Motivul visului

visul constituie o cale de a codifica idealurile şi imaginea lumii individuale,  aspiraţiile secrete. Visul
este un mijloc de transcendere şi un reflex al morţii, e amorţire, e începutul decesului şi visul propriu-
zis, e activitatea duhului. Gaussen a spus-o foarte bine: „Visul e simbol al aventurii individuale, atât
de adânc înrădăcinată în intimitatea conştiinţei şi care iese de sub controlul propriului ei creator, el
apare drept expresia cea mai falnică a fiinţei noastre. Cel puţin două ore pe noapte trăim în această
lume onirică a simbolurilor. Ce izvor nesecat pentru cunoaşterea noastră şi a umanităţii ar deveni ele,
dacă am putea întotdeauna să ni le amintim şi să le interpretăm". „Interpretarea visurilor, a spus
Freud, este calea regală pentru a ajunge la cunoaşterea sufletului”. Visul este cel mai bun agent de
informare privind starea psihică a celui ce visează. El oferă omului, printr-un simbol viu, printr-un
tablou, printr-o imagine situaţia sa existenţială prezentă: este pentru cel ce visează o imagine a eului.
Visul reliefează contrastul dintre real şi ideal, ca o unică evadare din realitate.

Motivul oglinzii

Oglinda a fost de-a lungul timpului un simbol al înţelepciunii şi autocunoaşterii, purităţii Maicii
Domnului, imaginaţiei, gândirii, amintirilor subconştiente, al feminităţii şi lunii, multiplicităţii
sufletului, gemenilor, dar şi al vanităţii şi autoadmiraţiei excesive. Simboliza, totodată, contemplaţia
spirituală, cunoaşterea (gnosis) în general, întrucât portretiza uniunea dintre subiect şi obiect.

Oracolul lui Apollo din Delphi impunea deviza "cunoaşte-te pe ţie însuţi," iar oglinzile au fost folosite
frecvent în vechime ca simboluri ale înţelepciunii şi cunoaşterii sinelui. Cu toate astea, Apollo silicita
totodată ca nimic să nu se facă în exces, aşa că oglinzile pot fi asociate şi cu vanitatea, cu o apreciere
nesănătoasă, exagerată, a propriei personalităţi.