BALTAGUL - Mihail Sadoveanu (roman interbelic, obiectiv, tradiţional, mitic)

Redactează un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinţi particularităţi de construcție ale unui roman scris de Mihail
Sadoveanu.

În elaborarea eseului, vei avea în vedere următoarele repere:

–evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau
într-o orientare tematică
– comentarea a două secvențe relevante pentru tema romanului studiat;
– analiza a două componente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru romanul studiat (de exemplu: acțiune,
conflict, relaţii temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă, registre
stilistice, limbaj etc.).

(– evidenţierea a două trăsături care fac posibilă încadrarea romanului studiat într-o perioadă, într-un curent cultural/literar sau
într-o orientare tematică)

Apărut în etapa deplinei maturități artistice a autorului, romanul ”Baltagul” (1930) este considerat
roman tradiționalist din punct de vedere al invenției narative, caracterizat de obiectivitate, concizie și
armonie compozițională. Discursul aparține unui narator omniscient, care relatează faptele la persoana a III-
a. De multe ori, asistăm și la o focalizare internă, căci naratorul urmărește gândurile protagonistei și
pătrunde în adâncul conștiinței.
Este un roman tradiționalist, deoarece evocă lumea satului arhaic. El păstrează timbrul baladei
”Miorița” din care a germinat tema. Povestea are în centru uciderea păstorului de tovarășii săi și
compensarea morții prin acțiunea justițiară a soției, într-o ”nuntire” dincolo de moarte. Relațiile temporale
și spațiale circumscriu un spațiu mioritic, la sfârșitul toamnei, localizat în partea dinspre munte a Moldovei,
punctat de localități și cătune pe coordonatele realului (Dorna, Broșteni, Sabasa, Suha ), dar care aparțin
unui ținut arhaic, unei civilizații încremenite în atemporal. După legile transhumanței, inversate, povestea se
sfârșește primăvara.
Arta narativă se înscrie pe linia unui realism mai sobru decât al altor scrieri sadoveniene. Apar descrieri
ale naturii în registre grave și o construcție a frazei specice care contribuie la caracterul de epopee exemplară
a unei societăți arhaice.
Este romane mitic din perspectiva miturilor regăsite: mitul transhumanței, mitul lui Isis și Osiris,
numele personajelor. Este, în acelaşi timp, un bildungsrman ce are în vedere evoluția lui Gheorghiță.
Tema romanului este dorința de a afla adevărul și de a face dreptate care se grefează pe atmosfera lumii
arhaice a satului românesc, sufletul țăranului moldovean român ca păstrător al lumii vechi, al tradițiilor și al
specificului național. Ca subteme pot fi evidențiate: familia, viața pastorală, iubirea, călătoria.

(analiza a două componente de structură, de compoziţie şi de limbaj, semnificative pentru romanul studiat (de exemplu:
acțiune, conflict, relaţii temporale și spațiale, incipit, final, tehnici narative, instanțele comunicării narative, perspectivă narativă,
registre stilistice, limbaj etc.).
Titlul romanului desemnează o unealtă a civilizației pastorale. De-a lungul firului epic, baltagul este
amintit de mai multe ori, ceea ce susține că este mai mult decât o unealtă de muncă. Este arma pusă în slujba
dreptății, care se cere să rămână nefolosită în alt scop până atunci și este, totodată, instrumentul crimei
mârșave.
Acțiunea romanului este simplă, urmărind un singur fir epic: drumul Vitoriei Lipan în căutarea soțului
ei, Nichifor. Structurat în șaisprezece capitole, romanul are o acțiune clară cu repere temporale și spațiale
bine determinate. Astfel, acțiunea se desfășoară de toamna până primăvara, cu momente precum Sf. Andrei,
Postul Mare în Măgura Tarcăului, Vatra Dornei, Borca, Cruci, Suha, Sabasa. Conflictul este sugerat încă din
primele pagini ale romanului. Întârzierea soțului este sursa conflictului interior trăit de Vitoria, ce se
intensifică pe parcursul romanului. Conflictul exterior este relevat de confruntarea dintre Gheorghiță și
ucigașii tatălui său. În ceea ce privește rânduiala și semnul, cuvinte - cheie ale interpretării romanului, se
conturează de la început o viziune clară asupra lumii. Romanul debutează cu o legendă spusă în trecut de
Nechifor Lipan. În ordinea prestabilită a lumii, Dumnezeu a distribuit fiecărui neam darurile cuvenite. Când
la tronul dumnezeiesc s-au infățișat cu întârziere moldovenii, călătorilor prin munți cu oile și cu asinii lor, nu
le-au mai rămas bunuri de împărțit “Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al
vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera; și cel cu băutura; și s-aveti muieri frumoase și
iubețe.”
În expozițiune, este evocată imaginea Vitoriei Lipan, îngrijorată din pricina întârzierii soțului ei. Intriga
intervine când Vitoria înțelege ca Nechifor nu se mai întoarce, căci semnele rău-prevestitoare nu sunt puține.
Desfășurarea acțiunii ilustreaza drumul parcurs de munteancă alături de fiul ei Gheorghiță, în căutarea celui
dispărut. Participă, conform tradiției la evenimentele care îi ies în cale- botezul de la Borca, nunta de la
Cruci- sperând că în adunările acestea s-ar putea găsi cineva care să-i ofere indicii despre Nechifor. La
fiecare popas află de bărbatul cu căciula brumărie, călare pe un cal negru țintat. La Suha, la cârciuma lui
Iorgu Vasiliu îi pierde urma bărbatului, căci pe acolo nu trecuse. Ajutată de nevasta hangiului, Vitoria îi
găsește pe ucigași: Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Cu ajutorul câinelui Lupu găsesc osemintele lui Nechifor.
Punctul culminant coincide cu scena demascării ucigașilor, la parastasul lui Nechifor. Deznodământul îl
înfățișează pe Calistrat Bogza mărturisind că, împreună cu Ilie Cuțui, l-a ucis pe Nechifor pentru a-și însuși
oile acestuia.
În finalul romanului, Vitoria și Gheorghiță se întorc în sat la viața păstorească, pentru că mereu o altă
generație va reface conturul existenţial al părinților și străbunilor până la capătul vremii. Mandatul justițiar
al Vitoriei s-a împlinit, ritualul integrării cosmice a celui dispărut s-a finalizat, deci viața poate să meargă
înainte în familia Lipanilor, condusă acum de Gheorghiță.

(comentarea a două secvențe relevante pentru tema romanului studiat)

Scena coborârii lui Gheorghiță în prăpastie validează faptul că “Baltagul” este un bildungsroman.
Procesul inițiatic al fiului presupune o moarte simbolică, adică coborârea în prăpastia infernală, acolo unde
neinițiatul va fi supus unor încercări-limită, se confruntă cu imaginea îngrozitoare a rămășițelor părintelui
său. Gheorghiță iese din labirintul inițiatic un om format și intră într-o altă etapă existențială, fiind capabl să
preia conducerea familiei. Băiatul de optsprezece ani pornește pentru prima dată într-o calătorie mai lungă și
decisivă pentru formarea lui. La finalul romanului, el intră intr-un alt fel de existență, cu alte responsabilități.
Confruntarea dintre Vitoria și Calistrat Bogza demonstrează inteligența și energia protagonistei, dar și
încheierea procesului de maturizare a lui Gheorghiță.
O altă secvență relevantă pentru tema romanului este cea finală, în care Vitoria, veritabil ”Hamlet
feminin”, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala tulburate pentru o vreme.
Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică pe toți
participanții la praznic pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii, provoacă pe Calistrat
Bogza, analizează baltagul și povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu acesta. În
punctul culminant, povestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar.
Roman tradiționalist, mitic, social, inițiatic, ”Baltagul” transformă intriga ”Mioriței” într-o
monografie a unei societăți. ”Eroul statornic al celor mai bune scrieri e un popor”, observa George
Călinescu. Acest erou în romanul Baltagul se dovedește omul de la munte, depozitar al unei filozofii și al
unei mentalități ancestrale. Roman complex, el ilustrează arta scrierii sadoveniene prin
împletirea epicului cu liricul și a realismului cu simbolicul și cu baladescul.