Floarea Albastr

1)ncadrarea n literatura romn i universal. Poemul Floare albastra, scris in 1872 considerat una dintre cele mai mari valori ale lirismului eminescian de tinerete, menit sa anunte marile creatii ulterioare, culminand cu

Luceafarul.
2) Genul i specia Genul liric. Este un poem filozofic, idil i elegie, fiindc pune n eviden motivele romantice ca floarea albastr, noaptea, stelele .a, este prezent simbioza dintre iubire-natur ce este cacacteristic elegiei, iar ca tem filozofic este tema fundamental condiia geniului. 3) Semnificatia titlului Titlul Floarea Albastr este o metafor simbol, alctuit din dou cuvinte, substantivul floarea reprezint efemeritatea, iar adjectivul albastru sugereaz infinitul cosmic i aspiraia. La
Mihai Eminescu acest simbol sugereaz nostalgia nesfritului sau femeia ideal, ce, de fapt, e una i aceeai. 4) Structura i coninutul Versificaia este trohaic, n spiritul metricii populare, ceea ce nseamn ca ac centele produc un ritm cobortor, de alintare, dar i de tnguire. Nu altfel sunt manifestrile fetei care se plnge gale de pericolul de a fi prsit i se alint ntr-un spectacol erotic, prin care ncearc s-l seduc pe brbatul ales. Versurile sunt scurte i uniforme; aproape toate au opt silabe, cu excepia versului nti i patru din strofele apte, zece, doisprezece care sunt de apte silabe. Rima, cu rare asonane (caldur-gur, frunze-ascunse), ceea ce confer versurilor de mijloc o sonoritate melodioas, nalt i alungit prin aliteraie. Sonoritatea aceasta este apoi tiat de versul final al fiecrei strofe care d ritm ntregului ansamblu muzical al poeziei. Toate acestea fac din poezia Floare albastr care cultiv forma de expresie a unui clasicism romantic o adevarat capodoper a poeziei eminesciene .

Poezia este compusa din paisprezece catrene, care pot fi impartite in patru secvente lirice: reprosuladresat de iubita(primele trei strofe),cugetarea iubitului(strofa a patra),chemarea la iubire initiata deprezenta feminina (urmatoarele opt strofe),meditatia finala (ultimele doua strofe).Textul poate fi structurat pe doua planuri; in continuarea lor este folosita lirica mastilor, eul liricadoptand,pe rand,cele doua ipostaze,masculin si feminin. Fiecare dintre planuri contureaza o sferadiferita :lumea lui,reprezentantul omului de geniu,al cunoasterii absolute,al sferelor inalte si universuliubitei, cea care intruchipeaza umanul,terestrul,cunoasterea comuna. Incompatibilitatea celor douaplanuri este principala sursa a neimplinirii in iubire. I. Prima secventa lirica enunta reprosul adresat de prezenta feminina iubitului ; el contine referiri lasfera cunoasterii absolute,delimitand un plan indepartat aflat in adverbul "iar"("din nou"),defineste spatiulinfinit,abstract:"Iar te-ai cufundat in stele/Si in nori ,si-n ceruri nalte?" si contureaza nuanta de repros.Planul iubitului este contemplativ ,ingloband cultura ("campiile asire"),geneza universului("intunecarea mare"),creatia("piramidele-nvechite").Ratiunea sa abstracta, sugerata de verbele "acufunda","a gramadi(n gandire)","a cata",nu poate fi inteleasa de omul comun; aceasta diferenta este sesizata de iubita , care isi doresteca el sa recurga la sacrificiul de a-si parasi sfera si a se integra inlumea terestra pentru a gasi implinirea : "Nu cata in departare/Fericirea ta ,iubite!".

II.Reactia geniului este una detasata ,atitudine care deriva din intuirea din intuirea profundeiincompatibilitati dintre cele doua planuri.Iubita este numita,printr-un diminutiv "mititica";acesta sugereazaapropierea dintre cei doi,completata si de adverbul cu valoare de simbol "dulce",care exteriorizeazaaceasta apropiere prin intermediul gestului:"Dulce netezindu-mi parul".Interjectia exclamativa "Ah!",completata de constatarea " ea spuse adevarul" accentueaza diferentadintre abstarct si concret,geniu si muritor,etern si perisabil. Ideea superioritatii geniului reiese si din ultimulvers al secventei ,"Eu am ras ,n-am zis nimica ",cel care aduce o nota sagalnica,dar anunta ,in acelasitimp,cugetarea din final. III.Chemarea la iubire ,adresata de prezenta feminina,contureaza un vis proiectat in mijlocul uneinaturi unice, specific eminesciene,care aminteste de peisajul paradisiac.Cadrul romantic reprezinta o tentatie pentru cel invocat si se compune din urmatoareleelemente:"codrul cu verdeata",izvoarele care" plang in vale"(personificare,imagineauditiva),"stanca","prapastia mareata"(epitet),"ochi de padure"(metafora),"bolta cea senina"(epitet),"trestia cea lina"(epitet),"foi de mure".Iubita imagineaza un intreg ritual dupa care se va desfasura povestea de dragoste proiectata inviitor.Izolarea lor va fi totala,vor trai doar unul pentru celalalt clipe de fericire ancorate in ternitate.Limbajuldevine si el familiar,predominand nota populara:"si mi-i spune atunci povesti [...]/Eu pe-un fir de romanita/Voi cerca de ma iubesti". Ea se autoportretizeaza ,surprinzand si emotia specifica momentelor de iubire:"Voi fi rosie ca marul/Mi-oi desface de-aur parul/Sa-ti astup cu dansul gura".Tentatiile apropierii dintre ceidoi culmineaza cu "o sarutare",oferita in taina,in singuratatea cadrului natural,protector.In decorulromantic ,luminat doar de astrul protector al indragostitilor ,luna, iubitul si iubita aspira la eternizareaacestui moment unic. Intoarcerea catre casa,"spre sat in vale",pecetluieste,prin sarutari " dulci ca florileascunse",unirea spirituala dintre ei. IV.Ultima secventa lirica prezinta cugetarile geniului,care,desi amagit de tendinta fericirii absoluteprin iubire ("inc-o gura"),realizeaza ca ea este doar o himera ("si dispare"),iar clipa magica a chemariieste perisabila.Exclamatia "Ce frumoasa ,ce nebuna/E albastra-mi dulce floare!" exprima exuberantaiubitei,dar si revenirea de la visul frumos conturat de imaginatie ,la realitatea cruda a incompatibilitatiidintre cele doua lumi.Versul"Ca un stalp eu stam in luna" exprima singuratatea ,izolarea geniului,singurulcapabil sa uneasca ,prin purtarea ratiunii,planul cosmic si planul terestru ,fiind o axa intre cer si pamant.Sentimentul iremediabil pierdut produce nefericire omului superior:"Si te-ai dus ,dulce minune /S-amurit iubirea noastra".Repetitia exclamativa " Floare albastra ,floare albastra" denota intensitatea trairiiesecului ,generata de contrastul puternic dintre iluzie si realitate.Ultimul vers a cunoscut doua variante :"Totul este trist in lume!" si " Totusi...este trist in lume!";deoarece manuscrisul eminescian s-a pierdut,critica literara considera cea de-a doua versiune ca fiindadecvata ,avand in vedere ca "Floare albastra" este o poezie de tinerete care ,in ansamblu , contine oraza de speranta,in defavoarea pesimismului total, exprimat prin pronumele nehotarat cu valoaresubstantivala "totul".Tristetea deriva din insasi conditia geniului,care aspira la o iubire ideala,considerata o cale decunoastere.Prezenta feminina din lirica eminesciana nu intruchipeaza perfectiunea ,chiar daca este numita "dulce minune",iar trairea momentului unic este echivalenta cu un miracol.Visul de iubire devineiluzie din cauza incompatibilitatii dintre sferele celor doi indragostiti.

Poezia se structureaza in jurul unei serii de opozitii: eternitate/temporalitate, masculine/feminine, detasarea apolinica/trairea dionisiaca, aproape/departe, atunci/acum, rece/cald, abstract concret, care se insumeaza in opozitia viata-moarte:dezumanizarii prin meditatii idealiste asupra vieii i se propune contactul cu viata in forme temporale. O dubla perceptie, ceea ce il facuse pe T. Maiorescu sa-l declare pe Eminescu iubitor de antiteze cam

exagerate.
Compozitia romantica se ilustreaza prin confruntarea a doua planuri antitetice: lumea concreta a iubirii si cunoasterii terestre si lumea abstracta a geniului, a cunoasterii absolute. Lumea abstracta este dominata de simboluri ale cunoasterii absolute, ale tenatiei catrea absolute. Fiecare simbol present este o metafora prin care se contureaza lumea genialitatii: soarele fiind simbolul cunoasterii, marea simbol al genezei, campiile ale cunoasterii, piramidele simboluri ale aspiratiei catre inalt.

5) Limbajul poetic
Astfel, o prima trasatura a limbajului poetic este alternarea registrului popular, arhaic, regional cu cel literar, cult, grav. Replicile fetei cuprind structuri ce amintesc de spontaneitatea, naturaletea graiului rural: De nu m-ai uita, Incalte /Sufletul vietii mele", Grija noastra n-aib-o nime /Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?", Voi cerca de ma iubesti", Mi-i tinea de subsioara,/Te-oi tinea pe dupa gat", In antiteza cu interventiile barbatului, rostite pe un ton elegiac, uneori chiar avInd valoarea impersonala a unor adevaruri general valabile: Totusi este trist In lume!". De asemenea, poemul este structurat antitetic, fiind cunoscut gustul excesiv al poetului pentru aceasta figura de gandire (Antitezele sunt viata", spune Eminescu Insusi, iar Maiorescu Il caracterizeaza ca fiind iubitor de antiteze cam exagerate"): opozitia se realizeaza nu numai Intre idealul hedonist, dionisiac asupra iubirii al fetei si cautarea de absolut a barbatului, ci si Intre motivele literare ce se regasesc In replicile lor: stele", nori", ceruri nalte", soare", campiile asire", Intunecata mare", piramidele-nvechite" inspira puterea de a cuprinde spiritual universul Intr-o dimensiune tripla (pe verticala, pe orizontala si temporal), pe cand balta", trestia", foile de mure", firul de romanita" aduc In dicutie superficialitatea idealului fetei, fragilitatea iubirii, efemeritatea conditiei umane. La nivel semantic, plasticitatea imaginilor poetice este data de coexistenta mai multor procedee: epitetul este folosit excesiv (Intunecata mare", prapastia mareata", sarutari dulci", de-aur parul"), alaturi de comparatie (voi fi rosie ca marul" - portretul fetei are aura de generalitate a personajelor feminine de basm, ca un stalp eu stam In luna" - marcheaza dificulatatea eului masculin de a accepta ideea ca Implinirea nu este de gasit In demersuri cognitive, ci numai prin afect). Personificarea (und-izvoare plang In vale") se regaseste accidental, iar exclamatiile retorice si repetitiile din final Floare albastra, floare albastra", Ce frumoasa, ce nebuna /E albastra-mi dulce floare!") accentueaza regretul eului liric, exemplificand nivelul figurilor sintactice si retorice. 6)

Tema, Ideea.

Tema ei este iubirea si natura,aflandu-se la granita dintrecele doua etape ale eroticii eminesciene,intre visul de iubire, posibil de implinit si iubirea ieremediabilpierduta.Ea prezinta o idila ipotetica care se petrece intr-un cadru natural paradisiac. Ideea central exprim tristeea i nefericirea omului de geniu pentru imposibilitatea mplinirii cuplului erotic. 7)Curentul literar Amestecul speciilor lirice (poem filozofic, idil, elegie), antiteza ca procedeu artistic, meditatia filozofica, teme fundamentale, simbioza om-natur.