Caracterizare a personajului principal Luceafărul -

Hyperion din poemul Luceafărul de Mihai Eminescu

Eminescu este unul din poeții cei mai reprezentativi al literaturii

române. Prin opera sa, acesta contribuie la tezaurul literaturii noastre.
De asemenea, atât simbolurile cultivate, cât și nuanțarea unor personaje
romantice, dezvăluie realitatea în care se regăsește un om superior, de
geniu. Unul dintre aceste personaje este Luceafărul - Hyperion din opera
Luceafărul.
Pentru început, Luceafărul - Hyperion este personajul principal în
desfășurarea acțiunii lirice în poem. Acest lucru îl pune în ipostaza de a
reprezenta omul superior. Drept urmare, acesta se află în spațiul cosmic,
cuprins într-un timp universal - “În locul lui menit din cer”, dar tinde spre
cunoașterea spațiului terestru și trăirea unei iubiri absolute - “Și pentru
toate dă-mi în schimb/O oră de iubire”.
De asemenea, însuși numele de Luceafăr are conotații
simbolice, acesta reflectând superioritatea absolută - “- Hyperion, ce din
genuni/ Răsai c-o-ntreagă lume”. În această privință, Luceafărul are rolul
de a releva destinul omului absolut ce pledează spre un anumit ideal
absolut. Având o stare socială a omului de geniu, și provenind dintr-un
mediu celest, acesta își identifică proveniența prin prisma elementelor
naturii “Iar cerul este tatăl meu/Și mumă-mea e marea” sau “Și m-am
născut din ape”.
După cum am menționat mai sus, Luceafărul - Hyperion, capabil
de cunoaștere, aspiră la comuniunea cu lumea obișnuită. În căutarea
unei iubiri absolute aflate în spațiul terestru, acesta apelează la Demiurg
cu scopul obținerii unei vieți de muritor - “Reia-mi al nemuririi nimb”, totul
pentru “O oră de iubire…”. Drept urmare, aceste acțiuni, reflectă
aspirațiile și concepțiile sale romantice în legătură cu viața și realitatea.
 În această ordine de idei, acest personaj trece printr-o multitudine
de stări lirice, schimbându-și ideile și convingerile. Inițial, starea de spirit
este de dragoste, având sentimente pentru Fata din rude mari,
împărătești, fiind convins că aceasta este precum “Fecioara între sfinți”.
Mai apoi, această stare de spirit se transformă într-una elegiacă,
Luceafărul având convingerea că Fata de împărat e doar un “chip de
lut”, iar spațiul terestru este “cercul [...] strâmt”.
În poem, Luceafărul - Hyperion este conturat prin prisma tehnicii
oglinzilor paralele, caracterizat de fata de împărat - “[...]frumos cum
numa-n vis/Un înger se arată”, “Căci eu sunt vie, tu ești mort”, dar și prin
acțiunile sale de a întreprinde călătoria interstelară și de a apela la
Demiurg. Toate acestea, pentru a se sacrifica iubirii. Luceafărul -
Hyperion, deşi chinuit de o pasiune mistuitoare pentru Fata de împărat,
Cătălina – fiinţă obişnuită – are, totuşi, o comportare titaniană, ceea ce
demonstrează nivelul intelectual înalt și îi conturează tipul intelectualului.
Toate aceste acțiuni îi aduc un destin trist, care îl forțează să rămână în
spațiul cosmic “Nemuritor și rece”.
Pentru a conchide, pot spune că Luceafărul - Hyperion este fără
nici o îndoială, expresia absolută, testamentară, pe care o atinge, în
ascensiunea ei necurmată, gândirea poetică şi filozofică a lui Eminescu.