Moara cu noroc de Ioan Slavici ESEU IPOTEZA Nuvela Moara cu noroc este o proza realista de analiza psihologica.

FORMULAREA ARGUMENTELOR Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela, adica o specie epica n proza, cu o constructie riguroasa, un fir narativ central; personajele relativ putine pu n n evidenta evolutia personajului principal, complex, puternic individualizat. Se observa tendinta de obiectivare a perspectivei narative, impersonalitatea na ratorului, naratiunea la persoana a III-a, atitudinea detasata n descriere, veri dicitatea. Este o nuvela psihologica prin: tematica, modalitati de caracterizar e a personajului si de investigare psihologica, natura conflictului (interior). DEZVOLTAREA ARGUMENTELOR (ilustrare/ exemplificari pe baza textului) Nuvela are un ritm epic neomogen, prin modificari ale timpului povestirii; ac tiunea se desfasoara prin continue acumulari si izbucniri de tensiune epica. Na ratiunea realista este obiectiva, realizata la persoana a III-a de catre un nar ator omniscient, omniprezent, neimplicat. Relatarea evenimentelor nu se realize aza totusi n mod linear, iar nlantuirea dintre capitole se face prin tehnici epic e diverse: dialogul (la nceputul nuvelei), descriere la timpul prezent (capitol ele al II-lea si al III-lea), semnalarea unei relatii temporale de anteriorita te fata de cele povestite nainte (capitolul al XVI-lea). nlantuite temporal si ca uzal, faptele sunt credibile, verosimile. Efectul asupra cititorului este de i luzie a vietii (veridicitate) si de obiectivitate. Pe lnga perspectiva obiectiva a naratorului, intervine tehnica punctului de ve dere n interventiile simetrice ale batrnei, personaj episodic, dar care exprima c u autoritatea vrstei mesajul moralizator al nuvelei. nainte si dupa discursul na rativ propriu-zis, batrna rosteste cele doua replici - teze ale nuvelei, privit oare la sensul fericirii si la forta destinului: > Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit" si [...] asa le-a fost data". Prin intentia moralizatoare, nuvela este realist-c lasica. TEMA NUVELEI Tema sustine caracterul psihologic al nuvelei: efectele nefaste si dezumaniza nte ale dorintei de navutire, pe fundalul societatii ardelenesti de la sfrsitul s ecolului al XX-lea. Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspec tive. Din perspectiva sociala, nuvela prezinta ncercarea lui Ghita de a-si schim ba statutul social; din perspectiva moralizatoare, prezinta consecintele dramat ice ale setei de navutire, scriitorul considernd ca goana dupa avere zdruncina ti hna sufleteasca si duce la pierzanie. Din perspectiva psihologica, nuvela prezi nta conflictul interior trait de Ghita care este sfsiat de dorinte pe ct de pute rnice, pe att de contradictorii: dorinta de a ramne om cinstit, pe de o parte si dorinta de a se mbogati alaturi de Lica, pe de alta parte. Conflictul nuvelei est e complex, de natura sociala, psihologica si morala. Titlul nuvelei este mai degraba ironic. Toposul ales, crciuma numita Moara cu noroc nseamna de fapt Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea, pentru ca usurinta cstigurilor de aici ascunde abateri etice grave (nelegiuirea si crima). Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, ntre doua repere temporale cu va loare religioasa: de la Sfntul Gheorghe pna la Paste, iar n final, apa si focul pu rifica locul.

Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, cu deschideri bo gate. Nuvela debuteaza cu un precept moral izvort din ntelepciunea batrneasca rostit d e mama-soacra, ce are n nuvela rolul corului din tragedia antica greaca: - Omul s a fie multumit cu saracia sa, caci, daca-i vorba, nu bogatia, ci linistea colib ei tale te face fericit". Batrna este adepta pastrarii traditiei, n timp ce Ghita , capul familiei, doreste schimbarea, bunastarea materiala. Cizmar sarac, dar o nest, harnic si muncitor, Ghita ia n arenda crciuma de la Moara cu noroc, pentru a cstiga rapid bani. Initial, crciumarul nu este un om slab, ci dimpotriva, si asu ma responsabilitatea destinului celorlalti. Crciuma de la Moara cu noroc este asezata la rascruce de drumuri, izolata de res tul lumii, nconjurata de pustietati ntunecoase. n expozitiune, descrierea drumului care merge la Moara cu noroc si a locului n care se afla, fixeaza un peisaj cadru obiectiv al actiunii: De la Ineu drumul de tara o ia printre paduri si pe ste tarini, lasnd la dreapta si la stnga satele asezate prin colturile vailor. Ti mp de un ceas si jumatate drumul e bun; vine apoi unpripor, pe care l urci, si d upa ce ai cobort iar n vale, trebuie sa faci popas, sa adapi calul ori vita din j ug si sa le mai lasi timp de rasuflare, fiindca drumul a fost cam greu iara mai departe locurile sunt rele". Semnele parasirii anticipeaza destinul tragic al familiei: vechea moara cu lopetile rupte si cu acoperamntul ciuruit de vremurile ce trecusera peste dnsul!", cele cinci cruci care vestesc pe drumet ca aici locu l e binecuvntat, deoarece acolo unde vezi o cruce de aceste a aflat un om o bucu rie ori a scapat altul de o primejdie". Simetria incipitului cu finalul se real izeaza, prin descrierea drumului. Simbolistica initiala a drumului se completea za, n final, cu sugestia drumului vietii care continua si dupa tragedia de la Mo ara cu noroc: Apoi ea lua copiii si pleca mai departe". Subiectul nuvelei l constituie etapele si efectele nfruntarii dintre protagonis t, Ghita, si antagonist, Lica. Ghita se dovedeste la nceput harnic si priceput, iar primele semne ale bunasta rii si ale armoniei n care traieste familia nu ntrzie sa apara: Smbata de cu seara l ocul se deserta si Ghita, ajungnd sa mai rasufle, se punea cu Ana si cu batrna sa numere banii, si atunci el privea la Ana, Ana privea la el, amndoi priveau la c ei doi copilasi, caci doi erau acum, iara batrna privea la catesipatru si se sim tea ntinerita, caci avea un ginere harnic, o fata norocoasa, doi nepoti sprinten i, iara sporul era dat de la Dumnezeu, dintr-un cstig facut cu bine". Aparitia lui Lica Samadaul la Moara cu noroc (intriga), un personaj ciudat, ca rismatic, seful porcarilor si al turmelor de porci din mprejurimi, tulbura echil ibrul familiei. Personajul este portretizat de narator: Lica, un om ca de treize ci si sase de ani, nalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mic i si verzi si cu sprncenele dese mpreunate la mijloc. Lica era porcar, nsa dintre cei care poarta camasa subtire si alba ca floricelele, pieptar cu bumbi de argi nt si bici de carmajin [...]". Orgoliul lui Lica e unul de stapn care nu doar si subordoneaza oamenii, dar se substituie destinului lor. Lica si impune nca de la nceput regulile: Eu sunt L ica Samadaul... Multe se zic despre mine, multe vor fi adevarate si multe scor nite. [...] Eu voiesc sa stiu totdeauna cine umbla pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice si cine ce face, si voiesc ca nimeni n afara de mine sa nu stie. C red ca ne-am nteles!". Ana, nevasta lui Ghita, intuieste ca Lica este un om rau s i primejdios". Cu toate ca si da seama ca Lica reprezinta un pericol pentru el si familia lui , Ghita nu se poate sustrage influentei malefice pe care acesta o exercita asup ra lui, si nici tentatiei mbogatirii. Se anunta desfasurarea actiunii. Mai nti, Ghita si ia toate masurile de aparare mpotriva lui Lica: merge la Arad sasi cumpere doua pistoale, si ia doi cini pe care i asmute mpotriva turmelor de porc i si angajeaza nca o sluga, pe Marti, un ungur nalt ca un brad". nsa din momentul aparitiei lui Lica, ncepe procesul iremediabil de nstrainare a

lui Ghita fata de familie, proces analizat cu maiestrie de Slavici. Devine de t ot ursuz", se aprindea pentru orisice lucru de nimic", nu mai zmbea ca mai nainte, ci radea cu hohot, nct ti venea sa te sperii de el, iar cnd se mai juca, rar, cu An a, si pierdea repede cumpatul si-i lasa urme vinete pe brat. Devine mohort, viole nt, i plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate nenteleasa fa ta de Ana pe care o ocrotise pna atunci, se poarta brutal cu cei mici. La un moment dat, Ghita ajunge sa regrete ca are familie si copii, pentru ca nu-si p oate asuma total riscul mbogatirii alaturi de Lica. Prin intermediul monologulu i interior sunt redate framntarile personajului: Ei! Ce sa-mi fac?... Asa m-a lasa t Dumnezeul.. Ce sa-mi fac daca e n mine ceva mai tare dect vointa mea? Nici coc osatul nu e nsusi vinovat ca are cocoase n spinare". Datorita generozitatii Samadaului, starea materiala a lui Ghita devine tot m ai nfloritoare, numai ca omul ncepe sa-si piarda ncrederea n sine. Tocmai de acee a devine tot mai atent la imaginea pe care lumea o are despre el. Cu toate ac estea, ntelegerea dintre el si Lica, marcheaza pentru Ghita nceputul obisnuirii cu raul. si ndeamna sotia sa joace cu Lica, aruncnd-o definitiv n bratele acestuia , distruge imaginea pe care ceilalti o aveau despre el, ajungnd sa fie implicat n furtul de la arendas si n uciderea unei femei si a unui copil. Retinut de poli tie, lui Ghita i se da drumul acasa numai pe chezasie". Axa vietii lui morale se frnge si, ntr-o scena de un patetism sfsietor, i cere iertare Anei: - Iarta-ma, A no! i zise el. Iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert ct voi trai pe fa ta pamntului...". n alt rnd, sarutnd pe unul dintre copii, le spune: Sarmanilor mei copii, voi nu mai aveti, cum avusesera parintii vostri, un tata om cinstit. Ta tal vostru e un ticalos". Prin faptul ca jura strmb la proces, acoperindu-i nelegiuirile lui Lica, Ghita devine complice la crima. Hotaraste totusi sa-l dea n vileag pe Lica, cu ajutor ul lui Pintea. Nu este sincer nsa nici cu Pintea si acest lucru i va aduce pieire a. i va oferi dovezi jandarmului despre vinovatia lui Lica, numai dupa ce si va p utea opri jumatate din sumele aduse de acesta. De fapt, greseala lui Ghita est e ca nu reuseste sa fie onest pna la capat nici fata de Lica, nici fata de P intea. Punctul culminant. Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale n momen tul n care, orbit de furie si dispus sa faca orice pentru a se razbuna pe Lica, si arunca sotia, la sarbatorile Pastelui, drept momeala, n bratele Samadaului. S pera pna n ultimul moment ca se va produce o minune si ca sotia va rezista influ entei malefice a acestuia. Dezgustata nsa de lasitatea lui Ghita, care se nstrain ase de ea si de ntreaga familie, ntr-un gest de razbunare, Ana i se daruieste l ui Lica deoarece, n ciuda nelegiuirilor comise, Lica e om", pe cnd Ghita nu e dect muiere mbracata n haine barbatesti". Dndu-si seama ca sotia l-a nselat, Ghita o uci de pe Ana. La rndul lui, Ghita este ucis de Raut, din ordinul lui Lica. Iar Lic a, pentru a nu cadea viu n minile lui Pintea, se sinucide izbindu-se cu capul de un copac. Sanctionarea drastica a protagonistilor e pe masura faptelor savrsite"( Pompiliu Mareea, Ioan Slavici, Editura pentru Literatura, Bucuresti, 1968) Deznodamntul. Un incendiu teribil mistuie crciuma de la Moara cu noro c n noaptea de Pasti si singurele personaje care supravietuiesc sunt batrna si copiii, fiintele cu adevarat morale si inocente din carte. Nuvela se ncheie n mod simetric cu nceputul, prin vorbele batrnei care pune ntmplarile pe seama destinulu i necrutator: Simteam eu ca nu are sa iasa bine; dar asa le-afost data". n nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personaje lor. Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui des tin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de navutire. Complexitatea si capac itatea de a ne surprinde n mod convingator fac din Ghita un personaj rotund". Per sonajul evolueaza de la tipicitate, sub determinare sociala (crciumarul dornic d e avere), la individualizare, sub determinare psihologica si morala. El parcurg e un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framntari sufletesti si ezitari. Ezita nt re cele doua cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, linistea colib ei) si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor), sau n terminologie romant ica: ngerul si demonul. Se arata slab n fata tentatiilor si sfrseste tragic.

Lica ramne egal cu sine, un om rau si primejdios. n schimb, Ana sufera transfor mari interioare, care i ofera scriitorului posibilitatea unei fine analize a psi hologiei feminine. Naratorul obiectiv si lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile n momente d e ncordare, consemnndu-le gesturile, limbajul, prezentnd relatiile dintre ele (car acterizare indirecta). De asemenea, realizeaza portrete sugestive (caracterizar e directa); detaliile fizice releva trasaturi morale sau statutul social (de ex emplu, portretul Samadaului). Mijloacele de investigatie psihologica sunt: scen ele dialogate, monologul interior de factura traditionala si acela realizat n st il indirect liber, notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii. LIMBAJUL PROZEI NARATIVE Stilul nuvelei este sobru, concis, fara podoabe. Modurile de expunere ndeplinesc o serie de functii epice n discursul narativ. D escrierea initiala are, pe lnga rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatial e si temporale, functie simbolica si de anticipare. Naratiunea obiectiva si real izeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitat ii, prin impresia de stil cenusiu. Alaturi de functia esentiala de reprezentare , n roman apare si functia epica de interpretare/ semnificare. Dialogul contribu ie la caracterizarea indirecta a personajelor, sustine veridicitatea relatiilor dintre personaje si concentrarea epica. Monologul interior, de factura tradit ionala, monologul interior adresat, stilul indirect liber sunt principalele mij loace de investigare psihologica a personajului principal. Limbajul naratorului si al personajelor valorifica aceleasi registre stilisti ce: limbajul regional, ardelenesc, limbajul popular, oralitatea. ntelesul clasic -moralizator al nuvelei este sustinut prin zicale si proverbe populare sau prin replicile-sentinte rostite de batrna la nceputul si la sfrsitul nuvelei. CONCLUZIE Opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela psihologica, deoa rece are toate trasaturile acestei specii literare: analizeaza conflictul inter ior al personajului principal, urmareste procesul nstrainarii lui Ghita fata de familie si urmareste degradarea morala a acestuia produsa de ispita mbogatirii. Personajele: Sunt putine, dar puternic conturate, trasaturile lor fiind evidentiate indirectd e fapte, vorbe si gnduri care le determina comportamentul si destinul. Ioan Slavi ci si pedepseste exemplar toate personajele implicate n afaceri necinstite: arenda sul este pradat si batut nct abia se mai tinea pe picioare; femeia tnara n negru, ba nuita a avea "slabiciuni de aur si pietre scumpe", e asasinata prin sufocare; Bu za-Rupta si Saila sunt condamnati si ntemnitati; Lica se sinucide ntr-un mod viole nt; Ghita este pedepsit de doua ori, ntruct si njunghie sotia pe care o iubea nca foa rte mult si devine astfel criminal; Moara cu Noroc se mistuie ntr-un incendiu car e distruge si transforma totul n scrum, ca semn ca locul trebuia purificat, curat at de relele ce se nradacinasera acolo. Tot sugestive sunt si cuvintele batrnei di n finalul nuvelei: "asa le-a fost dat". Ghita este personajul principal al nuvel ei si unul dintre cele mai reprezentative personaje realiste din literatura romna , impunndu-se prin complexitate, dar si putere de individualizare, ilustrnd consec intele distrugatoare pe care le are asupra omului setea de navutire. Cheia morali tatii sta n cuvintele batrnei de la nceputul si sfrsitul nuvelei ce cuprind normele etice care trebuie aplicate si respectate n viata de orice om cinstit si drept. O ricine se abate de la acest adevar fundamental, se autodistruge prin trairi zgud uitoare, ce duc cu siguranta spre un sfrsit tragic. Drama lui Ghita se dezvaluie indirectprin faptele si gndurile lui si directprin o piniile celorlalte personaje. Om harnic si cinstit, la nceput, el ia n arenda hanul Moara cu noroc, dorind sa ag

oniseasca attia bani nct sa angajeze vreo zece calfe carora sa le dea el de crpit ci zmele oamenilor. Bun meserias, blnd si cumsecade, trudind pentru "fericirea famil iei sale", Ghita devine treptat "tot mai de tot ursuz", "pus pe gnduri", "nu mai zmbea ca mai nainte". La prima ntlnire pe care o are cu Lica, "stapnul acestor locuri ", Ghita ncearca sa fie autoritar si drz n fata acestuia, sa reziste la propunerile lui nelegiuite, dar este nfrnt de extraordinara forta morala a Samadaului. Viata exterioaraa lui Ghita este subordonata si detasata de viata sa interioara, de zbuciumul din mintea si sufletul sau. Slavici dirijeaza destinul eroului pri n mijloace psihologice profunde, sondnd reactii, gnduri, trairi, n cele mai adnci zo ne ale constiintei personajului, mai ales prin monologuri interioare. Actiunile, gesturile si atitudinealui Ghita scot la iveala incertitudinea si nesiguranta c are-1 domina, teama si suspiciunea instalate definitiv n el de cnd intra n crdasie c u Lica. ncearca sa-si ia cteva masuri de protectie: pistoale de la Arad, doi cini c iobanesti, si angajeaza o sluga credincioasa, dar teama si zbuciumul nu-1 parases c. Degradarea umana se produce treptat si sigur. Ajunge sa regrete faptul ca are ne vasta si copii, si-ar fi dorit sa poata zice "prea putin mi pasa", se ndeparteaza n cet, dar sigur de Ana, relatiile dintre ei fiind din ce n ce mai reci, "i era parc a n-a vazut-o demult si parca era sa se desparta de dnsa". Conflictul interiorest e din ce n ce mai puternic, lupta dndu-se ntre fondul cinstit al lui Ghita si ispit a mbogatirii. Sufletul complex Si labil este sfrtecat ntre dorinta de a pleca de la Moara cu noroc, ramnnd un om cinstit si tentatia pe care n-o mai poate controla, a lacomiei de bani. Ghita si face reprosuri, are remuscari sincere sj dureroase " iarta-ma, Ano, iarta-ma cel putin tu, caci eu n-am sa ma iert ct oi trai pe fata pamntului". Alta data, ntr-o efuziune a sentimentelor paterne, si deplnge prabusirea , careia nu i se putea mpotrivi: "sarmanilor mei copii, voi nu mai aveti [...] un tata om cinstit [...] tatal vostru e un ticalos". Fricos si las, Ghita se afund a tot mai mult n faptele mrsave puse la cale de Lica, momentul decisiv al alunecar ii fiind marturia mincinoasa" pe care o declara n fata judecatorilor. Dezumanizarea lui Ghita se produce ntr-un ritm aeri Autoanalizndu-se, el da vina p e firea lui slaba, ncercnd astfel sa se scuze fata de sine si sa-si motiveze fapte le, "asa m-a lasat Dumnezeu! Ce sa-mi fac daca e n mine ceva mai tare dect vointa mea?! Nici cocosatul nu e nsusi vinovat ca are cocoasa n spinare". De la complicitate la crima, nu mai e dect un pas, el devine ucigas njunghiind-o p e Ana care "era ntinsa la pamnt si cu pieptul plin de snge cald, iar Ghita o tinea sub genunchi si apasa cutitul mai adnc spre inima ei". In aceeasi clipa, Raut "si descarca pistolul n ceafa lui Ghita", care moare fara sa mai poata afla cine l-a m puscat. Patima pentru bani l dezumanizeaza si Ghita cade prada propriului sau destin caru ia nu i se poate opune, prabusindu-se - ncet, dar sigur - de Ia omul cinstit si h arnic la statutul de complice n afaceri necurate si crima, pna la a deveni ucigas. "Sanctionarea drastica a protagonistilor e pe masura faptelor savrsite, lor lipsi ndu-ie stapnirea de sine, simtul masurii si cumpatul" (Pompiliu Mareea). Lica Samadaul este un personaj realist, un spirit satanic ce exercita asupra cel orlalte personaje o dominatie fascinanta. Personalitatea lui se contureaza din l umini si umbreca ntr-un joc al oglinzilor paralele si este foarte minutios si ate nt construita de autor. Prin caracterizare directa, Slavici sugereaza nca de Ia nc eput trasaturile dominante ale caracterului lui Lica Samadaul, "porcar si el, da r om cu stare care poate sa plateasca grasunii pierduti ori furati [...] e mai a les om aspru si nendurat [..] care stie toate nfundaturile, cunoaste pe toti oamen ii buni si mai ales pe cei rai", de teama caruia tremura toata lumea si care "st ie sa afle urechea grasunului pripasit chiar si din oala de varza".

Portretul fizic al personajului este realizat direct de catre narator"un om de 3 6 de ani, nalt, uscativ si supt Ia fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprncenele dese si mpreunate Ia mijloc", conturnd un om rau si periculos. De si tot porcar, Samadaul purta "camasa subtire si alba". De la prima aparitie, Lica se comporta ca un stapn absolut peste oameni si locuri , autoritar, apoi se prezinta cu cinism si brutalitate: "Eu sunt Lica Samadaul, multe se zic despre mine si multe vor fi adevarate si multe scornite [...] de Ia mine nimeni nu cuteaza sa fure, ba sa-1 fereasca Dumnezeu pe acela care as cred e sa-l pot banui". Din relatiile lui cu celelalte personajereies si alte trasatu ri ale personajului. Lica se dovedeste bun cunoscator de oameni, mizeaza pe pati ma lui Ghita pentru bani, exercita asupra celorlalti si mai ales asupra Anei o f ascinatie diabolica, desi aceasta l simte "om rau si primejdios". Simbol al degradarii morale, Lica este caracterizat indirectde faptele sale, se conduce dupa legi proprii care sunt altele dect cele ale statului sau ale moralei . Crima, nselaciunea, furtul sunt cteva din faptele savrsite le Lica si au efecte d evastatoare asupra celorlalte personaje,-pe care le domina cu cinism si satanism . EI i dezvaluie lui Ghita cum a ucis primul om, apoi pe al doilea, dupa care acu m simte chiar "placerea de a lovi pe omul care te supara, de a-1 lovi tare ca sa -1 sfarmi cnd te-a atins cu o vorba ori cu o privire, de a rasplati nsutit si nmiit. " n finalul nuvelei, Lica porunceste sa se dea foc hanului Moara cu noroc si, asc unzndu-se de jandarmul Pintea, alearga cu disperare prin padurea din apropierea cr ciumii, privind tinta "Ia un stejar uscat ce stetea la departare de vreo 50 de p asi". Scrsnind din dinti, Samadaul se repede cu toate puterile si-si izbeste capu l de trunchiul copacului. Pintea l gaseste "cu capul sfarmat la tulpina stejarului ." Sinuciderea lui Lica este semnificativa pentru forta lui interioara si nemasu ratul lui orgoliu, care-i dau taria extraordinara de a-si zdrobi capul de tulpin a stejarului, ca sa nu cada viu n minile lui Pintea. Lica moare la fel cum a trait , dovedind aceeasi cruzime iesita din comun si aceeasi hotarre de neclintit. Ana, personaj realist, este sotia cizmarului Ghita, mama a doi copii si mpartases te acelasi destin tragic, pentru ca ncalca virtuti morale importante, cum ar fi c instea si devotamentul fata de sotul ei, pe care l nsala cu Lica. Portretul fizic, realizat direct de catre narator, simbolizeaza fondul sau moral n care tandretea, duiosia si caldura sufleteasca ar fi putut da echilibru caminu lui ei: "Ana era tnara si frumoasa [...] frageda Si subtirica [...], sprintena si mladioasa." Avnd un fond etic sanatos, ea simte ca Lica "e om rau si primejdios". Stiindu-si sotul un om cinstit si iubitor de familie, ea traieste un sentiment de vinovatie ca n-a stiut sa-i fie mereu alaturi si sa-1 ajute n momentele dificile prin care trecea de cnd se nsotise cu Lica n afacerile necinstite. Vesela si vioaie la nceput, ea devine din ce n ce mai ngrijorata de ntmplarile de la han si de starea sotului ei. Simtindu-se tot mai nstrainata de Ghita, "Ana cea blnda si delicata", cum este car acterizata direct, aluneca rapid spre prapastia pacatului, tradndu-si barbatul pe care ajunsese sa-1 dispretuiasca pentru slabiciunea si lasitatea lui, gnduri pe care le marturiseste Samadaului: "Tu esti om, Lica, iar Ghita nu e dect muiere mbr acata n haine barbatesti, ba chiar mai rau dect asa."

Sfrsitul Anei este inevitabil, fiind njunghiata de sotul ei, caruia-i striga cu di sperare: "Nu vreau sa mor, Ghita!". Cnd Lica se apleca asupra ei, cu ultimele put eri, Ana "i musca mna si si nfipse ghiarele n obrajii Iui", adunnd n gestul ei dispe "ura si dispretul pentru sotul nedemn, setea de razbunare si patima neostoita p entru Lica, regretul nfiorator pentru propriile-i pacate, constiinta vinovatiei s i n acelasi timp a nevinovatiei" (Pompiliu Marcea).

Bun cunoscator al psihologiei umane, a rnduielilor rurale, a datinilor, obiceiuri lor si superstitiilor, Ioan Slavici este nendurator cu cei care se abat de la pri ncipiile fundamentale ale moralei si-si pedepseste personajele proportional cu g reselile savrsite de acestea. Focul din finalul nuvelei este sugestiv pentru nevo ia de a fi purificat locul acela de toate relele ce se nfaptuiser la crciuma Moara cu noroc. Deoarece este o specie epica de ntindere medie, cu un singur plan narativ, un con flict consolidat, o Intriga bine evidentiatasi cu personaje puternic conturate, unele dintre ele complexe, opera literara "Moara cu noroc" de Ioan Slavici este o nuvela. Introspectia si observatia psihologicape care Slavici le manifesta n so ndarea personajelor, precum si pedepsirea exemplara a acestora, definesc opera c a nuvela psihologica. Limbajul artistic. Opera lui Ioan Slavici are un profund c aracter popular, att prin tematica, prin conceptia morala, ct si prin dragostea lu i pentru sufletul omenesc. El este un adevarat maestru n construirea dialogurilor si a monologurilor interio are, prin care sondeaza sufletul omenesc, analizeaza reactiile, trairile interio are, gndurile personajelor. Desi a fost acuzat de folosirea excesiva a regionalismelor, stilul lui Slavici a re o oralitate asemanatoare cu aceea a lui Creanga, dnd impresia de "spunere" a ntm plarilor n fata unui auditoriu, mai ales ca si el intervine deseori n naratiune fi e prin exclamatiisau interogatii retorice, fie prin proverbe sl zicatori. Ioan Slavici reuseste sa comunice cu claritateideile, sa formuleze cu o concizie clasicatrasatura unui personaj, sa descrie un peisaj cu mijloace simple, ntr-o f raza sobra, fara ornamente inutile, valoarea limbii literare constnd tocmai n "lip sa de stil". In concluzie, limbajul artistic este original prin vigoare, sobrietate, spontane itate si oralitate, loan Slavici fiind initiatorul prozei realiste n literatura r omna, solida prin dragostea lui profunda pentru oameni: "n gndul meu rostul scrieri i a fost ntotdeauna ndrumarea spre o vietuire potrivita cu firea omeneasca" ("Lume a prin care am trecut").