Aci sosi pe vremuri
de Ion Pillat
– Analiza textului-
 La casa amintirii cu-obloane si pridvor,
Paienjeni zabrelira si poarta, si zavor.
Iar hornul nu mai trage alene din ciubuc
De când luptara-n codru si poteri, si haiduc.
În drumul lor spre zare îmbatrânira plopii.
Aci sosi pe vremuri bunica-mi Calyopi.
Nerabdator bunicul pândise de la scara
Berlina leganata prin lanuri de secara.
Pie-atunci nu erau trenuri ca azi, si din berlina
Sari, subtire, -o fata în larga crinolina.
Privind cu ea sub luna câmpia ca un lac,
Introducere: Definiția tradiționalismului(curent
cultural apărut la începutul secolului al XX-lea, care
promovează tradiţia și apără valorile arhaice de pericolul
degradării în contact cu tendințele și valorile moderne;
susține convingerea că literatura trebuie să exprime
specificul național, localizat în lumea rurală; dorința
conservării factorului autohton este justificată prin ideea
că satul tradițional este un reflex al „sufletului etnic”,
producător de cultură și civilizație proprie și refractar la
imitația culturii occidentale, inaderența la civilizația
industrial capitalistă, socotită straină spiritului românesc,
și, în plan literar, aversiunea față de modernismul
„decadent”, văzut ca un import cultural neasimilat.
Publicată în volumul „Pe Argeș în sus” (1923),poezia
”Aci sosi pe vremuri” este o poezie de factură
tradiționalistă, specifică viziunii lui Pillat care „cântă
bucuriile simple, savurate în cadrul bucolic al peisajului
natal, satisfacţiile vieţii patriarhale”. (Ovid
Crohmălniceanu)
Bunicul meu desigur i-a recitat Le lac.
Iar când deasupra casei ca umbre berze cad,
Îi spuse Sburatorul de-un tânar Eliad.
Ea-l asculta tacuta, cu ochi de peruzea...
Si totul ce romantic, ca-n basme, se urzea.
Ce straniu lucru: vremea! Deodata pe perete
Te vezi aievea numai în stersele portrete.
Te recunosti în ele, dar nu si-n fata ta,
Caci trupul tau te uita, dar tu nu-l poti uita...
Ca ieri sosi bunica... si vii acuma tu:
Pe urmele berlinei ,trasura ta statu.
Acelasi drum te-aduse prin lanul de secara.
Ca dânsa tragi, în dreptul pridvorului, la scara.
1. Încadrare într-un curent/ specie.
Curent : Poezia se înscrie în tradiționalism prin:
 tema timpului trecător (fugit irreparabile tempus)
 valorificarea trecutului prin procedeul evocării
( casa amintirii, casa părintească, ca un axis mundi
care asigură legătura cu străbunii, trecutul
legendar)
 utilizarea arhaismelor: peruzea, crinolină
 prezența religiei: clopotul din turnul vechi din sat
 pitorescul peisajului, armonia tabloului natural
 prozodia clasică

Ca specie, poezia este o meditație nostalgică asupra
trecerii ireversibile a timpului, asociată cu
repetabilitatea destinului uman.
2.Prezentarea modului în care tema se reflectă în textul
poetic studiat, prin comentarea a două imagini/idei
poetice
Tema– –Tematica rurală, preferată de tradiționaliști, se
armonizează cu tema iubirii și tema timpului, într-o
construcție simetrică, de factură clasică.
Viziunea despre lume este una tradiționalistă– specificul
autentic românesc și spiritul țăranului român sunt
Subtire, calci nisipul pe care ea sari.
Cu berzele într-ânsul amurgul se opri...
Si m-ai gasit, zâmbindu-mi, ca prea naiv eram
Când ti-am soptit poeme de bunul Francis Jammes.
Iar când în noapte câmpul fu lac întins sub luna
Si-am spus Balada lunei de Horia Furtuna,
M-ai ascultat pe gânduri, cu ochi de ametist,
Si ti-am parut romantic si poate simbolist.
Si cum sedeam... departe, un clopot a sunat.
Acelasi clopot poate . în turnul vechi din sat...
De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.
singurele realități generatoare de viață, de opere originale.
În opoziție, mediul urban înstrăinează omul, îl
îndepărtează de adevărata sa natură.
Secvențe:
a. Primele două distihuri(incipitul poeziei) în care, prin
metafora ”casa amintirii” se face trimitere la imaginea
casei părintești, centru al universului ființei umane, un
axis mundi care face legătura între genarații( ”La casa
amintirii cu-obloane si pridvor,/Paienjeni zabrelira si
poarta, si zavor.”)
b. Secvența elegiacă (elegia-poezie ce exprimă sentimente
de tristețe), mai restrânsă, alcătuită din două distihuri, ce
dezvoltă tema timpului trecător, fugit irreparabile
tempus, care își pune amprenta asupra ființei umane (”Te
recunoști în ele, dar nu și-n fața ta,/Căci trupul tău te uită,
dar tu nu-l poți uita”)
Tipul de lirism:Comunicarea poetică se realizează în
două registre:
 lirismul obiectiv ,în prima secvență a poeziei, în
descrierea poveștii de dragoste a bunicilor, cu
elemente de narativitate și meditație cu caracter
general-uman
 lirism subiectiv, în a doua parte, unde prezintă
propria poveste, eul liric comunicându-și direct
 trăirile și sentimentele, la persoana I, singular și în
meditația asupra trecerii timpului: „m-ai găsit”,
Si cum sedeau... departe, un clopot a sunat,
„ți-am șoptit”, ce lucru straniu…”
De nunta sau de moarte, în turnul vechi din sat.

3. Analiza, la alegere, a două elemente de compoziție și de

limbaj ale textului poetic(titlu, imaginar poetic,motiv
Dar ei, în clipa asta simteau ca-o sa ramâna... poetic,figuri semantice/tropi,elemente de prozodie)
De mult e mort bunicul, bunica e batrâna...
Titlul -Un prim element de structură îl reprezintă titlul
care este unul analitic și fixează cadrul spațio-temporal al
iubirii, prin indici de spațiu și timp- aci”- formă populară
a unui adverb de loc, „pe vremuri”- o locuțiune
adverbială ce exprimă nuanța trecutului, „sosi”- un verb
ce face legătura între trecut și prezent
Incipitul:- fixează, prin intermediul metaforei ”casa
amintirii”, ce face trimitere la imaginea casei părintești,
spațiul rememorării nostalgice a trecutului, un spațiu
mitic, un centru al universului ființei umane. Versul
”Paianjeni zăbreliră și casă și poartă și zăvor” sugerează
trecerea timpului și degradarea, starea de părăsire a casei
părintești.
Compoziția: La nivel formal, poezia conține 19
distihuri și 1 monostih, ce are rolul de leitmotiv, împărțite
în 3 secvențe. 
 Relații de simetrie: ”Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat,
este construită pe principiul simetriei, cele două planuri
temporale, trecutul și prezentul, sunt dispuse succesiv,
ceea ce accentuează idea de repetabilitate a destinului
uman.

Imaginar poetic/figuri semantice

Prima secvență ilustrează iubirea bunicilor. În incipit,

eul liric obiectiv prezintă imaginea casei bunicilor, un
centru al universului (axis mundi) sufletului uman. Deși
acum este părăsită, paianjenii fiind stăpânitorii locurilor,
ea reprezintă un spațiu aparte, de stabilitate pentru ființa
poetului, emanând un mister ce parcă așteaptă să fie
descoperit. Proiecția poveștii de iubire este într-un timp
mitic: „de când luptară-n codru și poteri și haiduc”. Idila
bunicilor se desfășoară după un ritual: sosirea bunicii
care călătorește prin lanul de secară într-o berlină, cu o
talie subțire, îmbrăcată în crinolină, cu ochii de peruzea.
Bunicul este romantic și îi recită poezii din lirica
romantică (Lamartine, Heliade- Rădulescu), atmosfera e
paradiziacă, de un pitoresc accentuat prin imaginile
vizuale („umbrele”, „luna”) sau prin cadrul rural ce
conturează o geografie imaginară, un topos tradițional cu
„lanuri”, „plopi”, „berze”. Peste toate se remarcă
prezența clopotului „din vechiul turn din sat”, un simbol
atemporal al echilibrului, al protecției divine asupra
satului, asupra locuitorilor acestuia în decursul
generațiilor.

Strofele 11-12 din poezie constituie a doua secvență a

poeziei, ea funcționând ca o meditație pe tema trecerii
timpului și ca un liant între povestea trecutului și prezent.
Secvența începe cu o exclamație retorică: „Ce straniu
lucru: vremea!”, o expresie a reflecției autorului asupra
trecerii timpului. Percepția faptului că suntem victime ale
îmbătrânirii se realizează brusc: „deodată pe perete/ Te
vezi aievea numai în ștersele portrete”, singurele obiecte
care consemnează imaginea ființei peste vremuri
rămânând portretele. Această secvență accentuează
caracterul elegiac al poeziei.

Ultima secvență este o confesiune a eului liric, a iubirii

prezente. Scenariul primei părți se repetă construindu-se
pe alocuri pe niște relații de opoziție: trecut/ prezent,
bunica vine în berlină/ iubita în trăsură, iubitul recită din
poeți romantici/ iubitul din simboliști, ochi de peruzea/
ametist. Rămâne acceași casă, aceelași drum, aceelași lan
de secară și imagine a frumuseții femeii. Atmosfera e din
nou romantică, natura e blândă și paradiziacă. Sunetul
clopotului ce veghează momentele importante din viață
este prezent și aici.   Prin reluarea imaginilor din prima
secvență se accentuează ideea tradiționalistă a legăturilor
profunde între generații și a principiului ancorării în
realitățile trecutului.

  Prozodia :Poezia are prozodie tradiționalistă:distihuri cu

rimă împerecheată, ritmul iambic și măsura versurilor de 13-
14 silabe.Singurul vers care îndepărtează oarecum prozodia
de rigorile clasice este versul liber din finalul poemului,ce are
rolul unui epilog.
 Concluzie:

Poezia ”Aci sosi pe vremuri”, de Ion Pillat, aparține

literaturii tradiționaliste prin compoziția de factură clasică și
prin abordarea unei tematici specific acestei direcții literare:
universal rural, cadrul natural, nostalgia trecutului, trecerea
implacabilă a timpului.