Testament
de Tudor Arghezi
– Schița analizei-
Testament
Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin râpi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.
Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.
Ea e hrisovul vostru cel dintâi.
Al robilor cu săricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.
Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagane urmaşilor stăpâni.
Poezie ce deschide volumul Cuvinte potrivite, publicat
în 1927.
1. Încadrare într-un curent/ specie.
Curent :modernism(artă poetică modernă)
 ambiguitatea limbajului
 construiește metafore șocante
 prozodie inedită (măsura de 9-11 silabe, rima
împerecheată), strofe polimorfe
 ideea transfigurării socialului în estetic, în artă
 îmbrățișează estetica urâtului împrumutată de la
scriitorul francez Charles Baudelaire (”Le fleurs
du mal”) care considera că orice aspect al realității
,frumos,urât,sublim sau grotesc,poate constitui
material poetic”
Specie: artă poetică
 prezintă idei despre menirea poetului în univers,
viziunea sa despre lume, rolul artei sale.
2.Prezentarea modului în care tema se reflectă în
textul poetic studiat, prin comentarea a două
imagini/idei poetice
 tema– creația literară, o moștenire creată prin
efort și inspirația și lăsată unui fiu spiritual
 Textul este conceput ca un monolog adresat de
Şi, frământate mii de săptămâni
Le-am prefecut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzând în piscul datoriei tale.
Durerea noastra surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveste-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din padure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.
Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
tată unui fiu spiritual căruia îi este lăsată drept
unică moștenire ”cartea”,metonimie ce sugerează
opera literară.Cele două ipostaze lirice sunt
desemnate de pronumele eu (tatăl spiritual/poetul)
și tu (fiul,cititorii, urmașii), iar în finalul poeziei
de metonimiile ”robul” și ”Domnul”.
 lirismul  subiectiv se justifică și prin mărcile
subiectivității,acestea fiind formele pronominale
la persoana I („străbunii mei”, „cartea mea”),
verbe la persoana I („nu-ți voi lăsa”, „am ivit”,
„am prefăcut”), dar și substantivul în vocativ
”fiule”, ce desemnează un interlocutor imaginar.
Ipostaza eului liric este cea a poetului responsabil,
angajat social care își transfigurează în artă
suferințele.Creatorul se proiectează în ipostaza
poetului meșteșugar (poeta faber), un ”șlefuitor de
cuvinte”-”Din graiul lor cu-ndemnuri pentru
vite/Eu am ivit cuvinte potrivite”.
 dubla viziunea despre lume enunțată:
 prima, legată de estetica urâtului: se poate
crea artă din orice aspect al realității (chiar și
din cele mai puțin frumoase)
 a doua, prezintă rolul de făuritor al poetului
care cultivă în creația sa efortul personal
pentru a filtra și transmite sentimentele
poporului său.
Slovă de foc şi slovă faurită
Împarechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adîncul ei
Zace mania bunilor mei.
3. Analiza, la alegere, a două elemente de compoziție
și de limbaj ale textului poetic(titlu, imaginar
poetic,motiv poetic,figuri semantice/tropi,elemente
de prozodie)
 titlul
 în sens propriu (denotativ) reprezintă un act
juridic ce exprimă dorințele unei persoane
după moarte, în special cele legate de avere
 în sens conotativ, poezia devine o
moștenire lăsată urmașilor-cititori
Titlul amintește și de cărțile Bibliei,Vechiul
Testament și Noul Testament, care conțin
învățături religioase adresate omenirii
 organizarea ideilor poetice se face în jurul
motivului central, metonimia ”carte”, cu
sensul de bun spiritual care asigură legătura
între generații, fiind ”hrisovul cel dintâi”
-cartea este și elementul de recurență,
având o bogată serie sinonimică în text:
testament, hrisov, cuvinte potrivite
 compoziția: cinci strofe,grupate în trei secvențe
poetice.Simetria este dată de plasarea cuvântului –
cheie ”carte” și a sinonimelor sale, în toate cele
trei secvențe/
 Incipitul:-conceput ca o adresare direct a eului
liric către un fiu spiritual ”Nu-ți voi lăsa drept
 bunuri după moarte
 prima secvență(I-II): moștenirea lăsată de către
poet (ca părinte spiritual) cititorului este una
spiritualizată („un nume adunat pe-o carte”)
 cartea este o legătură strânsă între generații:
bătrâni- poet- fiu
 cartea este un element important al maturizării
(„cartea mea, fiule e o treaptă”) ce trebuie apreciat
(„Așeaz-o cu credință căpătâi”)
 a doua secvență(III-IV): prezintă creația literară
-poetul filtrează și transformă realitatea (chiar
urâtă și dureroasă) în poezie ( sapa se schimbă în
condei, brazda în călimară, graiul cu îndemnuri
pentru vite în cuvinte potrivite, zdrențele în
muguri și coronae, veninul în miere, bube și
mucegaiuri în frumuseți și prețuri noi,)-estetica
urâtului
 secvenț a treia (V): procesul creației: interferența
dintre inspirația divină („slova de foc”) și efortul
propriu („slova făurită”)
Figuri de stil:
strofa I:”râpi și gropi adânci/Suite de bătrânii mei
pe brânci”-sugerează dificilul drum al cunoașterii
și al acumulărilor străbătute de înaintași.
În versul ”Cartea mea-i, fiule, o treaptă”,
adresarea direct ”fiule” desemnează, un posibil
cititor, iar poetul identificându-se, în mod
simbolic, cu un tată.
 Cartea-o treaptă în desăvârșirea cunoașterii.
strofa a II-a”hrisovul cel dintâi”-metoforă ce
trimite cu gândul la o carte de căpătâi.
Strofa a III-a:metafora ”cuvinte potrivite”-ce
desemnează poezia ca meșteșug
-oximoronul din versurile ”Veninul strâns l-am
preschimbat în miere/Lăsând întreagă dulcea lui
putere”-sintetizează concepția lui Arghezi potrivit
căreia, prin artă, cuvintele se metamorfozează, dar
își pastrează forța creativă.
Strofa a IV-a: metafora ”vioară”-sugerează poezia
prin care poetul cântă ”Durerea noastră surdă și
amară”.Poetul angajat filtrează prin sufletul său
suferințele poporului și le transpune în poezia de
revoltă socială, cu valoare justițiară.
Strofa a V-a: metaforele”slova de foc” și ”slova
făurită”-sugerează faptul că poezia este atât
rezultatul inspirației, cât și al meșteșugului, al
trudei poetului.
-metonimiile rob și Domnul exprimă condiția
poetului, și anume aceea de rob, de truditor al
condeiului, în slujba- cititorului(Domnului)
Sursele expresivității-se regăsesc la fiecare nivel
al limbajului poetic.
Prozodia:este inedită, o îmbinare între tradiție și
modernitate.
-strofe inegale ca număr de versuri,
metrica(măsura) de 9-11 silabe și ritm variabil,în
funcție de intensitatea sentimentelor
exprimate.Rima este împerecheată, fapt ce ține de
vechile convenții, cele tradiționaliste.

Concluzie:Poezia”Testament”, de Tudor Arghezi

este o artă poetică de sinteză pentru orientările
poeziei interbelice, tradiționalism și modernism.
Tudor Arghezi pornește de la aspectele liricii
tradiționale, dar creează o alternativă modernă,
într-o operă poetică originală.