigura ordinea acestui paradis în
destrămare. Protagonista recurge la semne și vise pentru a înțelege tainele
existenței. Astfel, visul în care Nechifor îi apare trecând o revărsare de ape, cu
spatele întors către ea și cu fața spre apus, este interpretat de eroină ca un semn
venit din lumea de dincolo. De asemenea, cântatul cocoșului cu plisculîntors
către poartă este perceput ca un semn real de plecare. De remarcat este faptul că
Vitoria de dovedește o strașnică apărătoare a tradiției, a legilor acestei lumi
proiectete în mit. Semnificativă, în acest sens, rămâne corecția administrată
fiicei sale, minodora, care părea deschisă spre modernitate: îți arat eu tie coc,
bluza și valț, ardă-te para focului să te ardă! Nici eu, nici bunica-ta și nici
bunica-mea n-au știut de acestea și în legea noastră trebuie să crești și tu.
Dacă nu, îți leg o piatră de gât și te dau pe Tarcău.
Într-o altă ordine de idei, chiar dacă pornește cu sfială la drum, Vitoria
reușește să se adapteze cu ușurință la regulile noii lumi. Cu toate acestea, nu
renunță la bagajul de tradiți, astfel încât cinstește după datină cumetria de la
Borca și nunta de la Cruci. Aceeași deschidere o manifestă și în momentul în
care descoperă osemintele soțului în râpa dintre Suha și Sabasa. Respectă
tradiția, jelindu-și bărbatul și aprinzându-i o lumânare, dar, în același timp
colaborează cu autoritățile, acceptând să vorbească prin sârmă cu prefectul de
la Piatra căruia îi va cere permisiunea să-și îngroape soțul în țintirim. Finalul
romanului aduce în prim-plan ipostaza unei Vitorii adaptate la noua lume, fapt
dovedit de momentul în care îl trimite pe Gheorghiță să țesele caii după moda
cea nouă, promițând, totodată, că o va aduce și pe Minodora la parastasul de 40
de zile după tatăl său.

Elemente de structura, compozitie si limbaj

Titlul
„Baltagul” este o secure cu două tăișuri folosită de ciobanii din Moldova.
În operă el este un simbol ambivalent, ce face referire la instrumentul cu
ajutorul căruia se înfăptuiește omorul, dar și actul de justiție, o restabilire a
armoniei universale.
În roman este vorba despre două astfel de arme: cea veche, care știe
multe și pe care e scris sange și cea nouă, făurită special pentru Gheorghiță,
simbol al inițierii sale, sfințită în biserică înainte de plecarea la drum și care
rămâne nepătată.

Incipitul
Este unul de tip prolog și cuprinde legenda, despre ocupațiile și modul de
viață al păstorilor, și al altor neamuri, pe care o spunea Nechifor la petreceri, iar
ea funcționează ca pretext pentru prezentarea temperamentului muntenilor.

Finalul
Este unul optimist. După înfăptuirea actului de restabilire a ordinii
cosmice prin răzbunarea lui Nechifor Lipan, și după ce acesta își află odihna
mormântului, viața poate să-și continue cursul: Și-apoi după aceea ne-om
întoarce iar la Măgura, ca să luăm de coadă toate câte am lăsat.
Opera începe cu imaginea Vitoriei care stă pe prispă gândindu-se la
dispariția de neînțeles a soțului său și se termină cu vorbele sale prin care-și
anunță planurile de viitor. Acțiunea debutează într-o seară de toamnă și se
încheie într-o seară de primăvară, ca simbol al unui nou început.

Structura
Din punct de vedere structural, opera este alcătuită din 16 capitole,
urmărind desfășurarea epică în trei părți:

Prima parte cuprinde capitolele I – VI, în care sunt ilustrate frământările

Vitoriei, în așteptarea soțului ei și pregătirile de drum, iar ca momente ale
subiectului cuprinde expozițiunea și intriga.
In expozițiune este prezentat satul Măgura Tarcăului și schița portretului
fizic al Vitoriei, care toarce pe prispă, gândindu-se la întârzierea nefirească a
soțului ei, plecat la Dorna să cumpere oi.
 Intriga se desprinde din conflictul interior al Vitoriei datorat absenței
soțului, dar și acțiunile întreprinse de acesta înainte de plecarea în căutarea lui.

Partea a doua cuprinde capitolele VII-XII și prezintă desfățurarea

acțiunii. Aceasta începe cu drumul parcurs de Vitoria și fiul său Gheorghiță în
căutarea lui Nechifor Lipan. Ei reconstituie traseul bărbatului, făcând o serie de
popasuri: la hanul lui Donea de la gura Bicazului, la crașma domnului David de
la Călugăreni, la moș Pricop și la baba Dochia din Fărcașa, la Vatra Dornei (la
han și la canțelarie, unde află de actul de vânzare al oilor) apoi spre Păltiniș,
Broșteni, Borca. Întrebând din sat în sat, ea observă că soțul său a dispărut între
Suha și Sabasa. Cu ajutorul câinelui regăsit, Lupu, munteanca descoperă
rămașițele lui Lipan într-o râpă, în dreptul Crucii Talienilor.

Partea a treia cuprinde ultimele capitole și prezintă sfârșitul drumului:

ancheta poliției și pedepsirea ucigașilor. Coborârea în râpă și veghea nocturnă a
osemintelor sunt probe de maturizare pentru Gheorghiță, încheiată cu
înfăptuirea actului de dreptate la parastas.
Punctul culminant surprinde scena în care Vitoria povestește cu
fidelitate parcursul crimei, surprinzându-i și pe ucigașii, Ilie Cuțui și Calistrat
Bogza. Primul își recunoaște vina, însă al doilea devine agresiv. Este lovit de
Gheorghiță cu baltagul și sfâșiat de câinele Lupu.
Deznodământul prezintă scena în care ucigașul, Calistrat Bogza, îi cere
iertare Vitoriei, recunoscându-și fapta.

Personajele înfățișează tipologii umane reprezentative pentru lumea

satului de la munte, ale începutului secolului al XX-lea.
Vitoria Lipan este personajul principal, femeie voluntară, munteancă,
soție de cioban. Este puternică, hotărâtă, curajoasă, inteligentă, transmițând
copiilor săi respectul tradițiilor.
Gheorghiță este personajul seundar și reprezintă generația tânără, care
trebuie să ia locul tatălui dispărut.
Nechifor Lipan este prezentat în absență prin rememorare, simbolizând
destinul muritor al oamenilor.

În opinia mea, tema și viziunea despre lume ilustrează în acest roman o

societate rurală cu obiceiurile și mentalitățile specifice acestui spațiu. Este o
monografie a lumii pastorale, care ilustreaza o filosofie și un mod de viață
ancestral.
Atmosfera este mitică, amintind uneori de cea din Creanga de aur.