Floare albastra

de Mihai Eminescu
-romantism-

Romantismul a luat nastere in Anglia, apoi s-a extins repede in intreaga Europa, cuprinzand atat
literatura cat si artele plastice respectiv muzica si estetica . Romanismul a aparut impotriva clasicismului
riguros, de aceea cultiva sesibilitatea, fantezia, imaginatia, sinceritatea emotionala in defavoarea
ratiunii si a luciditatii clasice. Scriitorii romantici evadeaza din lumea prezenta in trecut, in lumea
meditatiei sau a visului, intr-un cadru romantic nocturn, motivele preferate fiind noaptea si luna . Evadarea
romantica este o forma de refuz a realitatii de care erau dezamagiti. In creatii domina libertatea totala, astfel
se largesc modalitatile de exprimare, sursele de inspiratie si temele operelor, se acorda atentie traditiilor
populare, istoriei, descrierii de natura, dar la acestea se adauga meditatiile filozofice despre conditia umana,
despre timp sau cosmos si prezentarea sentimentelor omenesti, mai ales a iubirii. Preferand meditatia,
romanticii manifsta interes pentru definirea timpului si a spatiului, care sunt, conform gandirii lor, subiective
si infinite, idee preluata de la filozofii vremii.
In opere apare figura omului de geniu neinteles si singuratic, fiinta superioara care este inzestrat cu
ratiune, dar cauta acces la subiectivitate prin cunoasterea iubirii. Aceasta idee ocupa un loc central in operele
eminesciene de tinerete, care va culmina apoi in capodopera Luceafarul.
Mihai Eminesu (1860-1889), ultimul mare romantic european, apartine acestui curent al
exprimarii sentimentelor de dragoste in mijlocul naturii, tema iubirii si a naturii fiind esenta romantica a
liricii sale.
Poezia Floare albastra de Mihai Eminescu, publicata in revista ,Convorbiri literare la 1
aprilie 1873, are la baza motivul poetic al ,,florii albastre, intalnit la romanticii europeni pentru a
ilustra sentimentul de dragoste sau chipul iubitei, precum si tendinta de proiectare a iubirii in infinit.
Motivul ,,florii albastre se intalneste la romanticul german Novalis si semnifica la acesta
implinirea iubirii ideale dupa moarte, intr-o alta lume, candva, cu speranta realizarii cuplului. In literatura
italiana, in poezia lui Leopardi, motivul ,,florii albastre sugereaza puritatea erosului si candoarea
iubitei. In creatia eminesciana , albastrul este culorea infinitului, a marilor departari , a idealului, iar
floarea simbolizeaza viata, fiinta pastratoare a dorintelor dezvaluite cu vraja.
Tema o constituie aspiraritia poetului spre iubirea ideala , spre perfectiune, care nu se poate
implini, scepticism exprimat de ultimul vers al poeziei : Totusi este trist in lume. Ideea poetica exprima
tristetea eului liric pentru neputinta implinirii cuplului si imposibilitatea atingerii iubirii ideale.
Poezia este alcatuita din patru secvente lirice. Simetria celor patru secvente poetice este sustinuta
de monologul liric al fetei, care exprima termenii antinomici (lumea lui lumea ei). Monologul fetei ia
in primele trei strofe, forma reprosului si contine simbolurile eternitatii mortii, configurand imaginea
lumii reci a ideilor abstracte. Meditatia barbatului, din strofa a patra, poarta germenele ideii din finala :
Totusi este trist in lume! segmenteaza monologul fetei, care se continua cu chemarea la iubire in spatiul
terestru , cadru natural paradisiac.
Prima secventa poetica (strofele I -III) infatiseaza lumea rece a ideilor , lumea lui. Monologul
fetei incepe cu reprosul realizat prin adverbul iar, plasat la inceputul poeziei. Termenii populari
incalte , nu cata sustin adresarea familiara, iar cele doua apelative sufletul vietii mele si iubite ,
dispuse simetric la inceputul si la sfarsitul primei interventii a fetei, exprima iubirea sincera.
Universul spiritual in care geniul este izolat, se configureaza prin enumeratia simbolurilor
eternitatii mortii, in prima strofa : Iar te-ai cufundat in stele / Si in nori si-n ceruri nalte?. Domeniul
cunoasterii guvernat de timpul infinit este definit prin atributele : misterul genezei intunecata
mare , universul de cultura campiile Asire si universul de creatie umana proiectat cosmic
Piramidele nvechite / Urca-nn cer varful lor mare . Iubita il cheama in lumea reala, indemnandu-l sa
abandoneze contemplatia filozofica si oferindu-i fericirea terestra : Nu cata in departare / Fericirea ta ,
iubite !.
A doua secveta poetica, strofa a patra, constituie meditatia barbatului asupra sensului profund
al unei iubiri rememorate. Iubita este mititica si , desi eul liric recunoaste ca ea spuse adevarul ,
este sugerata neputinta lui de a fi fericit cu acest fel de iubire, atitudine exprimata cu superioritate de
omul geniului : Eu am ras, n-am zis nimica.

Urmatoarea secventa poetica (strofele V - XII) monologul liric al iubitei, incepe printr-o
chemare a iubitului in mijlocul naturii, ale carei elemente specifice liricii eminesciene codrul, izvorul,
vaile, stancile sunt in armonie desavarsita cu emotia indragostitilor Hai in codrul cu verdeata, / nd-
izvoare plang in vale, / Stanca sta sa se pravale / In prapastia mareata.
Jocul dragostei, intalnit adesea in lirica erotica eminesciana, este prezent si in aceasta poezie,
gesturile tandre, soaptele, declaratiile erotice , frenezia iubirii avand chiar o nota de veselie. Toate
acestea se constituie intr-un adevarat ritual erotic : Si mi-i spune-atunci povesti / Si minciuni cu-a ta
gurita , / Eu pe-un fir de romanita / Voi cerca de ma iubesti . Dorinta cuplului de indragostiti pentru
intimitate si izolare de restul lumii este accentuata in versurile : Caci va fi sub palarie / Grija noastra
n-aib-o nime, / Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?. Arta iubirii este descrisa de vocea feminina prin gesturi
duioase, mangaietoare, ademenitoare : Te-oi tinea de dupa gat, Ne-om da sarutari pe cale .
A patra secventa poetica (strofele XIII -XV) constituie monologul liric al poetului , incarcat de
profunde idei filozofice. Uimirea indragostitului pentru frumusetea si perfectiunea fetei este sugerata
de o propozitie exclamativa : Ca un stalp eu stau in luna! , iar superlativul Ce frumoasa , ce nebuna !
sugereaza miracolul pe care il traise geniul in visul sau pentru iubita ideala. Contrastul dintre vis si
realitate, ca si incompatibilitatea dintre cele doua lumi care o clipa s-au intalnit in iubire ca apoi sa se
reaseze in limitele lor sunt sugerate in versul final, de o dulce tristete: Totusi este trist in lume ! .
In poezia Floare albastra se realizeaza lirismul subiectiv , eul liric imprumuta pe rand , cele doua
ipostaze, masculin-feminin. Marci ale subiectivitatii sunt pronume si verbe la persoana I si a II-a singular,
dativul posesiv albastra-mi.
La nivelul lexico-semantic, cele doua campuri semantice care polarizeaza opozitia structurala a
poemului sunt cosmicul (stele , nori, ceruri nalte , rauri de soare ) si spatiul terestru ( codru ,
izvoare , vale , padure , balta ) . Folosirea limbajului familiar prin termeni si forme populare
nu arta , vom sedea , oi desface , nime accentueaza intimitatea.
Muzicalitatea aparte a poemului este conferita de elementele de prozodie : masura de 8 silabe, rima
imbratisata , ritmul trohaic sugereaza starea idealista , juvenila.
Floare albastra este nu numai o poezie de dragoste , ci si o meditatie cu rezonante asupra
aspiratiei catre absolut in iubire, intrucat Eminescu suprapune peste tema iubirii tema timpului, care
este motivul fundamental al intregii sale creatii romantice.