Sunteți pe pagina 1din 2

Floare albastra

Mihai Eminescu

Floare albastra
Mihai Eminescu
Floare albastra este considerata de unii critici primul poem de maturitate creatoare a lui Eminescu si embrion al Luceafarului. Poezia se inscrie in estetica romantica prin tema, motive literare, prin ipostazele eului liric, prin alterarea planului celest si teluric, prin structura, (antiteza ca procedeu de constructie), prin amestecul speciilor lirice: meditatia filozofica, idila, eligia.

Tema
La romantici, iubirea si natura se constituie intr-o singura tema, pentru ca natura vibreaza la starile sufletesti ale eului liric. Poezia Floare albastra apartine acestei teme, ilustrand ipostaze ale iubirii paradisiace. Opera depaseste, insa, aceasta tema, implicand conditia creatorului. Astfel, se poate spune ca poezia este o sinteza a ceea ce a fost si a ceea ce va deveni lirica eminesciana.

Motivul literar
Motivul central al poeziei, care apare inca din titlu, este preluat din literatura universala si recontextualizat. Astfel, daca la Novalis Floarea albastra desemna cautarea absolutului, in poezia lui Eminescu este metafora vietii, a iubirii, caracterizata atat prin efemeritate, fragilitate (ideea de floare), cat si prin puritate (albastru).

Compozitia
Compozitia poemului este romantica, procedeul de constructie fiind antiteza dintre el geniul si ea faptura terestra. Opera ilustreaza lirica mastilor (Tudor Vianu), avand un vag fir epic si ca modalitate de expunere, alternarea replicilor unui eu feminin si ale unuia masculin. Cele 14 strofe ale poeziei se grupeaza in patru secvente: doua contin monologul liric al iubitei, segmentat de doua reflectii ale barbatului. Monologul este structurat pe doua idei: cea a cunoasterii absolute, infinite, si cea a cunoasterii terestre. Primele trei strofe reprezinta replica fetei, o chemare la impartasirea sentimentului de dragoste. Analiza motivelor din aceste strofe anticipeaza antiteza dintre aspiratia spre inalt a eului masculin geniul, si teluricul eului feminin omul comun. Ele ilustreaza departarea, fie in inaltime (ceruri-nalte, stele, soare), fie in plan orizontal (campiile asire, intunecata mare), fie in plan temporal (piramidelenvechite) pentru a accentua aspiratia geniului de a cuprinde spiritual tot universul. De asemenea, se mai evidentiaza doua atitudini antitetice: cautarea implinirii intelectuale a eului masculin si cautarea fericirii de catre eul feminin.

Floare albastra

Mihai Eminescu

Strofa a patra contine prima reflectie a barbatului asupra iubirii rememorate. Aceasta este formulata in tonuri afective (diminutivul mititica) si sugereaza constientizarea faptului ca fericirea nu este de gasit decat in plan erotic (Ah, ea spuse adevarul!). Secventa a treia cuprinde urmatoarele opt strofe si reprezinta replica eului feminin: prezentarea unui scenariu erotic plasat intr-un cadru natural, protector. Acesta este conturat prin motive precum: codrul cu verdeata, ochiul de padure, izvoare, ce alcatuiesc un imaginar poetic tipic eminescian. Expresiile trestia cea lina, fir de romanita ilustreaza vulnerabilitatea, fragilitatea iubirii si a omului comun, fiind in antiteza cu motivele din incipit. Tot in aceasta parte, Eminescu realizeaza portretul fetei, care are un grad mare de generalizare, si aminteste de idealul de frumusete din literatura populara, de ipostaza angelica a iubitei (rosie ca marul comparatie; de-aur parul epitet cromatic). Ultima secventa, cea de-a doua reflectie a barbatului, exprima, ca si in Luceafarul, imposibilitatea implinirii in dragoste a geniului si incompatibilitatea dintre cele doua lumi: Totusi este trist in lume. Cumulul de epitete la superlativ: ce frumoasa, ce nebuna, dulce floare redau calitatile florii albastre. Apropierea de ea este un miracol, o dulce minune. La nivelul limbajului poetic, se remarca alternarea registrului popular arhaic cu cel literar cult. Replicile fetei cuprins structuri ce amintesc de spontenaitatea si naturaletea graiului rural: De nu m-ai uita, incalte/Sufletul vietii mele, Grija noastra n-aib-o nimeni, Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?, Voi cerca de ma iubesti, Mi-i tinea de subtioara/Te-oi tinea de dupa gat, in antiteza cu interventiile barbatului, rostite pe un ton elegiac, uneori avand valoarea impersonala a unor aforisme: Totusi este trist in lume!. Acest vers ilustreaza influenta filozofiei lui Schopenhauer, pentru care egoismul si raul sunt sigurele realitati care guverneaza lumea. La nivel stilistic, plasticitatea imaginarului poetic este data de prezenta unor figuri de stil precum: epitete (intunecata mare, prapastia mareata, sarutari dulci, trestia cea lina, balta cea senina, dulce minune, dulce floare, de-aur parul), comparatii (Voi fi rosie ca marul, a un stalp eu stam in luna), personificari (Und-izvoare plang in vale), exclamatii retorice si repetitii (Floare-albastra! Floare-albastra!). Muzicalitatea discursului liric este conferita si de elementele de prozodie, in care ritmul trohaic se imbina cu rima incrucisata si cu masura de 7-8 silabe. Consider ca poezia Floare albastra poate fi considerata o capodopera a lirismului eminescian prin profunzimea ideilor, prin semnificatia simbolului romantic al florii albastre, prin nuantarea sentimentelor si prin versul curgator de o mare muzicalitate.