Schemă

Tema și viziunea despre lume într-o poezie romantică studiată

Floare albastră
de Mihai Eminescu

CONTEXT:
a. poezie de tinerețe, publicată în 1873, în revista Convorbiri literare;
b. nucleu al romantismului eminescian, prelucrând în manieră proprie un motiv romantic
european
ÎNCADRAREA ÎNTR-O TIPOLOGIE/ÎNTR-UN CURENT LITERAR/ÎNTR-O ORIENTARE TEMATICĂ

a. Poezie romantică, un mixaj de specii literare: poem filosofic+eglogă (=idilă cu

dialog)+elegie (poezie tristă, exprimând regret, melancolie, suferință)
b. Argumente care susțin apartenența poeziei la curentul romantic sunt:
1. Temele dominante: iubirea și natura, condiția omului de geniu, aspirația spre absolut;
2. Amestecul speciilor;
3. Antiteza pe baza căreia este construită întreaga poezie (el – ea, concret-abstract,
pământesc-ceresc, corp-minte, plăcere-cunoaștere)

2 IDEI/2 IMAGINI
a. TEMA: iubirea paradisiacă. Natura este în acord cu sentimentele îndrăgostiților. În
plus, spre deosebire de o idilă convențională, poezia Floare albastră problematizează
aspirația omului de geniu la absolut.
b. MOTIVELE LITERARE conturează cadrul feeric în care se consumă idila, un mediu
protector punctat prin sintagme precum: codrul, izvoarele, valea, luna.
c. VIZIUNEA DESPRE LUME: Textul este construit pe baza unei contradicții ideatice.
Există două moduri de a percepe lumea, două ipostaze ale cunoașterii: lumea
cunoașterii absolute (marcată prin culoarea albastră) și lumea cunoașterii concrete,
lumea senzorială (marcată prin substantivul floare). Fiecare dintre aceste ipostaze este
exprimată de o voce distinctă: el pledează pentru transcendent, ea pentru lumea fizică,
imediată.
d. IPOSTAZE LITERARE: Masculin-feminin; Geniu-om obișnuit (sunt sesizabile
mărcile lirismului ----- eu am râs)

4 ELEMENTE DE COMPOZIȚIE ȘI LIMBAJ

a. Titlul fixează simbolul central al textului. De asemenea, floarea albastră este un
motiv romantic european, preluat de Eminescu de la poetul Novalis. Acest motiv
exprimă o contradicție esențială: viața (floare) și infinitul (albastră), senzația (floare)
și ideea (albastră).
b. Structura:
14 strofe – 4 secvențe poetice – relații de opoziție (cosmic-terestru, masculin-feminin,
apolinic-dionisiac, vis-realitate, aproape-departe, trecut-prezent)
I. STROFELE 1-3: MONOLOGUL FETEI
De discutat: adverbul iar de la începutul poeziei (reproș);
Adresare familiară: termeni populari, două apelative dispuse simetric (sufletul vieții
mele --------- iubite)
Metafora râuri în soare/Grămădești-n a ta gândire: cunoașterea absolută
Schemă

Elementele lumii ideilor: întunecata mare, câmpiile asire, Piramidele-nvechite

Avertisment insistent, la care conștiința masculină se va întoarce la finalul poeziei:
Nu căta în depărtare/Fericirea ta, iubite! (în lumea terestră, împlinirea umană se
realizează doar prin iubire)
II. STROFA 4: MEDITAȚIA BĂRBATULUI (răspuns la reproșurile fetei)
De discutat: detașare ironică din partea conștiinței masculine: Eu am râs, n-am zic
nimica.
III. STROFELE 5-12: MONOLOGUL FETEI II (continuarea primei secvențe,
încercarea de seducție, pledoarie pentru lumea terestră)
De discutat: Spre deosebire de alte texte eminesciene, în Floare albastră, chemarea
de iubirea e formulată de fată, care încearcă să refacă ideea de cuplu adamic și să-l
atragă pe bărbat în iubirea terestră, senzorială, imediată. Astfel, cadrul natural este
conturat cu ajutorul unor motive romantice frecvente: codrul, izvoarele, balta, valea,
luna.
IV. STROFELE 13-14: MEDITAȚIA BĂRBATULUI II (continuarea celei de-a
doua secvențe, proiectarea iubirii în ideal, retrospectivă)
De discutat: Iubirea este acum un ideal pierdut, o amintire, o evocare, o retrospectivă.
Strofa 13 indică o despărțire temporară, iar strofa 14, separată de 13 printr-un șir de
puncte de suspensie, arată o despărțire definitivă, irevocabilă. Sfârșitul visului de
iubire devine astfel o certitudine. A se observa verbele la timpul trecut. (te-ai dus, a
murit)
c. Caracteristici ale limbajului:
MORFOLOGIC: verbe la prezentul etern vs verbe la viitor vs verbe la trecut
LEXICAL: vorbirea populară și limbajul familiar --------- intimitate
FIGURI DE STIL/IMAGINI ARTISTICE:
epitetul prăpastia măreață
personificarea izvoare plâng în vale
comparația roșie ca mărul
inversiunea albastra-mi, dulce floare
metafora râuri în soare
PROZODIE: RIMĂ ÎMBRĂȚIȘATĂ (1-4,2-3), RITM TROHAIC (/ - / -), MĂSURA DE 7-8 SILABE

5.OPINIE: Floare albastră reia un motiv romantic european, plecând de la mitul romantic al
aspirației către idealul de fericire, de iubire pură, întâlnit și la Novalis sau la Leopardi.
Floarea albastră este polisemantică, exprimând opoziția dintre lumea caldă a plăcerii și lumea
rece a ideilor.
6. CONCLUZIE: Floare albastră este o poezie eminesciană de tinerețe, un text care
anticipează marile idei și marile teme dezvoltate mai târziu în poemul-sinteză Luceafărul.