Sunteți pe pagina 1din 3

Moara cu noroc

de Ioan Slavici -nuvela realistaIoan Slavici este reprezentant de seama al Epocii Marilor Clasici, un autor moralist, un fin psiholog, in creator de tipologii. Conceptul fundamental in etica sa il constituie omenia, adica respectarea omului. Intreaga sa creatie este o pledoarie pentru echilibrul moral, pentru chibzuinta, pentru fericire prin iubirea de oameni, pastrarea masurii in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de scriitor. Nuvela este o specie a genului epic, in proza, cu un singur fir narativ, urmarind un conflict unic, concentrat. Personajele nu sunt numeroase, fiind caracterizate succinct, in functie de contributia lor la desfasurarea actiunii. Nuvela prezinta fapte verosimile intr-un singur confict, cu o intriga riguros construita, accentual fiind pus mai mult pe definirea personajului principal decat pe actiune. Nuvela Moara cu noroc de Ioan Slavici este publicata in 1881, in volumul de debut Novele din popor, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului. Moara cu noroc este o nuvela, adica o specie epica in proza, cu o constructie riguroasa, un fir narativ central; personajele relativ putine pun in evidenta evolutia personajului principal, complex, puternic individualizat. Nuvela apartine realismului clasic. Trasaturi realiste sunt: tema, importanta acordata banului, atitudinea critica fata de aspecte ale societatii (dorinta de inavutire), veridicitatea intamplarilor, verosimilitatea intrigii si a personajelor, obiectivitatea perspectivei narative, personaje tipice (carciumarul) in situatii tipice, personajele fiind conditioante de mediu si epoca, repere spatio-temporale precise, tehnica detaliului in descriere si potretizare, dialogul viu, authentic, sobritetatea stilului concis, fara podoabe. Tot de realism tine si interesul pentru analiza psihologica, realizata prin utilizarea modalitatilor de caracterizare a personajului si de investigare psihologica (monologul interior, stilul indirect liber, scenele dialogale, autocaracterizarea, notarea gesturilor, a mimicii), natura conflictului (interior). Tema sustine caracterul realist (oglindirea vietii sociale), dar si pe cel psihologic al nuvelei: efectele nefaste si dezumanizante ale dorintei de inavutire , in contextual societatii ardelenesti de la sfarsitul secolului al XIX-lea. Problematica nuvelei se poate stabili din mai multe perspective. Din perspective sociala, nuvela prezinta incercarea lui Ghita de a-si schimba statutul social , dar pentru asta se confrunta cu personajul antagonist, Lica Samadaul (conflict exterior). Scriitorul considera ca goana dupa avere zdruncina tihna sufleteasca si duce la pierzanie, de unde perspectiva moralizatoare: consecintele dramatice ale setei de inavutire . Din perspectiva psihologica, nuvela prezinta conflictul interior trait de Ghita care este sfasiat de dorinte puternice, dar contradictorii : sa ramana om cinstit, pe de o parte, sis a se imbogateasca alaturi de Lica, pe de alta parte. Astfel, conflictul nuvelei este complex, de natura sociala (confruntarea a doua lumi cu mentalitati diferite), psihologica si morala (lupta dintre bine si rau). In nuvela realista se observa tendinta de obiectivizare a perspectivei narative , impersonalitatea naratorului, naratiunea la persoana a III-a, atitudinea detasata in descriere . Pe langa perspectiva obiectiva a naratorului omnisicient, intervine tehnica punctului de vedere in interventiile simetrice ale batranei, personaj episodic, dar care exprima cu autoritatea varstei mesajul moralizator al nuvelei. Inainte si dupa discursul narativ propriu-zis ( in prolog si epilog), batrana rosteste cele doua replici ale nuvelei, privitoare la sensul fericirii si la forta destinului : omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit si [] asa le-a fost data. Prin intentia moralizatoare, dar si prin constructia simetrica, circulara (cuvintele batranei, descrierea drumului), nuvela este realist-clasica. Titlul nuvelei este mai degraba ironic. Carciuma numita Moara cu noroc inseamna de fapt Moara cu ghinion, Moara care aduce nenorocirea, pentru ca usurinta castigurilor de aici ascunde abateri etice grave (nelegiuirea si crima). Actiunea se desfasoara pe parcursul unui an, intre doua repere temporale cu valoare religioasa: de la Sfantul Gheorghe pana la Paste . Desi aici fixarea actiunii in functie de repere religioase tine mai degraba de o influenta a viziunii poulare, in proza realista indiciile temporalitatii joaca un rol important in cronologia evenimentelor. Alcatuita din 17 capitole, nuvela are un subiect concentrat, cu deschideri bogate, o structura narativa complicata si un rtim epic neomogen, cu modificari ale timpului povestirii. Actiunea se desfasoara prin continue acumulari si izbucniri de tensiune epica, in deplina concordanta cu framantarile

psihologice surprinse. Inlantuite temportal si cauzal, faptele sunt credibile, verosimile . Efectul asupra cititorului este de iluzie a vietii (veridicitate) si de obiectivitate. Preceptul moral rostit de batrana la inceputul nuvelei reflecta intelepciunea batraneasca, valorile traditionale, in opozitie cu dorinta de bunastare materiala a ginerelui Ghita, in contextul patrunderii relatiilor capitaliste in viata satului transilvanean. Cizmar, sarac, dar onest, harnic si muncitor, Ghita ia in arenda carciuma de la Moara cu noroc, pentru a castiga rapid bani. Initial, carciumarul nu este un om slab, ci dimpotriva, isi asuma responsabilitatea destinului celoralati. Carciuma de la Moara cu noroc este asezata la rascruce de drumuri, izolata de restul lumii, inconjurata de pustietati intunecoase. In expozitiune, descrierea drumului care duce la Moara cu noroc, realizata in maniera realista, prin tehnica detaliului semnificativ, si a locului in care se afla carciuma reda un peisaj cadru obiectiv al actiunii. Semnele parasirii (vechea moara cu lopetile rupte, cele cinci cruci) anticipeaza destinul tragic al familiei. Simetria incipitului cu finalul se realizeaza prin descrierea drumului. Simbolistica initiala a drumului se completeaza, in final, cu sugestia drumului vietii care continua si dupa tragedia de la Moara cu noroc: Apoi ea lua copiii si pleca mai departe. Subiectul nuvelei il constituie etapele si efectele confruntarii dintre protagonist , Ghita, si antagonist, Lica. Ghita se dovedeste la inceput harnic si priceput, iar primele semne ale bunastrarii si ale arominiei in care traieste familia nu intarzie sa apara. Sosirea lui Lica Samadaul (la Moara cu noroc), seful porcarilor si al turmelor de porci din imprejurimi, care tulbura echilibrul familiei, constituie intriga. Desprins din aceasta categorie a samadailor, Lica este individualizat printr-un potret realizat in mod direct de narator , in maniera realista, prin utilizarea tehnicii detaliului, notarea amanuntului semnificativ : Lica, un om ca de treizeci si sase de ani, inalt, uscativ si supt la fata, cu mustata lunga, cu ochii mici si verzi si cu sprancenele dese imprueunate la mijloc. Lica are un orgoliu de stapan si isi impune inac de la inceput regulile. Ana intuieste ca Lica este un om rau si primejdios si il avertizeaza pe Ghita. Cu toate ca isi da seama de pericol, Ghita nu se poate sustrage influentei malefice pe care Lica o exercita asupra lui. In sufletul carciumarului se declanseaza conflictul interior intre dorinta de a ramane om cinstit si tentatia de a se imbogati alaturi de Samadau. Desfasurarea actiunii se concetreaza in jurul procesului instrainarii carciumarului fata de familie, analizat cu maiestrie de Slavici. Devine mohorat, violent, ii plac jocurile crude, primejdioase, are gesturi de brutalitate neinteleasa fata de Ana pe care o ocrotise pana atunci, se poarta brutal cu cei mici. La un moment dat, Ghita ajunge sa regrete ca are familie si copii, pentru ca nu-si poate asuma total riscul imbogatirii alaturi de Lica. Prin intermediul monologului interior sunt redate framantarile personajului. Datorita generozitatii Samadaului, starea materiala a lui Ghita devine tot mai infloritoare, numai ca omul incepe sa-si piarda increderea in sine . Tocmai de aceea devine tot mai atent la imaginea pe care lumea o are despre el. In proza lui Slavici, relatia speficic realista intre individ si mediul din care provine ia forma relatiei individ colectivitate. Ilustrativ in acest sens este felul in care Ghita defineste cinstea: Cinstit nu e decat omul care a astupat gurile rele.... Dornic sa faca avere, Ghita se indeparteaza de Ana si devine treptat complicele lui Lica la diverse nelegiuiri: jefuirea arendasului, uciderea unei femei si a unui copil. Retinut de politie, Ghita este eliberat numai pe chezasie. Carciumarul se aliaza cu jandarmul Pintea pentru a-l da in vileag pe Lica. Ghita insa ii ofera dovezi ale vinovatiei lui Lica, numai dupa ce isi poate opri jumatate din sume si acest lucru ii va aduce pieirea. Ghita nu reuseste sa fie onest pana la capat nici fata de Lica, nici fata de Pintea. Punctul culminant al nuvelei coincide cu momentul in care Ghita ajunge pe ultima treapta a degradarii morale. Dispus sa faca orice pentru a se razbuna, Ghita isi arunca sotia in bratele lui Lica. Dezgustat de lasitatea sotului care se instrainase de ea si de familie, Ana i se daruieste lui Lica. Cand realizeaza acest lucru, Ghita o ucide pe Ana, iar el la randul lui este ucis de Raut, din ordinul lui Lica. Deznodamantul este tragic. Un incendiu provocat de oamenii lui Lica mistuie carciuma de la Moara cu noroc. Pentru a nu cadea viu in mainile lui Pintea, Lica se sinucide. Nuvela are un final moralizator, fiindca sanctionarea drastica a protagonistilor e pe masura faptelor savarsite. Singurele personaje care supravietuiesc sunt batrana si copiii.

In nuvela, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor. Slavici este un observator impartial al vietii rurale, inzestrat cu un spirit realist desavarsit. Naratorul delegate de autor pentru a relata intamplarile reda obiectiv si detasat destinul personajelor. Ghita este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, al carui destin ilustreaza consecintele nefaste ale setei de inavutire. Complexitatea si capacitatea de a ne suprinde in mod convingator fac din Ghita un personaj rotund. Personajul evolueaza de la tipicitate, sub determinare psihologica si morala. El parcurge un traseu sinuos al dezumanizarii, cu framantari sufletesti si ezitari. Ezita intre cele doua cai simbolizate de Ana (valorile familiei, iubirea, linistea colibei) si de Lica (bogatia, atractia malefica a banilor). Se arata slab in fata tentatiilor si sfarseste tragic. Lica ramane egal cu sine, un om rau si primejdios. In schimb, Ana sufera transformarile interioare, care ii ofera scriitorului posiblitatea unei fine analize a psihologiei feminine. Batrana si copiii, personaje episodice, supravietuiesc incendiului de la Moara cu noroc pentru ca sunt singurele fiinte inocente si morale. Naratorul obiectiv isi lasa personajele sa-si dezvaluie trasaturile in momente de incordare, consemnandu-le gesturile, limbajul, prezentand realtiile dintre ele (caracterizare indirecta). De asemenea, realizeaza portrete sugestive (caracterizare directa); detaliile fizice releva trasaturi morale sau statutul social. Sunt utilizate si mijloace de investigatie psihologica precum: scenele dialogate, monologul interior de factura traditioanala, monologul interior adresat, stilul indirect liber, notatia gesticii, a mimicii si a tonului vocii. Modurile de expunere indeplinesc o serie de functii epice in discursul narativ . Descrierea initiala are, pe langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale , functie simbolica si de anticipare. Naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii prin absenta marcilor subiectivitatii. Dialogul contribuie la caracterizarea indirecta a personajelor, sustine veridicitatea relatiilor dintre personaje si concentrare epica. Opera literara Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela realista, deoarce are ca trasaturi: oglindirea vietii sociale si a vietii de familie in satul transilvanean de la sfarsitul secolului al XIX-lea, efectele, in plan moral, ale patrunderii relatiilor capitaliste in mediul rural, importanta acordata banului, crearea de personaje tipice, representative pentru lumea ardeleneasca din perioada evocate, modalitatile de constructie si de investigare psihologica a personajelor, coordonatele conflictului, descrierile detaliate, sobritetatea stilului, veridicitatea.